Kristina Gjerde: Legiferarea mării libere

Astăzi o să va iau într-o călătorie în locuri atât de adânci, atât de întunecate, atât de neexplorate încât ştim despre ele mai puţin decât despre faţa intunecată a Lunii. Sunt locuri de mit şi legendă. Sunt locuri marcate pe hărţile antice cu "Aici sunt monştri". Sunt locuri de unde fiecare nouă călătorie de explorare aduce noi descoperiri de creaturi atât de minunate şi ciudate încât strămoşii noştri le-ar fi considerat chiar monştri. Pe mine, în schimb, mă umplu doar de invidie că acel coleg al meu de la IUCN a putut să meargă în expediţia din munţii marini din sudul Madagascarului să fotografieze şi să vadă cu ochii lui aceste minunate creaturi ale adâncului.

Vorbim despre marea liberă. Marea liberă este un termen juridic, dar, de fapt, acoperă 50 la sută din planetă. Având o adâncime medie a oceanelor de 4.000 metri, marea liberă acoperă, de fapt, şi asigură aproape 90 la sută din habitatul de pe Pământ. Este, în teorie, avutul global comun care ne aparţine tuturor. Dar, în realitate, el este administrat de către şi pentru cei care au resursele pentru a merge sa-l exploateze. Aşa că azi o să vă duc într-o expediţie care să desluşească din miturile, legendele şi teoriile învechite care ne-au ţinut în intuneric pe noi, adevăraţii factori interesaţi de marea liberă. Vom călători în câteva din aceste locuri speciale pe care le-am descoperit în ultimii ani pentru a vă arăta de ce chiar trebuie să ne pese. Iar în final vom încerca să avansăm o nouă perspectivă asupra guvernanţei mării libere care are la bază conservarea întregului bazin oceanic. dar se încadrează în normele globale de precauţie şi respect.

Deci iată o imagine a mării libere văzută de sus - zona aceea de un albastru mai închis. Pe mine ca apărătoare a dreptului internaţional aceasta m-a speriat mult mai mult decât oricare din creaturile sau monştrii marini pe care i-aş fi putut vedea pentru ca dezminte ideea ca poţi, de fapt, să protejezi oceanul, oceanul planetar care ne asigură tuturor depozitul de carbon, depozitul de căldură, oxigenul, dacă ajungi să protejezi doar 36 la sută din el. Aceasta este cu siguranţă adevărata inimă a planetei. Între problemele cu care ne confruntăm se află legile internaţionale în vigoare - de exemplu legislaţia referitoare la transport - asigură mai multă protecţie zonelor mai apropiate de ţărm. De exemplu referitor la aruncarea gunoiului, ceva ce ai crede ca doar dispare, dar legile care reglementează evacuarea gunoiului de pe vase de fapt pierd din stricteţe pe măsura îndepărtării de ţărm. Ca rezultat, avem suprafeţe acoperite cu gunoaie de două ori mai mari decât Texas. Este incredibil. Credeam că soluţia poluării este diluarea, dar s-a dovedit că nu mai este aşa.

Astfel, ce am aflat de la sociologi şi economişti ca Elinor Ostrom, care studiază fenomenul gestionării proprietăţii publice la scară locală, este că există anumite condiţii necesare pe care le poţi implementa şi care îţi dau posibilitatea de a gestiona şi accesa spaţiul liber spre binele propriu şi al tuturor. Printre acestea se află un simţ al răspunderii împărtăşite, norme comune care îi unesc pe oameni într-o comunitate. Acces condiţionat: poţi invita oamenii să intre cu condiţia să respecte regulile. Şi, bineînţeles, dacă vrei ca oamenii să respecte regulile, îţi mai trebuie un sistem eficace de monitorizare şi aplicare întrucât, aşa cum am descoperit, poţi să te încrezi dar trebuie să şi verifici.

