Michael Specter: Pericolul de a nega ştiinţa

Să presupunem că avem aici o maşinărie, o maşinărie mare, formidabilă, stil TED, şi anume o maşină a timpului. Şi toţi cei aflaţi în această încăpere trebuie să intre în ea. Puteţi merge înapoi sau înainte, dar nu puteţi rămâne unde sunteţi. Mă întreb ce-aţi alege, căci eu le-am pus prietenilor această întrebare în ultima vreme şi toţi au vrut să călătorească înapoi în timp. Nu ştiu. Vor să se întoarcă înainte de inventarea automobilului, înainte de Twitter sau de "American Idol". Nu ştiu. Sunt sigur că există o anume atracţie a nostalgiei, a dorinţei de a crede ceva anume. Înţeleg asta.

Dar trebuie să menţionez că nu fac parte din acest grup. Nu vreau să mă întorc în timp şi nu pentru că nu am spirit de aventură, ci pentru că paleta de opţiuni de pe această planetă nu regresează, ci avansează. Aşadar, vreau să intru în maşină şi să merg înainte. E cea mai bună perioadă a acestei planete din orice punct de vedere aţi privi: sănătate, bogăţie, mobilitate, şanse, rată descendentă a îmbolnăvirilor. Nu a mai existat nicicând o asemenea perioadă. Toţi străbunicii mei au murit înainte să împlinească 60 de ani. Bunicii mei au ajuns până la 70. Părinţii mei se apropie de 80. Aşa că ar fi bine să existe cifra nouă la începutul vârstei la care voi muri. Dar nici măcar nu e vorba despre oameni asemenea nouă, deoarece e mult mai important decât atât.

Un copil care se naşte astăzi în New Delhi are o speranţă de viaţă mai mare decât avea cel mai bogat om din lume acum 100 de ani. Gândiţi-vă la asta. E un fenomen incredibil. Şi de ce e adevărat? Variola. Variola a omorât miliarde de oameni. A reprofilat datele demografice ale planetei într-un mod neegalat de nimic altceva. Nu mai e. A dispărut. Am învins-o. Puf! În lumea bogată, bolile care ameninţau milioane de oameni cu doar o generaţie în urmă nu mai există. Difteria, rubeola, poliomielita ... mai ştie cineva ce înseamnă toate astea? Vaccinurile, medicamentele moderne, capacitatea noastră de a hrăni miliarde de oameni sunt triumfuri ale metodei ştiinţifice. Iar eu consider că metoda ştiinţifică, a pune lucrurile la încercare, a vedea dacă funcţionează, a le schimba dacă nu, reprezintă una dintre cele mai mai realizări ale omenirii.

Acestea sunt veştile bune. Din păcate, nu mai există şi altele deoarece sunt alte probleme, menţionate de multe ori, una dintre ele fiind că în ciuda tuturor realizărilor noastre, un miliard de oameni se culcă flămânzi în fiecare zi. Acest număr crește foarte rapid şi e de-a dreptul condamnabil. Nu doar atât, dar ne-am folosit imaginaţia ca să distrugem complet această planetă. Apa potabilă, terenul agricol, pădurile tropicale, ţiţeiul, benzina: sunt toate pe ducă şi vor dispărea curând. Dacă nu inventăm o modalitate de a ieşi din această încurcătură, vom dispărea şi noi.

Întrebarea este: Putem face asta? Eu cred că da. Cred că e evident că putem produce hrană care să hrănească miliarde de oameni fără devastarea pământului pe care locuiesc. Cred că putem alimenta această lume cu energie care nu o va distruge. Chiar cred asta şi nu e doar o iluzie. Dar iată ce nu mă lasă să dorm noaptea - unul dintre lucrurile care nu mă lasă să dorm. N-am avut niciodată mai mare nevoie de progresul ştiinţei decât acum şi nici nu ne-am mai aflat vreodată în situaţia de a o folosi în modul în care-o putem face astăzi. Suntem în pragul unor evenimente absolut uluitoare în mai multe domenii. Totuşi, cred că ar trebui să ne întoarcem cu trei sute de ani în timp, înainte de Epoca Iluminismului, pentru a descoperi o perioadă în care ne-am luptat pentru progres, pentru toate aceste lucruri cu mai multă forţă şi pe mai multe fronturi decât acum.

