Nick Veasey expune invizibilul

Deci, acum 120 de ani Doctor Röntgen a examinat cu raze X mîna soției sale. Exact de ce a trebuit să fixeze degetele ei de podea cu broșa sa, nu sînt sigur. Îmi pare puțin extrem. Acea imagine a fost începutul tehnologiei cu raze X. Și încă folosesc aceleași principii și astăzi. Le interpretez într-o manieră mai contemporană.

Prima fotografie pe care am făcut-o a fost a unei cutii de suc care trebuia să promoveze o marcă pe care o știm cu toții, așa că n-am să le fac nici o favoare arătîndu-v-o. Dar a doua filmare pe care am făcut-o au fost pantofii pe care-i purtam în acea zi. Și îmi place mult această imagine, pentru că arată tot detritusul care este incorporat într-un fel în talpa tenișilor. A fost doar una din acele cazuri de noroc chior, unde o nimerești din prima.

Avansînd la ceva puțin mai mare, asta este radiografia unui autobuz. Și autobuzul este plin de oameni. De fapt este aceeași persoană. Este doar un singur schelet. Iar în anii 60 se obișnuia să li se predea studenților radiografi să ia radiografii, slavă domnului nu pe voi sau pe mine, ci pe oameni morți. Așa că, încă mai am acces la unul din acești oameni morți numită Frieda; se dezmembrează, mi-e teamă, pentru că este foarte bătrînă și fragilă. Dar fiecare din acel autobuz este Frieda. Iar autobuzul este luat cu un scaner cu raze X, care este tipul de mașină pe care-l aveți la granițe, care verifică după contrabandă și droguri și bombe și chestii.

Destul de evident ce este asta. Deci, folosind obiecte la scară mare creează într-un fel dramatism pentru că pur și simplu nu vezi radiografii cu lucruri mari așa des. Tehnologia avansează și aceste scanere pentru marfă de mari dimensiuni care lucrează cu sistemul digital devin mai bune și mai bune și mai bune. Din nou însă, pentru ale face să prindă viață ai nevoie, să adaugi, cumva, elementul uman. Și cred că motivul pentru care imaginea asta lucrează, din nou, este pentru că Frieda comandă buldozerul. (Rîsete)

O sarcină destul de dificilă, să faci o pereche de chiloţi bărbătești să arate bine. Dar cred că procesul în sine arată cît de excelenți sînt. Modă, acuma eu sînt într-un fel anti-modă pentru că eu nu arăt suprafața, eu arăt ce-i înăuntru. Așa că, oamenii de modă nu prea mă plac deoarece nu contează dacă o poartă Kate Moss sau dacă o port eu, arată la fel. (Rîsete) Toți arătăm la fel înăuntru, credeți-mă. Cutele din material și tipurile de nuanțe. Și eu arăt lucruri așa cum sînt ele cu adevărat, din ce sînt făcute. Eu cojesc straturile și o expun. Iar dacă este făcută bine, o arăt, dacă este făcută prost, o arăt.

Și sînt sigur că Ross poate asocia aia cu design-ul. Design-ul vine din interior. Nu este doar imaginea cea mai bună. Primesc niște priviri destul de ciudate cînd ies să-mi iau imaginile. Aici scotoceam prin departamentul de lenjerie feminină dintr-un magazin, aproape că am fost escortat afară din clădire. Trăiesc vizavi de o fermă. Și asta a fost un purceluș care a murit, cel mai mic dintre cei fătaţi. Și ce-i de-a dreptul interesant este că, dacă vă uitați la picioare, veți observa că oasele nu s-au sudat. Iar dacă porcușorul acela ar fi crescut, din păcate era mort, cu siguranță ar fi fost mort după ce l-am iradiat cu cantitatea de radiație folosită oricum. (Rîsete) Dar odată ce oasele s-au sudat ar fi fost sănătos.

Deci, aia este un hanorac gol. Dar îmi place modul cum e pozat. Natura este inspirația mea cea mai mare. Și ca să continui cu o temă pe care am atins-o deja este cum natura este în legătură cu arhitectura. Dacă vă uitați la acoperișul Proiectului Eden, sau la biblioteca Britanică, toate au această structură de fagure. Și sînt sigur că acei arhitecți sînt inspirați, așa cum sînt și eu, de ceea ce ne înconjoară, de natură. Asta, de fapt, este o frunză de nufăr Victoria care plutește la suprafața unui lac. O floare amaryllis care arată foarte tri-dimensională. Alge, mișcîndu-se în valuri. Acuma, cum fac asta, și unde o fac, și toate lucrurile de genul ăsta.

