Niall Ferguson: Șase aplicații geniale care generează prosperitate

Haideți să vorbim despre miliarde. Haideți să vorbim despre miliardele din trecut și din viitor. Știm că până acum au trăit în jur de 106 miliarde de oameni. Și mai știm că majoritatea sunt morți și că cei mai mulți au trăit sau trăiesc în Asia. Mai știm că majoritatea au fost sau sunt foarte săraci - și nu au trăit prea mult. Haideți să vorbim despre miliarde. Haideți să vorbim despre averea de 195.000 miliarde de dolari care există în lume azi. Știm că cea mai mare parte a acestei averi a fost creată după 1800 și este deținută în prezent de cei pe care îi numim „occidentali”: europenii, nord americanii, australienii. Occidentalii, 19% din populația lumii, dețin 2 / 3 din avuția lumii.

Istoricii care au studiat economia numesc asta „marea divergență”. Acest grafic sintetizează foarte bine povestea „marii divergențe”, cred eu. Avem două raporturi ale PIB-ului pe cap de locuitor, ale produsului intern brut, deci ale venitului mediu. Primul, linia roșie e raportul dintre PIB-ul britanic și cel indian. Și linia albastră e raportul dintre PIB-ul american și cel chinez Și harta merge până în anul 1500. Și puteți observa că „marea divergență” are o curbă exponențială. Liniile sunt egale la început. De fapt, în 1500, în medie, chinezii erau mai bogați decât nord americanii. Când ajungi în anii '70, unde se termină graficul, în medie, englezii sunt de 10 ori mai bogați decât indienii. Și asta din cauza diferențelor legate de costul vieții. Asta se bazează pe paritatea puterii de cumpărare. În medie, americanii erau de circa 20 de ori mai bogați decât chinezii în anii '70.

De ce? Nu e legat doar de economie. Dacă iei cele 10 țări care au devenit imperii occidentale, observi că erau destul de micuțe prin 1500 - ocupau 5% din suprafața de uscat a planetei, aveau 16% din populația globului și poate 20% din venitul global. În 1913, aceste 10 țări, plus Statele Unite controlau imperii globale întinse - dețineau 58% din suprafața planetei, aveau circa 58% din populația globală și o producție economică imensă, cam 2 / 3 din producția globală. Și cea mai mare parte a producției s-a întors la țara-mamă, în metropolele imperiale, nu în colonii.

Nu puteți da vina pe imperialism - deși mulți au încercat să facă asta - din două motive. Unu, după 1500, imperiul nu era deloc o creație originală a Occidentului. Toți aveau imperii. Învingeau imperiile orientale existente, precum cel mongol și otoman. Deci, imperiul nu pare să explice marea divergență. Oricum, dacă vă amintiți, marea divergență și-a atins apogeul în anii '70, la ceva timp după decolonizare. Asta nu e o întrebare nouă.

Samuel Johnson, marele lexicograf, a pus-o prin personajul lui Rasselas din romanul „Rasselas, Prințul Abisiniei” publicat în 1759. „De ce sunt europenii atât de puternici? Dacă ei pot vizita Asia și Africa pentru a face comerț sau a cuceri, oare asiaticii și africanii nu pot să invadeze țărmul europenilor, să le colonizeze porturile și să dea legi prinților lor? Oare același vânt care îi duce pe ei înapoi ne-ar purta și pe noi acolo?”

E o întrebare bună. Și știți ce? Și restul lumii își punea aceeași întrebare în același timp - de exemplu Ibrahim Muteferrika, un oficial otoman, omul care a introdus tiparul, deși târziu, în Imperiul Otoman - a scris într-o carte apărută în 1731: „De ce națiunile creștine, care erau atât de slabe în trecut în comparație cu cele musulmane, au început să domine multe țări în vremurile moderne și chiar au înfrânt armatele otomane, victorioase odinioară?” Spre deosebire de Rasselas, Muteferrika avea un răspuns care era corect. „Pentru că ei au legi și reguli inventate de rațiune”, spunea el. Nu e vorba de geografie.

