Când ideile fac sex

Când eram student aici, la Oxford, în anii '70, viitorul omenirii era sumbru. Explozia demografică era de neoprit. Foametea globală era inevitabilă. O epidemie de cancer provocată de chimicalele din mediu avea să ne scurteze viețile. Ploile acide cădeau peste păduri. Deșertul avansa cu o milă sau două pe an. Petrolul era pe sfârșite. Și o iarnă nucleară avea să ne termine cu totul. Nimic din toate astea nu s-a întâmplat. (Râsete) Și, surprinzător, dacă te uiți la ce s-a întâmplat de fapt în timpul vieții mele vezi că venitul mediu pe locuitor al unei persoane obișnuite de pe planetă în termeni reali, ajustați cu inflația s-a triplat. Speranța de viață a crescut cu 30% în timpul vieții mele. Mortalitatea infantilă a scăzut cu două treimi. Producția de alimente pe cap de locuitor a crescut cu o treime. Și toate astea într-o perioadă în care populația s-a dublat.

Cum am reușit să facem acest lucru -- fie că e bun sau rău? Cum am reușit? Cum am devenit singura specie care e tot mai prosperă pe măsură ce devine tot mai numeroasă? Dimensiunea bulinei din grafic reprezintă mărimea populației. Iar nivelul pe care se află ea reprezintă PIB-ul pe locuitor. Cred că pentru a răspunde la întrebare trebuie să înțelegeți cum își folosesc oamenii împreună creierele și dau șansă ideilor lor să se combine și să se recombine întâlnindu-se și, în cele din urmă, cuplându-se. Cu alte cuvinte, e nevoie să înțelegeți cum fac ideile sex.

Vreau să vă imaginați cum am ajuns de la a face obiecte de acest fel la a fabrica obiecte ca ăsta. Sunt, ambele, obiecte adevărate. Unul e o secure făcută manual acum o jumătate de milion de ani de genul celor cioplite de Homo erectus. Celălalt este, evident, un mouse de computer. Sunt, într-un fel straniu, de exact aceeași mărime și formă. Am încercat să-mi dau seama care e mai mare, și e aproape imposibil. Și asta e pentru că ambele sunt croite pentru a se potrivi în mâna omului. Ambele sunt tehnologii. De fapt, asemănarea lor nu e atât de interesantă. Îți arată doar că ambele au fost create pentru a se potrivi în mâna omului. Diferențele sunt cele care mă interesează. Pentru că cel din stânga a avut un design aproape neschimbat vreme de circa un milion de ani -- între 1,5 milioane de ani în urmă și 0,5 milioane de ani. Homo erectus a făcut aceeași unealtă vreme de 30.000 de generații. Sigur că au fost câteva schimbări, dar uneltele se schimbau mai lent ca schelete în acele vremuri. Nu exista progres, inovație. E un fenomen extraordinar, dar e adevărat. Între timp, obiectul din dreapta devine învechit în cinci ani. Și mai există încă o diferență, aceea că obiectul din stânga e făcut dintr-un singur material. Obiectul din dreapta e făcut dintr-un amestec de substanțe diferite, de la siliciu și metal până la plastic și altele. Mai mult decât atât, e un amestec de idei diferite, ideea de plastic, ideea de laser, ideea de tranzistori. Toate s-au combinat în această tehnologie.

Și această combinație, această tehnologie cumulativă, e cea care mă face curios. Pentru că eu cred că e secretul prin care înțelegi ce se întâmplă în lume. Trupul meu este, de asemenea, o acumulare de idei -- ideea de celule epiteliale, de celule nervoase, de celule hepatice. Toate s-au adunat. Cum de face evoluția astfel de lucruri cumulative, combinative? Ei bine, folosește reproducerea sexuată. În speciile asexuate, dacă faci două mutații diferite la două organisme diferite, unul verde și unul roșu, atunci unul trebuie să fie mai bun decât celălalt. Unul va dispărea pentru ca celălalt să supraviețuiască. Dar dacă ai o specie sexuată, atunci e posibil ca un individ să moștenească ambele mutații de la cele două organisme. Deci ce face sexul e că dă posibilitatea unui individ să preia inovațiile genetice ale întregii specii. Nu e limitat la predecesorii săi.

