Nicholas Christakis: Influența ascunsă a rețelelor sociale

Pentru mine această poveste începe în urmă cu 15 ani, când eram doctor de azil la Universitatea din Chicago. Și mă ocupam de oameni pe moarte și familiile lor în partea de sud a Chicago-ului. Și am observat ce li s-a întâmplat oamenilor și familiilor lor pe parcursul bolii lor incurabile. Și în laboratorul meu, studiam efectul văduvei, care este un concept vechi în științele sociale, care datează de peste 150 de ani, cunoscut sub numele de "moarte de inimă rea". Deci, când eu mor, riscul de mortalitate al soţiei mele se poate dubla, de exemplu, în primul an. Și am mers să mă ocup de un pacient anume, o femeie care murea de demență. Și în acest caz, spre deosebire de acest cuplu, ea era îngrijită de fiica ei. Și fiica ei era extenuată din cauza îngrijirii mamei ei. Iar soțul fiicei era şi el bolnav de la extenuarea soției lui. Conduceam înspre casă într-o zi și primesc un telefon de la un prieten al soțului, care mă suna pentru că era deprimat din cauza celor ce i se întâmplau prietenului lui. Deci mă sună acest tip oarecare care trăiește o experiență influențată de oameni la o anumită distanță socială.

Și dintr-o dată mi-am dat seama de două lucruri foarte simple. Primul, efectul văduviei nu se rezumă doar la soți și soții. Și al doilea, nu se rezumă la perechi de oameni. Și am început să văd lumea într-un mod cu totul nou, în perechi de oameni conectate unele cu celelalte. Și apoi am realizat că aceste persoane ar fi conectate în cvartete cu alte perechi din apropiere. Și apoi, de fapt, acești oameni erau implicați în alte feluri de relații, de căsătorie și conjugale și prietenie și alte feluri de legături. Și că, de fapt, aceste conexiuni erau vaste, și că suntem cu toții incorporați în acest set vast de conexiuni unii cu alţii. Deci am început să văd lumea într-un mod complet nou, și am devenit obsedat de acesta. Am devenit obsedat de cum se poate să fim cu toții incorporați în aceste rețele sociale și cum ne afectează ele viețile. Deci, rețelele sociale sunt aceste lucruri complicat de frumoase și sunt așa de elaborate și așa de complexe și de fapt omniprezente, încât trebuie să ne întrebăm ce scop au. De ce suntem încorporați în rețele sociale? Adică, cum se formează ele? Cum operează ele? Și cum ne afectează ele?

Și așadar primul meu subiect, referitor la aceasta, nu a fost moartea, ci obezitatea. Și dintr-o dată devenise la modă să se vorbească despre "epidemia de obezitate". Și împreuna cu colaboratorul meu, James Fowler, am început să ne întrebăm dacă obezitatea întradevăr este o epidemie și dacă se poate răspândi de la om la om ca la cele patru persoane pe care le-am discutat mai devreme. Deci acesta este un ecran cu câteva din rezultatele noastre inițiale. Sunt 2.200 de oameni în anul 2000. Fiecare punct este o persoană. Facem mărimea punctelor proporțională cu dimensiunea corporală. Deci cu cât mai mari punctele, cu atât mai mari oamenii. În plus, dacă dimensiunea corporală, dacă BMI, indexul masei corporale este peste 30, dacă ești obez clinic, am și colorat punctele în galben. Deci, dacă te uiți la această imagine, imediat poți vedea că sunt grupuri de oameni obezi și ne-obezi în imagine. Dar complexitatea vizuală este încă foarte ridicată. Nu este evident exact ce se întâmplă. În plus, câteva întrebări se ridică imediat. Cât de multă grupare există? Există mai multă grupare decât ar fi la voia întâmplării? Cât de mari sunt grupurile? Cât de departe se întind ele? Și, cel mai important, ce cauzează această grupare?

