Michael Shermer despre credinţa în bazaconii

Bună, sunt Michael Shermer, directorul Societăţii Skeptik, editorul revistei Skeptic. Investigăm afirmaţiile din paranormal, pseudo-ştiinţă, şi grupuri de extremişti şi culturi şi pretenţii de toate felurile -- ştiinţă şi pseudo-ştiinţă şi non-ştiinţă şi ştiinţă de doi bani, ştiinţă voodoo, ştiinţă patologică, ştiinţă proastă, non-ştiinţă şi vechile prostii binecunoscute. Şi dacă nu aţi fost pe Marte în ultimul timp, ştiţi că sunt destule lucruri de genul ăsta.

Unii ne numesc demascatori, denumire un pic negativă. Dar să recunoaştem – sunt multe baliverne, iar noi suntem un fel de echipă de detectivi într-un cazinou, pe urmele trişorilor. Ei bine, suntem Ralph Nader-ii ideilor proaste -- (Râsete) -- încercând să înlocuim ideile proaste cu idei bune.

Să vă dau un exemplu de idee proastă. Am adus asta cu mine. O avem de la NBC Dateline pentru teste. Este... e produsă de Quadro Corporation din Virginia de Vest. Se numeşte Bagheta Quadro 2000 pentru Radiestezie. (Râsete) Asta a fost vândută directorilor de licee cu 900 de dolari bucata. Este o bucată de plastic cu un mâner de antenă radio. Poţi detecta tot felul de lucruri, însă acesta a fost special construit pentru a detecta marijuana în dulapurile elevilor. (Râsete)

Cum funcţionează: mergi pe hol şi vezi dacă se înclină către vreun dulap, şi apoi deschizi dulapul. Şi funcţionează cam aşa. Să vă arăt. (Râsete) Nu... bine, cred că are o înclinare spre dreapta. Staţi să vă arăt... păi, asta-i ştiinţă, aşa că o să facem un experiment controlat. Sigur se va înclina în direcţia asta. (Râsete)

Domnule, scoateţi, vă rog, tot ce aveţi în buzunare. (Râsete)

Dar întrebarea a fost: chiar poate găsi marijuana în dulapurile elevilor? Iar răspunsul este: Dacă deschizi destule, da. (Râsete) (Aplauze)

Dar în ştiinţă trebuie să ţinem minte şi ratările, nu doar reuşitele. Şi aceasta e probabil lecţia cheie a monologului meu aici, că aşa acţionează mediumii, astrologii şi cititorii în cărţi de tarot ş.a. Oamenii îşi amintesc succesele; şi uită ratările. În ştiinţă trebuie să păstrăm toate informaţiile, şi să vedem dacă numărul reuşitelor iese cumva în evidenţă faţă de numărul care s-ar obţine prin întâmplare.

În acest caz, l-am testat. Am avut două cutii opace, una cu marijuana THC aprobată de guvern şi una cu nimic. Şi a nimerit 50 la sută din încercări -- -- adică exact ceea ce te-ai aştepta de la un sistem de dat cu banul. Ăsta-i doar un mic exemplu amuzant, legat de lucrurile cu care ne ocupăm noi.

Skeptic e o publicaţie trimestrială. Fiecare ediţie are o anumită temă, ca aceasta care-i despre viitorul inteligenței. Devin oamenii mai deştepţi sau mai proşti? Am o părere şi eu datorită industriei din care fac parte. Dar, de fapt, oamenii, se pare, devin mai deştepţi. Trei puncte IQ la 10 ani, în creştere. Ceva destul de interesant.

Cu ştiinţa, nu vă gândiţi la scepticism ca la un instrument sau chiar la ştiinţă ca un instrument. Sunt ştiinţa şi religia compatibile? E ca: sunt ştiinţa şi ţevăria compatibile? Astea – sunt doar două lucruri diferite. Ştiinţa nu e o unealtă. E un verb. E un mod de gândire despre unelte. E un mod de a căuta explicaţii naturale pentru toate fenomenele.

Vreau să zic, ce e mai probabil -- ca inteligenţe extraterestre sau fiinţe multi-dimensionale călătoresc largi distanţe în spaţiul intrastelare să facă un cerc în recolte pe câmpul lui Bob, fermierul din Puckerbrush, Kansas să promoveze skeptic.com, saitul nostru? Sau e mai probabil ca un cititor al revistei Skeptic a făcut asta cu Photoshop? Şi în orice situaţie, trebuie să ne întrebăm... (Râsete) ... care-i cea mai probabilă explicaţie? Şi înainte să spunem că ceva e în afara acestei lumi, trebuie să ne asigurăm că nu-i în această lume. Ce e mai probabil... că pe Arnold l-au ajutat un pic extratereştrii în campania electorală? Sau că World Weekly News inventează chestii? (Râsete)

Şi, asemănător, ...aceaşi idee e exprimată amuzant aici, în desenul lui Sidney Harris. Pentru cei din spate, scrie „Apoi se întâmplă o minune. Cred că trebuie să fii mai explicit aici în pasul doi.” Imaginea asta singură demontează argumentele pentru proiectare inteligentă. Nu-i nimic mai mult de atât. (Aplauze) Poţi spune că se întâmplă o minune. Atâta doar, că nu explici nimic. Nu oferă nimic. Nu e nimic de testat. E sfârşitul discuţiei pentru creaţioniştii ce susţin proiectarea inteligentă.

