Larry Lessig afirmă că legea sufocă creativitatea.

(Aplauze) Vreau să vă vorbesc puțin despre conținutul generat de utilizator. Vă voi spune trei povești în sprijinul unui argument ce vă va dezvălui puțin despre cum să folosim conținutul generat de utilizator. Deci, asta e prima poveste.

1906. Acest om, John Philip Sousa, a călătorit în acest loc, Capitoliul Statelor Unite, ca să vorbească despre această tehnologie, pe care el o numea, citez, “Mașini Vorbitoare.“ Souza nu era un admirator al “mașinilor vorbitoare“. Asta este ceea ce a avut de spus: “Aceste mașini vorbitoare vor aliena dezvoltarea artistică a muzicii în această țară. Când eram copil, în fața fiecărei case în serile de vară vedeai oameni tineri adunați cântând împreună cântece la modă, sau cântece vechi. Azi auzi aceste mașini infernale mergând zi și noapte. Vom ajunge să nu mai avem coarde vocale", a spus Sousa. Coardele vocale vor fi eliminate de procesul de evoluție, așa cum s-a întâmplat cu coada omului când acesta a evoluat din maimuță.

Acum, aceasta este poza pe care vreau să vă concentrați. Aceasta poză reprezintă “cultura“. O putem descrie folosind terminologia modernă a computerului ca un fel de cultură citește-scrie. E o cultură în care oamenii participă direct la crearea şi re-crearea culturii lor. În acest sens este citește-scrie. Teama lui Souza era că vom pierde acea abilitate din cauza acestor, citez, “mașini infernale“. Ele ne-ar fi vitregit de această capacitate. Și în locul ei am avea opusul culturii citește-scrie, ceea ce am putea numi cultura “doar citește“. O cultură în care creativitatea este consumată, dar consumatorul nu este un creator. O cultură controlată de sus în jos în care coardele vocale a milioane de oameni s-au pierdut.

Acum, dacă ne uităm înapoi la secolul 20, cel puțin la ceea ce numim, citez, “lumea dezvoltată“ e greu să nu concludem că Souza a avut dreptate. Niciodată până atunci în istoria culturii umane aceasta nu fusese atât de profesionalizată, niciodată atât de concentrată. Niciodată până atunci creativitatea a milioane de oameni nu fusese atât de eficient înlocuită, înlocuită din cauza acestor, citez, “mașini infernale“. Secolul 20 a fost acel secol în care, cel puțin pentru acele arii pe care le știm cel mai bine, cultura a tranziţionat de la forma “citește-scrie“ la forma “doar citește“.

Deci, a doua poveste. Pământul este o formă de proprietate; este proprietate, este protejată prin lege. După cum a descris Lordul Blackstone, pământul e protejat prin lege ca să nu fie încălcat în cea mai mare parte a istoriei acestei legi presupunându-se că protejează pământul până jos în adâncuri și pe o înălțime nedefinită în sus către cer. Acesta a fost un sistem destul de bun pentru cea mai mare parte a duratei acestei legi, până când această tehnologie a apărut și oamenii au început să se întrebe dacă nu cumva aceste instrumente încălcau legea protecției proprietații asupra pământului când zburau pe deasupra, fără să aibă aprobarea fermierilor de dedesupt ca să zboare peste pămînturile lor? Ei bine, în 1945, Curtea Supremă de Justiție a avut șansa să răspundă la această întrebare.

