Kiran Bir Sethi îi învaţă pe copii să ia atitudine

Contagios e un cuvânt bun. Chiar şi în vremea H1N1, îmi place acest cuvânt. Râsul este contagios. Pasiunea este contagioasă. Inspiraţia este contagioasă. Am ascultat poveştile remarcabile ale unor oratori remarcabili. Dar pentru mine, ce a fost contagios în legătură cu fiecare dintre ei a fost că au fost infectaţi de ceva ce eu numesc microbul "Eu Pot".

Aşa că întrebarea este: de ce doar ei? Într-o ţară de mai mult de un miliard de oameni, de ce atât de puţini? Să fie noroc? Să fie şansă? Nu putem toţi, în mod sistematic şi conştient, deveni infectaţi? Aşa că, în următoarele opt minute aş dori să vă împărtăşesc povestea mea. Am fost infectată la vârsta de 17 ani, când, ca studentă a colegiului de design am întâlnit adulţi care au crezut cu adevărat în ideile mele, m-au provocat şi au băut o mulţime de căni de chai cu mine. Şi am fost uimită de cât de minunant mă simţeam, şi de cât de contagios era acest sentiment. Am realizat de asemenea că ar fi trebuit să fiu infectată de la vârsta de şapte ani.

Aşa că atunci când am pus bazele şcolii Riverside acum zece ani aceasta a devenit un laborator, un laborator pentru a crea şi a îmbunătăți un model de proces care să poată infecta conştient mintea cu microbul "Eu Pot". Şi am descoperit, că dacă procesul de învăţare este înglobat în lumea reală, dacă graniţa dintre şcoală şi viaţă devine difuză, atunci copiii se angajează într-o călătorie de conştientizare, prin care pot să vadă schimbarea, să fie parte a procesului, să fie schimbaţi, şi apoi responsabilizați, să conducă procesul de schimbare. Şi aceasta crește direct bunăstarea elevilor. Copiii devin mai competenţi, şi mai puţin neajutoraţi. Dar toate acestea erau lucruri de bun simţ.

Aşa că aş dori să vă arăt o mică parte a practicilor de fiecare zi la Riverside. Câteva informaţii de bază: când copiii din clasa a cincea învăţau despre drepturile copilului, au fost puşi să ruleze beţe aromate, agarbattis, timp de opt ore pentru a vedea cum este să fii muncitor minor. I-a transformat. Ceea ce veţi vedea este călătoria lor, şi convingerea lor fermă că pot să iasă în stradă şi să schimbe lumea. Muzică.♫

Aceştia sunt ei rulând beţe. După două ore, după ce îi durea spatele, au fost transformaţi. Şi odată ce s-a întâmplat acest lucru, au ieşit în oraş convingând pe toată lumea că munca minorilor pur şi simplu trebuie abolită. Şi uitaţi-vă la Ragav, acel moment în care i se schimbă faţa deoarece a putut să înţeleagă că el a schimbat punctul de vedere al acelui bărbat. Acest gen de lucruri nu se pot întâmpla în clasă. Aşa că atunci când Ragav a avut această experienţă a trecut de la "profesoara mi-a spus," la "eu fac acest lucru". Aceasta este schimbarea de atitudine "Eu Pot". Acesta este un proces care poate fi energizat şi încurajat.

Dar au existat părinţi care au spus "Okay, să ne transformi copiii în fiinţe umane generoase e foarte bine, dar cum rămâne cu matematica şi ştiinţele naturii şi Engleza? Arată-ne notele." Am făcut asta. Iar datele au fost concludente. Atunci când copiii se simt capabili, nu fac doar fapte bune, se descurcă bine, de fapt foarte bine, după cum puteţi vedea în evaluările generale ale elevilor realizate în peste 2000 de şcoli din India, copiii de la Riverside s-au descurcat mai bine decât cele mai bune 10 şcoli din India la matematică, Engleză şi ştiinţele naturii.

Aşa că a funcţionat. Sosise momentul să ducem fenomenul mai departe de Riverside. Aşa că, pe 15 August, Ziua Independenţei, 2007, copiii de la Riverside au pornit să infecteze Ahmedabad. De acum nu mai era vorba doar de şcoala Riverside. Era vorba de toţi copiii. Aşa că am fost fără ruşine. Am dat buzna în birourile corporaţiei municipale, poliţiei, presei, ale companiilor. şi practic am spus," Când vă veţi trezi şi recunoaşte potenţialul care există în fiecare copil? Când veţi include copiii în oraş? Practic, deschideţi-vă inimile şi sufletele către copii."

Şi, cum a răspuns oraşul? Din 2007 la fiecare a doua lună oraşul închide traficul pe cele mai aglomerate străzi şi le transformă într-un loc de joacă pentru copii şi copilărie. Iată un oraş care îi spunea copilului său, "Tu poţi". O mostră a infecţiei din Ahmedabad. Video: (Neclar) Aşa că străzile cele mai aglomerate au fost închise. Poliţia rutieră şi corporaţia municipală ne ajută. Zona este asaltată de copii. Patinează pe rotile. Sunt actori de teatru stradal. Se joacă, totul pe gratis, pentru copii. (Muzică)

Atu Karwal: Aproch este o organizaţie care se ocupa de copii şi înainte. Şi plănuim să extindem asta şi în alte părţi ale oraşului. (Muzică)

Kiran Bir Sethi: Iar oraşul va oferi timp liber. Iar Ahmedabad a căpătat prima zebră prietenoasă pentru copii din lume.

Geet Sethi: Atunci când un oraş oferă copiilor în viitor copiii vor oferi la rândul lor oraşului. (Muzică)

KBS: Şi datorită acestui lucru, Ahmedabad este acum cunoscut ca primul oraş din India complet deschis copiilor.

Aţi înţeles modelul. Întâi 200 de copii la Riverside. Apoi mai mult de 30.000 în Ahmedabad. Sosise momentul să infectăm India. Aşa că, pe 15 August, din nou, Ziua Independenţei, 2009, respozabilizaţi prin acelaşi proces, am făcut 100.000 de copii să creadă şi să spună "Eu pot." Cum? Am creat un instrumentar simplu, l-am tradus în opt limbi, şi l-am trimis la 32.000 de şcoli. Le-am oferit copiilor o provocare foarte simplă. Am spus, luaţi o idee, orice vă deranjează, alegeţi o săptămână, şi schimbaţi un miliard de vieţi.

Şi asta au făcut. Poveşti ale schimbării ne-au inundat din întreaga Indie, din Nagaland în est, până la Jhunjhunu în vest, din Sikkim în nord, la Krishnagiri în sud. Copiii au creat soluţii pentru o gamă diversă de probleme. De la singurătate până la umplerea gropilor din asfalt, la alcoolism, şi 32 de copii care au împiedicat 16 căsătorii între minori în Rajasthan. Ce vreau să spun e că a fost incredibil. De fapt reafirmând că atunci când adulţii cred în copii şi spun "Tu poţi", atunci vor putea. Infecţie în India. Acesta este un sat din Rajasthan.

Copil: Părinţii noştri sunt analfabeţi şi vrem să-i învăţăm să scrie şi să citească. KBS: Pentru prima oară, un miting şi joacă în stradă într-o şcoală rurală-- nemaiauzit până atunci-- pentru a le explica părinţilor că alfabetismul este important. Uitaţi-vă la ce spun părinţii lor.

Bărbat: Acest program este minunat. Este un sentiment foarte plăcut ca copiii noştri să ne poată învăţa să citim şi să scriem.

Femeie: Sunt foarte fericită că elevii mei au participat la această campanie. În viitor nu mă voi mai îndoi niciodată de abilităţile elevilor mei. Vedeţi? Au reuşit.

KBS: O şcoală dintr-un cartier sărac în Hyderabad. Fată: 581. Această casă este 581 ...

Trebuie să începem să colectăm de la 555.

KBS: Fete şi băieţi în Hyderabad, ieşind în stradă, destul de dificil, dar au reuşit până la urmă.

Femeie: Cu toate că sunt atât de tineri, au făcut atât de multe lucruri bune. Întâi au curăţat societatea, apoi Hyderabad şi în curând India.

Femeie: A fost o revelaţie pentru mine. Nu mă uimeşte că au avut atâta putere în ei.

Fată: Mulţumim doamnelor şi domnilor. La licitaţia noastră vă oferim nişte picturi minunate, pentru o cauză foarte bună, banii pe care îi veţi oferi vor fi folosiţi pentru a cumpără aparate auditive. Sunteţi gata doamnelor şi domnilor? Publicul: Da! Fata: Sunteţi gata? Publicul: Da! Fata: Sunteţi gata? Publicul: Da!

KBS: Aşa că lanţul compasiunii începe chiar aici. Joacă în stradă, licitaţii, petiţii. Ce vreau să spun e că schimbau vieţi. A fost incredibil. Cum putem rămâne imuni atunci? Cum putem fi imuni la atât de multă pasiune, energie şi entuziasm? Ştiu că este evident, dar trebuie să închei cu cel mai puternic simbol al schimbării, Gandhiji. Acum 70 de ani, a fost nevoie de un om pentru a infecta o întreagă naţiune cu puterea lui "Noi putem."

Aşa că azi de cine e nevoie pentru a răspândi infecţia de la 100.000 de copii la cei 200 de milioane de copii din India? Din câte ştiu eu preambulul încă spune, "Noi, oamenii din India," nu? Deci, dacă nu noi, atunci cine? Dacă nu acum, atunci când? Dupa cum spuneam, "contagios" e un cuvânt frumos. Mulţumesc. Aplauze.