Care e procesul care are în evoluția culturală același efect pe care sexul îl are în evoluția biologică? Cred că răspunsul e schimbul, obiceiul de a schimba un lucru cu altul. E o trăsătură umană unică. Nici un alt animal nu o are. Le poți învăța, în laborator, să facă unele schimburi. Și, într-adevăr, există și la alte animale reciprocitate. Dar schimbul unui obiect cu altul nu se petrece. Cum a spus Adam Smith, "nici un om n-a văzut vreodată un câine schimbând un os cu un alt câine". (Râsete) Poți avea o cultură fără să ai schimb. Poți să ai, după cum se vede, o cultură asexuală. Cimpanzeii, balenele ucigașe, creaturile de acest fel au propriile culturi. Își transmit unele altora tradițiile care sunt transmise, apoi, de la părinte la urmaș. În acest caz, cimpanzeii se învață unii pe ceilalți cum să spargă nucile cu pietre. Dar diferența e că aceste culturi nu se dezvoltă niciodată, nu cresc niciodată, nu acumulează niciodată, nu devin combinative. Și motivul e că nu există sex, și, prin urmare, nu există schimb de idei. Grupurile de cimpanzei au culturi diferite de la grup la grup. Nu există schimb de idei între ele.

De ce schimbul crește standardul de viață? Ei bine, răspunsul a venit în 1817 de la David Ricardo. El a dat o versiune de epocă de piatră acestei povești, chiar dacă a spus-o în termenii comerțului dintre țări. Adam face o săgeată în 4 ore și o secure în 3 ore. Oz face o săgeată într-o oră și o secure în 2 ore. Deci Oz e mai bun ca Adam și la săgeți, și la securi. N-are nevoie de Adam. Își poate face singur săgețile și securile. Ei bine, nu – pentru că dacă te gândești, vezi că dacă Oz face două săgeți și Adam două securi și fac schimb, fiecare dintre ei va fi economisit câte o oră de muncă. Și cu cât fac asta mai mult, cu atât mai bine va fi. Pentru că Adam va fi tot mai bun la făcut securi, iar Oz va fi tot mai bun la făcut săgeți. Deci câștigurile din schimb vor fi tot mai mari. Și asta e una dintre frumusețile schimbului, aceea că creează impulsul pentru mai multă specializare, care creează impulsul pentru mai multe schimburi și tot așa. Adam și Oz au economisit fiecare câte o oră de muncă. Asta e prosperitatea: economisirea de timp în satisfacerea propriilor nevoi.

Întrebați-vă cât ar trebui să munciți pentru a vă putea oferi o oră de lumină la care să citiți o carte în seara asta. Dacă o luați de la zero, trebuie să mergeți la țară. Găsiți o oaie. O sacrificați. Îi luați grăsimea. O topiți. Faceți o lumânare etc. etc. Cât timp vă trebuie? Destul de mult. Cât ar trebui să munciți de fapt pentru a câștiga o oră de lumină pentru citit dacă azi ați avea salariul mediu în Marea Britanie? Răspunsul e circa jumătate de secundă. În anii '50, ar fi trebuit să munciți opt secunde, la salariul mediu pentru a obține acea lumină. Asta înseamnă că ați câștigat 7,5 secunde de prosperitate din 1950 încoace. Pentru că asta înseamnă 7,5 secunde în care puteți face altceva. Sau puteți obține alt produs sau serviciu. Iar în 1880, ar fi fost nevoie de 15 minute pentru a obține acea cantitate de lumină la un venit mediu. În 1800, ar fi trebuit să munciți 6 ore pentru o lumânare care să ardă o oră. Cu alte cuvinte, o persoană obișnuită, cu salariu mediu, nu-și permitea o lumânare în 1800.

Întoarceți-vă la imaginea cu securea și mouse-ul și întrebați-vă: "Cine le-a făcut și pentru cine?" Securea de piatră a fost făcută de un om pentru el însuși. Era auto-suficiență. O numim, astăzi, sărăcie. Dar obiectul din dreapta a fost făcut de alți oameni pentru mine. De câți oameni? Zeci? Sute? Mii? Știți, cred că probabil sunt milioane. Pentru că trebuie să-l numărați și pe cel care a cultivat cafeaua, care a fost preparată pentru cel care lucra pe platforma de foraj extrăgând petrolul din care avea să fie făcut plasticul etc. Cu toții au lucrat pentru mine să facă un mouse pentru mine. Așa funcționează societatea. Asta am realizat, ca specie.

Pe vremuri, dacă erai bogat, erau oameni care lucrau literalmente pentru tine. Așa ajungeai să fii bogat; îi angajai. O grămadă de oameni lucrau pentru Ludovic al XIV-lea. Făceau pentru el costume ridicole -- ca ăsta. (Râsete) Sau îi făceau coafuri stupide, sau mai știu eu ce. Avea 498 de oameni care-i pregăteau cina în fiecare seară. Iar un turist modern care vizitează Palatul Versailles și se uită la picturile cu Ludovic al XIV-lea, are și el 498 de oameni care-i pregătesc cina în seara asta. Sunt oamenii din bistrouri, cafenele și restaurante, și din magazinele de pe tot cuprinsul Parisului. Sunt cu toții gata să vă servească într-o oră o masă excelentă care probabil că are o calitate mai bună decât cea pe care o primea Ludovic al XIV-lea. Asta e ceea ce am realizat, pentru că fiecare lucrăm pentru ceilalți. Suntem capabili să profităm de specializare și de schimb pentru a ne ridica unii altora standardul de viață.

