Kary Mullis despre ce fac savanții

Voi începe să vorbesc despre secolul 17. Sper că nimeni nu va fi ofensat de asta.

Eu -- știți, când -- după ce-am inventat PCR, aveam nevoie de-o schimbare. Și m-am mutat în La Jolla și-am învățat să fac surfing. Și am început să stau acolo pe plajă perioade îndelungate. Și când surfer-ii stau și așteaptă valuri, probabil vă imaginați, dacă n-ați fost niciodată acolo, ce fac în acel timp? Știți, uneori e o pauză de 10- 15 minute când așteptați să vină un val. Ei de obicei vorbesc despre secolul 17. Știți, au o reputație rea de tot în lume. Oamenii cred că ei sunt oarecum primitivi. Într-o zi cineva mi-a sugerat să citesc o carte. Se numește -- -- se numea "Pompa de aer" sau ceva de genul "Leviatanul și Pompa de Aer." Era o carte într-adevăr stranie despre sec. 17. Și am realizat - bazele modului în care gândeam eu e unicul mod natural de gândire despre lucruri. Că -- știți, m-am născut gândind despre lucruri în acest mod, și dintotdeauna am fost ca un micuț savant. Și când vroiam să aflu ceva, utilizam metode științifice. N-am fost prea surprins știți, când mi-au spus pentru prima dată cum -- cum ar trebui să faci știință, deoarece făceam deja asta din plăcere sau mai știu eu. Dar nu tot așa -- niciodată nu mi-am închipuit că a trebuit inventat și că a fost inventat numai 350 ani în urmă. Știți, era -- de parcă s-a întâmplat în Anglia, Germania și Italia oarecum în același timp. Și istoria acestei invenții, cred că este foarte fascinantă.

Așa că voi vorbi puțin despre asta, și ce anume e cea ce trebuie să facă savanții. Și e, e oarecum -- Știți, lui Charles I ia fost tăiat capul pe la începutul secolului 17. Și englezii l-au ales pe Cromwell și o grămadă de republicani sau ce mai erau ei, dar nu genul de republicani pe care-i avem Au schimbat guvernul și n-a mers. Și Charles II, fiul, în fine a fost încoronat pe tronul Angliei. El era foarte neliniștit, deoarece tatălui său i-a fost știți, tăiat capul că era Împăratul Angliei. Și era neliniștit de faptul că discuțiile ce se țineau în, baruri și alte așa ajungeau la -- e oarecum -- este dificil să credem dar în sec. 17 oamenii în Anglia începeau să discute despre, știți, filozofie și așa ceva în baruri. Nu aveau televizoare, și nu erau meciuri de fotbal de urmărit. Și ei deveneau foarte agitați și din senin oamenii ieșeau în străzi și se încăierau din motive ca dacă sau nu era ok ca Robert Boyle să fi făcut un dispozitiv numit pompa de vacuum.

Și Boyle era prieten cu Charles II. Era un bun creștin în weekenduri dar în decursul săptămânii era un savant. (Hohote de râs) Și asta era -- atunci asta era oarecum, știți, păi, știți -- dacă faci acest obiect -- el a făcut acest dispozitiv ca o pompă pentru bicicletă inversată care putea aspira tot aerul din -- știți cei un borcan-clopot? Un borcan care, îl plasați cu fața în jos, îl sigilați, și puteți vedea în interior așa că e posibil să observați ce se întâmplă în el. Dar ce încerca să facă e să aspire tot aerul din el, și să observe ce se întâmplă în interior. Adică, primul -- cred că în unul din primele sale experimente a pus o pasăre în el.

