Ngozi Okonjo-Iweala despre ajutor versus comerț

Este foarte, foarte greu să închei să vorbești la sfârșitul unei conferințe ca aceasta. Pentru că toată lumea a vorbit și s-a spus tot. Așa că am crezut că poate fi util să ne reamintim câteva lucruri care s-au petrecut aici, și apoi să oferim câteva idei pe care le putem lua cu noi, și să le ducem mai departe și să le dezvoltăm. Este ceea ce mi-ar plăcea să încerc și să fac. Am venit aici spunând că vrem că vorbim despre „Africa, următorul capitol.” Dar vorbim despre „Africa, următorul capitol” pentru că ne uităm la capitolul precedent și la cel prezent -- la care ne uităm -- și spunem că nu este un lucru prea bun. Imaginea pe care v-am arătat-o mai devreme și aceasta, de secetă, moarte și boală, este ceea ce vedem de obicei. Lucrul la care vrem să ne uităm este „Africa, următorul capitol.” Este acesta: un african sănătos, zâmbitor, frumos. Și cred că merită să reamintim ceea ce am auzit pe parcursul conferinței chiar din prima zi, unde am auzit că toate datele statistice importante au fost prezentate -- despre stadiul în care suntem acum, despre cum continentul este mult mai bine. Și importanța acestui lucru este că avem o platformă pe care să construim.

Așa că nu voi pretrece prea mult timp -- doar să vă arăt, să vă reîmprospătez memoria -- ca suntem aici pentru „Africa, următorul capitol” pentru că pentru prima dată, chiar avem o platformă pe care să construim. Chiar avem o situație care merge bine, -- continentul crește într-un ritm pe care nimeni nu l-a crezut posibil. După decenii de 2%, suntem acum la 5%, și ne îndreptăm spre -- este prevăzut -- chiar 6 și 7%. Și inflația a scăzut. Datoria externă -- despre care vă pot spune o poveste lungă pentru că am lucrat personal cu una dintre cele mai mari datorii de pe continent -- a scăzut dramatic. Știți, după cum puteți vedea, de la -- de la aproape 50 de miliarde la aproape 12 sau 13 miliarde. Este o realizare uriașă.

Știți, am făcut și rezerve. De ce este important acest lucru? Este pentru că reflectă situația economiilor noastre și a monedelor noastre și dă o platformă pe care oamenii pot planifica și construi, inclusiv afaceri. Am văzut câteva dovezi că aceste lucruri fac o diferență pentru că fluxurile de investiții private au crescut. Vreau să vă reamintesc din nou -- Știu că ați văzut aceste statistici mai devreme -- de la aproape 6 miliarde suntem acum la aproape 18 miliarde. În 2005, banii trimiși din străinătate - dau exemplu doar o țară, Nigeria -- știți, au explodat -- au explodat este un termen prea dramatic, au crescut enorm. Și acest lucru se întâmplă în multe țări. De ce este important? Pentru că arată încredere. Că oamenii au încredere să aducă -- dacă cetățenii din diaspora își trimit banii înapoi în țară, arată altora că, uite, crește încrederea pe care o au în țara lor. În locul trimiterii banilor în străinătate avem acum primiri de bani din străinătate.

De ce sunt toate acestea importante?Pentru a trebui sa mergem într-adevăr repede? Este important că construim această platformă, că îl avem pe președinte, Kikwete și pe alți conducători care spun, „Uite, trebuie să facem deva diferit.” Pentru că ne confruntăm cu o provocare. 62% din populația noastră are sub 24 de ani. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că trebuie să ne concentrăm asupra modului în care tinerii noștri se vor implica în activități productive pe parcursul vieții. Trebuie să ne concentrăm asupra creării locurilor de muncă să ne asigurăm că nu se îmbolnăvesc, că primesc o educație. Și cel mai important, că au o activitate productivă pe parcursul vieții, și că creează un tip de mediu productiv care va face să se realizeze lucruri în țările noastre. Știți, pentru a sprijini acest lucru, tocmai am -- unul dintre lucrurile pe care le-am, făcut de când am plecat din guvern a fost să creez în Nigeria o organizație de cercetare a opiniei publice. Cele mai multe dintre țările noastre nu au cercetări despre opinia publică. Oamenii nu au voce. Nu ai cum să afli ce vor oamenii.

