Mathieu Lehanneur face o demonstrație a produselor inspirate de ştiinţă

Într-o dimineaţă, în anul 1957, neurochirurgul Walter Penfield s-a văzut aşa, un monstru ciudat cu mâini gigantice, gură mare, şi fund mic. De fapt, această creatură este rezultatul cercetărilor lui Penfield. L-a numit homunculus. În esenţă, homunculus este vizualizarea fiinţei umane unde fiecare parte a corpului este proporţională cu suprafaţa pe care o ocupă în creier. Deci, bineînţeles, homunculus nu este un monstru. Eşti tu. Sunt eu. Este realitatea noastră invizibilă. Această vizualizare ar putea explica, de exemplu, de ce nou-născuţii, sau fumătorii, îşi pun, instinctiv, degetele în gură. Din păcate, nu explică de ce atâţia designeri rămân interesaţi în principal de proiectarea de scaune.

Oricum, deşi nu înţeleg ştiinţa în întregime, pentru proiectele mele, mă ajut de aceasta. Sunt fascinat de abilitatea sa de a investiga în detaliu fiinţa umană, modul său de funcţionare, modul său de a simţi. Şi mă ajută cu adevărat să înţeleg cum vedem, cum auzim, cum respirăm, cum ne poate informa sau înşela creierul nostru. Este o unealtă excelentă pentru mine să înţeleg care ar fi nevoile noastre adevărate.

Oamenii de marketing nu au fost niciodată în stare să facă asta. Marketingul reduce lucrurile. Marketingul simplifică. Marketingul creează grupuri de utilizatori. Iar oamenii de ştiinţă studiază complexitatea, fluctuaţia şi unicitatea. Care ar fi adevăratele noastre nevoi? Poate liniştea. În viaţa de zi cu zi suntem permanent deranjaţi de sunete agresive. Şi ştiti că toate tipurile de sunete ne aduc într-o stare stresantă, şi nu ne lasă să fim liniştiţi şi concentraţi. Astfel, am vrut să creez un fel de filtru de sunet, capabil să ne ţină departe de poluarea sonoră. Dar nu am vrut să-l fac să izoleze oamenii, fără căşti sau lucruri asemănătoare. Şi nici să includă tehnologie complexă. Am vrut doar să folosesc complexitatea şi tehnologia creierului uman.

Astfel, am lucrat cu zgomotul alb. D.B. este în esenţă -- D.B. este numele produsului, în esenţă un difuzor de zgomot alb. Acesta este zgomotul alb. Zgomotul alb înseamnă suma tuturor frecvenţelor care pot fi auzite de fiinţa umană aduse la aceeaşi intensitate. Iar acest zgomot este ca un "şşşşşştt", aşa. Iar acest zgomot este cel mai neutru. Este zgomotul perfect pentru urechile şi creierul nostru. Astfel, când auzi acest sunet simţi un fel de protecţie, protejat de poluarea sonoră. Iar când auzi zgomotul alb, creierul tău se concentrează imediat pe acesta. Şi nu mai eşti deranjat de alte sunete agresive. Pare magic. Dar este vorba numai de fiziologie. Este doar în creierul tău. Şi în al meu, sper.

Astfel, pentru a face acest zgomot alb puţin mai activ şi mai reactiv, am creat o minge, o minge care se rostogoleşte, capabilă să analizeze şi să găsească locul de unde provine sunetul agresiv, să se rostogolească, acasă sau la muncă, spre zgomotul agresiv, şi să emită zgomot alb pentru a-l neutraliza. (Râsete) Funcţionează. Simţiţi influenţa zgomotului alb? Este prea silenţios. Dacă faceţi zgomot, puteţi simţi influenţa.