Și oamenii în sec. 17 nu chiar înțelegeau în același mod ca noi aceste, știți, chestii sunt o grămadă de diferite feluri de molecule, pe care le respirăm cu un anumit scop și așa. Adică, peștii nu știu prea mult despre apă și oamenii nu știau prea multe despre aer. Dar ambii au început să exploreze. Odată, a plasat o pasăre în bol și a pompat tot aerul din el și pasărea a murit. Și el zice, hmm... A zis -- a numit ce-a obținut a fi facerea -- n-au numit pompă de vacuum chiar atunci. Acum le numim pompe de vacuum; el a numit doar vacuum. Așa? Și imediat, a dat de bucluc cu clericii locali care afirmau că nu poți face vacuum. Eh, eh -- (Hohote de râs) Aristotel a zis că natura urăște vacuumul. Cred că probabil a fost o traducere greșită, dar oamenii credeau în autorități ca Aristotel. Și știți, Boyle zice, păi, la naiba. Eu fac vacuum tot timpul. Adică, orice-ar fi cea ce ucide pasărea -- eu numesc asta vacuum. Și persoanele religioase ziceau că dacă Dumnezeu ar fi vrut să faci -- și Dumnezeu e pretutindeni, asta e una din reguli, Dumnezeu e pretutindeni. Și în vacuum -- nu există nimic în vacuum, și tu ai -- Dumnezeu nu poate fi acolo. Și din acest motiv biserica zicea că nu se poate dace vacuum, iată. Și Boyle zice, prostii. Adică, dacă vreți să-i spuneți Fără-de-Dumnezeu, mă-rog, numiți-l Fără-de-Dumnezeu.

Dar asta nu-i treaba mea. Eu nu mă ocup de asta. Fac acela doar în weekend. Și doar -- eu doar încerc să înțeleg ce se întâmplă când scoateți totul dintr-un vas. Și el făcea aceste experimente drăguțe. Ca unul cu -- avea o rotiță mică, ca o morișcă, care era atașată oarecum liber așa că se rotea singură. Avea altă morișcă opusă ei care era oarecum -- păi, modul în care-aș fi făcut eu asta ar fi fost cu un elastic, și, știți, în jurul unei moriști de jucărie. Știu exact cum făcea asta; am văzut schițele. Sunt două moriști și una din ele poate fi rotită din exterior. După ce stabilea vacuumul, a descoperit că dacă aerul e scos din bol, prima morișcă nu o mai învârtea pe a doua, așa? Ceva lipsea, știți. Adică, acestea-s -- e oarecum straniu să te gândești că cineva trebuia să facă un experiment să arate asta, dar asta e ce se întâmpla la acel moment.

Și oarecum, existau discuții aprinse despre asta în -- știți, casele de gin și cafenele și așa localuri. Și Charles se îngrijora de asta. Charles II ar fi zis, știți, trebuie să țineți asta - să facem un local unde faceți asemenea lucruri, unde oamenii nu devin așa -- știți.. Nu ne dorim să -- nu ne dorim să supărăm iar oamenii pe mine. Așa că -- deoarece când începeau să vorbească despre religie și știință și alte chestii, așa ceva a cauzat problemele lui taică-său. Și așa, Charles a zis, voi găsi bani și vă aloc o clădire, veniți aici și vă întâlniți doar să nu discutați religia aici. Și asta era ok pentru Boyle. El zice, Ok, începem să avem aceste întruniri. Și oricine dorește să facă știință e -- e prin timpul când și Isaac Newton a început să închege o mulțime de lucruri interesante. Și tot felul de oameni veneau la Societatea Regală, așa a fost numită. Trebuia să fii îmbrăcat destul de bine. Nu era ca o conferință TED. Era un singur criteriu, trebuia să fii -- să arăți ca un gentilom și ei permiteau oricui să vină. Atunci nu trebuia să fii membru.

Și așa, ei se întruneau și tu făceai -- Oricine care urma să prezinte un experiment care era un fel de cuvânt nou la acel timp, să demonstreze un principiu, trebuia s-o facă pe scenă așa ca toți să poată vedea. Și ei erau -- partea importantă era că nu trebuia să vorbești despre motive primare, de exemplu. Și Dumnezeu era înafara explicațiilor. Natura faptică a realității nu era o problemă. Nu ai voie să vorbești despre natura absolută a ceva. Nu ai voie să vorbești despre ceva ce nu puteai demonstra. Și dacă cineva poate vedea, puteai spune iată cum operează dispozitivul, iată cum procedăm și iată ce se întâmplă. Și văzând ce se întâmplă, era Ok să generalizezi și să afirmi că ești sigur că asta se va întâmpla oricând facem ceva de acest gen. Așa că poți începe să formulezi anumite reguli. Zici, oricând avem starea de vacuum veți descoperi că o morișcă nu va roti alta, dacă unica conexiune între ele e orice exista între ele înainte de vacuum. Așa fel de afirmații. Lumânările nu pot arde în vacuum de aceia, probabil nici bujiile nu ar arde. Nu e clar; de fapt bujiile vor arde dar ei nu știau asta; nu aveau bujii. Dar ei -- (Hohote de râs) -- poți născoci reguli dar ele trebuiau să se asocieze doar cu cea ce ai reușit să demonstrezi.

