Madeleine Albright: Despre a fi femeie și diplomat

Pat Mitchell: Care e povestea acestei broșe?

Madeleine Albright: Înseamnă spargerea plafonului de sticlă.

PM: Oh. A fost bine ales, după părerea mea, pentru TEDWomen.

MA: Cel mai mult timp când mă trezesc dimineața îl petrec încercând să îmi dau seama ce se va întâmpla. Și nimic din chestia asta cu broșa nu s-ar fi întâmplat dacă nu era Saddam Hussein. Vă voi spune ce s-a întâmplat. M-am dus la Națiunile Unite ca ambasador. Și era după războiul din Golf. Și eram un ambasador instruit. Și acordul de încetarea focului a fost tradus într-o serie de rezoluții ale sancțiunilor și instrucțiunile mele erau să spun lucruri grozav de teribile despre Saddam Hussein tot timpul, pe care le merita -- invadase o altă țară. Și așa, dintr-o dată, o poezie a apărut în ziarele din Bagdad care mă compara pe mine cu multe lucruri, dar între ele, cu un șarpe de neegalat. Și așa se face că am o broșă cu un șarpe. Am purtat-o când am vorbit despre Irak. (Râsete) Și când m-am dus să mă întâlnesc cu presa, au ochit direct la ea, zicând: ”De ce porți acea broșă cu un șarpe?” Am răspuns, ”Pentru că Saddam Hussein m-a comparat cu un șarpe inegalabil.” Și apoi, m-am gândit, ei bine, asta e distractiv. Așa că m-am dus și am cumpărat o mulțime de broșe care să reflecte, de fapt, ce credeam eu că vom face în fiecare zi. Deci așa a început.

PM: Și cât de mare e colecția?

MA: Destul de mare. Acum călătorește. În momentul ăsta e în Indianapolis, dar a fost la Smithsonian. Și merge cu o carte care se intitulează ”Citește-mi pe broșe.”

(Râsete)

PM: Deci e asta o idee bună. Îmi amintesc când erai prima femeie secretar de stat, și era mereu multă conversație despre ce purtai, cum arătai -- lucru care se întâmplă multor femei, în special dacă sunt primele într-o poziție. Deci, cum te simți în legătură cu asta -- în totalitate.

MA: Ei bine, e destul de iritant, de fapt, pentru că nimeni niciodată nu descrie ce poartă un bărbat. Dar oamenilor le păsa ce haine purtam eu. Ce era interesant, era că, înainte să mă duc la New York ca ambasador ONU, am stat de vorbă cu Jeane Kirkpatrick care fusese ambasador înaintea mea, și ea mi-a spus, ”Trebuie să renunți la hainele tale de profesor. Du-te și arată ca un diplomat.” Și asta mi-a dat multe ocazii să merg la cumpărături. Dar totuși, erau tot felul de întrebări despre, să porți pălărie? Cât de scurtă să fie fusta? Și unul dintre lucrurile -- dacă vă amintiți Condoleezza Rice a fost la un eveniment și a purtat cizme, și a fost criticată pentru asta. Și niciun tip nu este niciodată criticat. Dar asta e mai puțin important.

PM: Este, pentru noi toți, bărbați și femei, care ne căutăm drumul care să ne definească rolul și facem asta în moduri care să constituie o diferență în lume și să modeleze viitorul. Cum ai manevrat acea balanță între a fi un diplomat dur și o voce puternică a acestei țări către restul lumii și de asemenea cum ai simțit despre tine însăți ca mamă, bunică, educatoare. Și deci, cum ai manevrat asta?