Astfel, chiar dacă acest obiect, chiar dacă acest produs include tehnologie, include câteva difuzoare, include câteva microfoane, şi câteva dispozitive electronice, acest obiect nu este unul foarte inteligent. Şi nu vreau să fac un obiect foarte inteligent. Nu vreau să creez un obiect perfect ca un robot perfect. Vreau să creez un obiect ca mine şi ca voi. Deci, în nici un caz perfect. Imaginaţi-vă, de exemplu, că sunteţi acasă. O ceartă din dragoste cu iubita sau iubitul. Ţipaţi. Spuneţi, "Bla bla bla, Bla bla bla. Cine e tipul ăla?" Iar D.B. se va rostogoli, probabil, către voi. Iar în jurul vostru este "şşşşşşşşşştt", aşa. (Râsete) Cu siguranţă nu este perfect. Probabil că, în acest moment, l-aţi închide. (Râsete)

Oricum, în aceeaşi manieră am proiectat K-ul. K este un dispozitiv de emisie recepţie a luminii naturale. Acest obiect ar trebui să se afle pe biroul vostru, sau pe pian, unde ar trebui să vă petreceţi majoritatea timpului din zi. Iar acest obiect va fi capabil să ştie exact cantitatea de lumină pe care o primiţi în timpul zilei, şi să vă dea cantitatea de lumină de care aveţi nevoie. Acest obiect este acoperit în întregime de fibre optice. Iar ideea acelor fibre optice este, cu siguranţă, să informeze obiectul, dar creează ideea unei sensibilităţi oculare a obiectului. Vreau, cu acest proiect, să simţiţi, când îl vedeţi, vedeţi, instinctiv, acest obiect pare foarte sensibil, foarte reactiv. Iar acest obiect ştie, mai bine decât voi, şi probabil înainte de voi, ce aveţi nevoie cu adevărat. Trebuie să ştiţi că lipsa luminii naturale poate provoca probleme de energie, sau probleme cu libidoul. Deci, probleme mari. (Râsete)

Majoritatea proiectelor la care lucrez -- colaborez cu oamenii de ştiinţă. Sunt doar un proiectant. Deci am nevoie de ei. Astfel, aceştia pot fi biologişti, psihiatrii, matematicieni, şi aşa mai departe. Şi le prezint intuiţiile mele, ipotezele mele, primele mele idei. Iar ei reacţionează. Îmi spun ce este posibil, ce nu este posibil. Şi împreună îmbunătăţim conceptul original. Şi construim proiectul până la capăt. Iar acest tip de relaţie între proiectant şi omul de ştiinţă a început când eram la şcoală.

La începutul studiilor mele am fost cobai pentru industria farmaceutică. Iar ironia pentru mine a fost, bineînţeles, că nu am făcut-o de dragul progresului ştiinţei. Am făcut-o numai pentru bani. Oricum, acest proiect, sau această experienţă, m-a făcut să încep un nou proiect de design în medicină. Trebuie să ştiţi că în ziua de azi, aproximativ una sau două pastile nu sunt luate corect. Deci, deşi componentele active în farmacie fac progrese constante din punct de vedere chimic, ţintă, sau stabilitate, comportamentul pacienţilor devine din ce în ce mai instabil. Astfel, am luat prea multe pastile. Am luat dozaje neregulate. Nu urmărim instrucţiunile. Şi aşa mai departe.

Astfel, am vrut să creez un nou tip de medicină pentru a crea un nou tip de relaţie între pacient şi tratament. Astfel, am transformat pilulele normale în asta. Vă voi da câteva exemple. Acesta este un antibiotic. Iar scopul lui este să ajute pacientul să ajungă la capătul tratamentului. Iar conceptul este să creăm un fel de ceapă, un fel de structură în straturi. Astfel, începi cu cea mai întunecată. Şi eşti ajutat să vizualizezi durata tratamentului. Şi eşti ajutat să vizualizezi micşorarea infecţiei. Astfel, în prima zi, este cea mai mare. Şi trebuie să decojeşti şi să mănânci un strat pe zi. Iar antibioticul devine mai mic şi mai clar. Şi aştepţi recuperarea la fel cum aştepţi ziua de Crăciun. Şi urmezi astfel tratamentul, până la sfârşitul tratamentului. Iar aici poţi primi miezul alb. Ceea ce înseamnă, nu-i aşa, eşti în recuperare. (Aplauze) Vă mulţumesc. (Aplauze)