Și majoritatea demonstrărilor trebuiau să fie vizuale. Și când faci un experiment pe scenă, și nimeni nu-l poate vedea, doar pot auzi, ei ar fi gândit că ești ciudat. Adică, realitatea e cea ce poți vedea. Asta nu era o regulă explicită a întâlnirilor, dar sunt sigur era parte a lor, știți. Dacă oamenii aud voci, și nu le pot vedea sau asocia cu cineva, apoi probabil persoana nici nu e acolo. Dar idea generală că doar poți -- doar realmente poți vorbi despre lucruri care au careva bază experimentală. Nu conta dacă Thomas Hobbes, un filosof local, zicea ceva despre ele, știți, deoarece nu urma să discuți motivele primare.

Ce se întâmpla aici, la mijlocul sec. 17, era ce-a devenit domeniul meu -- știința, știința experimentală -- se distanța de celelalte, și se distanța într-un mod fizic deoarece se făcea într-o încăpere separată, dar de asemenea -- e ceva uluitor ce s-a întâmplat. Știința a tot fost încâlcită cu teologie și filozofie, și -- și -- și matematică, care de fapt nu e știință. Dar știința experimentală a fost legată de toate acestea. Și partea matematică și partea de știință experimentală se distanța de filozofie. Și -- lucrurile -- nu ne-a părut rău niciodată.

A fost așa de mișto de atunci. Adică, doar -- doar -- s-a descâlcit de ceva care chiar împiedica dezvoltării tehnologiei. Și cred oricine din această sală -- și e vorba de acum doar 350 ani. Știți, asta-i o perioadă scurtă. Sunt probabil 300 000 de ani de când majoritatea din noi, strămoșii majorității din această sală au ieșit din Africa și-au cotit la stânga. Știți, cei care-au cotit la dreapta, sunt unii din ei în traducerea japoneză. Dar asta s-a întâmplat foarte -- foarte mult timp în urmă comparativ cu acum 350 ani. Dar în acești 350 ani locul ăsta a suferit o grămadă de schimbări.

De fapt, oricine din această sală probabil -- mai ales dacă aveți și geanta cu voi -- unii din voi știu că nu v-ați luat gențile -- dar dacă aveți geanta, oricine din această sală are în buzunar sau poate în odaie ceva ce cu 350 ani în urmă pentru a-l obține regii ar fi mers la război. Adică, dacă vă imaginați cât de important -- dacă aveți un sistem GPS și nu există sateliți, n-ar fi de prea mare folos. Dar, ceva -- dar, știți, dacă cineva ar fi avut un sistem GPS în secolul 17 un rege ar fi strâns armata și ar fi mers să-l ia, știți. Dacă acea persoană --

Audiența: Ursuleț de pluș? Ursuleț de pluș?

Kay Mullis: Ei ar fi putut merge la război pentru un ursuleț de pluș, da. Dar -- fiecare din noi are chestii. Adică, individual fiecare are obiecte pentru care regii ar fi mers la război să le obțină. Și asta-i doar 350 ani. Nu prea mulți oameni s-au ocupat de așa ceva. Știți, oamenii importanți -- aproape la sigur puteți citi despre viețile lor, despre toți oamenii importanți care au avansat știința, așa.

Și cred -- acest gen de lucruri, știți, toate aceste lucruri au originea în separarea acestor tipuri de lucrări care le facem -- Și eu, când eram copil aveam înnăscută această idee dacă vrei să știi ceva -- știți, poate din cauză că tata era plecat des, și mama nu prea știa multă știință, dar eu credeam că dacă vrei să știi ceva despre lucruri, apoi le faci -- faci un experiment, știți. Ai -- ai ceva -- Aveam un simț natural al științei și a setării experimentelor. Credeam că așa toți gândeau dintotdeauna. Credeam că oricine cu un pic de creieri ar fi procedat la fel. Nu-i adevărat. Adică, o mulțime de oameni -- știți, eram unul din acei savanți care -- dau de bucluc noaptea trecută la cină din cauza a ceva gen post-modernism. Și nu intenționam, știți -- unde este doamna acea?

Audiența: Aici. (Hohote de râs)

KM: Adică, n-am considerat întâmplarea ca o ceartă ci mai mult ca o discuție mai agitată. Nu m-a afectat personal dar -- Eu doar -- cred -- Am crezut naiv până această experiență la surfing m-a inițiat în sec. 17, credeam că așa gândesc oamenii, și toți așa fac și ei recunosc realitatea prin ce pot vedea, sau atinge, sau auzi.

Oricum, când eram copil -- Eu -- de exemplu aveam această -- aveam această cărțulie de la Fort Sill, Oklahoma -- Asta-i pe atunci când tatăl lui George Dyson începea exploziile nucleare -- se gândea la propulsarea rachetelor cu explozii nucleare și chestii. Eu mă gândeam să construiesc mici rachete proprii. Și știam că broaștele -- micuțele broaște -- aveau aspirații de călătorie spațială, ca și oamenii. Și eu -- (Hohote de râs) Eu încercam să construiesc -- un sistem de propulsie care ar fi cauzat o rachetă, poate de vreo patru picioare (1.5m) să zboare câteva mile. Și ăsta era un fel de obiectiv al meu. Vroiam să dispară din văz și apoi vroiam această parașută mică să revină cu broscuța în ea. Și -- eu -- eu -- aveam această cărțulie din Fort Sill, Oklahoma, unde se afla o bază de rachete. Au distribuit-o rachetiștilor amatori și scria acolo să nu încălziți un amestec de perclorat de kaliu și zahăr. (Hohote de râs) Știți, asta-i ce numiți o îndrumare. (Hohote de râs) Tu oarecum -- îți zici, păi, să vedem dacă pot obține niște clorură de kaliu și zahăr, perclorat și zahăr, și să le încălzesc; ar fi interesant să văd ce nu vor să fac, și care-ar fi reacția -- și cum ar putea să funcționeze. Și nu aveam -- e de parcă mama prezida asupra curții de pe geamul de la etaj, unde călca sau așa ceva. Și ea obișnuia să tragă cu ochiul și dacă observa nori de fum se lăsa peste geam și ne admonesta să ne păzim ochii. Ăsta era modul ei -- Știți, ăsta era cel mai cumplit lucru care ni se putea întâmpla. De asta credeam că dacă nu-mi scot ochii ... pot să ignor faptul că e interzis să încălzești această soluție. Urma să fiu foarte atent dar oricum avea s-o fac. E ca orice altceva ce-i interzis: încerci în spatele garajului. (Hohote de râs)

Așa că am mers la farmacie și am încercat să cumpăr niște perclorat de kaliu și nu era de neconceput pe atunci ca un copil să intre în farmacie să procure chimicale. În zilele noastre e: nu doamnă, să vă verificăm pantofii. Și... (Hohote de râs) Dar atunci nu era așa -- nu aveau, dar tipul mi-a zis că are -- I-am zis, ce fel de săruri de kaliu aveți? Știți. Și avea nitrat de kaliu. Și mi-am zis c-ar putea face același lucru, orice-ar fi. Sunt sigur că are de-a face cu rachetele sau n-ar fi fost în acel manual.

