Uimitorul înot al lui Lewis Pugh pe Everest

Anul trecut când am fost aici, vă vorbeam despre cum am înotat la Polul Nord Cu toate că s-a întâmplat acum trei ani, Îmi aduc aminte ca şi cum ar fi fost ieri. Îmi amintesc cum stăteam pe marginea gheţii, înainte să intru în apă, gândindu-mă ca niciodată nu am văzut un loc atât de înspăimântător, Apa e complet neagră. Apa are minus 1.7 grade Celsius, sau 29 grade Fahrenheit. E grozav de frig în acea apă. Şi apoi mi-a venit un gând in minte: dacă lucrurile merg prost în timpul înotului, cât timp îi va lua corpului meu îngheţat să se scufunde patru kilometri şi jumătate până la fundul oceanului? Şi apoi mi-am spus că trebuie să îmi scot gândul ăsta din minte cât mai repede. Singurul mod în care pot să intru în apa rece ca gheaţa şi să înot un kilometru este sa îmi ascult iPod-ul şi să prind forţe noi, ascultând tot de la operă frumoasă până la Puff Daddy, şi să mă dedic sută la sută -- nu e nimic mai puternic decât o minte hotărâtă -- şi apoi să merg la marginea gheţii şi să intru în apă.

Înotul acela a durat 18 minute şi 50 de secunde, ce mi s-au părut 18 zile. Şi îmi amintesc cum am ieșit din apă şi mâinile mă dureau foarte tare iar când m-am uitat la degetele mele, erau de mărimea unor cremvuşti pentru că -- ştiţi, noi suntem în mare parte făcuţi din apă -- când apa îngheață, își mărește volumul iar celulele din degetele mele au îngheţat şi s-au umflat şi s-au spart. Primul gând ce mi-a venit in minte când am ieșit din apă a fost următorul: Niciodată nu voi mai înota în apă rece în viaţa mea.

Totuşi, anul trecut am auzit de munţii Himalaya şi de topirea -- (Râsete) şi de topirea ghețarilor din cauza schimbării climei. Am auzit despre un lac, lacul Imja. Lacul acesta s-a format in ultimii ani din cauza topirii gheţarilor. Gheţarul a urcat până sus pe munte şi în urma lui a rămas acest lac mare. Cred cu tărie că ce vedem în munţii Himalaya va fi cel mai mare câmp de luptă din lume. Aproape două miliarde de oameni -- deci unu din trei oameni din lume -- se bazează pe apa din Himalaya. După cum creşte populaţia şi rezerva de apă din acesti gheţari -- din cauza schimbării climei -- scade atât de mult, cred că există un risc real de instabilitate. În nord e China; în sud India, Pakistan, Bangladej, toate aceste ţări.

Aşa că am decis să merg pe muntele Everst, cel mai înalt munte din lume, şi să fac un înot simbolic sub vârful muntelui Everest. Nu ştiu dacă vreunul dintre voi a avut ocazia să meargă pe muntele Everest, dar este un chin să ajungi acolo sus. 28 de iaci mari şi puternici Cărând tot echipamentul pe muntele ăsta -- nu doar mi-am luat Speedo-ul meu. Dar a fost o echipă mare de filmare care apoi au difuzat imaginile în jurul lumii. Celălalt lucru care a fost atât de dificil legat de acest înot nu e legat doar de altitudine. Am vrut sa înot la 5.300 metri deasupra nivelului mării. Deci e chiar sus în ceruri. E foarte, foarte dificil să respiri. Ţi se face rău de la altitudine. E ca şi cum cineva ar sta în spatele tău cu un ciocan şi te-ar lovi tot timpul peste cap,

Dar asta nu e cel mai rău. Cel mai rău a fost că, acesta a fost anul în care au decis să facă curăţenie pe muntele Everest. Foarte mulţi oameni au murit pe muntele Everest, şi acesta a fost anul în care au decis să meargă şi să culeagă toate trupurile alpiniştilor şi să lea dea jos de pe munte. Şi când mergi pe munte să încerci să faci ceva ce nici un om nu a mai făcut până acum, de fapt nici măcar un peşte. Nici un peşte nu înoată la 5.300 de metri. Când încerci să faci asta, şi trupurile trec pe lângă tine, te face să te simți smerit, şi îţi dai foarte clar seama că natura e mult mai puternică decât noi.