Unul dintre lucrurile întrebate recent a fost care e principala lor problemă. La fel ca în oricare altă țară, în care s-a făcut această cercetare, locul de muncă este problema principală. Vreau să las aici acest aspect și să revin asupra lui. Înainte de a ajunge la acest slide, am vrut doar să vă aduc la cunoștință acest lucru Și să spun că pentru mine, următoarea etapă din construirea platformei care ne permite acum să mergem mai departe -- și pe care nu trebuie să o desconsiderăm. Cu doar 5,6,7 ani în urmă nu puteam să vorbim despre capitolul următor pentru că ne aflam în capitolul trecut. Nu mergeam nicăieri. Economiile nu creșteau. Aveam creștere economică negativă pe cap de locuitor. Cadrul microeconomic și baza care să ne permită să mergem mai departe nici măcar nu erau acolo. Așa că nu trebuie să uităm că ne-a trebuit mult ca să construim acest lucru, inclusiv toate lucrurile pe care am încercat să le facem în Nigeria pe care Dele le-a menționat. Crearea de programe proprii care să rezolve probleme, precum lupta împotriva corupției crearea de instituții, stabilizarea microeconomiei.

Astfel, acum avem această platformă pe care putem construi. Și ne aduce la dezbaterea care a avut loc aici: ajutor versus sector privat, ajutor versus comerț etc. Și cineva s-a ridicat ca să spună -- unul dintre lucrurile frustrante e că a fost o dezbatere simplistă. Că nu despre acest lucru ar trebui dezbătut. Noi luăm parte la o dezbatere greșită. Problema este cum creăm un parteneriat care implică donatori guvernamentali, sectorul privat și pe cetățenii africani obișnuiți să ia controlul asupra propriilor vieți? Cum le combinăm pe toate? Să mișcăm înainte continentul, să facem lucrurile de care este nevoie, despre care am vorbit -- să găsim locuri de muncă pentru tineri. Să aducem energiile creative pe acest continent, multe dintre aceste lucruri le-ați văzut aici. Mi-e teamă că v-ați implicat un pic într-o dezbatere greșită. Trebuie să vă aducem înapoi să spuneți, care combinație a tuturor acestor factori va produce ceea ce dorim? (Aplauze)

Și vreau să vă spun ceva. Pentru mine, problema ajutorului --- Nu cred că africanii trebuie să aibă atitudinea de respingere și să le fie jenă pentru ajutor. Africa a oferit ajutor celorlalte țări. Mo Ibrahim a spus la o dezbatere -- ca visează la ziua în care Africa va oferi ajutor. Și eu am spus, „Mo, ai dreptate. Dar noi am făcut-o deja! ” Marea Britanie și SUA nu ar fi fost construite astăzi fără ajutorul Africii.

(Aplauze)

Toate resursele luate din Africa, inclusiv resursele umane, care au construit aceste țări așa cum sunt astăzi! Așa că atunci când încearcă să dea ceva înapoi, noi nu ar trebui să ne simțim prost. Nu aceasta este problema. Problema este cum folosim ceea ce ni s-a dat, ceea ce am primit. Cum folosim aceste lucruri? Sunt direcționate eficient? Aș vrea să vă spun o mică poveste. De ce nu mă deranjează dacă primim ajutor, dar să îl folosim corect. Între 1967 și 1970 Nigeria a fost implicată în războiul Nigeria-Biafra. La mijlocul acelui război, eu aveam 14 ani. Petreceam majoritatea timpului gătind împreună cu mama. Pentru armată -- tatăl meu s-a înrolat în armată ca brigadier -- în armata Biafra. Noi eram de partea Biafra. Și ajunsesem să mâncăm o masă pe zi, alergând dintr-un loc în altul. dar oriunde puteam ajuta, ne ofeream ajutorul. La un moment dar, în 1969, lucrurile mergeau foarte prost. Nu mai aveam aproape nimic nici pentru o masă pe zi. Adulți, copii mureau din cauza malnutriției . Sunt sigură că câțiva dintre dvs, care nu mai sunteți tineri vă amintiți de aceste fotografii. Ei bine, eu eram în mijlocul lucrurilor acestea.