Așa că am -- am făcut câteva experimente. Știți, am început cu cantități minuscule de nitrat de kaliu și zahăr, de care aveam destul, și le amestecam în proporții diferite, și am încercat să le aprind. Doar să văd ce se va întâmpla când le amesteci. Și -- ardeau. Ardeau oarecum încet dar lăsau un miros plăcut, comparativ cu alte combustibile pe care le-am încercat și care conțineau sulf. Și mirosea a caramele arse. Și apoi am încercat chestia cu topitul și le-am topit. Și s-au topit într-un fel de sirop lichid și cafeniu. Și când s-a răcit a format o substanță tare ca piatra, și când o aprindeai sărea ca lovită. Adică, vasul cu acea substanță după răcire -- la aprindere începea să danseze prin toată curtea. Și mi-am zis că acesta e modul de a duce o broscuță acolo unde dorește să ajungă. (Hohote de râs)

Așa că am început să construiesc -- și, tatăl lui George avea o mulțime de ajutoare. Eu - doar fratele mai mic. Dar eu -- mi-a luat vreo -- mi-a luat vreo, aș zice, șase luni până în final mi-au ieșit toate mărunțișurile. Sunt o sumedenie de mărunțișuri în joc când faci o rachetă care chiar funcționează, chiar și după ce ai combustibilul. Dar faci asta prin -- eu doar -- știți, experimentați și faceți notițe uneori, faceți observații, așa. Și încetișor puneți pe picioare o teorie despre cum funcționează aceste chestii. Și era -- eu urmam toate regulile. Nu știam care sunt regulile sunt un savant înnăscut, cred, sau vreun gen de rămășiță din sec. 17, orice.

Dar oricum, în fine aveam un dispozitiv care repetate ori ducea o broscuță înafara câmpului vizual și-o aducea vie înapoi. Și n-am -- adică, nu ne temeam să facem asta. Ar fi trebuit să ne temem deoarece făcea o grămadă de fum, și o grămadă de gălăgie și era destul de puternică, așa. Și uneori explodau. Dar nu mă îngrijora de fapt, că, știți, explozia ar putea cauza distrugerea planetei. Nu auzisem de cele 10 moduri care ar trebui să ne îngrijoreze de -- Apropo, m-aș fi putut gândi că mai bine nu fac așa ceva deoarece ei îmi zic să n-o fac, știți. Și că mai bine obțin o permisiune de la guvern. Dacă aș fi aștepta așa ceva n-aș fi reușit -- broscuța ar fi murit, știți.

Oricum, vă povestesc asta deoarece-i o istorioară bună, și mi-a zis să povestesc lucruri personale, știți, și este personală -- mă gândeam să vă povestesc despre prima noapte când am întâlnit soția mea dar ar fi fost prea personal, nu-i așa?

Așa că, am și altceva ce nu-i personal. Dar acesta... procesul e cea ce cred eu a fi știință, adică, începeți de la o idee, și apoi în loc să, de exemplu, căutați pe la toți experții de care ați auzit v-odată -- eu -- uneori faceți asta, dacă vreți ulterior să publicați un articol trebuie să găsiți cine alții au mai lucrat la asta. Dar în procesul de cercetare, aveți o idee -- ca atunci când am avut o idee într-o noapte c-aș putea amplifica ADN cu două oligonucleotide, și aș putea face o mulțime de copii a unor părți mici de ADN, știți, gândirea asupra acestei idei mi-a luat vreo 20 minute în timp ce conduceam mașina, și apoi în loc să merg -- am mers înapoi și am vorbit cu lumea despre asta, dar dacă aș fi ascultat ce mi-au spus toți prietenii mei biologi moleculari -- aș fi abandonat-o.

Știți, dacă aș fi mers să caut ce zice un expert care mi-ar fi zis dacă va funcționa sau nu, el mi-ar fi spus, nu, probabil nu va merge. Deoarece rezultatele ar fi fost atât de spectaculoase dacă ar fi funcționat, că ar fi schimbat modul fiecăruia de a studia biologia moleculară. Nimeni nu vrea un chimist să vină și să răscolească prin lucrurile voastre și să schimbe tot. Dar dacă mergeți la un expert și întotdeauna nu -- nu întotdeauna primiți răspunsul corect, așa. Dar știam, mergi în laborator și încerci să faci idea să funcționeze. Și atunci devii singur expertul, și poți spune, știu că funcționează, deoarece chiar aici în această eprubetă e unde s-a reprodus, și aici, pe acest gel, e o panglică micuță care știu că-i ADN și e chiar ADN-ul pe care vroiam să-l amplific, așa că! Funcționează.

Știți, așa se face știința. Și apoi vă întrebați, păi, ce-ar fi de făcut să funcționeze mai bine? Și atunci identificați moduri mai bune și mai bune de-a face acest lucru. Și tot-timpul lucrați reieșind din, știți, date care vi le-ați generat anterior experimentând: lucruri care le puteți prezenta pe scenă. Și nici un fel de șmecherii pe din dos. Adică, totul e -- trebuie să fii foarte onest cu cea ce faceți dacă vreți să funcționeze. Adică, puteți fabrica rezultatele și apoi să faceți alt experiment în baza acestora. Așa că trebuie să fiți onești. Și eu în principiu sunt onest. Am o memorie nu prea bună și dez-onestitatea mă duce în bucluc, dacă, să zicem -- oarecum am fost foarte onest și natural de iscoditor, și asta oarecum duce la acest gen de știință.

Acum, să vedem... Mai am 5 minute, așa? Bine. Nu toți savanții sunt așa. Știți -- și e o grămadă de -- (Hohote de râs) E o grămadă de -- foarte multe s-au întâmplat de când Isaac Newton și toate acestea au avut loc. Unul din cele întâmplate prin timpul Războiului II Mondial în aceiași perioadă de timp înainte și cu siguranță după guvernul a -- realizat că savanții nu-s doar tipi ciudați pe care, știți, îi țineți în turnuri de fildeș și fac lucruri ridicole în eprubete.

Savanții, știți, au făcut Războiul II Mondial așa cum îl știm, foarte posibil. Ei au construit obiecte mai rapide. Au făcut arme mai mari pentru a le doborâ. Știți, făceau medicamente pentru piloți dacă sufereau în proces. Au făcut tot felul de -- și în final o bombă gigantică pentru a încheia totul, așa? Și toți au meditat puțin și-au zis, știți, trebuie să investim în aceste chestii, deoarece oricine are cei mai mulți asemenea oameni lucrând în diferite locuri va avea poziția dominantă, cel puțin militar și probabil în tot genul de evaluări economice. Și ei s-au implicat și așa s-a născut complexul industrial științific. Și din el au apărut o sumedenie de savanți care au ales domeniul din cauza banilor, așa, deoarece banii au devenit accesibili. Și ei nu mai erau băieții curioși cărora le plăcea să lanseze broscuțe în zbor. Ei erau aceiași oameni care mai apoi au mers la școlile medicale, așa, deoarece se puteau obține bani din asta, știți. Adică, mai târziu ei toți au mers în business -- adică, erau valuri în liceu, cineva zicea, știți, dacă vreți să fiți bine, deveniți un savant. Și, nu mai e așa. Vreți să fiți bogat, deveniți un antreprenor.

Totuși o mulțime au venit în știință pentru bani, putere și călătorii. Asta era pe atunci când era ușor de călătorit. Și acești oameni nu se gândesc -- Ei nu -- ei nu totdeauna spun adevărul, știți. De fapt, nu există nimic în contractele lor care le-ar oferi avantaje dacă întotdeauna ar spune adevărul. Și persoanele de care vorbesc sunt cele ca -- ei afirmă ca sunt membru a unui comitet numit, să zicem, Comitetul Inter-Guvernamental pentru Schimbarea Climei. Și ei -- ei au aceste mari ședințe în care încearcă să clarifice cum urmează să -- cum urmează să demonstrăm continuu că planeta se încălzește pe când asta-i contrariu observațiilor majorității lumii. Adică, dacă de fapt vom măsura temperatura pentru o perioadă -- am în vedere, temperatura a fost măsurată deja foarte atent timp de 50, 60 ani -- a fost măsurată perioade mai îndelungate, dar în moduri corecte și precise cu păstrarea înregistrărilor - timp de 50-60 ani, și de fapt, temperatura n-a crescut deloc. E oarecum, temperatura medie a crescut un piculeț deoarece temperatura nocturnă la stațiile meteorologice a crescut doar un pic.

Dar e o explicație bună pentru asta. Și asta-i că stațiile meteo sunt construite în afara orașului unde se afla aeroportul și acum orașele au crescut și e beton peste tot și asta se numește efectul urban. Și majoritatea celor responsabili care măsoară temperaturile realizează că trebuie să protejezi instrumentele de măsurare de el. Și chiar și așa, știți, deoarece clădirile se încălzesc ziua și rămân puțin mai calde peste noapte. Așa că temperatura s-a, oarecum, târât în sus. Trebuia s-o facă. Dar nu cu mult. Nu ca, știți -- Primul tip -- primul tip care a avut idea că urmează să ne prăjim pe Pământ, de fapt el nu s-a gândit în acest mod.

Numele lui e Sven Arrhenius. El e suedez și zicea dacă dublezi volumul de CO2 în atmosferă cea ce el credea posibil -- se întâmpla asta în 1900 -- temperatura ar urma să crească cu vreo 5.5 grade, conform calculelor. Se gândea la Pământ ca, oarecum ca, știți, un obiect complet insulat fără nimic pe el, doar energie primită, energie emisă. Și așa a propus această teorie și zice, asta ar fi mișto, deoarece asta va cauza un sezon verde mai îndelungat în Suedia știți, și surfer-ilor le place asta, surfer-ii se gândeau că asta-i o idee mișto deoarece uneori e destul de rece în ocean și -- dar o mulțime de persoane mai târziu au început să creadă că asta ar fi rău, știți. Și nimeni de fapt n-a demonstrat asta, așa? Adică, temperatura conform măsurărilor -- și puteți găsi aceste măsurări pe minunatul Internet, mergeți și obțineți toate înregistrările de la NASA, și înregistrările birourilor climatice și le veți examina singuri și veți vedea, temperatura doar a -- temperatura nocturnă măsurată la suprafața planetei a crescut un pic.

Și dacă faceți media cu temperaturile de zi, se pare că media a crescut cu aproximativ .7 grade în acest secol. Dar de fapt se ridica doar -- era doar în nocturnă; temperaturile de zi n-au sporit. Așa -- și teoria lui Arrhenius -- și toți suporterii încălzirii globale cred -- ei vor zice, da, ar trebui să sporească și pe timp de zi, dacă-avem efect de seră. Și, oamenilor le plac lucrurile care au, păi, nume, ca cele, cele ce și le pot închipui, așa? Adică -- dar oamenilor nu le plac lucruri ca acestea -- majoritatea -- vreau să spun, nu devii prea entuziasmat despre lucruri ca datele reale, știți, care ar servi ca dovadă pentru întărirea circuitului tropical în anii 1990. E un articol publicat în februarie și majoritatea din noi probabil n-a auzit de el. "Observații despre Variabilitatea Decadală Mare în Media Bugetului Radiativ Tropical." Scuzați-mă. Aceste articole sunt publicate de NASA și câțiva savanți din Columbia și Viliki și o grămadă de alte persoane, Princeton. Și aceste articole sunt publicate în revista Science, din întâi februarie, și ele -- concluzia în ambele articole, și de asemenea a editorului Science, ca, descrierile acestor articole pentru, știți, claritate, sunt că teoriile noastre despre încălzirea globală sunt total greșite. Adică, ce-au făcut acești tipi și asta-i ce -- oamenii de la NASA tot au spus asta de mult timp. Ei afirmă dacă măsori temperatura atmosferei apoi ea n-a crescut -- n-a crescut deloc. Măsurăm temperatura foarte atent de 20 ani deja, din sateliți și n-a fost observată o creștere. Și în aceste articole ei evidențiază ceva și mai uluitor, și anume e cea ce ei numesc radiație -- și nu voi intra în detalii deoarece e destul de complicat dar nu atât de complicat cum vă lasă să gândiți prin utilizarea cuvintelor din acele articole. Dacă intrați în esență ei zic că Soarele emite o anumită cantitate de energie -- noi știm cât de mult -- ea ajunge pe Pământ și Pământul emite înapoi o anumită cantitate. Când se încălzește el generează -- generează energie mai roșie -- adică, infraroșu, ca orice ce e cald, emite în infraroșu.

Toată chestia cu încălzirea globală -- gunoi de fapt, e că -- dacă -- dacă e prea mult CO2 în atmosferă căldura care încearcă să fie emanată nu va reuși să iasă din atmosferă. Dar căldura de la Soare, care-i în mare parte jos în -- are cam 350 nano-metri, acolo-i media -- aceasta trece liber prin CO2. Așa că oricum vă încălziți dar nu disipați nimic. Păi, acești tipi au măsurat toate aceste lucruri.