Acesta este un "al treilea plămân", un dispozitiv farmaceutic pentru tratamentul pe termen lung al astmului. L-am proiectat să-i ajute pe copii să urmeze tratamentul. Iar ideea acestuia este să creeze o relaţie între pacientul tratamentului, dar o relaţie de dependenţă. Dar în acest caz, nu medicamentaţia este dependentă de pacient. Cu acesta copiii simt că obiectul terapeutic are nevoie de ei. Iar ideea este că toată noaptea pielea elastică a celui de-"al treilea plămân" se va umfla treptat incluzând, bineînţeles, aer şi molecule. Iar când copilui se trezeşte poate vedea că obiectul are nevoie de el. Şi îl duce la gură şi respiră aerul pe care îl conţine. Astfel, copilul pentru a avea grijă de el însuşi trebuie să aibă grijă de acest obiect viu. Şi nu mai simte că se bazează pe tratamentul pentru astm, deoarece tratamentul pentru astm are nevoie de el. (Aplauze)

Cu această abordare a înfăţisării obiectului viu, îmi place ideea unui design invizibil. Ca şi când funcţia obiectului există într-un fel de câmp invizibil în jurul obiectelor. Putem vorbi de un fel de suflet al unei stafii care le constrânge. Şi aproape un fel de efect poltergeist. Astfel, când un obiect pasiv ca acesta pare viu este pentru că începe să se mişte.

Şi îmi aduc aminte, o expoziţie de proiecte pe care am făcut-o pentru John Maeda și pentru fundaţia Cartier din Paris. Iar John Maeda trebuia să expună câteva animaţii grafice în acestă expoziţie. Iar ideea mea pentru această expoziţie a fost să creez un joc de pong real, ca ăsta. Iar ideea a fost să creez câteva bănci mobile în sala principală a expoziţiei. Astfel, băncile mobile ar fi exact ca şi mingea. Iar John a fost atât de încântat de această idee. Mi-a spus, "Bine, să mergem." Îmi aduc aminte ziua deschiderii. Am întârziat puţin. Când am adus cele 10 bănci vii şi mobile în sala de expoziţie, John era lângă mine, şi făcea "Hmm. Hmm." Şi mi-a spus, după o pauză lungă, "Mă gândesc, Mathieu, dacă oamenii nu vor fi mai fascinaţi de băncile tale decât de videourile mele." (Râsete) Ar fi fost o mare onoare, un mare compliment pentru mine, dacă n-ar fi decis să le scoată cu două ore înainte de deschidere. Deci, mare tragedie.

Banuiesc că nu aţi fi surprinşi dacă v-aş spune că Pinocchio este una dintre cele mai mari influenţe pentru mine. Pinocchio este, probabil, unul dintre cele mai bune produse ale mele, favoritul meu. Deoarece este un fel de obiect cu conştiinţă, capabil să fie modificat de mediul înconjurător, şi, de asemenea, să îl modifice. Cealaltă mare influenţă este canarul din mine. În minele de cărbune, acest canar trebuia să fie aproape de mineri. Şi cânta toată ziua. Iar când se oprea însemna că pur şi simplu a murit. Astfel, acest canar era o alarmă de plecare, una foarte eficientă. O tehnologie foarte naturală, pentru a le spune minerilor, "Aerul este prea rău. Trebuie să plecaţi. Este o urgenţă." Deci este, pentru mine, un produs extraordinar.

Şi am încercat să proiectez un fel de canar. Andrea este unul. Andrea este un filtru de aer viu care absoarbe gazele toxice din aer, aerul contaminat din încăperi. Foloseşte niste plante pentru a face acest lucru, selectate pentru abilitatea lor de a filtra gazele. Trebuie să ştiţi, sau poate că ştiţi deja, că poluarea aerului din încăperi este mai toxică decât cea de afară. Astfel, în timp ce vă vorbesc, locul pe care staţi emite acum nişte gaze invizibile şi inodore. Îmi pare rău pentru asta. Astfel, acum inspiraţi formaldehidă. Este acelaşi lucru pentru mine cu covorul. Şi este exact la fel acasă. Pentru că toate produsele pe care le primim emit constant componentele volatile din care sunt făcute.

