Ei bine. Vă voi arăta câteva imagini dintr-un articol foarte distractiv din The Journal of Ultrasound in Medicine. Mă voi expune și voi spune că este cel mai distractiv articol publicat vreodată în The Journal of Ultrasound in Medicine. Titlul este "Observări ale masturbării intrauterine." (Râsete) Bine. Acum în stânga puteți vedea mâna. Este săgeata mare. Și penisul în dreapta. Mâna plutește. Și aici avem, cu cuvintele radiologului Israel Meisner, "Mâna care apucă penisul într-un mod asemănător mișcărilor de masturbare." Rețineți că vorbim despre ultrasunete. Așa că, imaginile ar fi fost în mișcare.
Orgasmul este un reflex al sistemului nervos vegetativ. Acesta este partea sistemului nervos care se ocupă cu lucrurile pe care nu le controlăm conștient. Precum digestia, frecvența inimii, excitarea sexuală. Iar reflexul de orgasm poate fi declanșat de un spectru de stimuli suprinzător de larg. Stimulare genitală. Evident. Dar Kinsey a intervievat și o femeie care putea ajunge la orgasm dacă cineva îi mângâia sprânceana. Oamenii cu leziuni ale măduvei spinării precum paraplegii, tetraplegii, vor dezvolta adesea o zonă extrem de sensibilă chiar deasupra nivelului leziunii lor. Oriunde ar fi. În literatura de specialitate, există orgasm declanșat la nivelul genunchiului.
Cred că cel mai neobișnuit caz peste care am dat a fost al unei femei care avea orgasm de fiecare dată când se spăla pe dinți. (Râsete) Era ceva din acțiunea complexă senzorial-motorie de spălare a dinților care îi declanșa orgasmul. Și a mers la un neurolog care a fost fascinat. A verificat dacă era ceva în pasta de dinți. Dar nu, se întâmpla cu oricare marcă. I-au stimulat gingiile cu o scobitoare, să vadă dacă mergea și așa. Nu. Era vorba despre mișcarea completă. Iar partea uimitoare pentru mine este că ai crede că această femeie și-ar dori să aibă o igienă orală excelentă. (Râsete) Din păcate -- asta se spunea în articolul din jurnalul științific -- "Ea credea că este posedată de demoni și a trecut la apă de gură pentru îngrijirea orală." E atât de trist.
Când lucram la carte, am intervievat o femeie care putea ajunge la orgasm cu gândul. A luat parte la un studiu făcut la Universitatea Rutgers. N-are cum să nu-ți placă. Rutgers. Așa că am intervievat-o în Oakland, într-un restaurant de sushi. I-am zis, "Ai putea s-o faci chiar aici?" Și ea a spus, "Da, dar aș prefera să-mi termin mâncarea, dacă nu te deranjează." (Râsete) Dar apoi a fost destul de drăguță încât mi-a demonstrat pe o bancă afară. A fost remarcabil. A durat cam un minut. Și i-am spus, "Doar asta faci tot timpul?" (Râsete) Ea a răspuns, "Nu. Sincer, când ajung acasă, de obicei, sunt prea obosită." (Râsete) A spus că ultima dată când a făcut-o a fost în tramvaiul din Disneyland.
Centrul orgasmului, de-a lungul nervului spinal este ceva ce se cheamă rădăcina nervoasă sacrală. Este chiar aici în spate. Iar dacă declanșezi, dacă stimulezi cu un electrod, exact în acel loc, vei declanșa un orgasm. Și s-a dovedit că pot fi declanșate reflexe spinale la oameni morți. La un anumit tip de mort, la un cadavru a cărui inimă încă mai bate. Este vorba despre un om mort cerebral, mort din punct de vedere legal, care a plecat sigur de printre noi, dar care este ținut în viață de un aparat de ventilație pentru a oxigena în continuare organele care vor fi transplantate. Dacă unui om mort cerebral îi declanșezi locul potrivit din când în când, vei vedea ceva. Se cheamă Reflexul lui Lazăr. Și este -- voi demonstra cât de bine pot, fără să fiu moartă. Cam așa. Declanșezi locul. Tipul mort, sau tipa, face ... așa. Foarte neliniștitor pentru cei care lucrează în laboratoare de patologie.
Ei, dacă poți declanșa Reflexul lui Lazăr la o persoană moartă, de ce nu și reflexul de orgasm? Am pus această întrebare unui expert în moarte cerebrală, Stephanie Mann, care a fost destul de nechibzuită să-mi răspundă la emailuri. (Râsete) Am spus, "Deci, s-ar putea teoretic declanșa un orgasm la un cadavru?" Ea a spus, "Da, dacă nervul sacral este oxigenat. Teoretic, s-ar putea." Evident că nu va mai fi la fel de distractiv pentru persoana în cauză. Dar este un orgasm -- (Râsete) fără doar și poate. De fapt, chiar am sugerat experimentul unui cercetător la universitatea din Alabama care studiază orgasmul. I-am spus, "Ar trebui să faceți un experiment. Știți? Puteți face rost de cadavre dacă lucrați într-o universitate." Am spus, "Chiar ar trebui să faceți asta." A zis, "Obține tu aprobarea consiliului de verificare a subiecților umani pentru asta."
După cum spunea autorul din anii 1930 al manualului căsniciei, Theodore Van de Velde, un miros seminal subtil poate fi detectat în respirația unei femei aproximativ după o oră de la contactul sexual. Theodore Van de Velde era un fel de cunoscător al lichidului seminal. (Râsete) Știți, el e un tip care a scris cartea, "Mariajul Ideal". Heterosexual convins. Dar a scris în această carte, "Mariajul Ideal," că poate diferenția între lichidul seminal al unui tânăr, despre care spunea că are un miros proaspăt, plin de viață, și lichidul seminal al bărbaților maturi, al căror lichid seminal miroase, citez: "Remarcabil de similar cu cel al florilor castanului spaniol. Câteodată destul de proaspăt-floral iar altă dată extrem de înțepător."
Ok. În 1999, în statul Israel, un bărbat a început să sughițe. Și a fost unul dintre acele cazuri în care sughițul chiar nu se oprea. A încercat tot ce i-au sugerat prietenii. Nimic nu părea să-l ajute. Au trecut zile. La un anumit momentul, bărbatul, încă sughițând, a făcut sex cu nevasta sa. Și, ca prin minune, sughițul a dispărut. I-a spus doctorului, care a publicat un raport al cazului într-un jurnal medical canadian sub titlul, "Contactul sexual ca potențial tratament pentru sughițuri intratabile." Îmi place acest articol pentru că într-un anumit punct sugerează că burlacii care sughiță ar putea încerca masturbarea. (Râsete) Îmi place pentru că e definită o întreagă categorie demografică. Burlaci care sughiță. (Râsete) Căsătorit. Necăsătorit. Burlac care sughiță.
La începutul anilor 1900, mulți dintre ginecologi credeau că atunci când o femeie are orgasm contracțiile au rolul să aspire lichidul seminal în sus prin colul uterin și oarecum să-l conducă foarte repede spre ovul. Prin asta crescând șansele de concepere. Se chema teoria "aspirării ascendente". (Râsete) Dacă ne întoarcem în timp până la Hipocrate, medicii credeau că orgasmul la femei nu era doar folositor pentru concepție, ci necesar. Doctorii de atunci le spuneau frecvent bărbaților cât de important este să își satisfacă soțiile. Autorul de manuale de mariaj și mirositorul de lichid seminal Theodore Van de Velde -- (Râsete) are un rând în cartea sa. Îl iubesc pe tipul ăsta. Am folosit multe lucruri din Theodore Van de Velde. Avea un rând în cartea sa, care se presupune că ar proveni de la monarhia habsburgică. Se făcea că o împărăteasă, Maria Tereza, avea probleme cu a concepe. Și se pare că medicul curții regale i-a spus, "Sunt de părere că vulva sacrei voastre majestăți ar trebui gâdilată un timp înainte de contactul sexual." (Râsete) Se pare că replica este notată undeva.
Masters și Johnson: acum avansăm spre anii 1950. Masters și Johnson erau sceptici în legătură cu teoria aspirării în sus. Plus că e chiar haios de pronunțat. N-au crezut teoria. Și au decis, fiind Masters și Johnson, că o vor studia până îi vor da de capăt. Au adus femei în laborator. Cred că au fost cinci femei. Și le-au introdus în colul uterin niște recipiente cu lichid seminal artificial. Iar lichidul seminal artificial conținea o substanță radio-opacă, așa încât să apară pe o radiografie. Se întâmpla în anii 1950. În orice caz, aceste femei stăteau în fața unui aparat cu raze X. Și se masturbau. Iar Masters și Johnson se uitau dacă lichidul seminal era aspirat în sus. N-au găsit nicio dovadă care să certifice aspirația ascendentă. Poate vă întrebați, "Cum se face lichid seminal artificial?" (Râsete) Am un răspuns pentru voi. Am două răspunsuri. Poți folosi făină și apă, sau amidon din porumb și apă. De fapt, în literatura de specialitate am găsit trei rețete distincte. (Râsete) Preferata mea este cea care spune -- știți cum e, se înșiră ingredientele și apoi în rețetă se spune, de exemplu, "Pentru: două duzine de prăjiturele." Aceasta spunea, "Pentru: un ejaculat."
Mai există un mod în care orgasmul ar putea stimula fertilitatea. Îi implică pe bărbați. Sperma care stă în corp timp de o saptămână sau mai mult începe să dezvolte anormalități care o fac mai puțin eficace în a-și găsi drumul și fecunda ovulul. Sexologul britanic Roy Levin a speculat că aceasta poate fi cauza pentru care bărbații au evoluat devenind niște masturbatori atât de entuziaști și frecvenți. El a spus, "Dacă mă masturbez regulat produc spermă proaspătă." Mi s-a părut o idee interesantă, o teorie interesantă. Așa că acum aveți o scuză evoluționistă.
Ei bine. Există probe considerabile ale aspirării ascendente în regnul animal. Porcii, de exemplu. În Danemarca, Comitetul Național Danez pentru Producția Porcilor a descoperit că dacă stimulezi sexual o scroafă în timp ce o inseminezi artificial, se va înregistra o creștere de șase la sută a ratei fătatului, reprezentând numărul de purceluși produs. Așa că au venit cu un plan. Un plan de stimulare în cinci pași a scroafelor. Și i-au pus pe fermieri să-l aplice -- au pus afișe în coteț și au un DVD. Și am făcut rost de o copie a acestui DVD. (Râsete) Iată dezvăluirea mea. Pentru că vă voi arăta un clip.
Așa că, ok. Ei bine, aici ne îndreptăm -- la la la, spre muncă. Totul pare foarte nevinovat. Va face niște lucruri cu mâinile pe care vierul le face cu râtul, neavând mâini. Ok. (Râsete) Asta e. Vierul are un ritual de împerechere foarte ciudat. (Râsete) Face asta ca să simuleze greutatea vierului. (Râsete) Ar trebui să știți că clitorisul scroafei este înăuntrul vaginului. Deci s-ar putea s-o gâdile puțin. Și acum începem. (Râsete) Și fericitul rezultat. (Aplauze) Iubesc filmulețul ăsta. Este un punct în acest video, spre început în care au filmat de aproape un prim plan al mâinii purtând verigheta, parcă pentru a spune, "E ok, e doar munca sa. Chiar îi plac femeile."
Ok. Ziceam că pe gazda mea din Danemarca o chema Anne Marie. Și am spus, "De ce nu stimulați pur și simplu clitorisul scroafei? De ce nu-i puneți pe fermieri să facă asta? Nu este unul dintre cei cinci pași." Ea a spus -- trebuie să vă citesc ce a zis, pentru că mi-a plăcut la nebunie. A spus, "A fost o mare realizare să-i convingem pe fermieri măcar să pună mâna sub vulvă. Așa că ne-am gândit să nu aducem clitorisul în discuție chiar acum." (Râsete) Fermierii de porci timizi dar ambițioși, pot totuși achiziționa -- e adevărat -- un vibrator pentru scroafe, care se atașează tubului care injectează sperma pentru a vibra. Pentru că, după cum am menționat, clitorisul este înăuntrul vaginului. Așa că, e posibil să fie nevoie de ceva mai multă excitare decât pare. De asemenea, i-am mai spus: "Ei, aceste scroafe. Vreau să spun că poate ați remarcat că Scroafa nu arată a fi în culmea extazului." Iar ea a spus, "Nu poți trage această concluzie." Pentru că animalele nu înregistrează durerea sau plăcerea pe fețele lor, așa cum facem noi. Tind să -- porcii, de exemplu, seamănă mai mult cu câinii. Își folosesc jumătatea superioară a feței. Urechile lor sunt foarte expresive. Așa că nu poți fi foarte sigur ce se simte porcul.
Ca primate, pe de altă parte, noi ne folosim mai mult gura. Aceasta este fața macacului cu coadă-ciot în timpul ejaculării. (Râsete) Și, într-un mod interesant, același lucru s-a observat și la femelele macac. Dar doar când călăreau altă femelă.
În anii 1950, Masters și Johnson s-au decis să descifreze întregul ciclu de reacții sexuale umane. De la excitație până la orgasm, la bărbați și femei. Tot ceea ce se întâmplă în corpul uman. Ok, la femei, mare parte din asta se întâmplă în interior. Asta nu i-a oprit pe Masters și Johnson. Ei au dezvoltat o mașinărie de copulație artificială. De fapt, este un penis cu o cameră puse pe un motor. Iată falusul, un falus acrilic transparent cu o cameră și o sursă de lumină, atașat de un motor care merge cam așa. Iar femeia făcea sex cu el. Asta făceau. Destul de uluitor. Din păcate, acest aparat a fost dezasamblat. Pur și simplu, mă oftic. Nu pentru că vreau să-l folosesc. Vroiam să-l văd.
Într-o bună zi Alfred Kinsey s-a hotărât să calculeze distanța medie parcursă de lichidul seminal la ejaculare. Nu era simplă curiozitate. Doctor Kinsey auzise -- și exista o teorie care circula în acea perioadă, în anii 1940, că forța cu care lichidul seminal este proiectat în colul uterin este un factor al fertilității. Kinsey credea că e o prostie. Așa că s-a pus pe treabă. A adunat în laboratorul său 300 de bărbați, o ruletă și o cameră de filmat. (Râsete) Și a descoperit, de fapt, că la trei sferturi dintre bărbați sperma doar se scurgea oarecum afară. Nu era împroșcată sau proiectată sau ejectată cu mare presiune. Totuși, deținătorul recordului a ajuns la puțin sub 2,5 metri. Ceea ce este impresionant. (Râsete) (Aplauze) Da. Exact. (Râsete) Din păcate, el este anonim. Nu îi este menționat numele.
În notițele sale, în notițele sale despre experiment din cartea sa, Kinsey scria, "Două cearșafuri au fost întinse pe podea pentru a proteja covoarele orientale." (Râsete) Pentru mine, este al doilea rând favorit din întreaga operă a lui Alfred Kinsey. Primul fiind, "Firimiturile de brânză puse în fața unor șobolani care copulează vor distrage femela dar nu și masculul."
You can share this video by copying this HTML to your clipboard and pasting into your blog or web page. This video will play with subtitles.
You either have JavaScript turned off or have an old version of the Adobe Flash Player. To view this rating widget you
need to get the latest Flash player.
If your browser allows only "trusted sites" to execute Javascript, you should add the "googleapis.com" domain to your whitelist to allow our Flash detection to work properly.
Got an idea, question, or debate inspired by this talk? Start a TED Conversation.
Mary Roach, autoarea cărții "Bonk", se afundă în cercetări științifice obscure, unele vechi de secole, pentru a face 10 afirmații surprinzătoare despre punctul culminant sexual, ajungând de la bizar la ilar. (Această prelegere este destinată adulților. Se recomandă discreția privitorilor.)
Death, the afterlife, and now sex -- Mary Roach tackles the most pondered and least understood conundrums that have baffled humans for centuries. (She's funny, too.) Full bio »
Translated into Romanian by Alexandru Zegrea
Reviewed by Sebastian Hubati
Comments? Please email the translators above.
23:27 Posted: Sep 2006
Views 2,729,937 | Comments 394
07:45 Posted: Mar 2009
Views 1,096,286 | Comments 239
15:56 Posted: Jul 2008
Views 1,328,006 | Comments 143
Just follow the guidelines outlined under our Creative Commons license.
This comment will be attributed to . Not ? Sign Out.