Maz Jobrani: Ati auzit-o pe aia cu americanul iranian?

Am fost unul dintre membrii fondatori ai Turneului de Comedie Axa Raului. Printre ceilalti membri fondatori era Ahmed Ahmed, care este american-egiptean, si care a avut de fapt ideea sa se duca in Orientul Mijlociu si s-o puna in aplicare. Inainte de a merge acolo in turneu cu toata trupa, el s-a dus pe cont propriu si a sustinut spectacolul solo. In trupa mai era si Aron Kader, americanul-palestinian. Si eram si eu, americanul-iranian al grupului. Acum, sa fii american-iranian presupune, dupa cum stiti, o serie de probleme. Tarile astea doua nu se impaca prea bine in prezent. Iar asta provoaca o multime de conflicte interne, stiti, de exemplu, o parte din mine ma place, o parte ma uraste. O parte din mine crede ca ar trebui sa am un program nuclear, cealalta parte crede ca nu poate avea incredere in mine cu asa ceva. Acestea sunt dilemele mele cotidiene.

Dar eu m-am nascut in Iran; acum sunt cetatean american, ceea ce inseamna ca am pasaport american, ceea ce inseamna ca pot calatori. Fiindca daca ai doar pasaport iranian, esti limitat din punctul de vedere al tarilor in care poti merge cu bratele deschise, stiti – Siria, Venezuela, Coreea de Nord. (Rasete) Oricine si-a obtinut pasaportul in America va poate spune ca, atunci cand va primiti pasaportul, tot se specifica tara in care te-ai nascut. Deci, mi-aduc aminte de ziua in care am primit pasaportul american. Am facut, “Uraaa! O sa calatoresc.” Si cand l-am deschis, scria, “Nascut in Iran.” Imi zic, “Hai, ma, da-o-ncolo.” (Rasete) “Incerc sa calatoresc.”

Dar chestia interesanta e ca n-am avut niciodata probleme sa calatoresc in orice tara din occident cu pasaportul meu american, desi in el scrie, “Nascut in Iran.” Nicio problema. Probleme am avut in unele tari arabe, pentru ca banuiesc ca unele tari arabe nu se impaca nici ele prea bine cu Iranul. Bunaoara, am fost recent in Kuwait, cu un spectacol de comedie impreuna cu alti comici americani. Au trecut cu totii, iar apoi granicierul mi-a vazut pasaportul american. “Aha, american, grozav!” Apoi l-a deschis. “Nascut in Iran? Asteapta.” (Rasete) Si-a inceput sa ma ia la intrebari. “Cum il cheama pe tatal tau?”, m-a intrebat. I-am raspuns, “Pai, nu mai traieste, dar il chema Khosro.” Zice, “Cum il cheama pe bunicul tau?” I-am raspuns, “A plecat dintre noi cu mult timp in urma. Il chema Jabbar.” Zice, “Asteapta. Ma intorc,” si s-a indepartat. Iar eu am inceput sa intru in panica, fiindca habar n-am in ce belele fusese bunicul. (Rasete) Ma gandeam ca tipul o sa se intoarca si o sa zica, “Te cautam de 200 de ani.” (Rasete) “Bunicul tau are o amenda de parcare. Trebuia sa o fi platit demult. Ne datorezi doua miliarde de dolari.”