Poate credeți că putem explica marea divergență prin geografie. Știm că nu e așa fiindcă au existat două experimente naturale în sec. al XX-lea pentru a vedea dacă geografia prevalează instituțiile. I-am luat pe germani, i-am împărțit în două grupuri și celor din est le-am dat comunismul și vedeți rezultatele. La foarte puțin timp, cei din Republica Democrată Germană au fabricat trabantul, „Trabbi”, una dintre cele mai proaste mașini din lume, iar cei din vest au făcut mașini Mercedes Benz. Dacă tot nu mă credeți, am făcut experimentul ăsta și în peninsula Coreea. Am decis să-i luăm pe coreenii din același spațiu geografic, cu aceeași cultură tradițională de bază, i-am separat în două grupuri și celor din nord le-am dat comunismul. Rezultatul e o divergență și mai mare, foarte rapidă, față de ce s-a întâmplat în Germania. Diferența nu e așa de mare în privința uniformelor poliției de frontieră, dar există o diferență enormă în celelalte aspecte. Ceea ce mă face să mă gândesc că nici geografia, nici caracterul național, explicațiile populare pentru acest lucru, nu sunt importante.

Ideile contează. Instituțiile. Asta trebuie să fie adevărat fiindcă sunt vorbele unui scoțian. Cred că sunt singurul scoțian de aici, de la Edinburgh TED. Haideți să vă spun că cel mai deștept om din lume a fost un scoțian. Îl chema Adam Smith - nu Billy Connolly, nu Sean Connery - deși Connery e într-adevăr foarte deștept. (Râsete) Smith - și vreau să mergeți să vă plecați în fața statuii sale din Royal Mile; e o statuie minunată - Smith în „Avuția națiunilor” apărută în 1776 - cel mai important lucru care s-a întâmplat în acel an... (Râsete) Chiar așa e! Erau ceva probleme în unele din coloniile noastre, dar...

(Râsete)

„China pare că fost mult timp imobilă, și probabil că și-a dobândit bogățiile cu mult timp în urmă datorită naturii legilor și instituțiilor sale. Dar aceste bogății pot fi mult inferioare față de cele pe care alte legi și instituții, natura solului său, a climei și a situației le-ar putea genera.” E adevărat. Și a spus-o cu mult timp în urmă.

Dar acesta e un public TED și dacă mai vorbesc mult despre instituții veți închide televizorul. De aceea, voi vorbi pe înțelesul vostru. Haideți să le numim „aplicații geniale”. Au existat șase aplicații geniale care au contribuit la succesul Occidentului. Sunt ca aplicațiile de pe telefonul vostru, în sensul că par destul de simple. Sunt doar niște iconițe; apeși pe ele. Dar în spatele lor se află un cod complex. Același lucru e valabil și pentru instituții. Există cinci instituții care, cred eu, explică marea divergență. Unu: competiția. Doi: progresul științific. Trei: dreptul la proprietate. Patru: medicina modernă. Cinci: societatea de consum. Și șase: etica muncii. Puteți încerca să găsiți una pe care am omis-o sau să le reduceți la patru, dar nu veți reuși.

(Râsete)

Să vă explic pe scurt ce vreau să spun, sintetizând totodată munca marilor istorici ai economiei. Competiția nu înseamnă doar că existau 100 de unități politice în Europa în 1500; în interiorul acestor unități era o competiție între colective, precum și între monarhi. Strămoșul corporației moderne, Corporația Londrei, exista în sec. al XII-lea. În China nu exista nimic asemănător; acolo exista un stat monolit care cuprindea 1/ 5 din populație și cine vroia să ajungă sus trebuia să treacă un examen standard, greu, care dura trei zile și implica memorarea a numeroase caractere și redactarea unui eseu confucianist complex.

Revoluția științifică era diferită în multe privințe față de știința din lumea orientală; elementul cel mai important era că, prin metoda experimentală oamenii puteau controla natura, așa cum nu era posibil înainte. De exemplu, Benjamin Robins a aplicat fizica newtoniană în balistică. Asta îți permite ca artileria să tragă precis. Gândiți-vă la implicații. Asta chiar era o aplicație mortală. (Râsete) Între timp, știința nu evolua în celelalte regiuni. Imperiul Otoman nu e chiar atât de departe de Europa, dar acolo revoluția științifică lipsește. Ei chiar au demolat observatorul Taqi al-Din, fiindcă spuneau că e o blasfemie să cercetezi mintea lui Dumnezeu.

