Nathan Wolfe caută virusuri în junglă

Când se gândesc la începuturile SIDA, cei mai mulţi oameni fac trimitere la anii 1980. Şi cu siguranţă, acesta a fost deceniul în care am descoperit SIDA, şi virusul care o cauza, HIV. Dar de fapt acest virus a trecut la oameni cu multe decenii în urmă, de la cimpanzei, unde virusul îşi avea originea, la oamenii care vânau aceste maimuţe.

Această fotografie a fost făcută înainte de Marea Criză în Brazzaville, Congo. La vremea aceea, erau mii de indivizi, credem, infectaţi cu HIV.

Aşadar am câteva întrebări foarte importante pentru voi. Dacă virusul era în mii de indivizi în acel moment, de ce ne-a luat până în 1984 să fim capabili să descoperim acest virus? Bine acum, mai important, dacă am fi fost acolo în anii '40 şi '50, '60, și am fi văzut această boală, și am fi înţeles exact ce se petrecea cu ea, cum ar fi schimbat asta şi ar fi transformat complet felul în care această pandemie s-a deplasat?

De fapt, aceasta nu e ceva unic la HIV. Marea majoritate a virusurilor provin de la animale. Şi vă puteţi oarecum gândi la asta ca la o piramidă a barbotării virusurilor de la animale la populaţii umane. Dar numai la cel mai înalt punct al piramidei aceste lucruri devin complet umane. Cu toate acestea, ne petrecem marea majoritate a energiei concentraţi pe acest nivel al piramidei, încercând să abordăm lucruri care sunt deja total adaptate la fiinţele umane, care vor fi foarte greu de abordat -- aşa cum am văzut în cazul virusului HIV.

Aşadar în ultimii 15 ani, am lucrat de fapt la studierea interfeței anterioare de aici -- ce am numit "viral chatter", care era un termen inventat de mentorul meu, Don Burke. Ideea este că putem studia felul de infiltrare a acestor virusuri în populaţia umană, trecerea acestor agenţi la oameni, şi capturând acest moment, am putea fi capabili să ne mişcăm la o situaţie unde i-am putea prinde la început.

Ok, aceasta este aşadar o imagine, şi urmează să vă arăt câteva imagini acum de pe teren. Aceasta este o imagine a unui vânător din Africa Centrală. Este practic o imagine destul de comună. Unul din lucrurile pe care vreau să îl observaţi la ea este sângele -- să vedeţi o teribilă cantitate de contact cu sângele. Asta era exact soluţia pentru noi. Aceasta este o foarte intimă formă de conexiune. Dacă vom studia prin urmare "viral chatter", avem nevoie să ajungem la aceste populaţii care prezintă contact intensiv cu animale sălbatice.

Şi aşa am studiat oameni precum acest individ. Colectăm sânge de la ei, alte mostre. Observăm aceste boli, care se regăsesc şi la animale şi la oameni. Şi în mod ideal, asta urmează să ne permită să prindem aceste lucruri, în stadii incipiente, atunci când trec la populaţii umane. Şi obiectivul de bază a acestei munci este nu doar să mergem o dată şi să ne uităm la aceşti indivizi, ci să stabilim mii de indivizi, din aceste populaţii, pe care să-i monitorizăm continuu, într-un mod regulat. Când se îmbolnăveau, colectam de la ei monstre.

Îi înscriam efectiv pe liste -- pe care le-am făcut acum -- pentru a colecta mostre de la animale. Le dăm aceste bucăţi mici de hârtie de filtru. Când iau probe de la animale, ei colectează sângele pe bucata de hârtie de filtru şi aceasta ne permite să identificăm virusuri încă necunoscute de la exact animalele potrivite -- cele care actualmente sunt vânate.

(Video): Povestitor: Departe într-o regiune izolată din Camerun, doi vânători îşi urmăresc prada. Numele lor sunt Patrice şi Patee. Ei sunt în căutare de carne de antilopă -- animale forestiere pe care ei le pot omorî pentru a-şi hrăni familiile. Patrice şi Patee pleacă la drum în majoritatea zilelor pentru a vâna în pădurile din jurul adăposturilor lor. Au o serie de capcane, de curse pe care le-au pregătit pentru a prinde porci mistreţi, şerpi, maimuţe rozătoare, tot ce pot, într-adevăr. Patrice şi Patee au fost plecaţi pentru câteva ore dar nu au găsit nimic. Animalele pur şi simplu lipsesc.

Ne oprim pentru o gură de apă. Auzim apoi un foşnet în tufiş. Un grup de vânători se apropie. Au pachetele încărcate de vânat sălbatic. Sunt cel puțin trei virusuri pe care le cunoaşteţi, care sunt în această maimuţă.

Nathan Wolfe: În această specie, într-adevăr. Şi sunt mulţi, mulţi alţi patogeni prezenţi în aceste animale. Aceşti indivizi reprezintă un risc în mod special mai ales dacă există contact cu sângele, ei riscă să li se transmită şi posibil să se infecteze cu noi virusuri.