Ei bine, găsiți și animale care muncesc unele pentru altele. Furnicile sunt un exemplu clasic; lucrătoarele muncesc pentru regine și invers. Dar e o mare diferență, prin aceea că acest lucru se întâmplă doar în interiorul unei colonii. Nu există muncă pentru cei din alte colonii. Iar motivul pentru asta e că avem o diviziune reproductivă a muncii. Cu alte cuvinte, furnicile se specializează din motive de reproducere. Reginei îi revine integral această sarcină. În cazul speciei noastre, nu ne place să facem așa. Singurul lucru pe care insistăm să-l facem noi înșine e reproducerea. (Râsete) Nici măcar în Anglia nu lăsăm în seama reginei reproducerea.

(Aplauze)

Deci când a apărut acest obicei? Și de cât timp există? Și ce însemnătate are? Ei bine, cred că, probabil, cea mai veche versiune a lui e diviziunea sexuală a muncii. Nu am nici o dovadă pentru asta. Se pare doar că primul lucru pe care l-am făcut a fost ca bărbatul să muncească pentru femeie și femeia pentru bărbat. În toate societățile de vânători și culegători de astăzi există o diviziune a muncii pentru asigurarea hranei între bărbați, care vânează, și femei, care culeg. Nu întotdeauna e atât de simplu. Dar există o distincție între rolurile specializate ale bărbaților și femeilor. Și frumusețea acestui sistem e că de el beneficiază ambele părți. Femeia știe că -- e cazul tribului Hadzas -- trebuie să sape după rădăcini și să facă schimb cu bărbații pentru carne. Știe că tot ceea ce trebuie să facă pentru a avea acces la proteine e să sape după niște rădăcini în plus pe care le va da bărbaților contra carne. Și că nu trebuie să meargă la o vânătoare extenuantă și să încerce să ucidă un porc. Iar bărbatul știe că nu trebuie să sape pentru a găsi rădăcini. Tot ce trebuie să facă e să se asigure că atunci când ucide un porc acesta e destul de mare pentru a-l împărți. În acest fel, ambele părți își ridică standardul de viață printr-o diviziune sexuală a muncii.

Când s-a întâmplat asta? Nu știm, dar e posibil ca neanderthalienii să nu fi făcut așa. Erau o specie foarte înclinată spre cooperare. Erau o specie foarte inteligentă. Creierul lor, ca medie, era mai mare decât al dvs. sau al meu, decât al celor din această sală azi. Aveau imaginație. Își îngropau morții. Probabil că aveau o limbă, pentru că știm că aveau aceeași genă FOXP2, ca și noi, o genă care a fost descoperită aici, la Oxford. Și se pare că aveau, probabil, aptitudini lingvistice. Erau oameni deștepți. Nu-i desconsider pe neanderthalieni. Dar nu există nici o dovadă a unei diviziuni sexuale a muncii. Nu există nici o dovadă a unui comportament de culegător la femei. Se pare că femeile ajutau bărbații la vânătoare. Un alt lucru pentru care nu există nicio dovadă e schimbul între grupuri. Pentru că obiectele descoperite printre rămășițe din Neanderthal, uneltele pe care ei le-au făcut, sunt întotdeauna făcute din materiale locale. De exemplu în Caucaz există un sit unde au fost găsite unelte din Neanderthal. Toate sunt făcute din material local. În aceeași vale există rămășițe umane moderne cam din aceeași perioadă -- în urmă cu 30.000 de ani. Unele dintre acestea sunt din materiale locale dar unele -- multe dintre ele – sunt făcute din obsidian (rocă magmatică) de la mare distanță. Și când oamenii au început să mute astfel lucruri dintr-un loc în altul, asta dovedește că făceau schimburi între grupuri.

Comerțul e de zece ori mai vechi decât agricultura. Oamenii uită asta. Cred că comerțul e o chestie modernă. Schimburile între grupuri au loc de o sută de mii de ani. Și dovezile pentru asta, vechi de 80-120.000 ani, se găsesc în Africa, unde vezi obsidian și jasp (rocă silicoasă – n.r.) și altele mutate la distanțe mari în Etiopia. Vezi de asemenea cochilii de scoici -- cum sunt cele descoperite de o echipă de aici, de la Oxford mutate la 125 de mile de țărm de la Mediterană, în Algeria. Și sunt dovezi că oamenii începuseră schimburile între grupuri. Și asta trebuie să fi dus la specializare.