Dreptul la proprietate: oameni buni, nu democrația e cheia, ci legile bazate pe dreptul la proprietate privată. Asta face diferența între America de Nord și America de Sud. Poți veni în America de Nord cu un contract semnat și să spui: „Voi lucra pe gratis cinci ani. Trebuie doar să mă hrăniți.” Dar la sfârșit, ai 40 de hectare de pământ. Actul de transfer e pe partea de jos a imaginii. Asta nu e posibil în America Latină unde pământul aparține unei elite care se trage din conchistadori. Și aici vedeți marea diferență dintre dreptul la proprietate în nord și în sud. Majoritatea țăranilor din America de Nord dețineau ceva pământ prin 1900. Aproape nimeni nu avea pământ în America de Sud. Iată altă aplicație genială.

Medicina modernă din secolul al XIX-lea a făcut progrese impresionante în lupta împotriva bolilor infecțioase. Asta a fost altă aplicație genială - una care aducea viață fiindcă a făcut ca speranța de viață să se dubleze. La fel s-a întâmplat și în imperiile europene. Chiar și în locuri precum Senegal, la începutul secolului al XX-lea, progresele în sistemul de sănătate publică au ridicat speranța de viață. Însă ea nu crește după ce aceste țări devin independente. Nu toate imperiile au fost rele.

Ai nevoie de societatea de consum pentru ca revoluția industrială să aibă vreun folos. Ai nevoie ca oamenii să-și dorească tone de haine. Ați cumpărat cu toții haine luna trecută; vă garantez. Asta e societatea de consum, și ea sprijină creșterea economică mai mult decât inovațiile tehnologice. Japonia a fost prima țară non-occidentală care a acceptat-o. Alternativa propusă de Mahatma Gandhi era institituționalizarea și permanentizarea sărăciei. Azi foarte puțini indieni își doresc ca India să fii acceptat ideea lui Mahatma Gandhi.

Și etica muncii. Max Weber credea că e o idee protestantă. Dar se înșela. Orice cultură poate dezvolta o etică a muncii dacă există instituții care stimulează munca. Știm asta pentru că azi etica muncii nu mai e ceva protestant, un fenomen occidental. De fapt, Vestul și-a pierdut etica de lucru. Azi, în medie, coreeni muncesc cu o mie de ore pe an mai mult decât germanii. O mie! Asta face parte dintr-un fenomen extraordinar, și anume, sfârșitul marii divergențe.

Cine posedă etica muncii acum? Priviți realizările matematice ale copiilor de 15 ani. Potrivit clasamentului internațional PISA primul loc îl ocupă cei din districtul Shanghai din China. Diferența dintre Shanghai, Regatul Unit și Statele Unite este la fel de mare ca cea dintre Regatul Unit, SUA și Albania și Tunisia. Probabil veți spune că asta e fiindcă iPhone-ul a fost conceput în California, dar asamblat în China, că Occidentul încă mai conduce în inovația tehnologică. Greșiți. În privința brevetelor, Estul conduce, asta e clar. Nu numai că Japonia conduce de mult, dar Coreea de Sud e pe locul III și China e pe cale să depășească Germania. De ce? Pentru că aplicațiile geniale pot fi descărcate. Sunt open source. Orice societate poate adopta aceste instituții, și când fac asta, obțin ce a obținut Occidentul după 1500 - doar că mai repede.

Asta e „marea convergență”, cel mai important lucru din viața noastră pentru că se întâmplă sub ochii voștri. Generația noastră privește cum supremația Occidentului se sfârșește. În medie, americanii erau de 20 de ori mai bogați decât chinezii. Acum, sunt de 5 ori și în curând vor fi de 2,5 ori.