Povestitor: În timp ce vânătorii îşi etalau capturile, se întâmplă ceva neaşteptat. Ne arată hârtiile filtru folosite să colecteze sângele animalelor. Sângele va fi testat pentru virusurile zoonotice, parte dintr-un program la pregătirea căruia Dr. Wolfe a lucrat ani buni.

NW: Asta este aşadar de la animalul de aici, Măreața maimuță Guenon. Fiecare persoană care are măcar una din aceste hârtii de filtru a trecut cel puţin, la un nivel minim, prin cursul nostru de sănătate de bază despre riscurile asociate cu aceste activităţi, care presupunând, din perspectiva noastră, le oferă abilitatea de a scădea riscurile proprii, şi apoi în mod evident riscul asupra familiilor lor, asupra satului, asupra ţării, asupra lumii.

NW: Ok, înainte să continui, cred că este important să mă opresc un moment să vorbesc despre carnea de animal african. Carnea de animal african e vânatul sălbatic. OK? Şi puteţi considera toate felurile diferite de cărnuri de animal sălbatic. Voi mai vorbi despre asta. Când copiii şi nepoţii voștri vă pun oarecum întrebări despre această perioadă de timp, unul din lucrurile care vă vor întreba, este cum se face că am permis ca unele dintre cele mai apropiate forme de viaţă, unele dintre cele mai preţioase şi pe cale de dispariţie dintre specii de pe planeta noastră, să dispară din cauză că nu am fost capabili să rezolvăm câteva din problemele sărăciei în aceste părţi ale lumii.

Dar de fapt, asta nu e singura întrebare pe care v-o vor adresa despre asta. Vă vor pune întrebarea că atunci când ştiam că asta era calea prin care HIV a intrat în populaţia umană, şi că alte boli aveau potenţialul să intre la fel, de ce am lăsat acest comportament să continue? De ce nu am găsit nişte soluţii pentru asta? Vor spune, în regiunile de profundă instabilitate din întreaga lume, unde există sărăcie intensă, unde cresc populaţii şi nu se găsesc resurse durabile ca aceasta, asta va conduce la instabilitatea hranei.

Dar vă vor pune probabil şi o altă întrebare. Este una pe care cred că trebuie să ne-o punem cu toţii, care este, de ce ne-am gândit că responsabilitatea cădea doar pe individul de aici. Acum, acesta este individul -- puteţi observa exact deasupra umărului său drept -- acesta este individul care a vânat maimuţa din ultima imagine pe care v-am arătat-o. Ok, priviţi un pic la cămaşa lui. Ştiţi, priviţi-i puţin faţa. Carnea de vânat african este una din crizele centrale, care are loc în cadrul populaţiei noastre, chiar acum, în umanitate, pe această planetă. Dar nu poate fi vina unui om ca acesta. Ok? Şi rezolvarea acesteia nu poate fi doar responsabilitatea lui. Nu există soluţii uşoare, dar ceea ce vă spun e că neglijăm această problemă pe riscul nostru.

Astfel, în 1998, împreună cu mentorii mei Don Burke şi Colonelul Mpoudi-Ngole, am pornit de fapt la începerea acestui lucru în Africa Centrală, să muncim cu vânătorii în această parte a lumii. Şi treaba mea -- la acea vreme eram bursier post-doctoral, Şi eram într-adevăr însărcinat cu stabilirea acestei activităţi. Şi mi-am zis, "Ok, grozav -- vom colecta tot felul de exemplare. Vom merge prin tot felul de locaţii diferite. Va fi minunat." Ştiţi, m-am uitat la mapă, am ales 17 situri, m-am gândit, nu e nicio problemă. (Râsete)

Inutil de spus, mă înşelam amarnic. Asta e muncă dificil de făcut. Din fericire, am avut şi am în continuare un colectiv absolut minunat de colegi şi colaboratori în propria mea echipă, şi ăsta e singurul mod prin care această muncă se poate face cu adevărat. Avem o mare varietate de dificultăţi în legătură cu această muncă.

Una din ele este doar să obţinem încrederea indivizilor cu care lucrăm pe teren. Persoana pe care o vedeţi în partea dreaptă este Paul DeLong-Minutu. Este unul dintre cei mai buni comunicatori cu care am avut de-a face vreodată. Când am ajuns, nu vorbeam niciun cuvânt în franceză, şi tot am reuşit să înţeleg ceea ce spunea. Paul a lucrat mulţi ani la postul de radio şi televiziunea națională din Camerun, şi vorbea despre probleme privind sănătatea. Era un corespondent de sănătate. Şi ne-am gândit aşadar că vom angaja această persoană, când ajungeam acolo el putea fi un comunicator grozav. Când am ajuns în acele zone rustice de sate, totuşi, ce am aflat era că nimeni nu avea acces la televiziune, aşa că nimeni nu îi recunoştea figura. Dar -- când a început să vorbească i-au recunoscut într-adevăr vocea de la radio. Şi acesta era cineva care avea un incredibil potenţial să răspândească aspecte din mesajul nostru, fie că era vorba despre conservarea mediului sălbatic ori despre prevenire a sănătăţii.