În situația aceasta, mama s-a îmbolnăvit vreo două sau trei zile, de o indispoziție la stomac. Am crezut că o să moară. Tata nu era acolo. Era în armată. Eu eram cea mai mare din casă. Sora mea era bolnavă de malarie. Ea avea trei ani și eu 15. Și avea o febră așa de ridicată -- am încercat totul. Nu părea să funcționeze. Până ce am auzit că la 10 kilometri distanță era doctoriță, care putea -- care dădea -- consulta oamenii și le dădea medicamente. Așa că am luat-o în spate pe sora mea -- care ardea de la febră -- și am mers 10 kilometri cu ea în spate. Era foarte cald. Îmi era foarte foame. Eram speriată pentru că știam că viața ei depindea de mine, să ajung la femeia aceasta. Am auzit că o doctoriță trata oamenii. Am mers 10 kilometri, înaintând cu greu pas cu pas Am ajus acolo și am văzut o mare de oameni. Aproape o mie de oameni erau acolo și încercau să spargă ușa. Ea lucra într-o biserică. Cum aveam să ajung înăuntru?

A trebuit să mă târăsc printre picioarele oamenilor acelora cu sora mea în spate ca să găsesc o cale către fereastră. Și în timp ce ei încercau să spargă ușa, eu m-am urcat pe fereastră și am sărit înăuntru. Femeia mi-a spus că am ajuns chiar la timp. Când am sărit pe hol, sora mea abia se mai mișca. I-a făcut o injecție cu clorochină -- atunci am aflat ce este clorochina -- i-a dat câteva -- probabil să o rehidrateze -- și câteva medicamente și ne-a pus într-un colț. În vreo două-trei ore sora mea a început să se miște. Și apoi au început să o șteargă cu prosopul, pentru că începea să transpire, ceea ce era un semn bun, Și apoi sora mea s-a trezit. Și după vreo cinci sau șase ore, doctorița ne-a spus că putem pleca. Am luat-o în spate. Am mers înapoi 10 kilometri, a fost traseul cel mai scurt pe care l-am făcut vreodată pe jos. Eram așa de fericită -- (Aplauze) -- că sora mea trăia! Astăzi are 41 de ani, este mamă a trei copii, și este medic, salvează alte vieți.

De ce vă povestesc asta? Vă povestesc pentru că -- când este vorba despre tine sau cineva apropiat -- nu iți pasă unde, ce anume este ajutor. Nu îți pasă ce este! (Aplauze) Vrei doar ca persoana respectivă să trăiască! Și acum o să devin mai puțin sentimentală și să spun că salvarea de vieți, la care contribuie o parte din ajutorul pe care il primim pe continent -- când salvezi viața cuiva, un fermier, un profesor, o mamă -- ei au o contribuție productivă în economie. Ca economiști, putem să ne uităm și la partea aceasta a situației. Acești oameni sunt agenți de producție în economie. Așa că, dacă salvăm oameni de HIV/SIDA sau de malarie, înseamnă că putem forma o bază de producție pentru economia noastră. Și conform aceleiași mărturii -- după cum a spus cineva ieri -- dacă noi nu îi salvăm și ei mor, copiii lor vor fi o povară pentru economie. Deci chiar din punctul de vedere al economiei, lăsând la o parte aspectul social și pe cel umanitar, acum trebuie să salvăm vieți. Deci acesta este unul dintre motivele pentru care spun, din experiență personală -- să îndrumăm aceste resurse și să le transformăm în ceva productiv. Oricum, o să vă spun și că sunt una dintre persoanele care cred ca acesta nu este răspunsul unic. De aceea am spus că dezbaterea trebuie să devină mai complexă. Știți, ajutorul trebuie folosit bine.

Ce s-a întâmplat în Europa? Știți toți că Spania -- membră a Uniunii Europene -- a primit un ajutor de 10 miliarde de dolari din partea celorlalte state din UE? Resurse care le-au fost transferate -- le-a fost rușine spaniolilor de acest lucru? Nu! UE a trasferat 10 miliarde. Ei unde le-au folosit? Ați fost recent în sudul Spaniei? Sunt drumuri peste tot. Infrastructură este peste tot. Cu acest ajutor primit, întreaga parte de sud a Spaniei a devenit o economie pe bază de servicii. Știți că Irlanda a primit un ajutor de 3 miliarde de dolari? Astăzi Irlanda este una dintre țările din UE cu cea mai rapidă creștere economică. Motiv pentru care mulți oameni, chiar din alte părți ale lumii, merg acolo ca să-și găsească locuri de muncă. Ce au făcut ei cu ajutorul de 3 miliarde de dolari? Le-au folosit pentru a crea o super-rețea informațională, au creat infrastructura care le-a permis să participe -- sau le permite să participe -- in revoluția tehnologiei informaționale. Și să -- creeze locuri de muncă în cadrul economiei irlandeze. Ei nu au spus, știți, nu o să luăm acest ajutor. Astăzi Uniunea Europeană este ocupată cu transferarea ajutoarelor. Frustrarea mea este că dacă pot construi o infrastructură în Spania -- adică străzi, autostrăzi și alte lucruri pe care le construiesc -- atunci, de ce refuză să folosească același ajutor ca să construiască aceeași infrastructură în țările noastre? (Aplauze)