Deci am făcut niște calcule ca să studiem mărimea acestor grupuri. Aceasta aici arată, pe axa Y, creșterea în probabilitatea ca o persoană să fie obeză, dacă unul dintre contactele ei sociale este obeză. Și pe axa X, gradele de separare între cei doi oameni. Și în stânga departe, vedeți bara mov. Spune că, dacă prietenii tăi sunt obezi, riscul tău la obezitate este cu 45% mai mare. Și următoarea bară deasupra, bara roșie, spune că, dacă prietenii prietenului tău sunt obezi, riscul tău de obezitate este cu 25% mai ridicat. Și următoarea [bară] de deasupra spune că dacă prietenul prietenului prietenului tău, cineva pe care probabil nici nu cunoști, este obez, riscul tău de obezitate este cu 10% mai ridicat. Și doar când ajungi la prietenii prietenilor prietenilor prietenilor tăi, nu mai există o relație între dimensiunea corporală a persoanei respective şi dimensiunea ta corporală.

Deci, care ar putea fi cauza acestor grupări? Există cel puțin trei posibilități. O posibilitate este că, de cum mă îngraș, te fac pe tine să te îngrași, un fel de inducție, o răspândire de la persoană la persoană. O altă posibilitate, foarte evidentă, este homofilia, sau "cine se-aseamănă se-adună". Aici, îmi formez legătura cu tine pentru că tu și cu mine avem dimensiuni corporale asemanătoare. Și ultima posibilitate este cunoscută drept confuzia, pentru că ne încurcă abilitatea de a înţelege ce se întâmplă. Și aici, ideea nu este că creșterea mea în greutate cauzează creșterea ta în greutate, nici că eu creez o legătură preferențială cu tine pentru că tu și cu mine avem aceeași dimensiune corporală, ci mai degrabă faptul că suntem expuși împreună la ceva, ca un club de sănătate, care ne face pe amândoi să pierdem din greutate în același timp.

Și când am studiat aceste date, am găsit dovezi pentru toate aceste lucruri, inclusiv pentru inducție. Și am descoperit că, dacă prietenul tău devine obez, creşte riscul tău la obezitate cu aproximativ 57% în aceeași perioadă de timp. Pot fi multe mecanisme pentru acest efect. O posibilitate este că prietenii tăi îți spun ceva de genul -- știi, ei adoptă un comportament care se răsfrânge asupra ta -- adică, spun, "Hai să mergem la brioşe şi bere," care este o combinație teribilă. Dar tu adopți acea combinație, și începi să crești în greutate ca și ei. O altă posibilitate mai subtilă este că ei încep să crească în greutate și îți schimbă ideea despre ce este o dimensiune corporală acceptabilă. Aici, ce se răspândește de la o persoană la alta nu este un comportament, ci mai degrabă o normă. O idee se răspândește.

Acum, cei care scriu titlurile de ziare au putut scrie mult pe seama studiului nostru. Cred că titlul de ziar din New York Times a fost "Ai pus pe tine? Dă vina pe prietenii tăi graşi." Ce ni s-a părut interesant a fost că titlurile ziarelor europene au avut o abordare diferită: au spus, "Prietenii tăi se îngraşă? Poate este vina ta." (Râsete) Şi ne-am găndit că acesta este un comentariu interesant la adresa Americii -- un fel de auto-justificare, un fenomen de "nu-i-responsabilitatea-mea".

Acum, vreau să fiu înţeles: noi nu credem că munca noastră trebuie sau poate să justifice prejudecata împotriva oamenilor cu o dimensiune coporală sau alta. Acum, următoarea noastră întrebare a fost: Am putea să vizualizăm această răspândire? Se răspândeşte întradevăr creşterea în greutate a unei persoane la creşterea în greutate a unei alte persoane? Şi aceasta era complicat pentru că trebuia să luăm în considerare faptul că structura reţelei, arhitectura legăturilor, se schimba de-a lungul timpului. În plus, pentru că obezitatea nu este o epidemie cu un singur focar, nu există "pacientul zero" al epidemiei de obezitate -- acela pe care dacă l-ai găsi, l-ai putea învinovăţi de răspândirea de obezitate. Este o epidemie cu mai multe focare. Mulţi oameni fac lucruri în concomitent. Şi o să vă arăt o animaţie video de 30 secunde care ne-a luat mie şi lui James cinci ani din viaţă să o facem. Deci, din nou, fiecare punct este o persoană. Fiecare legătură dintre ele este o relaţie. Vom pune acum aceasta în mişcare, făcând poze zilnice în reţea timp de aproximativ 30 de ani.