Aş mai vrea să vă mai spun că nu vedem doar dezastre şi prăpăd pe marea liberă. Pentru că un grup de oameni foarte inimoşi - oameni de ştiinţă, activişti în conservare fotografi şi chiar state -- au reuşit să modifice o traiectorie tragică ce distrugea fragilele peisaje marine cum ar fi gradina de corali pe care o vedeţi. Adica am reuşit să o salvăm de la distrugerea prin dragarea fundului mării în zonele adânci. Şi cum am făcut asta? Păi, cum ziceam, am avut un grup de fotografi care au mers acolo pe vase şi au fotografiat activităţile care se desfăşurau. Dar am petrecut şi multe ore la subsolul reşedinței Naţiunilor Unite, încercând să colaborăm cu guvernele făcându-le să înţeleagă ce se petrecea atât de departe de uscat încât puţini dintre noi şi-ar fi imaginat măcar că există asemenea creaturi.

Astfel, în interval de trei ani, din 2003 până în 2006, am reuşit să introducem o normă care a schimbat efectiv modul în care pescarii efectuează dragarea fundului mării la adâncime. În loc să se meargă oriunde şi să se acţioneze aleatoriu. am creat un regim care necesită evaluarea anterioară a obiectivului şi obligă la prevenirea unor distrugeri semnificative. În 2009, când Naţiunile Unite au analizat progresul proiectului, au constatat că aproape 100 milioane de km pătraţi de fund de mare au fost protejaţi. Aceasta nu înseamnă că este soluţia finală. sau că chiar asigură protecţie permanentă, dar înseamnă că un grup de persoane pot forma o comunitate care să dea formă modului în care este administrată marea liberă pentru a crea un nou regim. Aşa că sunt optimistă în privinţa şanselor de a crea o perspectivă cu adevărat albastră pentru această planetă frumoasă. Dorinţa Sylviei ne dă mijloacele, acea cale de acces spre inimile oamenilor, se poate spune, care rareori au văzut mai departe de lungul nasului dar care acum sperăm că vor fi interesaţi de întreg ciclul de viaţă al unor fiinţe ca ţestoasele marine care îşi petrec cea mai mare parte din viaţă în marea liberă.

Astăzi vom călători doar în câteva din aceste zone speciale doar pentru a vă face o idee despre gustul bogăţiilor şi minunilor pe care le conţin. Marea Sargaselor, de exemplu, nu este o mare mărginită de ţărmuri ci de curenţi oceanici care conţin şi înfăşoară bogăţia de sargassum care creşte şi se adună acolo. Este cunoscută şi ca locul de depunere a icrelor pentru ţiparii din râurile nord europene şi nord americane acum în număr atât de mic încât nu mai pot fi văzuţi la Stockholm. Iar în Marea Britanie s-au văzut recent cinci.

Dar Marea Sargaselor la fel cum adună alge sargassum, adună de fapt şi deşeuri de plastic din toată zona. Această imagine nu arată exact toate reziduurile de plastic pe care aş vrea să vi le arăt, pentru că nu eu am fost acolo. Dar s-a făcut un studiu care a apărut în februarie arătând că există 200.000 de reziduuri de plastic pe kilometru pătrat plutind la suprafaţa Mării Sargaselor şi care afectează habitatul pentru multe specii în perioadele de tinereţe care vin în Marea Sargaselor pentru protecţie şi hrană. Marea Sargaselor este şi un loc minunat pentru agregarea acestor specii unice care s-au dezvoltat imitând habitatul sargaselor. Asigură, de asemenea, un habitat special pentru ca aceşti peşti zburători să-şi depună icrele. Dar ce aş vrea să se înţeleagă din această imagine este că avem cu adevărat şansa de a lansa o iniţiativă globală pentru protecţie. Astfel guvernul Bermudei a recunoscut nevoia şi răspunderea sa de a avea o parte din Marea Sargaselor sub jurisdicţia sa naţională -- dar marea majoritate a mării se află dincolo de aceasta -- pentru a ajuta la iniţierea unei mişcări care să realizeze protecţia acestei zone vitale.

Trecând la un loc puţin mai răcoros acum, Marea Ross din Oceanul Sudic. Este de fapt un golf Este considerată mare liberă deoarece continentul a fost exclus de la revendicări teritoriale astfel că tot ce se află în apă este considerat ca fiind mare liberă. Dar ceea ce conferă importanţă Mării Ross este extinsa banchiză care primăvara şi vara aduce o bogăţie de fitoplancton şi mini creveţi care susţine ceea ce, pană recent, constituia un ecosistem de ţărm practic virgin. Dar, din păcate, CAMLAR, comisia regională care răspunde de conservarea şi administrarea rezervelor piscicole şi a altor resurse biologice marine începe să cedeze în faţa intereselor pescuitului şi a autorizat extinerea pescăriilor de merluză în regiune. Căpitanul unui vas din Noua Zeelandă care a fost chiar acolo raportează un declin semnificativ al numărului de balene ucigaşe din Marea Ross, care depind direct de merluza antarctică ca sursă principală de hrană. Aşa că trebuie să luăm poziţie separat şi împreună să determinăm guvernele să împingă organizaţiile de administrare a pescăriilor să recunoască dreptul nostru de a declara unele zone interzise pentru pescuit în marea liberă, astfel ca libertatea de a pescui să nu mai însemne libertatea de a pescui oriunde şi oricând.

Venind mai aproape, platforma continentală Costa Rica este o zonă recent descoperită - potenţial habitat al balenelor albastre pe tot parcursul anului. Are destulă hrană să le ajungă toată vara şi toată iarna. Dar ce este neobișnuit la platforma continentală Costa Rica este că, de fapt, nu e un loc permanent. Este un fenomen oceanografic care se deplasează în spaţiu şi timp după anotimpuri Astfel că, de fapt, nu se află mereu în marea liberă. Nu este permanent în zonele economice exclusive ale acestor cinci ţări din America Centrală, ci se deplasează după anotimp. Astfel, creează o provocare în a fi protejat, dar şi în privinţa speciilor care se deplasează odată cu ea. Putem folosi aceleaşi tenologii pe care le folosesc pescarii pentru a identifica locul în care se află speciile şi a închide zona când este cel mai vulnerabilă ceea ce poate fi, în unele cazuri, pe tot parcursul anului.

Apropiindu-ne de ţărm, unde ne aflăm, aceasta a fost de fapt luată în Galapagos. Multe specii trec prin această regiune, de unde şi atenţia mare acordată conservării peisajului marin din Pacificul Tropical de Est. Aceasta este iniţiativa coordonată de Conservation International împreună cu o varietate de parteneri şi guverne de a încerca să se aducă regimul de gestionare integrată pe toată zona. Un exemplu minunat care arată unde poţi să ajungi cu o iniţiativă regională reală. Aceasta asigură protecţia a cinci locuri de patrimoniu ale lumii. Din păcate, Convenţia Patrimoniului Mondial nu recunoaşte nevoia de a proteja zone din afara jurisdicţiei naţionale în prezent. Astfel, un loc ca Platforma Continentală Costa Rica nu ar putea specifica tehnic durata în care se află în mare liberă Astfel, ceea ce am sugerat este că fie trebuie să modificăm Convenţia Patrimoniului Mondial, ca să poată adopta şi stimula protecţia acestor locuri de patrimoniu mondial fie să ii schimbăm denumirea şi să îi spunem Convenţia Patrimoniului Semimondial. Dar mai ştim că specii ca aceste ţestoase marine nu rămân permanent în arialul Pacificului Tropical de Est. Ele coboară într-un vast tur al Pacificului de Sud, unde îşi petrec majoritatea timpului şi deseori sfârşesc prin a se agăţa astfel, sau ca pradă suplimentară.

Deci ce aş vrea să sugerez este că trebuie să extrapolăm. Trebuie să lucrăm la scară locală, dar şi la scara bazinului oceanic. Acum avem instrumentele şi tehnologiile care ne permit să abordăm o iniţiativă care să acopere bazinul oceanic. Am auzit despre proiectul Identificarea Prădătorilor din Pacific, unul din cele 17 proiecte de Recensământ al Vieţuitoarelor Marine. Acesta ne-a furnizat date ca acestea, despre minusculii petreli cenuşii care fac din întregul bazin oceanic casa lor. Parcurg în zbor 65.000 km în mai puţin de un an. Astfel avem instrumentele şi comorile de la Recensământul vieţuitoarelor marine şi anul său de vârf care va fi lansat în octombrie. Aşa că rămâneţi pe recepţie pentru alte informaţii. Ce mi se pare atât de stimulativ este că Recensământul vieţuitoarelor marine a urmărit mai mult decât să identifice prădătorii din Pacific, analizând şi coloana medie a apei, cu totul neexplorată, unde s-au găsit creaturi ca acest castravete de mare zburător. Şi, din fericire, am reuşit, ca IUCN (Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii) să facem echipă cu Recensământul Vieţuitoarelor Marine şi cu mulţi dintre cercetătorii de la ei pentru a încerca să interpretăm marea parte a acestor informaţii pentru politicieni. Acum ne bucurăm de susţinerea guvernelor. Am diseminat aceste informaţii în ateliere tehnice. Iar ce e grozav e că avem destule informaţii pentru a trece la protejarea unora dintre aceste puncte semnificative de speranţă, puncte fierbinţi. În acelaşi timp spunem: "Da, avem nevoie de mai mult. Trebuie să avansăm."

Dar mulţi dintre dvs. aţi spus: Daca obţineţi protejarea acestor zone marine sau un regim rezonabil pentru managementul pescăriilor în marea liberă din zonă, cum o sa-l aplicaţi? Ceea ce mă aduce la a doua pasiune a mea, după oceanografie, şi anume tehnologia spaţială. Am vrut să ma fac astronaut, aşa că am urmărit constant ce instrumente există pentru monitorizarea Pământului din spaţiu -- şi am aflat că avem instrumente incredibile, cu care putem urmări speciile identificate pe toată durata lor de viaţă în ocean deschis. Putem să identificăm şi să urmărim şi nave de pescuit. Multe au deja transpondere la bord care ne permit să aflăm unde se află şi chiar ce fac. Dar nu toate vasele sunt astfel dotate în prezent. Nu e nevoie de multă ştiinţă aerospaţială pentru a încerca efectiv să creezi noi legi de atribuire de teritorii. Dacă veţi avea privilegiul de a accesa resursele din marea noastră liberă trebuie să stim -- cineva trebuie să stie -- unde vă aflaţi şi ce faceţi.

Ajung, astfel, la mesajul principal cu care aş vrea să rămâneţi, care este că putem evita o tragedie a avutului comun. Putem opri cursa spre coliziune a 50 la sută din planetă cu marea liberă. Dar trebuie să gândim la scară mare. Trebuie să gândim global. Trebuie să schimbăm modul concret în care procedăm cu gestionarea acestor resurse. Trebuie să adoptăm noua paradigmă de prudenţă şi respect. În acelaşi timp, trebuie să gândim la scară locală, la bucuria şi minunea ideii de puncte de speranţă a Sylviei este că putem să punem reflectorul pe multe dintre aceste locuri anterior necunoscute şi să aducem oamenii la masa discuţiilor - dacă doriţi - să-i facem să simtă în mod real că fac parte din această comunitate care are un interes adevărat în gestionarea lor viitoare. Şi în al treilea rând trebuie să ne uităm la gestionarea la nivelul oceanului planetar. Speciile noastre se regăsesc în întreg bazinul oceanic Multe din comunităţile de adâncime au o distribuţie genetică care se întinde în tot bazinul oceanic. Trebuie să înţelegem, dar trebuie să şi începem să gestionăm şi să protejăm. Şi, pentru a face aceasta, este nevoie şi de regimuri de gestionare la nivelul bazinului oceanic. Adică avem regimuri de gestionare regională în cadrul zonei economice exclusive dar trebuie să le extindem, trebuie să le construim capacitatea astfel ca să fie ca Oceanul de Sud, unde au organizaţia cu obiectiv dublu, pescării şi conservare.

Cu aceasta aş dori să-i aduc sincere mulţumiri şi să o aplaud pe Sylvia Earle pentru visul ei, care ne ajută să vizualizăm marea liberă şi marea de adâncime dincolo de jurisdicţiile naţionale. Ne ajută să reunim un grup incredibil de oameni talentaţi pentru a încerca să rezolvăm şi să pătrundem aceste probleme care ne-au creat obstacole în gestionarea şi exploatarea raţională a acestei zone cândva atât de îndepărtată.

Astfel, cu acest tur, sper că v-am dat o nouă perspectivă asupra mării libere, perspectivă în care ea este şi casa noastră şi asupra nevoii de a colabora pentru a face din ea un ocean sustenabil cu viitor pentru noi toţi.

Mulţumesc.

(Aplauze)