Invenţia care a deblocat un artist blocat

Am avut deosebita onoare în viaţă de a fi lucrat la nişte proiecte uimitoare. Dar cel mai tare dintre ele a fost cel în care a fost implicat acest tip. Numele lui este TEMPT. TEMPT a fost unul dintre cei mai buni artişti grafitti ai anilor '80. Într-o zi, întorcându-se acasă de la alergat a spus: "Tată, simt înţepături în picioare". Şi acela a fost începutul SLA. Acum TEMPT este complet paralizat. Nu îşi poate folosi decât ochii.

Am fost total mişcat de situaţia lui. Deţin o companie care se ocupă de design şi animaţie, deci evident că graffiti-ul este o parte complexă din ceea ce admirăm şi respectăm în domeniul artei. Aşa că ne-am hotărât să îl ajutăm pe Tony, TEMPT, şi cauza sa. Aşa că m-am dus să mă întâlnesc cu fratele şi tatăl său şi le-am spus: "Vă vom da aceşti bani. Ce veţi face cu ei?" Iar fratele lui a spus: "Nu vreau decât să pot vorbi din nou cu Tony. Nu vreau decât să pot comunica cu el şi el să poată comunica cu mine". Şi am zis: "Stai aşa, nu cumva -- l-am văzut pe Stephen Hawking -- nu pot toţi oamenii paralizaţi să comunice cu ajutorul acestor aparate?" Şi el a spus: "Nu, dacă nu faci parte din elită, şi nu ai o asigurare foarte bună, nu poţi face asta. Aceste aparate nu sunt accesibile tuturor." Şi eu am zis: "Păi atunci cum comunicaţi de fapt?" Aţi văzut cu toţii filmul "Scafandrul şi fluturele"? Aşa comunică ei -- cu ajutorul degetelor. Am spus: "E o metodă învechită. Cum e posibil?"

Aşa că am simţit dorinţa de a scrie pur şi simplu un cec, aşa că am scris un cec pe care nu aveam nici cea mai vagă idee cum o sa-l onorez. Mi-am luat angajamentul faţă de fratele şi tatăl său atunci şi acolo -- a fost ceva de genul: "Uitaţi cum stă treaba: Tony va vorbi, o să-i luăm un aparat, şi o să facem în aşa fel încât el să poată crea din nou. Pentru că e mare păcat ca cineva cu atât de mult talent să nu îl poată împărtăşi."

Am ţinut un discurs la o conferinţă vreo două luni mai târziu. I-am cuoscut pe aceşti oameni de la GRL, Grafitti Research Lab (Laboratorul de Cercetare a Graffiti-ului), şi ei deţin o tehnologie care le permite să proiecteze o lumină pe orice suprafaţă şi apoi, cu un indicator laser, desenează pe ea, iar acesta ţine cont de spaţiul din jur. Ei călătoresc şi fac demonstraţii artistice precum aceasta. Tot ce apare acolo, ei spun că este ca un ciclu al vieţii. Mai intâi începe cu organele sexuale, apoi cu înjurături, după aceea calomniile la adresa lui Bush şi abia apoi au ajuns de fapt la artă. Dar întotdeauna prezentările lor au fost ca nişte cicluri de viaţă. Când am mers acasă şi luam cina cu soţia mea şi îi povesteam despre asta, ne-am gândit, "Stai aşa, dacă ştim deja că există această tehnologie prin care îţi poţi folosi ochii pentru a controla diverse lucruri, de ce să nu găsim o cale prin care TEMPT să controleze un laser şi să poată să facă iar grafitti, ar fi super."

Acesta a fost începutul călătoriei. Şi cam doi ani mai târziu, aproape un an mai târziu, după ce am organizat şi am pus în mişcare nişte lucruri, reuşiserăm câteva chestii. Unu, am bătut la uşile companiilor de asigurări, şi chiar i-am luat lui TEMPT un aparat care îi permite să comunice -- un aparat ca al lui Stephen Hawking. (Aplauze) Şi asta a fost extraordinar. Şi chiar este unul dintre cei mai amuzanţi - eu îi spun Yoda, pentru că vorbeşti cu el, primeşti un email de la el, şi îţi spui, "Sunt nimic. Omul ăsta e uimitor."

Celălalt lucru pe care l-am făcut a fost să aducem cu avionul şapte programatori din toată lumea - serios din fiecare colţ al lumii - la noi acasă. Eu împreună cu soţia şi copiii ne-am mutat în garajul din spate, iar aceşti hackeri şi programatori şi teoreticieni ai conspiraţiei şi anarhişti au preluat controlul asupra casei noastre. Mulţi dintre prietenii noştri au crezut că suntem tâmpiţi că facem asta şi că atunci când ne vom întoarce tablourile de pe pereţi vor fi dispărut şi aceştia vor fi plini de graffiti. Dar mai mult de două săptămâni am programat, ne-am plimbat pe faleza de la Venice (Beach), copiii mei s-au implicat, câinele meu s-a implicat, şi am creat asta.

