Nathan Myhrvold despre arheologie, fotografierea animalelor, grătar...

Aşadar, sunt în Chile, în deşertul Atacama, stând într-un hol de hotel, deoarece este unicul loc unde pot avea o conexiune Wi-Fi, şi am această poză pe ecranul meu, şi o femeie apare din spatele meu. Ea spune: "O, este frumos. Ce este? Este Jackson Pollock?" Şi din nefericire, pot fi un pic prea sincer. Am spus, "Nu, este -- sunt excremente de pinguin."

(Râsete)

Şi, ştiţi, "Scuzaţi-mă!" Şi puteam simţi că ea a crezut că vorbeam metaforic.

(Râsete)

Aşa că, am spus, "Nu, nu, pe bune -- sunt excremente de pinguin."

(Râsete)

Deoarece abia fusesem în Insulele Falkland fotografiind pinguini. Acesta este un pinguin Gentoo. Şi ea era în continuare sceptică. Aşa că la propriu, cu câteva minute înainte de asta, am descărcat această lucrare ştiinţifică despre calcule privind defecarea aviară. Ceea ce e de fapt destul de interesant, deoarece se pare că poţi modela asta ca ceva numit "Curgerea Poiseuille" şi poţi învăţa o grămadă despre fiziologia rectului aviar. Şi, tehnic vorbind, nu e un rect. Este numit cloacă.

În acest moment, ea mă întrerupe, şi spune: "Cine eşti tu?" "Ce -- ce faci?" Şi eu eram încurcat, deoarece nu aveam niciun fel de a descrie ceea ce fac. Şi aşa, într-un fel, acest discurs de azi este răspunsul meu la asta. Este o selecţie dintr-o grămadă aleatorie de chestii pe care le fac. Şi este foarte greu pentru mine să-i dau un sens, aşa că nu sunt sigur că voi puteţi. Este tipul de lucru la stau noaptea târziu gândindu-mă, uneori -- adesea la patru dimineaţă.

Aşa, unii oameni sunt speriaţi de ceea ce fac. Unii oameni cred că sunt tocilarul Tony Soprano, şi ca răspuns, am comandat un buzunar de protecţie antiglonţ. Nu ştiu sigur ce cred aceşti oameni, deoarece nu vorbesc norvegiană.

(Râsete)

Dar nu cred că "monsteret" (monstru în norvegiană) este un lucru bun. Nu ştiu, ştiţi? Aşa, unul dintre lucrurile pe care iubesc să le fac este să călătoresc în jurul lumii şi să mă uit la situri arheologice. Deoarece arheologia ne dă oportunitatea să studiem civilizaţiile trecute şi să vedem unde au reuşit şi unde au eşuat. Foloseşti ştiinţa să, ştiţi..., lucrezi retrospectiv şi să spui: "Păi, pe bune, la ce se gândeau?"

Şi recent am fost în Insula Paştelui care este un loc incredibil de frumos, şi un loc incredibil de misterios, deoarece nu contează unde mergi pe Insula Paştelui, eşti lovit de aceste statui, numite moai. E un loc de 165 de kilometri pătraţi. Ei au făcut, din câte ne putem da seama, 900 din ele. De ce? Şi dacă nu aţi citit cartea lui Jared Diamond "Collapse" (Colaps), vă recomand din plin să o faceţi. Are un capitol grozav despre asta. De fapt, aceşti oameni au comis un sinucid ecologic pentru a face mai multe din astea. Şi undeva în decursul timpului, cineva a spus: "Ştiu! Să tăiem ultimul copac şi să ne sinucidem, deoarece avem nevoie de mai multe statui identice."

(Râsete)

Şi -- un lucru care nu este un mister, de fapt era când am crescut eu, deoarece când eram un mic copil, am văzut aceste poze, şi m-am gândit: "Păi, de ce acea privire pe faţă? De ce acea sprânceană?" Adică, e un lucru atât de putenic. De unde şi-au luat ei inspiraţia asta. Şi apoi l-am întâlnit pe Yoyo, care este ghidul nativ Rapa Nuian, şi dacă priveşti faţa lui Yoyo, îţi dai cumva seama de unde au luat-o.

Sunt multe mistere, legate de statuile astea. Toată lumea vrea să ştie cum le-au făcut, cum le-au transportat? Această femeie din prim plan este Jo Anne Van Tilberg. Ea este arheologul şef care lucrează azi în Insula Paştelui. Şi ea a studiat statuile timp de vreo 20 şi ceva de ani, şi are date detaliate despre fiecare statuie în parte. Cea de pe pagina de aici este aceeeaşi care e acolo sus. O problemă interesantă, e piatra nu e foarte grea. Aşa că asta obişnuia să fie complet netedă. De fapt, multe dintre statui, când le excavezi, spatele e perfect neted -- neted aproape ca sticla. Dar după 1.000 de ani afară supusă vremii, arată aşa.