Oamenii se cramponează fanatic de convingerile lor, încât nu-i mai poţi elibera. Nici măcar adevărul nu-i va elibera. Toată lumea are dreptul la o opinie; ba chiar are dreptul să aibă o opinie despre progres, dar ştiţi la ce nu aveţi dreptul? Nu aveţi dreptul la propriile voastre adevăruri. Îmi pare rău, dar aşa e. Şi mi-a luat ceva vreme să-mi dau seama de asta.

Acum vreo zece ani, am scris un articol despre vaccinuri pentru "The New Yorker"; un articol de mică întindere. Am fost uimit să am parte de împotriviri, împotriviri faţă de ceea ce, la urma urmei, e cea mai eficientă măsură de sănătate publică din întreaga istorie a omenirii. N-am ştiut ce să fac, aşa că am făcut ce fac de obicei, am scris un articol şi-am mers mai departe. Curând după aceea, am scris un articol despre alimentele modificate genetic. Acelaşi lucru, numai că mai important. Oamenii au luat-o razna. Aşa că am scris un articol şi despre asta şi nu puteam înţelege de ce oamenii credeau că este "mâncare de tip Frankenstein", de ce credeau că a schimba molecule într-un mod anume, nu într-unul aleatoriu, însemna a încălca legile naturii. Dar, după cum ştiţi deja, fac ceea ce fac. Am scris articolul, am mers mai departe. Doar sunt jurnalist; tastăm, arhivăm, mergem la cină, totul e-n regulă.

(Râsete)

Dar aceste articole m-au deranjat şi nu-mi dădeam seama de ce. Apoi am înţeles. Era deoarece acei fanatici care mă scoteau din minţi nu erau deloc fanatici. Erau oameni cu bun-simţ, educaţi, la locul lor. Erau exact ca oamenii din această încăpere. Şi m-a deranjat atât de mult... dar apoi m-am gândit: hai să fim sinceri. Suntem în punctul în care nu mai avem aceeaşi relaţie cu progresul ca până acum. Vorbim despre el ambivalent. Vorbim despre el în termeni ironici şi-l punem între ghilimele: "Progres". OK, există motive pentru asta şi cred că ştim care sunt aceste motive. Ne-am pierdut încrederea în instituţii, în autoritate şi uneori chiar în ştiinţă. Şi avem dreptul să o facem. Poţi rosti câteva nume şi oamenii vor înţelege. Cernobîl, Bhopal, naveta Challenger, Vioxx, armele de distrugere în masă, numărătoarea greşită a voturilor. Puteţi alcătui propria listă. Sunt întrebări şi probleme referitoare la persoane despre care consideram că au întotdeauna dreptate. Aşadar, fiţi circumspecţi. Puneţi întrebări, solicitaţi dovezi şi probe. Nu luaţi nimic de bun. Dar iată care e ideea: când obţineţi dovezi, trebuie să le acceptaţi. Nu ne prea pricepem la asta. Şi o pot spune pentru că suntem în mijlocul unei epidemii a fricii de dimensiuni nemaiîntâlnite până acum şi pe care sper să nici nu le mai întâlnesc.