Ne-am lovit deseori de obstacole. Aceştia suntem noi întorcându-ne din unul din acele foarte rustice situri, cu mostre de la 200 de indivizi pe care trebuia să le aducem înapoi la laborator în 48 de ore. Îmi place să arăt această poză -- acesta este Ubald Tamoufe, anchetator şef în situl nostru din Camerun. Ubald râde când îi arăt această fotografie pentru că bineînţeles nu i se poate observa faţa. Dar motivul pentru care îmi place să arăt poza e pentru că se vede că e pe cale să rezolve această problemă. (Râsete) Pe care -- pe care chiar a rezolvat-o. Pe care chiar a rezolvat-o. Doar câteva poze rapide de înainte şi după. Acesta era laboratorul nostru de înainte. Aşa arată în prezent. La început, pentru a trimite exemplarele noastre, trebuia să avem gheaţă carbonică. Pentru a face rost de gheaţă carbonică a trebuit să mergem la fabricile de bere -- să implorăm, să împrumutăm, să furăm pentru a-i face pe oamenii aceia să ne-o dea. În prezent avem propriul nostru nitrogen lichid. Îmi place să numesc laboratorul nostru cel mai rece loc din Africa Centrală -- s-ar putea să fie. Şi aici e o poză cu mine, asta e cu mine înainte. (Râsete) Niciun comentariu.

Ce s-a întâmplat prin urmare? Aşadar, pe parcursul a 10 ani cât am făcut această muncă, chiar ne-am surprins pe noi înşine. Am făcut o serie de descoperiri. Şi ce am descoperit e că dacă priveşti în locul potrivit, poți chiar să monitorizezi fluxul acestor virusuri spre populaţiile umane. Asta ne-a dat o mare speranţă. Ce am descoperit este o întreagă varietate de noi virusuri în aceşti indivizi, incluzând virusuri noi în acelaşi grup cu HIV, aşadar, retrovirusuri extrem de noi. Şi haideţi să recunoaştem, orice retrovirus nou în populaţia umană -- e ceva de care ar trebui să fim conştienţi. E ceva ce ar trebui să urmărim. Nu e ceva de care ar trebui să fim surprinşi.

Este inutil de spus că în trecut aceste virusuri intrând în aceste comunităţi rurale puteau foarte bine să dispară. Nu mai este cazul. Drumuri transportatoare oferă acces la zonele urbane. Şi în mod critic, ceea ce se întâmplă în Africa Centrală nu se opreşte în Africa Centrală. Prin urmare, odată ce am descoperit că era cu adevărat posibil că puteam într-adevăr face această monitorizare, ne-am decis să ne mutăm de la cercetarea asta, ca să încercăm cu adevărat să evoluăm spre un efort de monitorizare globală. Prin suport generos şi parteneriat ştiinţific cu Google.org şi Fundaţia Skoll, am putut să începem “Iniţiativa Globală de Prognoză Virală” şi am început munca în patru situri diferite în Africa şi Asia. Nu este nevoie să mai spun, diferite populaţii din diferite părţi alte lumii au diferite tipuri de contact. Nu sunt doar vânătorii din Africa Centrală. Funcționează şi în pieţele cu animale vii -- aceste pieţe umede -- care reprezintă exact locul unde SARS a apărut în Asia. Dar într-adevăr, acesta este doar începutul în perspectiva noastră.

Obiectivul nostru acum, pe lângă a instala aceste situri şi a face totul să meargă, este să identificăm noi parteneri pentru că simţim că acest efort trebuie extins la probabil 20 sau mai multe situri în întreaga lume -- în zone virale fierbinți -- pentru că ideea certă este să aruncăm o plasă incredibil de largă ca să prindem aceste lucruri, ideal, înainte să ajungă la băncile de sânge, reţele sexuale, avioane. Şi acesta este într-adevăr obiectivul nostru. Nu cu multă vreme în urmă descoperirea unor organisme necunoscute era ceva ce producea incredibilă veneraţie pentru noi. Avea potenţial să schimbe cu adevărat modul în care ne vedeam, şi gândeam despre noi înşine.

Mulţi oameni, cred, pe planeta noastră, chiar acum, disperă, şi se gândesc că am ajuns la un punct unde am descoperit majoritatea lucrurilor. Vă voi spune chiar acum: vă rog, nu disperaţi. Dacă un extraterestru inteligent a fost taxat cu scrierea enciclopediei vieţii de pe planeta noastră, 27 din 30 dintre aceste volume ar fi dedicate bacteriei şi virusului, cu doar câteva volume rămase pentru plante, fungi şi animale -- oamenii fiind o notă de subsol -- interesantă notă, totuși o notă. Aceasta este sincer cea mai captivantă perioadă din totdeauna pentru a studia formele de viaţă necunoscute ale planetei noastre. Despre lucrurile dominante care există aici știm mai nimic. Şi totuşi în sfârșit, avem instrumentele, care ne permit să explorăm cu adevărat lumea şi să le înţelegem.

Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze)