Lisa Gansky: Viitorul în business: "mesh"

Vă prezint ce numesc eu ”mesh”. E în esență o schimbare fundamentală în relația noastră cu lucrurile materiale din viețile noastre. Începe să ia în considerare -- nu întotdeauna și nu pentru orice -- dar în anumite situații accesul la bunuri și servicii va depăși folosirea exclusivă de către proprietar. Ținta sunt lucrurile de calitate, ușor de împărtășit cu alții. Avem o tradiție îndelungată de utilizare în comun. Împărțim transportul. Împărțim vinul și mâncarea și alte experiențe fabuloase în cafenelele din Amsterdam. Am împărtășit tot felul de distracții -- arene de sport, parcuri publice, săli de concert, biblioteci, universități. Toate aceste lucruri sunt platforme de uzitare în comun, dar împărtășirea începe și se termină cu ce numesc eu mama tuturor platformelor de colaborare.

Gândindu-mă la 'mesh', la contextul ce-l determină, cum de se întâmplă acum, cred că sunt câteva forțe pe care vreau să le prezint ca fond. Una e recesiunea. Recesiunea ne-a determinat să regândim relația cu lucrurile din jurul nostru relativ la valoare, începând să aliniem valoarea cu costul adevărat. A doua, creșterea populației și densitatea în orașe. Oameni mai mulți, spații mai mici, lucruri mai puține. Schimbarea de mediu. Încercăm să reducem stressul din viețile noastre personale, din comunități și de pe planetă. De asemenea, există mai nou această neîncredere în marile firme, mărci globale, în tot felul de industrii. Și asta a creat o deschidere. Cercetarea arată că în Statele Unite, Canada și Europa de Vest majoritatea suntem mult mai deschiși către companii locale sau mărci de care poate n-am auzit. Pe când înainte, alegeam mărci recunoscute în care aveam încredere. Alt aspect, suntem conectați acum cu mai mulți oameni de pe planetă decât am fost vreodată -- exceptând cei care stau alături.

(Râsete)

Alt aspect care merită considerat e că am făcut o investiție imensă de-a lungul a zeci de ani și zeci de miliarde de dolari s-au cheltuit în această investiție care e acum moștenirea noastră. E o infrastructură fizică ce ne permite să ajungem din punctul A în punctul B și să transportăm astfel lucruri. De asemenea, rețelele web și mobile ne permit să ne conectăm și să creăm tot felul de platforme și sisteme. Investiția în tehnologii și acea infrastructură e de fapt moștenirea noastră. Ne permite să ne angrenăm în moduri noi și interesante.

Pentru mine, o companie-mesh clasică de uzitare distribuită, aduce împreună aceste trei ingrediente: abilitatea de a ne conecta unii cu alții -- majoritatea umblăm cu aceste instrumente mobile care au GPS și web care ne permit să ne găsim unii pe alții și să găsim lucruri în timp și spațiu. Și al treilea e că lucrurile fizice pot fi citite pe o hartă -- ca restaurante, o diversitate de locuri de întâlnire, dar și cu tehnologia GPS și altele, ca IDFR, și continuă să se extindă. Putem localiza lucruri care se mișcă, ca o mașină, un taxi, un sistem de transport în comun, o cutie care se deplasează în timp și spațiu. Și asta creează infrastructura de-a accesa și obține bunuri și servicii mai convenabil și în multe cazuri mai ieftin decât întrebuințându-le în proprietate exclusivă.

De exemplu, vreau să folosesc Zipcar. Câți oameni aici au experimentat folosirea în comun a mașinii sau a bicicletei? Uau, grozav. Bine, mulțumesc. De fapt, Zipcar e cea mai mare companie din lume de folosire în comun a mașinilor. Nu ei au inventat folosirea în comun. Folosirea distribuită a mașinilor a fost inventată în Europa. Unul din fondatori s-a dus în Elveția, a văzut implementarea undeva, a spus :”Uau, arată grozav. Cred că putem face asta în Cambridge”, a adus-o în Cambridge și au început -- două femei -- Robin Chase fiind cealaltă antreprenoare. Zipcar a făcut corect câteva lucruri esențiale. Întâi, au înțeles cu adevărat că o marcă e o voce și un produs e un suvenir. Și deci au fost foarte istețe în felul cum au prezentat folosirea în comun a mașinilor. Au prezentat-o sexy. Au făcut-o actuală. Au legat-o de aspirații. Dacă erai membru al clubului, când ești membru al clubului ești un Zipster. Mașinile alese nu arătau ca foste mașini de poliție recuperate din vreo groapă. Au ales mașini sexy. Au țintit la universități. S-au asigurat că demografia pe care o ținteau se potrivea cu mașinile. Era o experiență foarte plăcută. Mașinile erau curate, de nădejde și totul a mers.