Acum vreo 12 ani, s-a publicat un articol, unul îngrozitor, care făcea legătura între epidemia de autism şi vaccinul împotriva pojarului, oreionului şi rubeolei. Foarte înspăimântător. S-au făcut nenumărate studii pentru a verifica dacă acest lucru e adevărat. Chiar trebuiau să se facă nenumărate studii; e o problemă importantă. Au venit şi rezultatele. Rezultate din Statele Unite, din Marea Britanie, din Suedia, din Canada şi toate ziceau acelaşi lucru: nu există nicio corelaţie, nicio legătură, absolut niciuna. Nu contează. Nu contează, căci noi luăm în serios glumele, credem ceea ce vedem, ceea ce ni se pare că vedem, ceea ce ne face să ne simţim reali. Nu credem o grămadă de documente provenind de la un funcţionar guvernamental care ne oferă date şi înţeleg asta, cred că înţelegem cu toţii. Dar ştiţi ceva? Rezultatele au fost dezastruoase şi iată de ce: Statele Unite este una dintre puţinele ţări din lume în care rata de vaccinare împotriva rujeolei e în scădere. Asta-i de neîngăduit, ar trebui să ne fie ruşine. E groaznic. Ce s-a întâmplat de am ajuns aici?

Înţeleg, chiar înţeleg. Are cineva de-aici pojar? A văzut cineva din public pe altcineva murind vreodată de pojar? Nu prea se întâmplă. În ţara asta nu se întâmplă deloc, dar s-a întâmplat de 160.000 de ori în întreaga lume anul trecut. O mulţime de decese din cauza pojarului, 20 de cazuri pe oră. Dar, pentru că aici nu s-a întâmplat, putem să nu ne gândim la asta şi oameni precum Jenny McCarthy pot să propovăduiască mesaje de frică şi ignoranţă folosind emisiuni precum Oprah şi Larry King Live. Şi pot face asta deoarece nu fac diferenţa dintre cauzalitate şi corelaţie. Ei nu înţeleg că acestea par acelaşi lucru, dar nu coincid mai niciodată. Şi trebuie să învăţăm asta cât de curând.

Acest tip, Jonas Sulk, a fost un erou. Ne-a scăpat de una dintre cele mai mari năpaste ale omenirii. Fără frică, fără agonie, poliomielita a dispărut. Tipul din mijloc - nu prea. Îl cheamă Paul Offit. Tocmai ce a dezvoltat un vaccin împotriva unui rotavirus împreună cu alţi câţiva. Salvează 400-500.000 de vieţi de copii din ţările în curs de dezvoltare în fiecare an. Bun rezultat, nu-i așa? E bun, doar că Paul vorbeşte întruna despre vaccinuri şi cât sunt de preţioase şi că oamenii ar trebui să înceteze pur şi simplu să se mai plângă. Chiar aşa formulează. Aşadar, Paul e un terorist. Când Paul vorbeşte într-o audiere publică, nu poate depune mărturie fără să fie protejat de gărzi înarmate. E sunat acasă pentru că oamenilor le place să-i spună că ştiu la ce şcoală merg copiii lui. De ce? Pentru că Paul a făcut un vaccin.

Nu-i nevoie să spun asta, dar vaccinurile sunt esenţiale. Dacă le îndepărtezi, boala revine, boli groaznice, şi chiar asta se petrece acum. În această ţară avem acum rujeolă. E din ce în ce mai rău şi, în curând, copiii vor muri din nou din cauza asta, căci e doar o problemă statistică. Şi nu vor muri doar de rujeolă. Cum rămâne cu poliomielita? Să avem şi de-asta. De ce nu? Acum două săptămâni un fost coleg de facultate mi-a scris şi mi-a spus că i se pare că sunt cam strident. Nimeni nu mi-a mai zis aşa ceva. Nu avea de gând să-şi vaccineze copilul împotriva poliomielitei. În niciun caz. În regulă. De ce? Pentru că nu avem poliomielită. Ştiţi ceva? Ieri nu existau cazuri de poliomielită în acestă ţară. Azi însă nu ştiu, poate un tip s-a urcat de dimineaţă într-un avion dinspre Lagos şi va ateriza pe aeroportul din Los Angeles, acum se află deasupra statului Ohio. Va ateriza peste două ore, va închiria o maşină şi va veni în Long Beach şi va participa la una dintre aceste minunate dineuri TED din această seară. Nu ştie că e infectat cu o boală care provoacă paralizie şi nici noi nu ştim, pentru că aşa funcţionează lumea. Asta e planeta pe care trăim. Să nu ne prefacem că nu e aşa.