Asta este noua mea, special construită, hală de raze X. Și ușa către camera mea de iradiere este făcută din plumb și oțel. Cîntărește 1.250 kilograme și singurul exercițiu pe care-l fac este s-o deschid și s-o închid. (Rîsete) Pereții sînt groși de 700 milimetri cu beton solid și dens. Așa că, folosesc destul de multă radiație. Mult mai multă decît cea pe care o primiți într-un spital sau la veterinar. Și iată-mă și pe mine. Asta este o mașină cu raze X destul de puternică. Ce-i interesant însă la razele X este, dacă te gîndești, este că tehnologia este folosită pentru a căuta cancer sau pentru a căuta droguri, sau pentru căutarea după contrabandă sau orice altceva. Iar eu folosesc genul ăla de tehnologie pentru a crea lucruri care sînt destul de frumoase.

Deci, încă mai lucrez cu peliculă, mi-e teamă. Tehnologia cu raze X unde este procesată în mărime naturală în afară de aceste mașini mari pentru scanarea de marfă nu a avansat destul încît calitatea imaginii și rezoluția să fie suficient de bune pentru ce vreau eu să fac cu ea, și anume să-mi arăt imaginile mari. Așa că, trebuie să folosesc un scaner cu tambur din anii 80 care a fost proiectat în timpul cînd toată lumea făcea fotografii pe peliculă. Scanează fiecare radiografie. Și asta demonstrează cum îmi procesez radiografiile în mărime naturală. Deci, asta este, din nou, rochița fiicei mele. Încă mai are eticheta de cînd i-am cumpărat-o, ca s-o pot returna dacă nu-i place. Dar sînt patru plăci radiografice. Le puteți vedea cum se suprapun.

Deci, cînd avansezi de la ceva destul de mic, o rochiță de dimensiunea asta, la ceva asemănător care este făcut în exact același mod, vă puteți da seama că asta este o grămadă de muncă. De fapt, aia reprezintă trei luni de radiere. Sînt peste 500 de componente separate. Boeing mi-a trimis un 747 în containere. Și eu le-am trimis înapoi o radiografie. (Rîsete) Nu glumesc.

Bun, deci Frieda este scheletul meu mort. Asta, din păcate, reprezintă esențialmente două imagini. Cea din dreapta este o fotografie a unui fotbalist american. Cea din stînga este o radiografie. Dar de data asta a trebuit să folosesc un corp adevărat. Pentru că aveam nevoie de tot țesutul pielii pentru a-l face să pară real, să-l fac să pară ca și cum era un atlet adevărat. Deci, aici a trebuit să folosesc un cadavru abia decedat. Și să fac rost de asta a fost extrem de dificil și laborios. Dar oamenii chiar își donează corpurile pentru artă și știință. Iar cînd o fac, eu sînt la coadă. Așa că, îmi place să le folosesc. (Rîsete)

Culoarea, deci culoarea adaugă încă un nivel radiografiilor. Le face mai organice, mai naturale. Reprezintă orice-mi trece prin cap, de fapt. Nu sînt colorate cu acuratețe, așa cum sînt în viața reală. Floarea aia nu are portocaliu strălucitor, mă gîndesc. Dar pur și simplu îmi place în portocaliu strălucitor. Și de asemenea cu ceva tehnic cum sînt deck-urile astea de DJ adaugă într-un fel un nou nivel. Face o imagine bidimensională să pară mai tridimensională.

Cele mai dificile lucruri de radiografiat, cele mai problematice lucruri de radiografiat tehnic sînt lucrurile ușoare, cele mai delicate lucruri. Pentru a prinde detaliile dintr-o pană, credeți-mă, dacă există cineva acolo care știe ceva despre raze X, aia este într-adevăr o provocare. Acum am să vă arăt un scurt film, mă voi da la o parte.

Video: (Muzică) Lucrul de acolo este foarte periculos. Dacă atingi aia poți să mori de la otrăvire cu radiații. În cariera mea am avut două expuneri la radiație, ceea ce e cu două mai mult, pentru că rămîn cu tine pe viață. E cumulativ.

(Muzică) Are conotații umane. Faptul că este o jucărie pentru copii pe care toți o recunoaștem, dar arată și ca și cum ar fi un robot, și vine dintr-un gen SF. Este o surpriză că are umanitate, dar și creat de om, viitor, asociații extraterestre. Și e puțin sinistru.

(Muzică) Autobuzul a fost realizat cu un scaner cu raze X de scanat marfă, care este folosit la frontierele dintre țări, pentru căutarea după contrabandă și a imigranților ilegali. Camionul merge în fața lui. Și i se iau felii de raze X prin camion. Așa s-a făcut asta. Este de fapt felie, felie. Seamănă un pic cu un scaner CT dintr-un spital. Feliază. Iar apoi dacă te uiți atent, sînt tot felul de lucruri mărunte. El are căștile pe urechi, citind ziarul, are o pălărie, ochelari, are o geantă. Deci, aceste mici detalii ajută să funcționeze, îl fac real.