Din perspectiva mărcii, au făcut multe lucruri corect. Dar au înțeles fundamental că nu sunt o companie de mașini. Au înțeles că sunt o companie de informație. Pentru că atunci când cumpărăm o mașină ne ducem la dealer o dată, interacționăm și spunem 'Ciao' -- de obicei foarte repede. Dar când împarți o mașină și ai un serviciu de împărțire a mașinii, ai putea folosi o mașină electrică pentru comutare, sau un camion dacă faci schimbări la casă. Când o iei pe mătușa ta de la aeroport iei un sedan. Și dacă te duci la munte să schiezi, iei diferite accesorii pentru mașină exact pentru acel scop. În timpul ăsta, tipii ăștia stau relaxați, culegând tot felul de informații despre comportamentul nostru și cum interacționăm cu serviciul. Nu-i doar o opțiune pentru ei, dar cred că e imperativ pentru Zipcar și alte companii ”mesh” să ne uimească cu adevărat, să fie ca un serviciu de recepție. Pentru că le dăm așa de multă informație și sunt îndreptățiți să vadă cu adevărat cum ne mișcăm, sunt într-o poziție avantajoasă să anticipeze ce vom vrea în viitor.

Ce procent din zi credeți că o personă obișnuită folosește o mașină? Ce procent de timp? Ghicește cineva? Foarte bine. Îmi imaginam cam 20% când am început. Numărul în SUA și în Europa de Vest e 8%. Și chiar dacă credeți că e 10%, 90% din timp nefolosit pentru ceva ce ne costă atâția bani personal -- și de asemenea ne organizăm orașele în jurul acestor lucruri -- 90% din timp stă degeaba. Pentru acest motiv, cred că un alt avantaj al împărtășirii e faptul că folosim la maxim lucrurile pe care le iroseam, e multă valoare în lucrurile alea. Cum s-a întâmplat cu Zipcar -- Zipcar a început în 2000.

Anul trecut, 2010, două companii de mașini au apărut, una în Anglia numită Whipcar și alta Relayrides, în USA. Ambele sunt servicii de împărțire a mașinii persoană-la-persoană pentru că există două aspecte cheie în uzitarea comună unul, mașina trebuie să fie disponibilă și doi, să fie aproape de unde stai. Mașina care e aproape de casa sau biroul tău e probabil mașina vecinului tău și e probabil disponibilă. Așa că oamenii au creat această afacere. Zipcar a început în urmă cu o decadă, în 2000. Le-a luat șase ani să aibă 1000 de mașini. Whipcar, care a început în aprilie anul trecut, le-a luat numai șase luni să ajungă la 1000 de mașini. Deci foarte interesant. Oamenii câștigă undeva între 200 și 700 de dolari pe lună lăsându-și vecinii să le folosească mașina când nu o folosesc ei. Deci e ca închirierea de vacanță pentru mașină. Pentru că tot sunt aici -- și sper că unii oameni din audiență sunt în afaceri cu mașini -- (Râsete) -- mă gândesc, că venind din partea tehnologică a lucrurilor -- am văzut televizoare gata pentru cablu și laptopuri pregătite pentru rețele wireless -- ar fi cu adevărat grozav dacă, în curând, ați putea face mașini pregătite pentru a fi împărțite. Pentru că asta ar adăuga flexibilitate. Ne permite nouă, proprietarilor, să avem și alte opțiuni. Cred că mergem în direcția asta oricum.

Oportunitatea și provocarea companiilor 'mesh' -- fie companii ca Zipcar și Netflix în totalitate 'mesh' , sau altele în care ai multe companii de mașini producătoare de mașini care încep să ofere propriile lor servicii de întrebuințare în comun ca o marcă separată sau ca un test, cred -- provocarea e să facă folosirea în comun irezistibilă. Avem experiențe în viețile noastre categoric când împărțirea a fost irezistibilă. Vorba e, cum o facem să se repete și cum o aducem la scară mare? Știm de asemenea, fiindcă suntem conectați în rețele sociale, că e ușor să creăm încântare într-un singur loc micuț. E contagios pentru că suntem conectați unii la alții. Dacă eu am o experiență minunată și o pun pe tweeter sau le spun la cinci oameni care stau lângă mine, știrile călătoresc. Și opusul, după cum știm, e adevărat, de multe ori, și mai adevărat.

Avem aici LudoTruck, care e în L.A., făcând ce fac camioanele de mâncare pentru gurmanzi și au adunat o mulțime de oameni. În general, și, din nou, poate pentru că sunt antreprenor în tehnologie, mă uit la lucruri ca platforme. Platformele sunt invitații. Creând Craigslist sau iTunes și rețea de developeri iPhone sunt toate rețelele astea -- inclusiv Facebook. Aceste platforme invită tot felul de antreprenori și tot felul de oameni să vină cu ideile lor și cu oportunitățile lor să creeze și să conducă o aplicație pentru o audiență anume. Sincer, e plin de surprize. Pentru că nu cred că cineva din sala asta ar fi putut prezice genul de aplicații care s-au născut pentru Facebook, în jurul la Facebook, de exemplu, acum doi ani, când Mark a anunțat că vor face o platformă.