Doi fermieri, Thomas Lee și Tinie Cosby, care creșteau pui au făcut o plângere importantă împotriva acestor tehnologii Plângerea lor se referea la faptul că puii lor urmăreau direcția de zbor a avioanelor și se izbeau de pereții șopronului când avioanele zburau pe deasupra fermelor. Astfel că au făcut petiție către lordul Blackstone să decidă că aceste avioane le încălcau dreptul lor asupra pământului. Din timpuri imemoriale legea a spus că nu poți zbura deasupra pământului fără permisiunea proprietarului, așa că aceste zboruri trebuie să înceteze. Ei bine, Curtea Supremă a luat în considerare această tradiție de sute de ani și a răspuns, într-o încheiere scrisă de judecătorul Douglass, că reclamanții -familia Cosbys- trebuie să piardă. Curtea Supremă a spus că doctrina care protejează pământul până la cer nu are ce căuta în lumea modernă, altfel orice zbor transcontinental ar fi subiect de plângere în nenumărate procese de încălcare a acestui drept. Bunul simț, o idee rară în sistemul legislativ, dar iată aici era, bunul simț. (Râsete) Se revoltă în fața acestei perspective: “bunul simț“.

În final. Înainte de internet, ultima cea mai mare teroare care s-a abătut asupra industriei conținutului a fost o teroare creată de această tehnologie: transmisia radio. Un mod nou de a răspândi conținut și de aceea o bătălie nouă pentru controlul companiilor care să răspândească conținut. Acum, la acea vreme entitatea, cartelul legal care controla drepturile de reprezentare pentru cea mai mare parte din muzica ce urma să fie difuzată folosind această tehnologie era ASCAP. Aveau licență exclusivă asupra conținutului cel mai popular și și-au exercitat acest drept de exclusivitate într-un mod în care a demonstrat celor care difuzau, cine avea cu adevărat controlul. Așa că, între 1931 și 1939 au crescut prețurile cu 448%, până când cei care difuzau s-au adunat împreună și au zis, gata, ajunge. Și în 1939 un avocat, Sydney Kaye a înfiinţat Broadcast Music Incorporated. O cunoaştem sub denumirea de BMI. Și BMI era mult mai democratică în legătură cu arta pe care o includeau în repertoriu incluzând muzică afro-americană pentru prima dată in repertoriu. Dar cel mai important a fost ca BMI a luat creații din domeniul public și au făcut aranjamente cu ele, pe care apoi le dădeau pe gratis abonaților lor. Astfel că -- în 1940 când ASCAP au amenințat că-și dublează prețurile -- majoritatea difuzorilor s-au mutat la BMI. ASCAP au zis că nu le pasă. Oamenii se vor revolta, au prezis ei, pentru că cea mai bună muzică nu mai e disponibilă, din cauză că difuzorii s-au reorientat către al doilea cel mai bun domeniu public furnizat de BMI. Ei bine, nu s-au revoltat, şi în 1941, ASCAP a dat faliment. Punctul principal de observat este că chiar dacă acești difuzori difuzau ceva ce am considera de mâna a doua, această competiție a fost suficient să destrame, la acel moment, cartelul legal asupra accesului la muzică.

OK. Trei povești. Acesta este argumentul. După părerea mea, cel mai important lucru de recunoscut despre ce face internetul, este oportunitatea de a reînvia cultura citește-scrie pe care Souza a romantizat-o. Tehnologia digitală reprezintă șansa acelor coarde vocale de a se revitaliza despre care el a vorbit pasionat în fața Congresului. Conținutul generat de utilizatori, extinzându-se în business-uri în moduri extrem de valoroase, ca acestea, sărbătorind cultura amatorilor. Prin care nu înțeleg cultură neprofesionistă, ci cultura pe care oamenii o produc de dragul a ceea ce fac şi nu pentru bani. Mă refer la cultura pe care copiii voștri o produc tot timpul. Dacă vă gândiți la ceea ce Souza a romantizat, când s-a referit la oamenii tineri care cântă împreună, cântece la modă, sau cântece vechi, ar trebui să recunoașteți ce fac copiii voștri azi. Luând cântecele la modă și cântecele vechi și remixându-le în ceva diferit. Este modul în care înțeleg ei accesul la această cultură. Deci, hai să discutăm câteva exemple ca să întelegem mai bine despre ce vorbesc.

Aveţi aici ceva care se numește Anime Music Video, primul exemplu, ia anime captate de la televiziune re-editate pentru o coloană sonoră. (Muzică) Aceasta ar trebui să fie -- încredere. Iisus supraviețuiește. Nu vă îngrijorați. (Muzică : „I will survive” de Gloria Gaynor) (Râsete) Și acesta este cel mai bun. (Muzică : „Endless Love” de Lionel Ritchie și Diana Ross) Dragostea mea...♫ nu ești decât tu în viața mea ... ♫ Singurul lucru care e strălucitor...♫ Prima mea dragoste...♫ Ești fiecare gură de aer pe care o respir...♫ Ești fiecare pas pe care îl fac...♫ Și eu...♫ Vreau să-mi împart toată dragostea cu tine...♫ Nimeni altcineva nu-mi trebuie...♫ Și ochii tăi...♫ Îmi spun cât de mult îți pasă...♫ (Muzică) Deci, asta e remix. (Aplauze) Și este important de subliniat că ceea ce asta nu e -- nu e ceea ce numim, citez, ”piratare.” Nu vorbesc despre, și nici nu încerc să-i justific, pe cei care iau conținutul creat de alții în întregime și îl distribuie fără permisiunea creatorului. Vorbesc despre cei care iau și recrează folosind conținutul creat de alții, folosind tehnologii digitale ca să spună lucrurile într-un mod deosebit. Acum, importanța acestui lucru nu constă în tehnica folosită. Pentru că, bineînțeles, fiecare tehnică pe care ați văzut-o aici producătorii de televiziune și film au folosit-o în ultimii 50 de ani. Importanța constă în faptul că acea tehnică a fost democratizată. Oricine are acces la un computer de 1500 de dolari poate să extragă sunete și imagini din cultura din jurul nostru și să le folosească ca să spună lucrurile într-un mod diferit. Aceste unelte ale creativității au devenit unelte ale vorbirii. Este cultura generală a acestei generații. Aşa vorbesc copiii noștri. Aşa gândesc copiii noștri, este ce sunt copiii voștri pe măsură ce înțeleg tehnologiile digitale și relațiile acestora cu ei.

Acum, în răspuns la aceast nou mod de a folosi cultura folosind tehnologiile digitale legea nu a întâmpinat acea redeşteptare a ideii lui Souza cu prea mult bun simț. În schimb, arhitectura legii copyrightului și arhitectura tehnologiilor digitale, când interacționează, produc prezumția că aceste activități sunt ilegale. Pentru că dacă legea copyrightului la baza ei reglementează ceea ce numim copii atunci în lumea digitală un lucru care nu poate să ne scape este că fiecare folosire a culturii produce o copie. De aceea fiecare folosire necesită permisiune; fără permisiune violezi restricția de trecere. Ești un violator de drepturi în acelaşi sens în care acești oameni erau violatori. Bunul simț în cazul acesta însă, încă nu s-a revoltat ca răspuns la acest răspuns pe care legea l-a oferit acestor forme de creativitate. În schimb, ceea ce vedem este mult mai rău decât o revoltă. Există un extremism crescând care vine din ambele părți ale acestei dezbateri, ca răspuns la acest conflict între lege și folosirea acestor tehnologii.

Una din părți construiește noi tehnologii cum ar fi una anunțată de curând, care îi va ajuta să dea jos automat de pe site-uri ca YouTube orice conținut care are în el copyright pe orice fragment, indiferent că ar putea exista o folosire justificată care ar putea explica folosirea acelui conținut. Și de partea cealaltă, printre copiii noștri, este un aboliţionism crescând față de legea copyrightului o generație care respinge însăși conceptul a ceea ce ar trebui să facă copyrightul, respinge copyrightul și crede ca legea nu e nimic altceva decât o măgărie care trebuie să fie ignorată și împotriva căreia trebuie să lupți în orice ocazie. Extremismul dintr-o parte generează extremism în partea cealaltă, un lucru pe care am avut ocazia să-l învățăm de multe ori până acum, și ambele extreme din această dezbatere, sunt greșite. Echilibrul pentru care încerc eu să lupt -- eu, ca orice bun liberal încerc întâi să lupt cerând ajutorul guvernului. Mare greșeală, nu? (Râsete)