(Muzică) Problema cu folosirea oamenilor vii este că pentru a face o radiografie, dacă te radiografiez, te expui la radiație. Așa că, pentru a evita asta, trebuie s-o evit într-un fel, folosesc cadavre. Sînt o varietate de lucruri, de la cadavre abia decedate, la un schelet care a fost folosit de studenții radiografi pentru a se instrui în efectuarea de radiografii ale corpului uman, la diferite densități.

(Muzică) Am un echipament foarte avansat alcătuit din mănuși, foarfece și o găleată.

(Muzică) Voi arăta modul cum funcționează acțiunea capilară, cum se hrănește, voi putea să prind toate celulele din acea tulpină. Pentru că transferă mîncare de la rădăcină la frunze. Uitați-vă la monstrul ăsta.

(Muzică) Este atît de fundamental. Pur și simplu crește sălbatic. Asta-mi place cel mai mult la el, faptul că n-a trebuit să mă duc și să-l cumpăr, și nu a fost modificat genetic deloc. Pur și simplu se întîmplă. Iar radiografia arată cît de minunată poate fi natura. Nu că aia ar fi deosebit de frumoasă cînd te uiți la ea cu ochiul omenesc, modul cum se formează frunzele. Se curbează una-n alta. Deci radiografia va arăta suprapunerile din aceste mici vîrfuri. Cu cît este mai gros un obiect, cu atît are nevoie de radiație mai multă, și de mai mult timp. Cu cît este mai ușor obiectul, cu atît radiația va fi mai puțină. Cîteodată ții mai mult, pentru că timpul îți dă detaliu. Cu cît expunerea durează mai mult cu atît vei prinde detalii mai multe.

(Muzică) Dacă vă uitați la asta, doar tubul, este destul de strălucitor. Aș putea face tubul puțin mai întunecat, dar apoi toate celelalte vor suferi. Deci, aceste frunze de la margine vor începe să dispară. Ce-mi place este cît de dure sînt marginile, cît de precise. Da, sînt destul de mulțumit de ea.

(Muzică) Eu călătoresc dincolo de suprafață și arăt ceva pentru ceea ce înseamnă, pentru ceea ce-l formează, cum funcționează de fapt. Dar găsesc și că am privilegiul să îndepărtez toată suprafața, și anume lucrurile care oamenii sînt obișnuiți să le vadă.

Și ăsta-i tipul de lucru pe care-l fac. Am oportunitatea acum să vă arăt ce am de gînd să fac în viitor. Asta este o aplicație în publicitate a celei mai recente lucrări. Și ce-i bun la asta, cred, este că este ca un moment în timp, ca și cum te-ai întors, ai vedere cu raze X și ai făcut o poză cu o cameră cu raze X. Din păcate nu am vedere cu raze X. Visez în raze X. Îmi văd proiectele în somn. Și știu cum vor arăta în radiografie și nu greșesc mult.

Deci, ce voi face în viitor? Ei bine, anul ăsta este a 50-a aniversare a miniului lui Issinoni. Care-i una din mașinile mele preferate. Așa că, am desfăcut-o în bucăți, piesă cu piesă, luni și luni și luni de muncă. Și cu imaginea asta, o voi afișa în muzeul Victoria Și Albert ca o cutie luminoasă, care este atașată de mașină de fapt. Deci, trebuie să tai mașina în jumate, de la mijloc, nu-i o treabă ușoară, în sine. Și apoi, astfel încît să vă puteți urca în partea șoferului, să vă așezați, și lîngă voi este un perete. Iar dacă ieșiți și mergeți în partea cealaltă a mașinii, vedeți o cutie luminoasă a mașinii arătîndu-vă cum funcționează.

Și voi lua ideea aia și o voi aplica și altor lucruri iconice din viața mea. Cum ar fi, primul meu computer a fost o mare mișcare în viața mea. Și am avut un Mac Classic. Și e o mică cutie. Și cred că aia va arăta chiar drăguț ca o radiografie. Urmăresc de asemenea să-mi transfer munca din forma bidimensională la o formă mai tridimensională. Și asta este o modalitate destul de bună de-a o face. De asemenea acum lucrez și cu video cu raze X. Deci, dacă vă puteți imagina, unele din aceste flori, și se mișcă și cresc cu adevărat și le puteți filma în raze X, ar trebui să fie destul de uimitor. Dar gata. Am terminat. Mulțumesc foarte mult. (Aplauze)