Mărimile punctelor vor crește. Veți vedea o mare de galben preluând controlul. Veți vedea oameni născându-se și murind; puncte vor apărea și dispărea. Legături se vor forma și rupe. Căsnicii și divorțuri, împrieteniri și desprieteniri. Multă complexitate, multe care se întâmplă doar în această perioadă de treizeci de ani care include epidemia de obezitate. Și la sfârșit veți vedea grupuri de indivizi obezi și neobezi în cadrul rețelei. Acum, după ce am văzut asta, a schimbat modul în care privesc eu lucrurile, pentru că acest lucru, această rețea, se schimbă de-a lungul timpului, are o memorie, se mișcă, lucrurile curg în cadrul ei, are un fel de consistență. Oamenii pot muri, dar ea nu moare; persistă în continuare. Şi are un fel de rezistentă care îi permite să persiste în timp.

Și așa am ajuns să văd aceste feluri de rețele sociale ca vietăţi, ca vietăţi care pot fi puse sub un fel de microscop pentru studiu şi analiză şi ca să fie înţelese. Şi am folosit o varietate de tehnici pentru aceasta. Şi am început să cercetăm tot felul de fenomene. Ne-am uitat la obiceiurile de băut şi fumat şi de votare şi legat de divorţuri -- care se pot răspândi -- şi de altruism. Şi, în final, am devenit interesaţi de sentimente. Acum, când avem sentimente, le arătăm. De ce ne arătăm emoțiile? Vreau să spun, că ar fi un avantaj in a ne trăi sentimentele înăuntru, ştiţi, furie şi bucurie. Dar nu numai le trăim, le arătăm. Şi nu numai că le arătăm, dar alţii le pot citi. Şi, nu numai că le pot citi, dar le pot copia. Aici este contagiunea sentimentală care are loc în populaţiile umane. Şi astfel această funcţie sentimentală sugerează că, în plus faţă de orice scop căruia îi servesc, sunt o formă primitivă de comunicare. Şi dacă, de fapt, vrem cu adevărat să înţelegem sentimentele umane, trebuie să ne gândim la ele în acest fel.

Acum, noi suntem obişnuiţi să ne gândim la sentimente în acest fel, în perioade de timp simple, oarecum, scurte. Deci, spre exemplu, am ținut un discurs recent în New York, și am spus "Ştiţi, ca atunci când sunteţi pe metrou, și cealaltă persoană care stă vis a vis vă zâmbește, și instinctiv zâmbiţi înapoi." Și s-au uitat la mine și au spus "Noi nu facem asta în New York City." (Râsete) Și eu am spus "Oriunde altundeva în lume, acesta este comportament uman normal." Așadar este un mod foarte instinctiv în care ne transmitem pe scurt emoții unii altora. Și, de fapt, contagiunea emoţională poate fii şi mai vastă, de exemplu am putea avea expresii punctate de furie, ca în răscoale. Întrebarea pe care vroiam să o punem era: Se pot răspândi emoțiile, într-un mod mai susținut decât răscoalele de-a lungul timpului și să includă un număr mare de oameni, nu numai perechi de indivizi zâmbindu-şi unul altuia pe metrou? Poate există un fel de răscoală tăcută sub suprafaţă care ne animă tot timpul. Poate că există o mișcare spontană emoţională care unduieşte prin reţelele sociale. Poate, de fapt, emoțiile au o existență colectivă, nu doar una individuală.

Și aceasta este una dintre primele imagini pe care le-am făcut pentru a studia acest fenomen. Din nou, o rețea socială, dar acum putem colora galben oamenii dacă sunt fericiți și albastru dacă sunt triști și verde între. Și dacă vă uitați la această imagine, puteți vedea imediat grupuri de oameni fericiți și nefericiți, din nou, răspândiţi la trei grade de separare. Și aţi putea intui că oamenii nefericiți ocupă un loc structural diferit în cadrul rețelei. Există un mijloc și o margine a acestei rețele, și oamenii nefericiți par să fie poziționați la margine. Așadar ca să invocăm o altă metaforă, dacă vă imaginați rețelele sociale ca un tip de stofă vastă a umanității -- eu sunt legat de tine și tu de ea, continuând la infinit -- această stofă este de fapt ca o pătură americană de modă veche, și are peteci pe ea, peteci fericiți și nefericiți. Și dacă devii fericit sau nu depinde în parte de faptul că ocupi un petec fericit sau nu.