Deci, să ne uităm puţin la casa voastră. Canapeaua voastră, scaunul de plastic, jucăriile copiilor au propria realitate invizibilă. Iar aceasta este foarte toxică. Acesta este motivul pentru care am creat, împreună cu David Edward, un om de ştiinţă de la Universitatea Harvard, un obiect capabil să absoarbă elementele toxice folosind acest tip de plante. Dar ideea este să forţezi aerul să ajungă în partea activă a plantelor. Pentru că rădăcinile plantei nu sunt foarte eficiente. Bill Wolverton de la NASA a analizat asta inteligent în anii 70. Astfel, ideea este să creezi un obiect capabil să forţeze aerul, şi să fie în contact la viteza potrivită, la locul potrivit, în toate părţile eficiente ale plantei. Acesta este obiectul final. Va fi lansat în septembrie. (Aplauze)

Acesta are cam aceeaşi abordare pentru că am inclus în produs, ca şi pentru Andrea, nişte plante. Iar în acest caz, plantele sunt folosite pentru abilitatea de a filtra apa. Şi include, de asemenea, nişte peşti. Dar aici, spre deosebire de Andrea, aici ar trebui mâncate. Într-adevăr, acest obiect este o fermă domestică pentru peşti şi verdeaţă. Astfel, ideea acestui obiect este să obţii acasă mâncare foarte locală. Cei care îşi produc mâncare acasă obişnuiau să îşi procure hrana produsă pe o rază de 150 de kilometri. Local River poate să vă asigure mâncare direct în sufrageria voastră. Astfel, principiul acestui obiect este să creeze un ecosistem numit aquaponic. Iar aici apa murdară de la peşti, printr-o pompă de apă, hrăneşte plantele de deasupra. Iar plantele vor filtra, prin rădăcini, apa murdară de la peşti, după care se reîntoarce în acvariu.

După care ai două opţiuni. Fie stai în faţa lui cum faci la televizor. Un canal uimitor. Sau începi să pescuieşti. Şi faci sushi cu peştele şi plantele aromate de deasupra. Pentru că poţi să cultivi cartofi. Nu, nu cartofi, ci tomate, plante aromate şi aşa mai departe.

Aşa putem respira liniştiţi. Acum putem mânca mâncare locală. Acum putem fi trataţi de medicină inteligentă. Acum putem avea un bioritm echilibrat de lumina naturală. Dar era important să creez un loc perfect, aşa că am încercat, pentru a lucra şi a crea. Astfel, am proiectat, pentru un om de ştiinţă american stabilit în Paris, un birou foarte stimulativ pentru creier. Am vrut să creez un loc perfect unde poţi lucra şi te poţi juca, şi unde corpul tău şi mintea ta pot lucra împreună.

Aşa că, în acest birou, nu mai lucrezi la birou, ca un politician. Stai aşezat, dormi şi te joci pe o insulă mare geodezică făcută din piele. Vedeţi, ca aceasta? În acest birou nu lucrezi sau scrii sau desenezi pe o bucată de hârtie, ci desenezi direct pe o tablă albă imensă, ca un om de ştiinţă preistoric. Astfel, aşa, poţi face sport în timp ce munceşti. În acest birou nu trebuie să mergi afară pentru a fi în contact cu natura. Incluzi, direct, natura în podeaua biroului. Puteţi vedea asta aici.

Aceasta este imaginea care a inspirat realizarea proiectului pentru acest birou. Chiar m-a ajutat să îl proiectez. Nu îl arăt niciodată clientului meu. Ar fi foarte jignit. (Râsete) Doar pentru atelierul meu. Cred că ar putea fi răzbunarea pentru cobaiul care am fost. Dar poate că este o convingere, cum suntem ca maimuţele sau ca homunculus. Toţi ar trebui să fim luaţi în seamă după cum este adevărata noastră natură. Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze)