Kevin Slavin: Cum modelează algoritmii lumea

Aceasta este o fotografie făcută de artistul Michael Najjar și este reală în sensul că el a fost în Argentina pentru a face această fotografie. Dar este, de alfel, și ficțiune. S-a lucrat mult la ea după aceea. Și ceea ce a realizat este că a remodelat digital toate contururile munților pentru a indica fluctuațiile indexului Dow Jones. Astfel că ceea ce vedeți aici, acea prăpastie, acea prăpastie mare cu valea ei, este criza financiară din 2008. Poza a fost făcută când noi eram chiar la baza văii aceea. Nu știu unde suntem noi acum. Acesta este indexul Hang Seng pentru Hong Kong. Și topografie similară. Mă întreb de ce?

Și aceasta este artă. Este o metaforă. Dar ideea este că avem de-a face cu o metaforă cu dinți. Legându-mă de acei dinți vreau să propun azi ca noi să regândim puțin rolul matematicii contemporane -- nu doar matematica financiară, ci matematica în general. Că tranziția sa de la ceva care este extras și derivă din lume la ceva care chiar începe să modeleze -- lumea din jurul nostru și lumea dinăuntrul nostru. Și este vorba aici de algoritmi, care reprezintă, la bază, chiar matematica folosită de calculatoare pentru a lua decizii. Ei dobândesc înțelepciunea adevărului pentru că se repetă de foarte multe ori. Ei se osifică și se calcifică, și devin reali.

Și mă gândeam la acest lucru, unde altundeva, într-un zbor transatlantic în urmă cu câțiva ani pentru că întâmplarea a făcut să stau lângă un fizician maghiar de-o vârstă cu mine și vorbeam despre cum era viața în timpul Războiului Rece pentru fizicienii din Ungaria. Și i-am zis: ''Cu ce te ocupai?''

El a răspuns: ''Ei bine, noi ne ocupam, în general, de detectoare radar!''

Și am zis: ''Este o muncă bună. Chiar interesantă.' Cum funcționează?'' Și, pentru a înțelege aceasta, trebuie să înțelegeți puțin modul în care camuflajul funcționează. Astfel - și aceasta este o simplificare - de fapt, nu este ca și cum ai putea trece un semnal radar tocmai prin 156 de tone de oțel în mijlocul cerului. Nu va dispărea. Dar, dacă iei acest lucru foarte mare și îl transformi într-un milion de lucruri mici - ceva asemănător unui stol de păsări - ei bine, radarul care caută acest lucru trebuie să poată vedea fiecare stol de păsări de pe cer. Și, dacă ești un radar, aceasta este o muncă foarte neplăcută.

Și el a replicat: ''Da, dar este valabil doar dacă ești un radar. Așa că noi nu am folosit un radar, ci am construit o cutie neagră care căuta semnale electrice, comunicare electronică. Și, de fiecare dată când vedeam un stol de păsări care avea comunicare electronică, ne gândeam că, probabil, are ceva de-a face cu americanii.''

Și am zis: ''Da. Este bine. Deci, ai anulat pur și simplu 60 de ani de cercetări aeronautice. Ce vei face mai departe? Ce vei face când vei crește mare? '' Și el a zis: '' Ei bine, servicii financiare.'' Și am replicat: ''Oh.'' Pentru că ele erau în atenția știrilor în ultima perioadă. Și l-am întrebat: ''Cum functionează treaba aceasta?'' Mi-a răspuns:''Ei bine, sunt peste 2000 de fizicieni acum pe Wall Street, iar eu sunt unul dintre ei.'' Apoi, l-am întrebat: ''Care este cutia neagră pentru Wall Street?''

El a răspuns:''Este ciudat că întrebi acest lucru, pentru că, de fapt, se numește comerțul cutiei negre. Iar uneori i se mai zice și algo-comerț, comerț algoritmic.'' Iar comerțul algoritmic a evoluat în parte datorită comercianților instituționali aveau aceleași probleme cu care s-au confruntat și Forțele Aeriene ale Statelor Unite, și anume este vorba de faptul că ei mutau aceste poziții -- fie că este vorba de Proctor & Gamble sau Accenture, orice - ei mută un milion de acțiuni de ceva anume prin piață. Și, dacă ei fac acest lucru dintr-o dată este ca și cum ar juca poker și mizează totul de la inceput. Tu doar îți înclini mâna. Si deci trebuie să găsească o cale - și folosesc algoritmii pentru a face aceasta -- pentru a rupe acel lucru mare într-un milion de tranzacții mici. Iar magia și problema mare în aceasta este că aceeași matematică folosită pentru a rupe acel lucru mare într-un milion de lucruri mici poate fi folosită pentru a găsi un milion de lucruri mici și a le suda înapoi impreuna și pentru a afla ce se petrece, de fapt, în piață.

Așadar, dacă vreți să aveți o imagine asupra a ceea ce se petrece pe piața de acțiuni acum vă puteți imagina o serie de algoritmi care sunt programați să ascundă și o serie de algoritmi programați să îi găsească și să acționeze. Și toate aceste lucruri sunt minunate, sunt bune. Și este vorba de 70% din piața de acțiuni al Statelor Unite 70% al sistemului de operare cunoscut sub numele de pensia voastră, ipoteca voastră.

Și ce ar putea să meargă prost? Ce ar putea să meargă prost este că în urmă cu un an 9% din întreaga piață a dispărut în cinci minute, și ei au numit aceasta Căderea Fulger a lui 2:45. Dintr-o dată, 9% se duce pur și simplu și nimeni, până în această zi, nu poate cădea de acord legat de ce s-a întâmplat, pentru că nimeni nu a dat comanda, nimeni nu a cerut asta. Nimeni nu avea control asupra ceea ce se petrecea de fapt. Tot ce aveau era doar un monitor în fața lor care avea numere pe el și doar un buton roșu care spunea: ''Stop.''

Și despre asta este vorba, că noi scriem lucruri, noi scriem lucruri pe care nu le mai putem citi. Și am creat ceva ilizibil. Și am pierdut șirul a ceea ce se petrece în fapt în această lume pe care ne-am construit-o. Și abia am început să ne creăm drumul. Există o companie în Boston numită Nanex, și ei folosesc matematica și magia și încă ceva pe lângă, și ei au acces la toate datele din piață și ei chiar găsesc, uneori, unii dintre acești algoritmi. Și, atunci când îi găsesc îi extrag și îi lipesc pe perete ca pe fluturi. Și ei fac ceea ce am făcut noi dintotdeauna când suntem confruntați cu o mulțime de informații pe care nu le înțelegem -- și anume, le dă un nume și o poveste. Deci, acesta este unul pe care l-au găsit și l-au numit Cuțitul Carnavalul, Cartoforul din Boston, Amurgul.

Și surpriza este ca, desigur, acestea nu rulează doar în piață. Poți da de aceste lucruri oriunde te uiti, odată ce ai învățat cum să te uiți după ele. Poți da de ele aici: în această carte despre muște pe care s-ar putea să o fi căutat pe pagina de internet a Amazon. Poate că le-ai remarcat când prețul său a început de la 1,7 milioane de dolari. Este epuizată -- încă ..... Dacă ați fi cumpărat-o la 1,7 milioane ar fi fost un târg bun. După câteva ore prețul a crescut la 23,6 milioane de dolari, plus expedierea și coletul. Și întrebarea este: Nimeni nu a cumpărat nimic, ce s-a petrecut? Și vezi acest comportament pe Amazon la fel cu îl poți vedea pe Wall Street. Și când vezi acest tip de comportament ceea ce vezi este dovada unor algoritmi în conflict, algoritmi prinși în cicluri între ei fără nici un fel de control uman, fără nici o supraveghere a unui adult, care să zică: ''De fapt, 1,7 milioane este deajuns.''

...

Și, așa cum este cu Amazon, așa este și cu Netflix. Și deci Netflix a folosit mai mulți algoritmi de-a lungul anilor. Ei au început cu Cinematch și au încercat și câțiva alții. Au folosit Dinosaur Planet, și Gravity. Ei folosesc acum Haos Pragmatic. Haos Pragmatic, asemeni tuturor celorlalți algoritmi ai Netflix, încearcă să facă același lucru. Încearcă să te înțeleagă, să pătrundă în creierul tău, ca mai apoi să îți recomande ce film ai dori să vezi în continuare -- lucru care este foarte, foarte dificil. Dar dificultatea problemei și a faptului că algoritmul nu reușește pe deplin nu șterge efectele pe care Haos Pragmatic le determină. Haos Pragmatic, asemeni tuturor algoritmilor Netflix, are ca rezultat final 60% din filmele care ajung să fie împrumutate. Așadar, o bucată de cod cu o idee despre tine este responsabilă pentru 60% din acele filme.

Dar dacă ai putea da o notă acelor filme înainte de a fi create? Nu ar fi util acest lucru? Ei bine, câțiva cercetători de date din Marea Britanie sunt la Hollywood și ei au algoritmi pentru scenarii -- o companie numită Epagogix. Și poți rula un cod de acolo iar ei îți pot spune, cuantificabil, că acesta este un film de 30 de milioane de dolari sau un film de 200 de milioane de dolari. aici nu este vorba de Google. Aceasta nu este informație. Acestea nu sunt statistici financiare, aceasta este cultură. Și ceea ce vedeți aici sau ceea ce nu vedeți de fapt este că avem de-a face cu o fizică a culturii. Și dacă acești algoritmi, asemeni algoritmilor de pe Wall Street, nu ar mai funcționa la un moment dat și ar lua-o razna, cum am putea știi, cum ar arăta situația?

Și ei sunt în casele voastre. Sunt în casele voastre. Iată doi algoritmi în competiție pentru camera voastră. Aceștia sunt doi roboți de curățenie diferiți care au idei diferite legat ceea ce înseamnă curat. Și poți vedea acesta dacă îi încetinești și le atașezi lumini. Iar ei sunt un fel de arhitecți secreți în dormitorul vostru. Iar ideea că arhitectura însăși este oarecum obiectul optimizării algoritmice nu este exagerată. Este cât se poate de reală și se petrece în jurul tău.

Simți acest lucru mai mult atunci când ești închis într-o cutie de metal, un lift de model nou, numit lift cu controlul destinației. Sunt acele lifturi la care trebuie să apeși la ce etaj vrei să ajungi înainte de a te urca în ele. Iar acestea folosesc ceea ce se numește un algoritm bin packing. Deci, nu se permite nebunia de a da voie tuturor sa intre în orice lift vor. Toți cei care vor să ajungă la etajul 10 intră în liftul 2, și toți cei care vor să ajungă la etajul trei intră în liftul 5. Problema cu aceasta este că oamenii se sperie. Oamenii intră în panică. Și poți vedea de ce. Poți vedea de ce. Asta pentru că liftului îi lipsesc niște instrumente importante, adică butoanele. ... Lucruri pe care oamenii le folosesc. Tot ceea ce are este doar un numărul care crește sau scade și acel buton roșu care spune :''Stop.'' Iată pentru ce facem noi proiectele.. Noi proiectăm pentru acest dialect al mașinilor. Și cât de departe poți duce asta? Cât de departe? Poți să ajungi chiar foarte, foarte departe.

Așadar, hai să ne întoarcem la Wall Street. Pentru că algoritmii de pe Wall Street depind cel mai mult de o calitate, și aceasta este viteza. Iar ei funcționează la milisecundă sau microsecundă. Ca să vă creez o idee legată de ceea ce sunt microsecundele, aveți nevoie de 500 000 de microsecunde doar pentru a da clic cu mouse-ul. Dar, dacă tu ești un algoritm de pe Wall Street și ești cu cinci microsecunde în urmă, atunci ai pierdut. Deci, dacă ai fi un algoritm tu ai căuta un arhitect ca cel pe care l-am întâlnit în Frankfurt care golea un zgârie-nor aruncând mobila, toată infrastructura folosită de oameni lăsând doar oțelul podelelor, pregătind locul pentru stivele de servere -- toate doar ca un algoritm să ajungă aproape de internet.

Te gândești la internet ca la acel model de sistem distribuit. Este, desigur, distribuit, dar este distribuit din anumite locuri. În New York este distribuit de aici: Hotelul Carrier localizat pe Hudson Street. Acesta este locul de unde vin firele în oraș. Adevărul este că distanța tot mai mare față de acest loc duce la pierderea a cât mai multor microseunde. Băieții aceștia de pe Wall Street, generația Marco Polo și Cherokee , sunt cu opt microsecunde în urma acestor băieți care sunt în spatele clădirilor golite din jurul Hotelului Carrier. Iar acesta se va întâmpla încontinuu. Noi vom continua să le golim pentru că voi, centimetru cu centimetru, și kilogram cu kilogram și dolar cu dolar, niciunul dintre voi nu ați putea obține venit din acel spațiu așa cum a făcut Boston Shuffler.

Dar, dacă mărim harta, dacă mărim harta, veți vedea un șanț de 825 de mile între New York și Chicago care a fost construit în ultimii ani de către o companie numită Spread Networks. Acesta este un cablu din fibră optică care a fost pus între cele două orașe pentru a fi capabil să transmită un semnal de 37 de ori mai repede decât poți da tu clic pe un mouse - doar pentru acești algoritmi, doar pentru Carnaval și Cuțitul. Și când te gândești la acest lucru că noi umblăm prin State Unite cu dinamită și spărgătoare de pietre, pentru ca un algoritm să poată încheia o tranzacție cu trei microsecunde mai repede, totul pentru un cadru al comunicării pe care nici un om nu îl va știi vreodată, care este ca un fel de destin manifest și care se va uita mereu după noi granițe.

Din nefericire, ne-am găsit munca potrivită. Aceasta este doar teorie. Iată niște matematicieni de la MIT. Și adevărul este că nu înțeleg pe deplin tot ceea ce zic ei acolo. Este ceva legat de conuri de lumină și încurcătură cuantică, și nu prea înțeleg nimic din acestea. Dar pot citi această hartă. Și ceea ce zice acestă hartă este că, dacă vrei să faci bani în piețele indicate de punctele roșii, acolo sunt oamenii, acolo unde sunt orașele, trebuie să îți pui serverele în punctele albastre pentru a face acest lucru în cel mai eficient mod. Și ceea ce poate ai remarcat la aceste puncte albastre este că o mulțime sunt în mijlocul oceanului. Deci, iată ce vom face: vom construi baloane sau ceva în genul sau platforme. De fapt, vom despărți apele pentru a scoate bani din aer pentru că este un viitor strălucit dacă ești un algoritm.

...

De fapt, nu banii sunt obiectul interesului aici. Este motivația din spatele banilor. Faptul că noi ”terraformăm” Pământul însuși cu acest gen de eficiență algoritmică. Și, în lumina acestui fapt, te întorci în timp și te uiți la fotografiile lui Michael Najjar și îți dai seama că ele nu sunt o metaforă, ele sunt o profeție. Ele sunt profeția efectelor seismice, terestre, determinate de matematica făcută de noi. Iar peisajul a fost format întotdeauna din acest fel ciudat și neliniștitor de colaborări între natură și om. Dar acum există a treia forță co-evoluționară: algoritmii -- Cartoforul din Boston, Carnavalul. Și trebuie să îi înțelegem ca parte a naturii. Și, într-un fel, chiar sunt.

Mulțumesc.

(Aplauze)