Vreau să închei punând trei întrebări referitoare la miliardele viitoare, puțin înainte de 2016 când SUA își vor pierde statutul de primă economie în favoarea Chinei. Prima: poți să ștergi aceste aplicații și noi, cei din Occident suntem oare pe cale să facem asta? A doua întrebare e: oare adoptarea lor pe etape contează? Și: oare Africa ar putea greși etapele? Istoria economică modernă arată că e destul de greu să treci la democrație înainte să stabilești legi solide pentru proprietatea privată. Atenție: s-ar putea să nu meargă. Și trei, oare China se va descurca fără aplicația nr. unu? E cea de care vorbea John Locke când spunea că bazele libertății sunt proprietatea privată și domnia legii. Asta e baza modelului occidental al guvernului reprezentativ. Aici vedem demolarea studioului din Shanghai al artistului chinez Ai Weiwei, la începutul acestui an. Acum el e liber din nou, fusese închis, după cum știți. Dar nu cred că studioul lui a fost reconstruit.

Winston Churchill a dat o definiție civilizației într-o prelegere din 1938. Aceste cuvinte sunt revelatoare: „Înseamnă că societatea e bazată pe opinia cetățenilor, că violența, conducerea războinicilor și a tiranilor, războiul, revoltele și tirania lasă loc parlamentului care stabilește legile, iar justiția este independentă cât timp acele legi sunt în vigoare. Asta înseamnă civilizația - și din ea răsar mereu libertatea, siguranța și cultura”, lucruri dragi tuturor fanilor TED. „Când civilizația domnește într-o țară, poporul duce o viață mai bogată și mai sigură.” Și chiar așa e.

Nu cred că declinul Occidentului e inevitabil; nu cred că istoria acționează după modelul ciclic ilustrat cu măiestrie de Thomas Cole în picturile „Drumul imperiului”. Istoria nu funcționează așa. Occidentul nu s-a ridicat așa și nu cred că va apune așa. El se poate prăbuși brusc. Civilizațiile complexe sfârșesc așa pentru că funcționează adeseori la marginea haosului. Asta e una dintre cele mai profunde concluzii revelate de studiul istoriei instituțiilor complexe, precum civilizațiile. Nu, putem să rezistăm în ciuda datoriei uriașe acumulate, în ciuda dovezii că etica muncii s-a pierdut, că ne-am pierdut influența istorică. Dar un lucru e sigur, marea divergență s-a terminat, oameni buni!

Vă mulțumesc!

(Aplauze)

Bruno Giussani: Niall, sunt curios ce crezi despre America Latină, cealaltă regiune a lumii care înflorește acum. Ce părere ai de asta?

N.F.: Nu vorbesc doar de creșterea Orientului, ci și despre ridicarea celorlalte regiuni, inclusiv America de Sud. Odată, am întrebat un coleg de la Harvard: „America de Sud face parte din Occident?” El era expert în istoria Americii Latine. A spus: „Nu știu; trebuie să mă gândesc.” Asta îți spune ceva important. Dacă analizezi evenimentele din Brazilia și din Chile, care au dus la reformarea instituțiilor economice, cred că viitorul e promițător. Povestea mea e despre uniformizarea bunăstării în cele două Americi și în Eurasia.

BG: Se crede că America de Nord și Europa nu acordă importanță acestor tendințe. Ele și fac griji una pentru alta. Americanii cred că modelul european se va prăbuși în curând. Europenii cred că tensiunea din America va exploda în curând. Se pare că asta ne preocupă acum.

NF: Criza financiară pe care țările dezvoltate o trăiesc - de ambele țărmuri ale Atlanticului - e un singur fenomen care ia forme diferite în funcție de cultura politică. Implicațiile structurale ale crizei sunt parțial generate de demografie; dar și de criza masivă generată de libertatea excesivă de acordare a creditelor în sistemul privat. Criza, care i-a preocupat pe mulți, inclusiv pe mine, este un epifenomen. Criza este un fenomen istoric relativ minor care a accelerat această schimbarea majoră ce oprește ridicarea Occidentului din ultimii 500 de ani. De asta criza e importantă.

BG: Niall, îți mulțumesc. / NF: Mulțumesc și eu, Bruno.

(Aplauze)