Pe când... şi e adevărat, cercetătorii găsesc câteodată termeni de umplutură... energie întunecată sau materie întunecată sau ceva de genul. Până când ne dăm seama ce e, o să-i zicem aşa. Este începutul lanţului cauzal pentru ştiinţă. Pentru Proiectarea Inteligentă, este sfârşitul. Deci, din nou, putem întreba... ce-i mai probabil... sunt OZN-urile nave extraterestre sau erori de percepţie cognitivă, sau chiar falsuri?

Asta-i o poză cu un OZN, făcută acasă la mine în Altadena, California, cu privire peste Pasadena. Şi dacă seamănă mult cu un capac de roată de la un Buick... e pentru că asta e. Nici măcar n-ai nevoie de Photoshop, n-ai nevoie de tehnologie de ultimă oră, n-ai nevoie de computere. Asta a fost făcută cu un aparat Kodak Instamatic cu declanşare automată. Trebuie doar să stea cineva în lateral, cu un capac, gata să-l arunce. Aparatul foto e pregătit... asta-i tot. (Râsete)

Deci, chiar dacă s-ar putea să fie toate false sau iluzii sau aşa mai departe şi unele să fie adevărate, e mai probabil ca toate să fie false, ca şi cercurile din recolte.

Pe un ton mai serios, peste tot în ştiinţă căutăm un echilibru între date experimentale şi teorie. În cazul lui Galileo, el avea două probleme când şi-a îndreptat telescopul spre Saturn. În primul rând, nu exista nicio teorie a inelelor planetare. Şi în al doilea rând, informaţia lui era granulară şi neclară, şi nu a putut să-ţi dea seama ce vede de fapt. Aşa că a scris că a văzut... „Am observat că planeta cea mai depărtată are trei corpuri.” Şi asta a concluzionat că văzuse. Deci fără o teorie a inelelor planetare şi doar cu date discrete, nu poţi avea o teorie bună. Şi nu a fost rezolvată până în 1655.

Asta-i cartea lui Christiaan Huygens în care a catalogat greşelile pe care oamenii le fac încercând să vadă despre ce era vorba cu Saturn. Nu a fost până când... Huygens a avut două lucruri. A avut o teorie bună a inelelor planetare şi funcţionării sistemului solar. Şi, atunci, avea telescoape mai bune, date mai clare din care şi-a dat seama că Pământul se roteşte mai repede – conform legilor lui Kepler – decât Saturn şi că îl ajungem din urmă. Şi vedem unghiurile inelelor la diferite unghiuri. Şi că, de fapt, e adevărat.

Problema susţinerii unei teorii e că teoria ta poate fi plină de înclinaţii perceptuale. Deci una din problemele explicării de ce cred oamenii bazaconii e că avem lucruri la un nivel simplu. Şi pe urmă mă voi referi la unele mai serioase. Cum ar fi, avem tendinţa să vedem feţe.

Asta-i faţa de pe Marte care a... în 1976, când a fost o întreagă mişcare ca să-i convingă pe cei de la NASA să fotografieze zona aceea, pentru că oamenii au crezut că e arhitectură monumentală făcută de marţieni. Păi, se pare că ... uitaţi un prim-plan din 2001. Dacă te uiţi chiorâş tot poţi să vezi faţa. Şi când te uiţi chiorâş, ce faci... transformi din imagine fină în imagine granulată. Şi aşa, reduci calitatea datelor. Şi dacă nu v-aş fi spus ce să vedeţi, tot aţi fi văzut faţa, pentru că suntem programaţi de evoluţie să vedem feţe.

Feţele sunt importante din punct de vedere social. Şi, bineînţeles, feţe vesele. Feţe de toate felurile sunt uşor de zărit. (Râsete) Puteţi vedea faţa veselă de pe Marte, aici. Dacă astronomii ar fi broaşte, poate că l-ar vedea pe Kermit Broscoiul. Îl vedeţi acolo? Mici picioare de broască. Sau dacă geologii ar fi elefanţi?

Iconografia religioasă. (Râsete) Descoperită de un brutar din Tennessee în 1996. A cerut 5$ pe persoană ca să vezi maica din chec până când a fost dat în judecată de avocatul Maicii Tereza. Aici e Fecioara din Guadalupe şi Fecioara din Watsonville, în josul străzii. Sau e la o stradă de aici? Coaja de copac e bună în special pentru că e moale să grăunţoasă, crăpată, pătată alb-negru şi poţi căuta modele... oamenii sunt animale căutătoare de modele.

Aici e Fecioara Maria pe un geam din São Paulo. Acum, aici Fecioara Maria a apărut pe un sandviş cu brânză... pe care chiar l-am ţinut în mână într-un cazinou din Las Vegas, bineînţeles, asta se întâmplă în America. (Râsete) Cazinoul a plătit 28.500 de dolari pe eBay pentru sandviş. (Râsete) Dar cu cine seamănă de fapt, cu Fecioara Maria? (Râsete) Are nişte buze mai încruntate, modă din anii '40.

Fecioara Maria în Clearwater, Florida. Pe asta chiar am fost s-o văd. Era multă lume acolo... credincioşi veniţi să fie în ... scaune cu rotile şi cârje şi altele. Şi am fost să investigăm. Ca să vă faceţi o idee despre mărime – acolo suntem Dawkins, eu şi Uimitorul Randi, lângă această imagine cât două etaje, două şi jumătate. Şi atâtea lumânări, atâtea sute de lumânări aprinse de oameni în semn de slavă. Ne-am plimbat şi prin spate, doar să vedem care e treaba pe-acolo, se pare că unde era o stropitoare şi un palmier, apare efectul. Aici e Fecioara Maria cea din spate, pe care au început s-o şteargă. Cred că nu-i voie mai mult de o minune pe clădire. (Râsete) Deci, chiar e o minune a Fecioarei Maria sau e o minune a lui Marge? (Râsete)

Şi o să închei cu un alt exemplu de felul ăsta cu audio... iluzii auditive. Este un film, „White Noise” (Zgomot Alb), cu Michael Keaton despre vorbitul cu morţii. Apropo, toată treaba asta cu vorbitul cu morţii nu-i chiar aşa mare lucru. Toţi o pot face. Dar să-i convingi pe morţi să-ţi răspundă, asta-i partea grea. (Râsete)

În acest caz, se pare, mesajele sunt ascunse în fenomene electronice. Este un sait, ReverseSpeech.com, de unde am descărcat chestia asta. Asta e varianta originală... e cea mai celebră dintre ele. Versiunea normală a unui cântec celebru. Măi, ce-ai putea să asculţi toată ziua aşa ceva! (Râsete)

Bun, acum invers, şi să vedem dacă puteţi auzi mesajele care se zice că sunt acolo. Ce aţi auzit?

(Publicul: Satan)

Michael Shermer: Satan? Bine, măcar ai înţeles «Satan». Acum vă voi antrena partea auditivă a creierului spunându-vă ce ar trebui să auziţi; şi să ascultăm din nou. (Râsete) (Aplauze)

N-ai cum să ratezi când îţi spun ce-i acolo. (Râsete)

Bine, o să închei cu o mică poveste veselă şi drăguţă despre... Skeptic e o organizaţie educaţională non-profit. Întotdeauna căutăm lucruri mărunte şi bune pe care le fac oamenii.

Şi în Anglia e o cântăreaţă pop. Foarte... una dintre cântăreţele de top din Anglia în prezent, Katie Melua. Şi a scris un cântec frumos. A fost între cele mai bune cinci melodii din 2005, numită „Nine Million Bicycles in Beijing” (Nouă milioane de biciclete în Beijing). E o poveste de dragoste – ea este un fel de Norah Jones a Angliei – despre cât de mult îşi iubeşte prietenul, şi comparat că nouă milioane de biciclete ş.a.m.d. Şi e o parte aşa.

♫Suntem la 12 milioane de ani-lumină de margine♫

♫E o bănuială♫

♫Nimeni nu va putea spune că-i adevărat♫

♫Dar ştiu că voi fi cu tine întotdeauna♫

E drăguţ, nu? Măcar e pe-aproape. În America ar fi fost: «Suntem la 6000 ani-lumină de margine».

(Râsete)

Dar prietenul meu. Simon Singh, fizician corpuscular, acum promotor al ştiinţei, care a scris cartea «The Big Bang» (Big Bang-ul) şi altele. Se foloseşte de fiecare ocazie să promoveze ştiinţa bună. Şi aşa, a scris un articol personal în The Guardian despre cântecul lui Katie, în care, zice, păi, ştim exact cât de vechi, cât de departe de margine. Ştii, sunt 12... sunt 13,7 miliarde de ani-lumină şi nu-i o bănuială. Ştim, între anumite limite precise de eroare cât de aproape este. Şi putem spune, chiar dacă nu-i absolut adevărat, că e destul de aproape de adevăr.

Şi, în onoarea lui, Katie l-a sunat după apariţia articolului. Şi i-a spus: „Mi-e aşa de ruşine. Am fost membră a clubului astronomic şi ar fi trebuit să ştiu.” Şi a înregistrat din nou cântecul. Aşa că o să închei cu noua versiune. ♫Suntem la 13.7 miliarde de ani-lumină ♫ ♫De marginea universului observabil♫ ♫E o estimare bună între limite bine stabilite♫ ♫Şi cu informația pe care-o am♫ ♫Prevăd că o să fiu întodeauna cu tine♫ (Aplauze)

Cât de tare-i asta? (Aplauze)