(Râsete)

Deci, această muncă cu emoțiile, care sunt așa de fundamentale, apoi ne-a făcut să ne gândim că, poate cauzele fundamentale ale rețelelor sociale umane sunt poate codate cumva în genele noastre. Pentru că rețelele sociale umane, oricând sunt puse în formă vizuală, întotdeauna arată așa, această imagine a rețelei. Dar nu arată niciodată așa. De ce nu arată așa? De ce nu formăm rețele sociale umane care să arate ca un grilaj regulat? Ei bine, modelele evidente ale reţelelor socaile umane, omniprezenţa lor şi scopul lor aparent ridică întrebări legate de întrebarea dacă am evoluat să avem reţele sociale în primul rând şi dacă am evoluat să formăm reţele cu o structură particulară.

Şi observaţi în primul rând... Şi aşa, ca să înţelegem acesta, deşi, trebuie să disecăm structura reţelei puţin înainte. Observați că fiecare persoană în această rețea, are exact același loc structural ca orice altă persoană. Dar acesta nu este cazul cu rețele adevărate. Deci, spre exemplu, aici este o rețea de studenți ai unei universități de elită din nord-est. Și acum o să scot în evidență câteva puncte și dacă te uiți aici la puncte, compară nodul B din stânga sus cu nodul D din dreapta departe. B are patru prieteni conectaţi la el. Şi D are şase prieteni care sunt conectaţi la el. Şi asa, aceşti doi indivizi au un număr diferit de prieteni. Şi asta este foarte evident, cu toţii ştim asta. Dar anumite alte aspecte ale structurii reţelelor sociale nu sunt aşa de evidente.

Comparaţi nodul B din colţul din stânga sus cu nodul A din stânga jos. Şi acum acei doi oameni au amandoi câte patru prieteni. dar prietenii lui A toţi se cunosc între ei, şi prietenii lui B nu. Deci prietenul unui prieten de-a lui A, este din nou un prieten de-a lui A, pe cand prietenul unui prieten de-a lui B nu este un prieten de-a lui B, ci este mai departe în reţea. Aceasta se cheamă tranzitivitatea în reţele. Şi în final comparaţi nodurile C şi D. C şi D au ambii câte şase prieteni. Dacă vorbeşti cu ei şi tu spui "Cum arată viaţa ta socială?" ei vor spune "Am şase prieteni. Aceasta este experienţa mea socială." Dar acum noi, uitându-ne din avion la această reţea, putem vedea că ocupă lumi sociale foarte diferite. Şi pot cultiva această intuiţie în dumneavoastră doar prin a întreba: Cine aţi fi mai degrabă dacă un virus letal s-ar răspândi prin reţea? Aţi fi mai degrabă C sau D? Aţi fi mai degrabă D la marginea reţelei. Şi acum cine aţi fi mai degrabă dacă o bârfă bună despre altcineva s-ar răspândi prin reţea? Acum, aţi fi mai degrabă C.

Deci locaţii structurale diferite au implicaţii diferite asupra vieţii dumneavoastră. Şi de fapt când am făcut nişte experimente uitându-ne la aceasta, ceea ce am descoperite este că 46% din variaţie în câţi prieteni ai este expicată de genele tale. Dar aceasta nu este suprinzător. Noi ştim că unii oameni se nasc timizi şi unii se nasc sociabili. Asta este evident. Dar am descoperit şi nişte lucruri non-evidente. De exemplu, 47% din variaţia în dacă se cunosc prieteni tăi sau nu se atribuie genelor tale. Dacă prietenii tăi se cunosc nu are de-a face doar cu genele lor, ci cu ale tale. Și noi credem că răspunsul la asta este că unor oameni le place să-și prezinte prietenii unii altora -- tu șii cine sunt -- iar alţii îi ţin separaţi şi nu le fac cunoştinţă. Deci unii oameni croşetează la un loc reţelele din jurul lor, creând un păienjeniş dens de legături în care se plasează confortabil. Și în final, am descoperit că 30% din variație în dacă oamenii sunt în mijlocul sau la marginea rețelei le poate fi atribuită genelor lor. Deci dacă te găsești la mijloc sau la margine, este parțial moștenit.