Când le cerem și le spunem de ce avem nevoie? Una dintre marile mele îngrijorări este că avem multe fundații în zilele noastre. Vorbim despre Banca Mondială, FMI, responsabilitate și așa mai departe, Și UE. Sunt și persoane care au foarte mulți bani. Unele dintre ele au fundații private și sunt aici în public. Într-o zi fundațiile acestea vor avea atât de mulți bani, încât vor depăși ajutorul care este dat oficial. Dar mă tem -- și le sunt recunoscătoare tuturor pentru ceea ce încearcă să facă pe continent -- dar sunt și îngrijorată. Mă trezesc cu un nod în stomac. Pentru că văd un nou val de antreprenori care distribuie ajutoare pe continent. Și merg din țară în țară, și de multe ori încearcă să găsească ce e de făcut. Dar nu sunt sigură că ajutorul lor este folosit corect. Mulți dintre eu nu sunt familiarizați cu realitatea continentului. Tocmai îl descoperă. Și de multe ori nu văd africani care să lucreze împreună cu ei. Merg singuri pur și simplu! (Aplauze)

Și de multe ori am impresia ca nu sunt într-adevăr interesați să îi asculte pe africanii care ar putea ști. Vor să ne viziteze, văd ce se întâmplă pe teren și iau o decizie. Și acum poate că sunt dură. Dar mă îngrijorez pentru că acești bani sunt atât de importanți. În fața cui răspund ei? Suntem în consiliile lor când iau decizii despre destinația banilor? Suntem noi acolo? Vom face aceeași greșeală pe care am mai făcut-o? Președinții și conducătorii noștri -- toată lumea vorbește despre asta -- i-au adunat la un loc pe oamenii aceștia și le-au spus, Uitați, fundația dvs. și fundația dvs. -- aveți atât de mulți bani, vă suntem recunoscători. Haideți să ne așezăm și să va spunem unde ar trebui să se îndrepte banii și unde ar trebui să meargă acest ajutor.” Am făcu acest lucru? Răspunsul este „nu.” Așa că fiecare depune eforturi individuale. Iar peste 10 ani, din nou miliarde vor fi intrat în Africa, iar noi vom avea aceleași probleme.

Acest lucru ne dă o imagine lipsită de speranță. Nu suntem capabili să preluăm controlul și de a spune tuturor acestor oameni care ne aduc banii lor: ”Stați așa.” Și nu o facem pentru că suntem atât de mulți. Nu ne coordonăm. Nu i-am chemat pe Bill Gates și pe Soros -- și pe ceilalți care ne ajută să le spunem, Stați așa. Să facem o conferință. Acestea sunt prioritățile noastre pe continent. Aici vrem să redirecționați banii. Nu ar trebui ca fiecare să se comporte ca un întreprinzător, să meargă singur să găsească ce este mai bine. Nu încercăm să îi oprim. Nici gând! Ci doar să îi ajutăm ca să ne ajute mai bine. Și ceea ce mă dezamăgește e că nu facem acest lucru. Peste zece ani vom avea aceeași situație, și vom repeta aceleași lucruri. Așadar problema noastră acum este cum să impulsionăm toate aceste intenții bune îndreptate către noi? Cum putem determina guvernul să colaboreze corespunzător cu aceste fundații private, cu organizațiile internaționale, și cu sectorul nostru privat.

