Nina Tandon: Despre îngrijirea culturilor celulare

Bună dimineața, tuturor!

Lucrez cu niște creaturi uimitoare, microscopice, numite celule. Dați-mi voie să vă spun cum este să multiplici aceste celule în laborator. Lucrez într-un laborator unde extragem celulele din mediul lor natural. Le punem pe niște vase pe care le numim uneori vase Petri. Și le hrănim - într-un mediu steril, bineînțeles- cu ceea ce numim mediu nutritiv -- un fel de hrană pentru celule -- și le multiplicăm în incubatoare.

De ce fac asta? Observăm celulele pe o lamelă, ele sunt doar pe suprafața lamelei. Dar ce încercăm să facem în laboratorul meu este să creăm țesuturi din aceste celule. Ce înseamnă asta? Înseamnă să obținem o inimă, să spunem, sau o bucată de os care pot fi transplantate. Ele pot fi folosite și ca modele pentru maladii. În acest scop, metodele tradiționale de obținere a culturilor celulare nu sunt suficiente. Celulelor li se face într-un fel dor de casă; nu se simt ca acasă în vasul Petri. Așadar, trebuie să imităm mediul lor natural mai bine pentru a le face să se multiplice. Numim acest lucru „paradigma biomimetică” -- imitarea naturii în laborator.

Să luăm inima drept exemplu, subiectul unei bune părți din munca mea de cercetare. De ce este inima unică? Ei bine, inima bate ritmic, exact, fără să obosească. Imităm acest lucru în laborator conectând electrozi la sistemele de culturi celulare. Electrozii se comportă asemenea unor stimulatori cardiaci și fac ca celulele să se contracte în laborator. Ce mai știm despre inimă? Celulele cardiace sunt destul de lacome. În corpul uman, ele sunt hrănite de natură cu un flux sangvin foarte dens. În laborator, creăm microcanale în materialul biologic pe care multiplicăm celulele. Astfel putem să dirijăm fluxul de mediu nutritiv, hrana celulelor printre canalele unde cultivăm celulele - așa cum ar face un pat capilar din inimă.

Am ajuns la lecția numărul 1: viața poate realiza multe lucruri cu foarte puține resurse. Să luăm exemplul stimulării cardiace. Haideți să vedem cât de puternice sunt aceste elemente vitale. În stânga, vedem o bucată mică de țesut cardiac care bate, pe care am obținut-o în laborator din celule de șobolan. E cam de mărimea unei mini bezele. Și după o săptămână bate. Puteți vedea asta în colțul din stânga sus. Nu vă îngrijorați dacă nu puteți vedea asta foarte bine. E uimitor că aceste celule bat cât de puțin. Dar ceea ce e și mai surprinzător este că celulele, atunci când le stimulăm electric cu un stimulator cardiac bat mai repede.

Și astfel ajung la lecția numărul 2: celulele fac toată munca. Într-un fel, specialiștii în inginerie celulară sunt într-o criză de identitate pentru că inginerii proiectanți construiesc poduri și alte lucruri mari informaticienii computere, dar ceea ce facem noi este să construim tehnologii inovatoare pentru aceste celule. Ce înseamnă asta pentru noi? Haideți să facem ceva simplu. Să ne aducem aminte că celulele nu sunt un concept abstract. Să ne amintim că, practic, celulele noastre ne țin în viață. „Suntem ceea ce mâncăm,” ar putea înseamna „Suntem ceea ce celulele noastre mănâncă.” Iar în cazul florei din intestinele noastre, aceste celule pot chiar să nu fie umane. Merită menționat faptul că celulele mediază experiența noastră de viață. În spatele fiecărui sunet, imagine, atingere, gust și miros există un grup specializat de celule care primesc această informație și o interpretează pentru noi. Apare întrebarea: ar trebui să ne extindem simțul de gestionare ecologică pentru a include ecosistemul propriilor noastre corpuri?

Vă invit să discutăm despre acest lucru mai pe larg și, între timp, vă doresc mult noroc. Fie ca niciuna dintre celulele voastre necanceroase să nu devină specie pe cale de dispariție.

Vă mulțumesc.

(Aplauze)