Acum, care este sensul acestui fapt? Cum ne ajută să întelegem [lumea]? Cum ne ajută asta să rezolvăm unele din problemele care ne afectează în zilele noastre? Ei bine, punctul pe care aș vrea să-l ating este că rețelele au valoare. Sunt un fel de capital social. Noi proprietăți se dezvoltă datorită amplasării noastre în reţelele sociale și aceste propretăţi se integrează în structura reţelelor, nu doar în indivizii din cadrul lor. Deci gândiţi+vă la aceste obiecte comune. Sunt ambele făcute din carbon şi totuşi unul are atomi de carboni în el care sunt dispuşi într-un anume mod, pe stânga, şi obţii grafit, care este moale şi închis la culoare. Dar dacă iei aceeaşi atomi de carbon şi îi interconectezi într-un mod diferit, obţii diamant, care este limpede şi tare. Şi aceste proprietăţi de moliciune şi rigiditate şi culoare închisă şi limpezime nu stau în atomii de carbon. Ele stau în interconectările dintre atomii de carbon, sau cel puţin ies la iveală datorită interconectărilor atomilor de carbon. Deci, similar, modelul conexiunilor între oameni oferă grupurilor de oameni proprietăţi diferite. Sunt legăturile dintre oameni care fac întregul mai mare decât suma părţilor sale. Deci nu este numai ce li se întâmplă acestor oameni -- dacă slăbesc sau se îngraşă sau devin mai bogaţi sau mai săraci, sau devin mai fericiţi sau nu -- care ne afectează; este şi arhitectura efectivă a legăturilor dintre noi.

Experienţa noastră asupra lumii depinde de structura efectivă a reţelei de care aparţinem şi a tuturor felurilor de lucruri diferite care freamătă și curg prin rețea. Acum, motivul, cred eu, pentru care se întâmplă acestea este că fiinţele umane se autoasamblează şi formează un superorganism. Acum, un superorganism este o colecţie de indivizi care arată sau manifestă comportamente sau fenomene care nu se pot reduce la studiul individului şi care trebuie înţeles prin referinţă la şi prin studierea colectivului, ca de exemplu un roi de albine care caută un nou stup, sau un stol de păsări care fuge de un prădător, sau un stol de păsări care are capacitatea de a-şi pune la comun înţelepciunea şi să navigheze şi să găsească o mică parte a unei insule în mijlocul Pacificului, sau o haită de lupi care poate să doboare prada mult mai mare. Supraorganismele au proprietăţi care nu pot fi înţelese doar prin studiul indivizilor. Cred că înţelegerea reţelelor sociale şi cum se formează şi operează, ne poate ajuta să înţelegem nu doar sănătatea şi sentimentele dar tot felul de alte fenomene -- ca de exemplu crima şi războiul şi fenomene economice ca panica bancară şi colapsul pieţelor şi adoptarea inovaţiei şi răspândirea adoptării de produse.

Acum, uitaţi-vă la aceasta. Eu cred că formăm reţele sociale pentru că beneficiile unei vieţi conectate contrabalansează costurile. Dacă aş fi tot timpul violent faţă de tine sau ţi-aş da o informaţie greşită sau te-aş întrista sau te-aş infecta cu viruşi letali, tu ai tăia legăturile cu mine şi reţeaua s-ar dezintegra. Deci răspândirea lucrurilor bune şi de valoare este necesară pentru susţinerea şi hrănirea reţelelor sociale. Asemănător, reţelele sociale sunt necesare pentru răspândirea lucrurilor bune şi de valoare ca iubirea şi bunătatea şi fericirea şi altruismul şi ideile. Cred de fapt că dacă am realiza ce prețioase sunt rețelele sociale, am petrece mult mai mult timp hrănindu-le și susținându-le, pentru că eu cred că rețelele sociale sunt fundamental corelate cu bunătatea. Și de ce cred eu că are lumea nevoie acum sunt mai multe conexiuni.

Mulțumesc.

(Aplauze)