Ne place să ne învăluim în minciuni. Ne place asta la nebunie. Şi-a luat toată lumea vitaminele de dimineaţă? Echinacea, puţin antioxidant ca să funcţionezi. Ştiu că aţi făcut asta pentru că jumătate din populaţia SUA face asta zilnic. Iau lucrurile astea şi apelează la medicina alternativă şi nu contează cât de des constatăm că sunt complet inutile. Datele arată de fiecare dată acelaşi lucru. Îţi fac urina mai închisă la culoare şi, de obicei, nimic mai mult. (Râsete) E în regulă, vreţi să plătiţi 28 de miliarde de dolari pentru urină închisă la culoare. N-aveți decât. (Râsete) Urină închisă la culoare. Închisă la culoare. De ce facem aşa ceva? Cred că înţeleg - urâm marii producători de farmaceutice. Urâm guvernul. Nu avem încredere. Şi nici n-ar trebui să avem. Sistemul nostru de sănătate publică e nasol. E crud faţă de milioane de oameni. E incredibil de rece şi de distrugător de suflete faţă de cei care ni-l permitem. Aşa că fugim de el. Şi încotro fugim? Drept în braţele marelui placebo. (Râsete) E fantastic. Iubesc marele placebo. (Aplauze)

Dar, de fapt, e ceva foarte serios pentru că lucrurile astea sunt nişte tâmpenii şi cheltuim pe ele miliarde de dolari. Am aici tot felul de obiecte de decor. Niciunul dintre ele - ginkgo, ţeapă, echinacea, ţeapă, acai, asta nici măcar nu ştiu ce e, dar cheltuim miliarde de dolari pe asta, ţeapă. Şi ştiţi ceva? Când zic asta, oamenii ţipă la mine şi zic "Ce-ţi pasă ţie? Lasă oamenii să facă ce vor, îi face să se simtă bine." Ştiţi ceva? Vă înşelaţi. Pentru că nu-mi pasă dacă secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii e cel care spune spune "Hmm, n-o să iau în considerare dovezile experţilor mei cu privire la mamografii" sau e vreun şarlatan care vrea să-şi trateze pacientul de cancer folosind clisme cu cafea. Când o apuci pe drumul pe care credinţa şi magia înlocuiesc dovezile şi ştiinţa, ajungi într-un loc în care nu-ţi doreşti să te afli. Ajungi în Africa de Sud a lui Thabo Mbeki. A omorât 400.000 de oameni insistând că sfecla roşie, usturoiul şi uleiul de lămâie sunt mult mai eficiente decât medicamentele antiretrovirale despre care ştim că încetinesc progresul SIDA. Sute de mii de decese absolut gratuite într-o ţară devastată mai mult decât oricare alta de această boală. Vă rog, nu-mi spuneţi că nu există consecinţe pentru aşa ceva. Există. Mereu există.

Cea mai lipsită de sens epidemie care ne-a cuprins chiar acum e această luptă absurdă dintre apărătorii alimentelor modificate genetic şi elita susţinătorilor alimentelor organice. E o controversă tâmpită. Trebuie să înceteze. E o controversă privitoare la cuvinte, la metafore. E ideologie, nu ştiinţă. Orice am mânca, fiecare bob de orez, fiecare fir de pătrunjel, fiecare varză de Bruxelles a fost modificată de om. În grădina Edenului nu existau mandarine. Şi nici pepeni galbeni. Nu existau brazi de Crăciun. Noi i-am făcut. Am făcut asta în ultimii 11.000 de ani. Unele au fost în regulă, altele nu. Am scăpat de cele care nu erau. Acum o putem face într-un mod mai exact. Sigur, există riscuri. Dar putem pune vitamina A în orez, iar asta poate ajuta milioane de oameni, pur şi simplu milioane de oameni, prelungindu-le vieţile. Nu vreţi să faceţi asta? Trebuie să mărturisesc că nu înţeleg.