Jo Anne şi cu mine abia ne-am implicat într-un proces de a digitaliza tot şi vom face o digitalizare cu o rezoluţie foarte înaltă, în primul rând pentru că e un mod de a le conserva. În al doilea rând, avem aceste idei despre cum poţi, apoi, prin algoritmi să înveţi câteva din misterele despre ele. Cât timp au stat în ce poziţie? Şi poate, indirect, să obţinem câţiva din factorii care le-au făcut să fie aşa cum sunt. Când am fost în Insula Paştelui, şi cometa McNaught era acolo, aşa că, aveţi o poză gratuită a unui moai cu o cometă.

Am, de asemenea, un proiect arheologic în desfăşurare în Egipt. "În desfăşurare" este poate un pic puternic. Încercăm să obţinem toate permisiunile, să stabilim totul, pentru a-l începe. Aşa că voi vorbi despre el la un TED viitor. Dar sunt nişte oportunităţi incredibile în Egipt de asemenea. Un alt lucru pe care-l fac este să inventez lucruri. De fapt, proiectez reactoare nucleare. Nu e o glumă. Acesta este ciclul convenţional al combustibilului nuclear. Linia roşie e ceea ce e făcut în majoritatea reactoarelor nucleare. Este numit ciclul deschis al combustibilului. Liniile albe sunt ce se numeşte un ciclu avansat al combustibilului, în care îl reprelucrezi.

Acum, ăsta e felul normal în care se face. Are imensul avantaj că nu creează poluare cu carbon. Are o grămadă de dezavantaje -- fiecare din aceşti paşi este extrem de costisitor, şi potenţial periculos şi au interesanta proprietate că pasul nu poate fi făcut în curtea oricui, ceea ce e o problemă. Deci, reactorul nostru elimină aceşti paşi şi, dacă putem într-adevăr să-l facem să meargă, e un lucru grozav. Acum, e oarecum nebunesc să lucrezi la un nou reactor. Nu e -- niciun reactor nu a fost construit după un design vechi, cu atât mai puţin unul nou, în Statele Unite de 25 de ani. Este tipul de lucru de foarte mare risc, dar cu o potenţială rentabilitate ridicată, pe care-l facem.

Trecând într-un domeniu total diferit, facem o grămadă în fizica stărilor solide, particular în zona numită metamateriale. Un metamaterial este un material artificial, care manipulează, în acest caz, radiaţia electro-magnetică, într-un fel în care nu ai putea să o faci altfel. Deci acest mecanism este o mantie a invizibilităţii. S-ar putea să nu pară aşa, dar dacă erai o microundă, asta e cum ai fi văzut-o. Raze de lumină -- în acest caz, lumină microunde -- intră, şi doar se strivesc în jurul celulei, şi se întorc pe partea cealaltă. Acum, aţi putea face asta cu oglinzi dintr-un unghi. Lucrul grozav e că, ăsta o face din toate unghiurile. Metameterialele, din păcate -- A: merg doar în microunde, şi B: nu merg chiar atât de bine. dar metamaterialele sunt un domeniu incredibil de interesant. E... -- ştiţi, astăzi aş vrea să spun este o afacere de zero miliarde de dolari, dar, de fapt, e negativ. Dar, într-o zi, poate va funcţiona.

Lucrăm mult în domenii biomedicale. În acest caz, lucrăm cu o fundaţie medicală importantă pentru a dezvolta o metodă ieftină de diagnosticare a bolilor, în ţările în curs de dezvoltare. Aşa..., se spune că ochii sunt ferestrele sufletului -- se pare că sunt o fereastră pentru o grămadă întreagă de alte lucruri. Şi -- întâmplător sunt ochii mei, apropo.

Acum, sunt foarte interesat de gătit. Când eram la Microsoft, mi-am luat un concediu şi am mers la o şcoală de bucătari în Franţa. Obişnuiam să lucrez, de asemenea cât eram la Microsoft, la un restaurant de elită din Seattle, aşa că am gătit o grămadă. Am fost într-o echipă care a câştigat campionatul mondial de grătar. Dar grătarul e interesant, deoarece este una dintre acele mâncăruri cult ca chili, sau bouillabaisse. Diferite părţi vor avea o mâncare cult de care oamenii se ataşează enorm. Există o tradiţie imensă, există secrete, şi încerc să folosesc o abordare foarte ştiinţifică. Deci, acesta este ultimul meu aragaz şi dacă arată mai complicat decât reactorul nuclear, asta-i pentru că este. Dar dacă ajungi să te joci cu toate acele mânere şi cadrane -- şi desigur..., procesorul de acolo aplică totul pe un software -- poţi face nişte coaste teribile.

(Râsete)

Aceasta e o centrifugă de înaltă viteză. Toţi ar trebui să aveţi una în bucătăria voastră pe lângă Turbochef. Aceasta supune mâncarea la o forţă de 50.000 de ori mai mare decât gravitaţia normală, şi, o... băiete..., limpezeşte supa de pui. Nu o să vă vină să credeţi! Fac o serie de experiment monstruoase pe mâncare -- în acest caz, încercând să calibrez un model matematic astfel încât să putem prezice exact care sunt timpii interni de coacere. Se pare că, A, e folositor, şi pentru un tocilar ca mine, e amuzant. Teoria e roşie, negru e experiment. Deci, fie sunt chiar bun la a mă preface, sau... -- sau... acest model special pare să funcţioneze.

Aşa, un alt lucru aleatoriu pe care îl fac este căutarea de inteligenţă extraterestră, sau SETI. Şi s-ar putea să fiţi familiarizaţi cu filmul "Contact", care cumva popularizează asta. Se pare că există oameni reali care ies şi caută extratereşti într-un mod foarte ştiinţific. De fapt, aproape toţi din film sunt bazaţi pe caractere reale, pe persoane reale. Aşa, personajul lui Jodie Foster e de fapt această femeie, Jill Tarter, şi Jill şi-a dedicat viaţa acestui lucru. Ştiţi, mulţi oameni îşi riscă vieţile într-un succint act de eroism, ceea ce e oarecum grozav, dar Jill are ceea ce eu numesc eroism încet. Ea îşi riscă viaţa profesională pe ceva pe care calculele ei îl arată că s-ar putea să nu funcţioneze pentru o mie de ani -- poate niciodată. Deci, îmi place să încurajez oameni care îşi riscă vieţile.

După ce e ieşit filmul, desigur, a existat mult interes pentru SETI. Copiii meu au văzut filmul şi în cele din urmă au venit la mine şi au spus: "Deci, tati, deci -- deci -- acel personaj -- e Jill, nu?" Am spus, "O da, da -- categoric." "Şi cealaltă persoană, e cineva... --" Am răspuns "Da." Ei au spus: "Păi, ştii tipul bogat, ciudat din film? Eşti tu?" Am spus, "Păi ştiţi, e doar un film. Haide."

(Râsete)

Deci, Institutul SETI, cu puţin ajutor de la mine, şi cu o grămadă de ajutor de la Paul Allen şi o varietate de alţi oameni, construieşte un radio telescop dedicat în Hat Creek, California, ca să poată face acestă lucrare SETI. Acum, eu călătoresc mult şi schimb mult mobilele şi singura persoană care întotdeauna e pusă la curent cu toate numerele mele de mobil şi pager şi celelalte e Jill, deoarece chiar nu vreau să ratez "telefonul".

(Râsete)

Vreau să spun..., vă puteţi imagina? E.T. sunând acasă şi eu nu sunt... acolo? Ştiţi, oribil! Aşadar, lucrez mult cu dinozauri. Sunt cunoscut de TED ca tipul care face sex cu dinozaurii. Şi remarca e aproape de adevăr. Voi vorbi despre un aspect diferit al dinozaurilor, care e găsirea lor. Acum, pentru a găsi dinozauri, mergi pe jos prin condiţii oribile uitându-te după un dinozaur. Sună foarte prost, dar asta-i ceea ce e. Sunt condiţii oribile deoarece oriunde ai vreme frumoasă, cresc plante. Şi nu prinzi niciun fel de eroziune şi nu vezi niciun fel de dinozauri. Aşa că, întotdeauna găseşti dinozauri în deşerturi sau terenuri puternic erodate -- teritorii care au foarte puţine plante crescânde şi au viituri în primăvară. Ştiţi, schiorii se roagă pentru zăpadă? Paleontologii se roagă pentru eroziune.

Aşadar, tu rătăceşti şi... -- asta e după ce-i sapi -- arată aşa. Tu rătăceşti, vezi ceva ca asta. Acum, asta e ceva ce am găsit eu, aşa că priviţi-l de aproape aici. Ai acest lut betonit, care e... -- se umflă cumva şi se extinde. Şi există nişte chestii care dau pe-afară. Aşa că te uiţi la asta, şi te uiţi îndeaproape, şi-ţi spui: "Ei bine, uite, asta-i oarecum interesant -- ce sunt toate aceste piese?" Păi, dacă te uiţi îndeaproape poţi recunoaşte, de fapt, după formă că acestea sunt fragmente de craniu. Şi apoi când priveşti la asta, spui: "Ăsta-i un dinte. Este un dinte mare." Este aproximativ de mărimea unei banane. Are o puternică zimţare pe margine. Asta e cum arată Tyrannosaurus rex în pământ. Şi asta e cum e să găseşti un Tyrannosaurus rex, ceea ce am fost suficient de norocos să fac cu câţiva ani în urmă.