Dar, dupa cum vedeti, eu vorbesc cu accent american, si probabil va ganditi ca, actor american-iranian fiind, ar trebui sa pot juca orice rol, personaj bun, rau, orice. Dar de multe ori la Hollywood, cand directorii de distributie afla ca te tragi din Orientul Mijlociu, incep, “O, esti iranian. Grozav. Poti spune, ‘Te voi omori in numele lui Allah?’" "As putea spune asta, dar ce-ar fi sa spun, 'Salut. Eu sunt doctorul tau'?" Si continua, "Grozav. Si apoi ocupi spitalul cu forta." (Rasete) Cred ca nu prea ati inteles. Nu ma-ntelegeti gresit, nu ma deranjeaza sa fac roluri negative. Chiar vreau sa joc rolul unui un tip rau. Vreau sa jefuiesc o banca. Vreau sa jefuiesc o banca intr-un film. Vreau sa jefuiesc o banca intr-un film, dar s-o fac cu arma, cu arma, nu cu o bomba legata in jurul meu, da? (Rasete) Fiindca mi-l inchipui pe regizor: “Maz, cred ca personajul tau o sa jefuiasca banca cu bomba in jurul lui.” “De ce as face asta? Daca vreau banii, de ce sa ma sinucid?” (Rasete) Asta-i. (Aplauze) “Da-mi toti banii, altfel ma arunc in aer.” (Rasete) “Pai, atunci arunca-te in aer. Dar fa-o afara, te rog.” (Rasete)

Dar, chestia e ca peste tot sunt oameni buni. Asta incerc sa arat in spectacolele mele de stand-up comedy. Peste tot sunt oameni buni. Nu e nevoie decat de o persoana ca sa strice totul. Ca acum cateva luni in Times Square, din New York, cand un musulman pakistanez a incercat sa arunce in aer o masina. Ei bine, s-a intamplat sa ma aflu si eu in Times Square in acea seara cu un spectacol de comedie. Iar cu cateva luni inainte de asta, un alb american din Austin, Texas, a intrat cu avionul in cladirea Administratiei Financiare, iar eu s-a intamplat sa ma aflu in Austin in ziua aceea facand un spectacol de stand-up comedy. Acum, credeti-ma, ca barbat din Orientul Mijlociu, cand apari in preajma mai multor activitati de genul asta, la un moment dat incepi sa ai un sentiment de vinovatie. Ma uitam la stiri. Imi zic, “Oare sunt implicat in rahatul asta?” (Rasete) “Eu n-am aflat nimic. Ce se-ntampla?”

(Rasete)

Dar chestia interesanta era ca tipul era musulman pakistanez – vedeti, din cauza lui sunt vazuti prost musulmanii si cei din Orientul Mijlociu si pakistanezii din toata lumea. Iar ce s-antamplat acolo a fost faptul ca talibanii pakistanezi si-au asumat bombardarea esuata a masinii. Intrebarea mea este: de ce ti-ai asuma un atac cu bomba esuat? “Noi doar am vrut sa spunem ca am incercat.” (Rasete) “Ba mai mult, intentia conteaza.” (Rasete) (Aplauze) “Si in concluzie, nu poti castiga tot timpul.” (Rasete) Dar ce s-a intamplat a fost ca, atunci cand tipul alb a intrat cu avionul in cladire, stiu ca toti cunoscutii mei din Orientul Mijlociu si prietenii musulmani din State se uitau la televizor, si ziceau, “Te rog, sa nu fii din Orientul Mijlociu. Nu fii Hassan. Nu fii Hussein.” Si i-am auzit numele: Jack. Imi zic, “Oooo! Nu-i unul de-ai nostri.” Dar m-am uitat in continuare la stiri, ca nu cumva sa revina si sa spuna, “Inainte s-o faca, s-a convertit la Islam.” “Fir-ar sa fie! De ce, Jack? De ce?”