Protestăm împotriva alimentelor modificate genetic. De ce facem asta? Păi, mereu auzim lucruri ca: Prea multe chimicale, pesticide, hormoni, monoculturi, nu vrem suprafeţe uriaşe pe care se cultivă un singur lucru, e greşit. Nu ne dorim companii care să breveteze viaţa. Nu ne dorim companii care să deţină seminţe. Ştiţi care-i răspunsul meu la toate astea? Da, aveţi dreptate. Hai să reparăm asta. Aşa e, avem o mare problemă cu mâncarea, dar asta nu-i ştiinţă. Asta n-are nimic de-a face cu ştiinţa. E lege, e moralitate, chestiune de brevete. Ştiţi că ştiinţa nu e reprezentată de o companie. Nu este o ţară. Nu este nici măcar o idee; e un proces. E un proces care uneori funcţionează, iar alteori nu, dar ideea că n-ar trebui să-i permitem ştiinţei să-şi facă treaba pentru că ne este teamă este foarte descurajant şi împiedică milioane de oameni să prospere.

În următorii 50 de ani va trebui să producem cu 70% mai multă mâncare decât în prezent. 70 la sută. Iată ce investiţii s-au făcut în Africa din ultimii 30 de ani. Ruşinos. Ruşinos. Au nevoie de asta, iar noi nu le dăm. De ce? Alimente modificate genetic. Nu vrem să-i încurajăm pe oameni să mănânce porcăriile alea cum ar fi maniocul. 500 de milioane de oameni mănâncă manioc. E cam ca un cartof. Doar calorii. E groaznic. N-are substanţe nutritive, n-are proteine, iar oamenii de ştiinţă introduc toate astea în el chiar în acest moment. Iar apoi oamenii îl vor putea mânca fără să orbească. Nu vor suferi de foame şi ştiţi ceva? Ar fi bine. N-ar fi ca la Chez Panisse, dar ar fi bine.

Tot ce pot spune este: De ce ne împotrivim? Hai să ne punem întrebarea asta: De ce ne împotrivim? Pentru că nu vrem să modificăm genele? E vorba doar despre a modifica genele. Nu despre chimicale. Nu e vorba despre pasiunea noastră ridicolă pentru hormoni, despre insistenţa de a avea alimente de dimensiuni mai mari, alimente mai bune, alimente deosebite. Nu e vorba despre cereale pentru micul dejun, ci despre a ţine oamenii în viaţă şi a venit timpul să înţelegem ce înseamnă asta. Deoarece, ştiţi ceva? Dacă n-o facem, dacă vom continua să ne purtăm aşa cum ne purtăm acum, vom fi vinovaţi de ceva pentru care nu cred că vrem să fim vinovaţi şi anume colonizare high-tech. Nu putem descrie altfel ce se petrece. E egoist, e urât, e sub nivelul nostru şi chiar trebuie să încetăm.

Aşadar, după această discuţie incredibil de distractivă, (Râsete) poate aţi zice "Aşadar, tot mai vrei să intri în această caraghioasă maşină a timpului să călătoreşti în viitor?" Sigur. Sigur că da. Acum e înţepenită în prezent, dar avem o ocazie uluitoare. Putem programa maşina timpului oricum dorim. O putem muta oriunde ne dorim şi chiar asta vom face. Trebuie să purtăm aceste discuţii şi trebuie să gândim, dar când ne urcăm în maşina timpului şi mergem înainte, o să fim mulţumiţi că facem asta. Ştiu că putem și după părerea mea, tocmai de asta are nevoie lumea acum.

Vă mulţumesc.

(Aplauze)

Vă mulţumesc.

(Aplauze)