În felul ăsta, cred că orașele sunt platforme și categoric Detroit e o platformă. Invitația de a aduce făuritori și artiști și antreprenori, ajută cu adevărat la stimularea acestei creativități feroce și ajută un oraș să înflorească. E o participare îmbietoare. Și orașele, istoric vorbind, au îmbiat la tot felul de participări. Acum spunem că sunt și alte opțiuni. De exemplu, departamentele orașului pot oferi publicului informații despre transport. Google a făcut accesibilă interfața de programare. Sunt deja șapte sau opt orașe în SUA care au dat date despre transport și diferiți programatori construiesc aplicații. Serveam o cafea în Portland și după ce băusem cam jumătate micul ecran din cafenea dintr-o dată începe să arate că următorul autobuz sosește în trei minute și trenul vine în 16 minute. E informație sigură, reală chiar în fața mea, unde sunt eu, deci pot să-mi termin latte-ul.

Există această fabuloasă oportunitate în America acum: cam 21 % din spațiu comercial și industrial e vacant. Acel spațiu nu e vital. Zonele din jur sunt lipsite de vitalitate, vibrație și angajament. E un fenomen mai nou -- câți oameni de aici au auzit de magazine sau prăvălii apărute pe neașteptate? Oh, grozav. Eu sunt mare fan. Și ăsta e un lucru foarte ”împletit”. În esență, sunt tot felul de restaurante în Oakland, aproape de unde locuiesc eu. Apare pe neașteptate un magazin general la fiecare trei săptămâni și fac o treabă fantastică din a crea un eveniment social pentru mâncăi. Foarte distractiv și se întâmplă într-un cartier în schimbare . Ulterior, după ce funcționează vreun an, încep să închirieze, să creeze și să se extindă. O zonă care era artistico-iritabilă începe acum să devină tot mai grozavă și să angreneze o mulțime de oameni. Ăsta e un exemplu. Crafty Fox e o femeie căreia îi plac meșteșugurile și organizează spontan aceste târguri de meșteșuguri în jurul Londrei. Dar aceste genuri de lucruri se întâmplă în multe domenii diferite. Din perspectiva mea, unul din lucrurile pe care le fac aceste magazine e crearea de perisabilitate și urgență. Crează trei cuvinte favorite ale oricărui om de afaceri: ”nu mai avem”. Și oportunitatea să creezi încredere și atenție e un lucru minunat.

Așa că mare parte din ce vedem în rețeaua de angrenare și mare parte din ce avem în platforma pe care am construit-o ne permite să definim, să finisăm și să echilibrăm. Ne permite să testăm lucrurile ca antreprenor, să ieșim pe piață, să discutăm cu oamenii, să ascultăm, să cizelăm și să reluăm. E foarte eficient și e foarte împletit. Infrastructura permite asta.

În încheiere, cum ne îndreptăm spre sfârșit, aș vrea să încurajez -- și sunt dispusă să vorbesc și despre eșecurile mele, dar nu de pe scenă. (Râsete) Vreau doar să spun că unul din lucrurile mari când ne uităm la deșeuri și când ne uităm la moduri în care putem fi generoși și să contribuim unii pentru alții, dar și să creăm o situație economică mai bună și o situație de mediu mai bună e prin împărtășirea eșecurilor. Și un exemplu rapid e Velib, în 2007, a venit în Paris cu o propunere foarte îndrăzneață, un serviciu de folosire în comun a bicicletelor. Au făcut mutle greșeli. Au avut și un număr de succese mari. Dar au fost foarte deschiși sau au trebuit să fie în sensul că au expus ce a mers și ce nu a mers. Și astfel B.C. în Barcelona și B-cycle și Boris Bikes în Londra -- nimeni nu a trebuit să repete greșelile din versiunea inițială și experiențele costisitoare care s-au întâmplat în Paris. Oportunitatea pe care o avem când suntem conectați e să împărtășim și eșecuri și succese.

Suntem doar la început. Ce vedem e modul în care companiile ”mesh” se expun. E îmbietor, e atrăgător, dar e foarte devreme. Am un website, e un registru de adrese și a început cu 1200 de companii și în ultimele două luni și jumătate a ajuns la 3300 de companii. Și crește zilnic în mod constant. Dar e foarte la început.

Vreau să vă urez tuturor ”bine ați venit” în această călătorie. Vă mulțumesc foarte mult.

(Aplauze)