Dar chestia e ca am avut norocul sa pot da spectacole in toata lumea, si multe in Orientul Mijlociu. Tocmai m-am intors dintr-un turneu solo in sapte tari. Am fost in Oman, am fost si in Arabia Saudita. Am fost in Dubai. Si e grozav, peste tot sunt oameni buni. Si inveti lucruri grozave despre aceste locuri. Mereu ii incurajez pe oameni sa viziteze locurile astea. De exemplu, Dubai – un loc super. Sunt obsedati sa aiba tot ce-i mai mare, mai inalt, mai lung, cum stim cu totii. Au un mall acolo, Dubai Mall. E asa de mare ca au taxiuri in Mall. Ma plimbam si aud “Biip, biip.” Zic, “Ce cauti aici?” Zice, “Merg la magazinul Zara. Sunt vreo 5 km pana acolo. Da-te la o parte. Da-te la o parte." Iar nebunia e ca acum e recesiune, chiar si in Dubai, dar, dupa preturile de aici, n-ai zice. Ca in Dubai Mall, se vinde iaurt inghetat la gram. Parca-i o afacere cu droguri. Treceam si eu pe-acolo. Un tip zice, “Psst. Habibi, prietene.” (Rasete) “Vrei niste iaurt inghetat?” Vino-ncoace. Vino-ncoace. Vino-ncoace. Am un gram, cinci grame, zece grame. Cat vrei?" (Rasete) Am cumparat cinci grame. 10 dolari! 10 dolari! L-am intrebat, “Ce are in el?” El zice, “Marfa buna, omule. Columbiana. Marfa de marfa. Marfa de marfa.”

Un alt lucru pe care-l inveti uneori cand calatoresti in tarile astea din Orientul Mijlociu, uneori si in tarile latino-americane, tarile sud-americane – e ca de multe ori cand se construieste ceva acolo, nu exista niciun fel de reguli. De exemplu, mi-am dus fiul de doi ani la terenul de joaca de la Dubai Mall. Iar eu mi-am dus fiul de doi ani pe terenuri de joaca peste tot prin Statele Unite. Cand iti pui fiul de doi ani pe un tobogan din Statele Unite, pe tobogan este ceva care incetineste alunecarea copilului. Nu si in Orientul Mijlociu. (Rasete) Mi-am pus fiul de doi ani pe tobogan; a pornit zvrrrrrr! A decolat. Am coborat si eu. Zic, “Unde-i fiul meu?” “La etajul al treilea, domnule. La etajul al treilea.” (Rasete) “Iei un taxi. Te duci la Zara. Faci la stanga.” (Rasete) “Incearca iaurtul. E foarte bun. Putin cam scump.”

Dar unul din lucrurile pe care incerc sa le fac cu spectacolele mele e sa destram stereotipurile. Eu insumi m-am facut vinovat de folosirea unor stereotipuri. Eram in Dubai. Si multi indieni muncesc in Dubai. Si nu-s platiti prea bine. Iar mie mi-a intrat in cap ca toti indienii de acolo trebuie sa fie muncitori. Si am uitat ca in Dubai sunt, fireste, si indieni de succes. Dadeam acolo un spectacol, si mi-au spus, “O sa trimitem un sofer sa va ia.’ Asa ca am coborat in hol, si am vazut un indian. Imi zic, “Trebuie sa fie soferul meu.” Pentru ca statea acolo, intr-un costum ieftin, cu o mustata subtire, privindu-ma fix. Asa ca m-am dus la el, “Scuza-ti-ma, domnule, sunteti soferul meu?” Imi zice, “Nu, domnule. Sunt proprietarul hotelului.” (Rasete) Zic, “Scuzati-ma. Atunci, de ce ma fixati cu privirea?” Zice, “Credeam ca sunteti soferul meu.”

(Aplauze)

(Rasete)

Va las cu asta: incerc, prin spectacolele mele, sa destram stereotipuri, sa-i prezint pe cei din Orientul Mijlociu intr-o lumina pozitiva – pe musulmani intr-o lumina pozitiva – si sper ca in urmatorii ani, sa se faca mai multe filme si programe de televiziune la Hollywood care sa ne prezinte intr-o lumina pozitiva. Cine stie, poate intr-o buna zi vom avea chiar un James Bond al nostru, nu? “Ma numesc Bond, Jamal Bond.”

(Rasete)

Pana atunci, voi continua sa spun glume. Sper ca voi sa continuati sa radeti. O zi buna. Multumesc.

(Aplauze)