Să ne uităm întâi la curțile de justiție și la legislație să încercăm să le determinăm să facă ceva pentru ca sistemul să aibă mai mult bun simț. Ne dezamăgește în parte din cauză că justiția este prea pasivă, în parte fiindcă legislatura e coruptă, și nu mă refer la faptul că s-ar da mită ca să se împiedice schimbarea, ci că utilizarea influenței care guvernează funcționarea Congresului, ceea ce înseamnă că cei care iau decizii nu vor înțelege acest lucru decât când va fi prea târziu ca să mai poată fi reparat. Deci, avem nevoie de ceva diferit, avem nevoie de o soluție diferită, și soluția aici, din punctul meu de vedere, este o soluție privată, o soluție care încearcă să legalizeze ce înseamnă să fii tânăr din nou, și să realizeze potențialul economic al acestui fapt, și acesta este aspectul în care povestea BMI devine relevantă. Pentru că, așa cum a demonstrat BMI, competiția poate atinge o formă de echilibru. Același lucru se poate întâmpla azi. Nu avem un domeniu public din care să tragem concluzii, deci, ce avem nevoie în loc, sunt doua feluri de schimbări.

Întâi, artiștii și creatorii să accepte ideea; să aleagă ca munca lor să fie disponibilă mai liber. De exemplu, ar putea să spună că munca lor e gratis pentru orice folosire ne-comercială, dar nu e gratis pentru folosire comercială. Apoi, companiile care construiesc această cultură citește-scrie să accepte această oportunitate în mod expres, s-o încurajeze, astfel ca această ecologie a conținului liber, sau mai liber, să poată să se dezvolte pe o platformă neutră, unde amândouă există simultan, astfel ca mai-liber să concureze cu mai-puțin-liber și oportunitatea de a dezvolta creativitatea în această concurență liberă să îi învețe reciproc pe unii lecțiile celorlalți.

Acum, voi vorbi despre un anume astfel de plan despre care știu câte ceva, dar nu vreau să violez prima poruncă despre vânzări a lui TED, așa că nu voi vorbi despre asta deloc. În schimb vreau doar să vă amintesc lecția pe care ne-o dă BMI. Alegerea artistului este cheia ca noua tehnologie să aibă oportunitatea de a fi deschisă pentru business și trebuie să construim alegerea artistului aici dacă vrem ca aceste tehnologii noi să aibă această oportunitate. Dar dați-mi voie să închei cu ceva ce cred că este mult mai important -- mult mai important decât partea de business. Este vorba despre cum sunt conectate toate astea cu copiii noștri. Trebuie să recunoaștem că ei sunt diferiți de noi. Aștia suntem noi, corect? (Râsete) Noi făceam casete mixate, ei fac remix la muzică. Noi ne uitam la TV, ei fac TV.

Tehnologia este cea care i-a făcut diferiți şi pe măsură ce înțelegem ce poate să facă această tehnologie trebuie să recunoaștem că nu putem ucide instinctul pe care aceasta îl produce; putem doar să-l incriminăm. Nu putem să-i oprim pe copiii noștri să-l folosească; putem doar să-i condamnăm să trăiască în secret. Nu-i putem face pe copiii noștri pasivi din nou, putem doar să-i transformăm în, citez, „pirați”. Și este ăsta un lucru bun? Trăim în aceste vremuri ciudate, un fel de era a prohibițiilor, fiindcă în multe aspecte ale vieții noastre trăim constant împotriva legii. Oameni obișnuiți își trăiesc viața împotriva legii, și asta este ce eu -- noi -- le facem copiilor noștri. Își trăiesc viața știind că trăiesc împotriva legii. Această realizare este extraordinar de corozivă, cu o extraordinară capacitate de a corupe. Și într-o democrație trebuie să fim capabili să facem mai mult decât atât. Să facem mai mult, măcar pentru ei, dacă nu pentru deschiderea pentru business-uri. Vă mulțumesc foarte mult. (Aplauze)