Justin Hall-Tipping: Energia viitorului fără rețea electrică

De ce nu putem rezolva aceste probleme? Știm care sunt. Ceva pare mereu să ne oprească. De ce? Îmi amintesc ziua de 15 martie, 2000. Icebergul B15 s-a prăbușit de pe banchiza Ross. În ziare scria: „A fost parte dintr-un proces normal.” Ceva mai jos în acel articol scria: „O pierdere care ar necesita în mod normal 50-100 de ani pentru refacerea stratului de gheață.” Același cuvânt: „normal”, avea două înțelesuri, aproape opuse.

Dacă vizităm icebergul B15 azi la plecare, vom da de ceva înalt de 300 m, lung de 50 de km, lat de 10 km, cu o greutate de 2 miliarde tone. Îmi pare rău, nu e nimic normal aici. Și totuși, această perspectivă umană de-a privi lumea ce ne înconjoară prin prisma normalului e una din forțele care ne împiedică să dezvoltăm soluții adevărate. La doar 90 de zile după apariția articolului, s-a făcut cea mai mare descoperire a secolului trecut. S-a descifrat pentru prima dată genomul uman. Acesta e codul din fiecare celulă din cele 50 de trilioane care alcătuiesc ceea ce suntem. Dacă luăm codul dintr-o celulă și-l desfășurăm, e lung de un metru, subțire de doi nanometri. Doi nanometri reprezintă grosimea a 20 de atomi.

Și m-am întrebat: Ce-ar fi dacă răspunsul la problemele cele mai mari s-ar găsi în locurile cele mai mici, unde diferența între ce-i valoros și ce nu, e doar o adăugare sau o eliminare a câtorva atomi? Și ce-ar fi dacă am obține controlul suprem asupra esenței energiei, electronul? Așadar, am pornit în jurul lumii să-i caut pe cei mai buni și mai luminați cercetători din universități, ale căror descoperiri colective au potențialul de a ne ajuta să facem asta și am format o companie care să aplice ideile lor extraordinare.

După șase ani și jumătate, o sută optzeci de cercetători au dezvoltat câteva proiecte uimitoare în laborator. Vă voi prezenta trei din cele menite să pună capăt incinerării planetei și care, în schimb, să ne permită să generăm toată energia necesară exact acolo unde ne aflăm, fără poluare, în siguranță și ieftin. Gândiți-vă la spațiul pe care-l folosim mai tot timpul. O cantitate de energie uriașă provine de la soare. Ne place lumina care intră în cameră, dar în mijlocul verii, toată căldura intră în camera pe care încercăm s-o menținem răcoroasă. Iarna, e exact invers. Încercăm să încălzim spațiul în care ne aflăm, dar căldura se pierde prin fereastră.

N-ar fi oare grozav dacă fereastra ar putea direcționa căldura în interiorul camerei dacă e nevoie sau în afară, înainte să intre? Un material care poate face asta este un material remarcabil, carbonul, care își schimbă structura printr-o reacție incredibilă în care grafitul e sublimat cu jet de vapori și când vaporii de carbon se recondensează, se solidifică într-o structură diferită: o rețea hexagonală tubulară. Dar acest carbon hexagonal, numit nanotub de carbon, e de o sută de mii de ori mai subțire decât firul de păr. E de o mie de ori mai conductiv decât cuprul. Cum e posibil? La scară nanometrică materialele arată și se manifestă foarte diferit. Carbonul obișnuit e negru. Carbonul, la scară nanometrică, e transparent și flexibil. În această formă structurală, dacă-l combin cu un polimer și-l aplic pe fereastră, când e în starea sa colorată va reflecta toată lumina și căldura, iar în faza transparentă va lăsa toată lumina și căldura să treacă, cu faze intermediare posibile. Pentru a-i schimba faza e nevoie de un puls de 2 volți timp de o milisecundă. Odată schimbată starea, și-o menține până când i-o schimbi din nou.

În timp ce lucram la această incredibilă descoperire la Universitatea din Florida, ni s-a spus să mergem alături să vizităm un alt cercetător, care lucra la un proiect incredibil. Imaginați-vă că n-ar trebui să folosim lumina artificială pentru a circula noaptea. Trebuie să vedem în întuneric, da? Cu acest material e posibil. Două materiale nanometrice: un detector și un imager. Lățimea totală e de 600 de ori mai mică decât prima decimală. Preia toate undele infraroșii disponibile noaptea, le transformă în electroni în interspațiul celor două pelicule și permite vizualizarea unei imagini transparente. Voi arăta audienței TED pentru prima dată cum funcționează. Prima dată vă arăt transparența. Transparența e esențială. E o peliculă prin care poți vedea. Voi stinge luminile. Vedeți, printr-o peliculă minusculă, cu o claritate incredibilă.

În timp ce lucram la acest proiect am realizat: acesta preia radiațiile infraroșii, lungimile de undă, și le transformă în electroni. Ce-ar fi dacă l-am combina cu pelicula asta? Instantaneu transformi energia în electroni pe o suprafață flexibilă pe care o poți lipi pe fereastră. Dar pentru că e flexibilă poate fi aplicată pe orice suprafață. Centrala electrică de mâine nu e o centrală. Am vorbit de generare și consum. Vrem să vorbim despre stocarea energiei și din nefericire cea mai bună alternativă pe care o avem e ceva conceput în Franța cu 150 de ani în urmă, bateria acidă cu plumb. Din perspectiva cost / eficiență e tot ce avem mai bun.

Realizând că nu era să înghesuim 50 de baterii în beci pentru a stoca energie, ne-am adresat unor ingineri de la Universitatea Texas din Dallas, și le-am dat această diagramă. De fapt, eram la o cină în apropiere de Dallas, în Fort Worth Airport. I-am întrebat: „Puteți construi asta?” Iar acești ingineri, în loc să râdă de noi, au spus: „Da.” Și ce au construit a fost eBox. EBox testează nanomateriale noi capabile să stocheze electroni pe exterior, să-i țină până ai nevoie de ei și apoi să-i elibereze și să-i transfere. Asta înseamnă că pot genera energie fără poluare, eficient și ieftin chiar în locul în care mă aflu. Este energia mea. Și dacă nu-mi trebuie, pot să o redirecționez, să o stochez pe fereastră și să o trimit sub formă de fascicul de lumină către locuința ta. Iar pentru asta nu am nevoie de o rețea electrică între noi.

Rețeaua în viitor nu va mai exista iar energia, nepoluantă și eficientă, va fi într-o zi gratuită. Dacă reușim asta, obținem ultima piesă din puzzle, apa. Fiecare din noi, în fiecare zi, avem nevoie de opt pahare de apă, pentru că suntem oameni. Când vom rămâne fără apă, cum se întâmplă în unele părți ale lumii, curând vor urma și alte regiuni, vom fi nevoiți să obținem apa din mare, iar asta va necesita instalații de desalinizare. Vor costa 19 trilioane de dolari. Vor necesita și o cantitate uriașă de energie. Pompele vor necesita o cantitate dublă de petrol decât resursele existente pentru a genera apa. Pur și simplu nu va fi posibil. Dar într-o lume în care energia e liberă, ușor de transmis și ieftină, vom putea lua orice apă, oriunde ne aflăm, s-o transformăm în orice dorim.

Mă bucur să colaborez cu cercetători incredibil de inteligenți și binevoitori, la fel de binevoitori ca mulți pământeni, dar cu o perspectivă magică asupra lumii. Și mă bucur să le văd descoperirile ieșind din laborator în lume. A fost o călătorie lungă pentru mine. Cu 18 ani în urmă, am văzut o fotografie în ziar. A fost făcută de Kevin Carter care s-a dus în Sudan să documenteze foametea de acolo. Am purtat această fotografie cu mine zilnic de atunci. E fotografia unei fetițe care moare de sete. E cumplit de nedrept. E pur și simplu nedrept. Putem mai bine de-atât. Ar trebui să ne străduim mai mult de-atât.

Și de câte ori dau de cineva care spune: „Lucrezi la ceva prea dificil. Nu vei reuși niciodată. N-ai destui bani. N-ai destul timp. Sunt alte lucruri mai interesante de făcut.”, le spun: „Încearcă să-i spui ei asta.” Asta îmi spun în gând. Spun mulțumesc și merg mai departe. De asta trebuie să ne rezolvăm problemele. Și știu cum să le rezolvăm - obținând controlul suprem asupra unității de bază a naturii, esența vieții: simplul electron.

Mulțumesc.

(Aplauze)