Şi am urcat pe cărare, până sus. Şi în dreapta noastră era marele gheţar Khumbu. Iar de-a lungul gheţarului am văzut bazine mari de gheaţă topită. Când am ajuns la un lac micuţ sub vârful muntelui Everest, şi m-am pregătit, la fel cum m-am pregătit întotdeauna, pentru un înot care urma să fie foarte dificil. Mi-am luat iPod-ul, am ascultat nişte muzică, am încercat să devin cât mai agresiv -- dar în mod controlat -- şi apoi m-am aruncat în apă,

Am înotat cât de repede am putut primii o sută de metri, şi apoi mi-am dat foarte repede seama că am o mare problemă. De abia puteam să respir. Gâfâiam după aer. Am început să mă sufoc, şi asta m-a făcut să vomit în apă. Totul s-a întâmplat atât de repede eu -- nu ştiu cum s-a întâmplat -- dar am ajuns sub apă. Şi din fericire, apa nu era adâncă, şi am reuşit să mă împing de pe fundul lacului şi am ieşit afară să iau încă o gură de aer. Apoi mi-am spus continuă. Continuă. Continuă. Şi am continuat pentru încă cinci sau şase bătai, iar apoi nu am mai avut nimic in trup, şi m-am scufundat pe fundul lacului. Şi nu ştiu cum am reuşit, dar cumva am putut să mă ridic la suprafaţă şi cât de repede posibil să ajung la marginea lacului. Am auzit spus că înecul e moartea cea mai paşnică ce o poţi avea. Nu am auzit niciodată prostie mai mare. (Râsete) Este sentimentul cel mai înfricoşător şi mai plin de panică pe care îl poţi avea.

Am ajuns la marginea lacului. Echipa mea m-a luat şi am mers cât de repede am putut jos -- peste pietriş -- jos la tabăra noastră. Acolo am stat şi am analizat ce a mers prost pe muntele Everest. Echipa mea mi-a spus în faţă. Au spus, Lewis, trebuie să îţi schimbi complet tactica dacă vrei să faci înotul ăsta. Tot ce ai învăţat în ultimii 23 de ani de când înoţi trebuie să uiţi. Tot ce ai învăţat când erai în armata britanică, despre viteză şi agresivitate, trebuie să laşi deoparte. Vrem să urci pe munte peste două zile. Odihneşte-te şi gândeşte-te. Vrem să urci pe munte peste două zile, şi în loc să înoţi repede, înoată cât mai încet. În loc să înoţi craul, înoată bras. Şi aminteşte-ţi, nu înota cu agresivitate. Acum e momentul să înoţi cu smerenie adevărată.

Aşa că ne-am întors sus pe munte după două zile. Şi am stat pe marginea lacului, şi m-am uitat sus la muntele Everest -- e unul dintre cei mai frumosi munţi din lume -- şi mi-am spus, fă-o încet. Şi am înotat de-a lungul lacului. Şi nu vă pot spune cât de bine m-am simţit când am ajuns pe partea cealaltă.

Dar am învaţat două foarte. foarte importante lecţii acolo pe muntele Everest. Şi îi mulțumesc echipei mele de şerpaşi care m-au învăţat asta. Primul lucru este că dacă ceva a mers în trecut atât de bine, nu înseamnă că va merge şi în viitor. La fel, acum, înainte să fac ceva, mă întreb cum trebuie să gândesc pentru a duce lucrul la bun sfârşit. La fel e şi cu schimbarea climei în lume, care e chiar, sincer, muntele Everest al problemelor - doar pentru că am trăit aşa până acum, doar pentru că am consumat aşa cum am facut-o atât de mult timp şi am populat pământul atât de mult timp nu înseamnă că putem continua aşa cum facem astăzi. Semnele de avertizare sunt acolo. Când m-am născut, populaţia lumii era 3.5 miliarde de oameni. Acum suntem 6.8 miliarde de oameni, şi se prevede că vor fi 9 miliarde de oameni în 2050.

Şi a doua lecţie, schimbarea radicală a tacticii. Am venit astăzi să vă întreb: ce schimbare radicală de tactică puteţi face legat de mediul înconjurător, ce va asigura că copii şi nepoţii noştri trăiesc într-o lume sigură, şi o lume liniştită, dar mai ales, într-o lume sustenabilă? Şi vă rog, plecaţi şi vă gândiţi la schimbarea majoră ce o puteţi face, care va conta foarte mult, şi apoi să vă dedicaţi sută la sută pentru a o duce la capăt. Scrieţi pe bloguri despre asta, scrieţi pe Twitter, vorbiţi despre asta şi dedicaţi-vă sută la sută. Pentru că foarte, foarte puţine lucruri sunt imposibil de obţinut dacă ne punem mintea-ntreagă cu ele.

Vă mulţumesc foarte mult.

(Aplauze)