Se numeşte EyeWriter, şi puteţi vedea descrierea. Constă într-o pereche ieftină de ochelari pe care am cumpărat-o de pe faleză la Venice Beach, nişte sârmă de cupru şi nişte chestii de la Home Depot şi Radio Shack. Am luat o cameră video PS3, am desfăcut-o, am ataşat-o unor LED-uri, şi am obţinut acest dispozitiv care este gratuit - îl puteţi construi singuri, noi publicăm codul gratuit, puteţi descărca programul gratuit. Şi am creat un dispozitiv care nu are absolut nicio limitare. Nu există companie de asigurări care să spună "nu". Nu există spital care să spună "nu". Orice persoană paralizată poate acum să deseneze sau să comunice doar folosindu-şi ochii.

(Aplauze)

Mulţumesc. Vă mulţumesc din suflet. A fost extraordinar.

Deci la capătul celor două săptămâni ne-am întors în camera lui TEMPT. Îmi place la nebunie poza asta, pentru asta că e camera altcuiva şi aceea e camera lui. Aşa că e multă agitaţie pentru marea dezvăluire. Şi după un an de planificări, două săptămâni de programare, mese cu mulţi carbohidraţi şi nopţi nedormite, Tony a desenat din nou pentru prima oară după şapte ani. Iar aceasta este o imagine uimitoare, deoarece acesta este aparatul care îl menţine în viaţă, şi el se uită pe deasupra acestuia. I-am lăsat patul mai jos ca să poată vedea afară. Şi am instalat un proiector pe un zid, afară, în parcarea de langă spital. Şi el a desenat prima oară, în faţa familiei şi prietenilor - şi vă puteţi imagina ce sentiment a fost în parcare. Partea amuzantă a fost că a trebuit să pătrundem ilegal în parcare, aşa că într-adevăr am simţit că eram legitimi în toată afacerea asta cu graffiti.

(Râsete)

Aşa că, după toată această chestie, ne-a trimis un email, şi iată ce scria în acest email: "Asta a fost prima oară când am desenat ceva în utlimii şapte ani. M-am simţit ca şi cum aş fi fost ţinut sub apă, şi într-un final cineva a băgat mâna şi mi-a scos capul afară să pot respira." Nu-i grozav?

(Aplauze)

Aşa că ăsta e semnalul nostru de luptă. Asta ne face să mergem mai departe şi să creăm în continuare. Şi mai avem o cale lungă de străbătut. Acesta e un dispozitiv uimitor, dar este echivalentul unui Etch A Sketch.™ Şi cineva care are un asemenea potenţial artistic merită mult mai mult. Aşa că acum încercăm să ne dăm seama cum să îl facem mai bun, mai rapid, mai puternic.

De atunci încoace, am primit tot felul de mulţumiri. Am câştigat o mulţime de premii. Ţineţi minte, e gratuit; niciunul dintre noi nu face bani din asta. Totul e finanţat de noi. Şi premiile au fost de genul, "O, e fantastic." Armstrong a scris pe Twitter despre noi, şi în decembrie, revista Times ne-a acordat onoarea de a considera invenţia noastră printre cele mai bune 50 din 2010, ceea ce a fost grozav.

(Aplauze)

Cea mai tare chestie - şi asta închide cercul - este că în luna aprilie a acestui an, la Geffen MOCA (N.B. Muzeul de Artă Contemporană) din centrul Los Angeles-ului, va avea loc o expoziţie numită "Arta Străzii". Şi "Arta Străzii" va avea în mare cele mai tari nume de pe scena artei stradale - Banksy, Shepard Fairey şi alţii - toţi aceştia vor fi acolo. TEMPT va participa la expoziţie, ceea ce e grozav.

(Aplauze)

Deci iată concluzia mea: Dacă vezi ceva ce nu este posibil, fa-l să devină posibil. Totul din aceată cameră nu era posibil - această scenă, acest calculator, acest microfon, EyeWriter-ul - nu era posibil la un moment dat. Faceţi-l posibil - fiecare din această sală. Eu nu sunt programator, nu făcusem niciodată nimic legat de tehnologia de recunoaştere oculară, dar am avut o idee şi m-am asociat cu oameni uimitori pentru a putea face ca ceva să devină posibil. Şi aceasta este întrebarea pe care vreau să v-o puneţi cu toţii în fiecare zi când vă vine o idee şi simţiţi că trebuie înfăptuită. Dacă nu acum atunci când? Şi dacă nu eu, atunci cine?

Vă mulţumesc.

(Aplauze)