Am mare încredere în sectorul privat, de asemenea. Dar nu poate reuși singur. Așa că ar putea fi câteva idei care să meargă. Se spune că totul este să propagi și să împărtășești idei. De ce nu ne gândim să folosim o parte din acest ajutor? Ei bine, de ce nu spunem mai întâi celor care ne ajută -- nu fiți timizi în fața infrastructurii noastre! Sănătatea pentru care lucrați nu este viabilă fără infrastructură. Educația va funcționa mai bine dacă am avea electricitate și căi ferate, și așa mai departe. Agricultura va funcționa mai bine dacă există căi ferate să ducă produsele la piață. Nu vă sfiiți! Investiți și aici câteva dintre resursele voastre. Și vom analiza această combinare a banilor privați, internaționali, din mai multe surse, parteneriatul pe care îl putem stabili între sectorul privat și Africa, pentru ca ajutorul să devină un facilitator. Acesta este cel mai bun ajutor. Ajutorul nu ne poate rezolva probleme, sunt ferm convinsă de acest lucru. Dar poate fi un catalizator. Și dacă nu vom reuși să îl folosim ca pe un catalizator, atunci vom eșua.

Unul dintre motivele pentru care China este populară printre africani acum -- unul dintre motive -- nu este doar pentru că oamenii aceștia sunt proști iar China vine să ia resurse. Este pentru că îi impulsionăm un pic mai mult pe chinezi. Dacă le spui „Aici avem nevoie de o stradă,” te vor ajuta să o construiești. Nu vă sfiiți în fața infrastructurii noastre. De fapt, ministrul de finanțe chinez mi-a spus, când l-am întrebat ce anume facem rău în Nigeria. El mi-a spus: „Aveți nevoie doar de două lucruri:” „Infrastructură, infrastructură, infrastructură -- și disciplină.” Sunteți indisciplinați.” (Aplauze) Și o repet pentru întregul continent. Este același lucru - avem nevoie de infrastructură, de infrastructură și de disciplină. Așa că putem crea un catalizator ca să ne ajutați să ne oferiți și acest lucru. Acum îmi dau seama -- nu spun -- sănătatea și educația -- puteți să ne ajutați și cu acestea. Dar spun că nu trebuie fie una sau cealaltă. Să vedem cum ajutorul poate fi catalizator, într-un parteneriat. O idee. Al doilea lucru, pentru sectorul privat. Oamenilor le e frică să își asume riscuri pe continent. De ce nu se poate să folosim o parte din acest ajutor drept mecanism de garantare, ca să le permitem oamenilor să își asume riscuri?

(Aplauze)

Și, în cele din urmă, pentru că ambii stau la -- am depășit timpul -- Am depășit timpul? Ok, să nu uit poanta de la sfârșit. Unul dintre lucrurile la care vreau să colaboreze toată lumea este să sprijine femeile, să creeze locuri de muncă. (Aplauze) S-au spus multe despre femei, nu e nevoie să repet. Dar sunt oameni -- femei -- care creează joburi. Și știm, studiile au arătat că atunci când dai resurse unei femei, de fapt este un studiu de econometrie -- Raportul Băncii Mondiale din 2000 -- arată că transferurile făcute femeilor au drept rezultate copii mai sănătoși, o situație mai bună a gospodăriei, a economiei, etc. Așa că spun că una dintre ideile pe care o putem lua cu noi acasă -- Nu spun că bărbații nu sunt importanți -- evident, dacă soții sunt lăsați pe dinafară, ce vor face? Se vor întoarce nemulțumiți acasă, și vor apărea probleme pe care nu le dorim. Nu vrem bărbați care să își bată soțiile pentru că nu au locuri de muncă, etc.

Dar la limită, as vrea să subliniez acest lucru motivul este că bărbații automatic -- primesc -- nu în mod automat, dar au tendința de a primi mai mult sprijin. Dar aș vrea să vă dați seama că resursele lăsate în mâinile femeilor africane sunt un instrument puternic. Sunt femei care creează locuri de muncă -- Beatrice Gakuba a creat 200 de locuri de muncă în Rwanda din afacerea ei cu flori În Nigeria o avem pe Ibukun Awosika cu mobilierul, fabrica de scaune. Ea vrea să se extindă. Are nevoie de încă 20 de milioane. Va crea încă 100, 200 de locuri de muncă. Așa că plecați de aici cu ideea de a colecta resurse să dați bani pe mâna femeilor din mijloc care sunt pregătite: femei de afaceri care vor să se extindă și să creeze mai multe locuri de muncă. Și, în cele din urmă, ce veți face ca să intrați în aceste parteneriate de ajutorare dintre guvern, sectorul privat și africanul, persoană individuală? Vă mulțumesc. (Aplauze)