MA: Ei bine, partea interesantă a fost că am fost întrebată cum a fost să fiu prima femeie secretar de stat la câteva minute după ce am fost numită. Și am spus, ”Ei bine, sunt femeie de 60 de ani, dar sunt secretar de stat doar de câteva minute.” Așadar a evoluat. (Râsete) Dar esențial îmi place să fiu femeie. Și ce s-a întâmplat -- și cred că vor fi probabil oameni în audiență care se vor recunoaște în asta -- m-am dus la prima întâlnire, prima la ONU. Și atunci au început toate astea, pentru că e o organizație foarte masculină. Și stau eu acolo -- sunt 15 membri ai Consiliului de Securitate -- deci 14 bărbați stăteau acolo holbându-se la mine, și m-am gândit -- știți cum suntem cu toții. Vrei să simți atmosfera din cameră și dacă mă plac oamenii și voi spune ceva cu adevărat inteligent? Și dintr-o dată m-am gândit, stai așa. Stau în spatele unui semn pe care scrie ”Statele Unite”. Și dacă nu vorbesc azi atunci vocea Statelor Unite nu va fi auzită. Și a fost prima oară când am avut acel sentiment că trebuie să ies din mine însămi cum sunt femeie normală, șovăielnică și am decis că trebuie să vorbesc în numele țării mele. Și asta s-a mai întâmplat în diferite momente, dar chiar cred că a fost un mare avantaj în multe feluri să fiu femeie. Cred că suntem mai bune la relații personale și apoi avem capabilitatea evident să spunem lucrurilor pe nume atunci când trebuie. Dar trebuie să vă spun, nepoata mea cea mai mică, când a făcut șapte ani anul trecut, i-a spus mamei ei, fiica mea, ”Deci ce-i așa grozav că bunica Maddie e secretar de stat? Numai fetele sunt secretar de stat.”

(Râsete)

(Aplauze)

PM: Pentru că în timpul vieții ei -- (MA: Exact așa.)

PM: Ce schimbare. Când călătorești în toată lumea acum, ceea ce faci destul de des, cum apreciezi povestea globală a istoriei cu femei și fete? Unde suntem?

MA: Cred că ne schimbăm încet, dar evident sunt zone întregi în țări unde nu e nimic diferit. Și de aceea înseamnă că trebuie să ținem minte că, în timp ce multe dintre noi am avut oportunități imense -- și Pat, tu ai fost un adevărat lider în domeniul tău -- e că sunt o mulțime de femei care nu sunt capabile să se îngrijoreze și să aibă grijă de ele însele și să înțelegem că femeile trebuie să le ajute pe alte femei. Și deci ce am simțit -- și m-am uitat la asta ca la o problemă de securitate națională -- când eram secretar de stat am decis că problemele femeilor trebuie să fie în centrul politicii externe americane, nu doar pentru că eu sunt o feministă, dar mai ales pentru că eu cred că societăților le e mai bine când femeile au putere politică și economică, că valorile sunt transmise generațiilor viitoare, situația sănătății e mai bună, educația e mai bună, e mai multă prosperitate economică. Deci cred că e de datoria noastră -- cele dintre noi care trăim în țări unde avem o voce economică și politică -- că trebuie să ajutăm alte femei. Și într-adevăr m-am dedicat acestui lucru, și la ONU și apoi ca secretar de stat.

PM: Și ai întâmpinat rezistență să faci asta o parte centrală a politicii externe?

MA: De la unii oameni. Cred că ei credeau că e o problemă delicată. Ca linie de bază am decis că de fapt problemele femeilor sunt cele mai dificile probleme, pentru că ele au de-a face cu viața și cu moartea în multe aspecte -- și pentru că, așa cum am spus, e cu adevărat central pentru modul în care ne gândim la lucruri. Acum de exemplu, câteva din războaiele care au avut loc când eram pe post, în multe dintre ele femeile au fost victimele principale. De exemplu, când am început, erau războaie în Balcani. Femeile din Bosnia erau violate. Am reușit apoi să facem un tribunal pentru crimele de război ca să rezolve exact acest gen de probleme. Și, apropo, unul din lucrurile pe care le-am făcut la acea vreme a fost, când doar ce ajunsesem la ONU, și când eram acolo erau 183 de țări în ONU, Acum sunt 192. Dar a fost una din primele dăți când nu a trebuit să-mi gătesc singură prânzul. Și i-am spus asistentei mele, ”Invită-le pe celelalte femei care sunt reprezentanți permanenți.” Și m-am gândit când voi ajunge la apartamentul meu vor fi o mulțime de femei acolo. Ajung acolo și sunt șase femei, din 183. Deci țările care aveau reprezentativi femei erau Canada, Kazahstan, Filipine, Trinidad Tobago, Jamaica, Lichtenstein și eu. Deci fiind american, am decis să formez un comitet local. (Râsete) Și l-am format, și ne-am auto-numit G7.

(Râsete)

PM: Asta înseamnă Gagică 7? (MA: Gagică 7)

MA: Și am făcut presiuni pentru problemele femeilor. Și am reușit să obținem două femei judecători în acest tribunal al crimelor de război. Și ce s-a întâmplat apoi a fost că au reușit să declare violul ca fiind armă de război, că era împotriva umanității.