Acum, aşa arată Tyrannosaurus rex în camera mea de zi. Nu acelaşi, de fapt. Asta e o replică pe care am cumpărat-o. Şi apoi, după ce am cumpărat replica, l-am găsit pe al meu, şi nu am loc pentru doi. Ştiţi. Aşa, lucrul care e minunat pentru mine legat de a descoperi dinozauri este că e şi un lucru intelectual, deoarece încerci să reconstruieşti mediul de acum milioane de ani. Este ceva ce poate informa tot felul de ştiinţe în moduri neaşteptate. Studiul dinozaurilor a condus la conştientizarea faptului că există o problemă cu impactul asteroidului, de exemplu. Studiul dinozaurilor poate, la propriu, să salveze într-o zi planeta.

Studiul climatului străvechi este foarte important. De fapt, în mezozoic, când au trăit dinozaurii, era mai mult CO2 decât astăzi, era mai cald decât astăzi şi e una dintre dovezile interesante privind efectele CO2 asupra climei. Dar, pe lângă a fi interesant din punct de vedere intelectual şi ştiinţific, este şi foarte diferit faţă de alte lucruri pe care le fac deoarece baţi cu piciorul terenuri puternic erodate. Iată, de fapt, cum arată majoritatea cercetărilor despre dinozauri. Asta-i una dintre lucrările mele: "Un pigostil de la un Theropod non-aviar." Nu este atât de captivant ca partidele de sex ale dinozaurilor, aşa că nu o să-l aprofundăm mai departe.

Acum, sunt pasionat şi de fotografie. Călătoresc peste tot în lume făcând poze -- unele dintre ele bune, majoritatea nu. Zilele astea biţii sunt ieftini. Din păcate, asta înseamnă că trebuie să petreci mai mult timp sortându-le. Iată o poză pe care am făcut-o în Insulele Falkland la pinguinii regali (Aptenodytes patagonicus) pe o plajă. Iată o poză pe care am făcut-o în Alaska cu câţiva ani în urmă, cu orci (Orcinus Orca). M-am dus acolo să fotografiez orci şi le-am căutat o săptămână şi nu am văzut o nenorocită de orcă. Şi în ultima zi iese soarele, vin orcile, sunt chiar pe lângă barcă. E fantastic. Şi eu mă aleg cu multe poze ca asta. Apoi, puţin mai târziu, încep să fac nişte poze ca asta. Acum, unui public uman trebuie să-i explic că dacă revista Penthouse ar avea o ediţie cu mamifere marine, asta ar fi pe afişul din mijloc. E adevărat. Aşadar, e din ce în ce mai multă acţiune lângă barcă şi dintr-o dată cineva strigă: "Ce-i aia în apă?" Am spus: "Păi..., cred că e ceea ce numeşti tu un Free Willy." (referire la organul copulator al balenelor)

(Râsete)

Există o varietate de lucruri pe care le poţi învăţa urmărind balenele făcând sex.

(Râsete) Primul lucru pe care îl înveţi este copleşitoarea importanţă a mâinilor. Ele nu le au.

(Râsete)

Cred că Paul Simon este în public, şi el are... -- s-ar putea să-şi dea seama, dar a scris un cântec despre partidele de sex ale balenelor: "Slip-slidin' away." Cam aşa-i. Celălalt lucru interesant pe care l-am învăţat despre sexul balenelor: şi ele îşi răsucesc degetele.

(Râsete)

Deci -- unde ajungi punând împreună toate aceste piese disparate? Ştiţi, există o cantitate imensă de înţelepciune în găsirea unui lucru măreţ, a pasiunii în viaţă şi concentrarea tuturor energiilor tale în el şi eu nu am fost niciodată în stare să fac asta. Eu doar... -- ştiţi, fiindcă da, concentrez pasiune în ceva, dar apoi va fi altceva, şi apoi e altceva din nou. Şi pentru un timp lung am luptat cu asta, şi m-am gândit, "Ei bine, uite, eu chiar ar fi trebuit să mă pun serios pe lucru." Şi ştiţi, când am fost la Microsoft, asta era atât de acaparant, şi întreaga industrie se extindea atât de mult, că am fost tentat să elimin majoritatea celorlalte lucruri din viaţa mea.

Dar în cele din urmă, am decis că ce ar trebui să fac de fapt e să nu lupt cu ce sunt, ci s-o accept. Şi să spun, "Mda, stiţi, eu... -- această discuţie a fost cât o milă de largă şi cât un inch de adâncă, dar asta e ce funcţionează de fapt pentru mine." Şi indiferent dacă e reactoare nucleare sau metamateriale sau metamateriale sau sexul balenelor, numitorul -- sau cel mai mic numitor comun -- sunt eu. Asta-i, mulţumesc.

(Aplauze)