Adică, puteți vorbi despre aceste chestii, și puteți scrie aceste rapoarte mari și puteți obține bani publici pentru asta, dar aceste -- ei chiar au făcut măsurări, și le-a ieșit că în ultimii 10 ani -- iată de ce spun "decadal" în titlu -- că energie -- că volumul de ceia ce ei numesc "imbalanță" a fost foarte diferit de ce se prognoza. De parcă, mărimea imbalanței -- adică căldura primită și care nu e disipată, cea ce s-ar produce dacă dublezi CO2 în atmosferă, apoi nu suntem deloc aproape de prognoze, iată.

Dar dacă am ajunge în 2025 sau pe atunci să avem volum dublu de CO2 față de 1900, ei zic că asta ar spori bugetul energetic cu aproximativ -- cu alte cuvinte 1 watt pe centimetru pătrat mai mult vom primi decât vom disipa. Și planeta ar trebui să devină mai caldă. Bine, ei au descoperit în aceste studii -- două studii făcute de echipe diferite -- că 5.5 watt pe metru pătrat am tot primit în anii 1998, 1999, și nu s-a prea încălzit nimic.

Așa că teoria e kaput -- e nimic. Aceste articole trebuiau numite "Sfârșitul Fiasco-ului - Încălzirea Globală," așa. Ei sunt îngrijorați, și se observă că au concluzii foarte atent formulate în aceste articole, deoarece vorbesc despre laboratoare mari finanțate cu sume mari de bani și de oameni speriați.

Știți, de-ar fi zis, știți ce? Nu mai există o problemă cu încălzirea globală, așa că am putea -- știți, ei sunt finanțatorii. Și dacă inițiați o cerere de finanțare cu așa ceva și afirmați, încălzirea globală la sigur n-are loc... dacă ei -- dacă ei -- dacă ei de fapt -- dacă ar fi zis așa, Eu ies de aici. (Hohote de râs) Chiar voi sta în picioare și -- (Hohote de râs) (Aplauze) Ei trebuiau să zică asta. Dar trebuiau să fie foarte atenți.

Și ce vreau să spun e că vă puteți delecta, deoarece editorul Science, care nu-i un amator, și ambele aceste destul de profesionale -- echipe foarte profesionale au ajuns la aceași concluzie și în ultimele rânduri în articole lor ei aveau să spună, asta înseamnă ce credeam a fi modelul circulator global care prezicea că Pământul urmează să se supraîncălzească integral s-a dovedit a fi greșit. E greșit cu o marjă mare. Nu-i greșit doar puțin. Ei doar -- ei doar au interpretat greșit faptul că Pământul -- cu siguranță sunt anumite mecanisme de care nimeni nu știa deoarece căldura tot vine și nu s-a încălzit deloc.

Așa că planeta e ceva foarte uimitor, știți, este mare și oribilă -- și mare și minunată, și face tot felul de lucruri de care nu știm nimic. Așa că, motivul că v-am povestit aceste lucruri, Ok, ăsta-i modul în care trebuie să faci știință -- anumite cercetări sunt făcute din alte motive sau doar curiozitate. Și sunt o mulțime de chestiuni ca încălzirea globală și gaura de ozon și știți o grămadă mare de chestii publice științifice, de care dacă te interesezi, apoi trebuie să intri în detalii și să citești articole denumite, "Variabilitatea Decadală Majoră în..." Trebuie să înțelegeți ce înseamnă fiecare din aceste cuvinte. Și dacă ascultați ce zic tipii care promovează aceste chestii și fac o grămadă de bani din ele, apoi veți fi dezinformat, și vă veți îngrijora de chestii greșite.

Vă amintiți cele 10 catastrofe care ne pot distruge. Una din ele -- (Hohote de râs) Și asteroizii sunt una din cele cu care chiar sunt de-acord. Adică, trebuie să urmărim asteroizii. Ok, mulțumesc că m-ați ascultat. (Aplauze)