(Aplauze)

PM: Când te uiți peste tot în lume și vezi asta, în multe cazuri -- categoric în lumea vestică -- femeile evoluează în pozitii tot mai înalte, și chiar în alte locuri unele bariere sunt eliminate, dar încă e așa de multă violență, încă așa de multe probleme, și totuși auzim că sunt tot mai multe femei la masa tratativelor. Tu ai fost la acele mese ale tratativelor când nu erau, când poate erai tu -- o voce, poate încă una sau două. Ești încrezătoare că, și ne poți spune de ce, va fi o schimbare majoră în domenii ca violența și pacea și conflictele și rezoluțiile într-un mod susținut?

MA: Ei bine, cred că atunci când sunt mai multe femei tonul conversației se schimbă și de asemenea obiectivele conversației se schimbă. Dar asta nu înseamnă că întreaga lume ar fi mult mai bine dacă ar fi total condusă de femei. Dacă crezi asta, ai uitat cum era la liceu. (Râsete) Dar concluzia e că există o cale când sunt mai multe femei la masă, că există o tentativă de a manifesta mai multă înțelegere. Deci de exemplu, ce am făcut când am fost în Burundi, am adunat împreună femei Tutsi și Hutu să vorbim despre unele din problemele care au avut loc în Ruanda. Și după mine capabilitatea femeilor de a se pune pe ele însele -- cred că suntem mai bune la a ne pune în locul celuilalt și avem mai multă empatie. În ceea ce privește suportul, cred că ajută dacă sunt și alte femei în cameră.

Când eram secretar de stat erau numai 13 alte femei miniștri de externe. Și era bine când una dintre ele participa. De exemplu, ea e acum președinta Finlandei, dar Tarja Halonen a fost ministru de externe al Finlandei și, la un moment dat, șefa Uniunii Europene. Și asta a fost cu adevărat grozav. Datorită unui lucru pe care cred că-l veți înțelege. Ne-am dus la o întâlnire și bărbații din delegația mea când spuneam: ”Ei, bine, simt că trebuie să facem ceva în legătură cu asta”, ei spuneau: ”Ce vrei să spui, că simți?” Și atunci Tarja stătea la masă vizavi de mine. Și deodată am început să vorbim de controlul armelor și ea a spus: ”Ei bine, simt că ar trebui să facem asta.” Și colegii mei bărbați au priceput dintr-o dată. Dar cred că într-adevăr ajută să ai o masă critică de femei într-o serie de poziții în politica externă Celălalt lucru care cred că e cu adevărat important: Mare parte din politica de siguranță națională nu e doar despre politica externă, ci despre bugete, bugete militare și cum funcționează datoriile țărilor. Deci dacă ai femei într-o varietate de posturi în politica externă, ele se pot susține una pe alta când se iau decizii legate de buget în țările lor.

PM: Deci cum obținem atunci acest echilibru la care sperăm în lume? Mai multe voci de femei la masă? Mai mulți bărbați care cred că echilibrul e cel mai bun?

MA: Ei bine cred că unul din aceste lucruri: sunt președinte în conducerea unei organizații numită Institutul Național Democratic care susține candidații femei. Cred că trebuie să ajutăm în alte țări să instruim femeile să fie în biroul politic, să înțeleagă cum pot ele de fapt să manifeste voci politice. Cred de asemenea că trebuie să încurajăm când se creează companii și să avem grijă ca femeile să se ajute reciproc. Eu am o vorbă pentru care am o convingere puternică pentru că sunt de o anumită vârstă când mi-am început cariera, dacă vă vine să credeți, erau alte femei care mă criticau: ”De ce nu stai în linia de carpool?” sau ”Copiii tăi nu suferă pentru că nu ești acolo tot timpul?” Și cred că avem tendința să ne facem reciproc să ne simțim vinovate. De fapt, cred că ”vinovată” e numele mijlociu al fiecărei femei. Și cred că trebuie să ne ajutăm reciproc. Și motto-ul meu e că există un loc special în iad pentru femei care nu se ajută reciproc.

(Aplauze)

PM: Ei bine, ministru Albright, cred că tu te vei duce în rai. Mulțumesc pentru că ai fost azi cu noi.

MA: Eu vă mulțumesc tuturor. Mulțumesc Pat.

(Aplauze)