Cum știi că mutarea de lucruri la mare distanță înseamnă mai degrabă comerț decât migrație? Ei bine, te uiți la vânători și culegători moderni, precum aborigenii care au luat piatră pentru securi dintr-un loc numit Muntele Isa, unde era o carieră aparținând tribului Kalkadoon. Le-au schimbat cu vecinii lor pe lucruri precum țepi de pisică de mare. Și consecința e că securile de piatră au sfârșit prin a se răspândi în mare parte din Australia. Așa că mutarea obiectelor pe distanțe mari e semn de comerț, nu de migrație.

Ce se întâmplă când împiedici oamenii să facă schimburi, le iei posibilitatea de a schimba lucruri și de a se specializa? Răspunsul e că nu numai că încetinești progresul tehnologic, ci că poți chiar să împingi lucrurile în cealaltă direcție. Un exemplu e Tasmania. Când nivelul mării a crescut și Tasmania a devenit insulă, acum 10.000 de ani, oamenii de aici nu numai că au trecut printr-o fază de progres mai lent decât cei din partea continentală, dar au ajuns, de fapt, la regres. Au renunțat la îndeletnicirea de a face unelte de piatră, scule de pescuit, îmbrăcăminte, pentru că populația, de circa 4.000 de oameni, pur și simplu nu era destul de mare pentru a susține specializarea necesară pentru a perpetua tehnologiile pe care le avea. E ca și cum toți oamenii din încăperea asta ar fi zvârliți pe o insulă deșertică. Pe câte dintre lucrurile pe care le avem prin buzunare am putea continua să le fabricăm peste 10.000 de ani? Acest lucru nu s-a întâmplat în Tierra del Fuego -- tot o insulă, tot niște oameni. Motivul e acela că Tierra del Fuego e separată de America de Sud de o strâmtoare mult mai îngustă. Și contactele comerciale prin această strâmtoare au continuat de-a lungul a 10.000 de ani. Tasmanienii erau izolați.

Întoarceți-vă la această imagine și întrebați-vă nu numai cine a făcut asta și pentru cine ci și cine știa să le facă. În cazul securii de piatră cel care a făcut-o știa cum. Dar un mouse de computer cine știe să facă? Nimeni, literalmente nimeni. Nu e nimeni pe planetă care să știe să facă un mouse de computer. Spun asta foarte serios. Președintele companiei care produce mouși de computer nu știe. Știe doar să conducă o companie. Omul de pe linia de asamblare nu știe pentru că nu știe cum să foreze într-un puț petrolier, să scoată petrolul și să facă plastic -- și tot așa. Toți știm pe mici segmente, dar nimeni nu știe de la cap la coadă.

Bineînțeles, citez dintr-un eseu celebru de Leonard Reed, economist din anii '50, intitulat "Eu, creionul", în care scria despre cum s-a ajuns la fabricarea creionului, și despre cum nimeni nu știe să facă un creion, pentru că oamenii care-l asamblează nu știu să extragă grafit. Și nu știu cum să doboare copaci și lucruri de genul ăsta. Ceea ce am făcut în societatea umană, prin schimb și prin specializare, e că am creat capacitatea de a face lucruri pe care nici măcar nu le înțelegem. Nu e același lucru cu limba. Cu ajutorul limbii trebuie să transferăm idei pe care le înțelegem și unii, și ceilalți. Dar cu tehnologia, putem de fapt să facem lucruri care ne depășesc capacitățile.

Am depășit capacitatea minții umane într-un grad extraordinar. Și, că tot veni vorba, ăsta e unul dintre motivele pentru care nu sunt interesat de dezbaterea despre IQ, despre grupurile care au IQ mai mare decât alte grupuri. E complet irelevant. Ce e relevant pentru o societate e cât de bine își comunică oamenii propriile idei, și cât de bine cooperează, nu cât de deștepți sunt ca indivizi. Așa că am creat ceva ce poartă numele de creier colectiv. Suntem doar noduri în rețea. Suntem neuronii acestui creier. E schimbul reciproc de idei, întâlnirea și împerecherea ideilor unele cu celelalte, care duce la progres tehnologic, pas cu pas, strop cu strop. Cu toate astea, se întâmplă și lucruri rele. Și în viitor, pe măsură ce înaintăm, vom trece, desigur, prin experiențe teribile. Vor fi războaie, vor fi recesiuni, vor fi dezastre naturale. Lucruri îngrozitoare se vor întâmpla în acest veac, sunt sigur. Sunt sigur și că, mulțumită conexiunilor pe care oamenii le fac, și capacitatea ideilor de a se întâlni și de a se combina e mai mare ca niciodată. Sunt de asemenea sigur că tehnologia va avansa, și, prin urmare, și standardele de viață vor crește. Pentru că prin cloud computing, prin creație colaborativă, prin lumea "de jos în sus" pe care am creat-o, în care nu doar elitele, ci toată lumea are puterea de a avea idei de a le face să se întâlnească și să se combine accelerăm, neîndoielnic, rata inovației.

Mulțumesc.

(Aplauze)