Joshua Prince-Ramus despre biblioteca publică din Seattle

Voi prezenta rapid trei proiecte. Nu am mult timp să fac asta. Vreau să susţin trei idei cu această prezentare rapidă. Prima este ceea ce mie îmi place să numesc procesul hiper-raţional. Este un proces care duce raţiunea la un nivel aproape absurd şi depăşeşte toată încărcătura care însoţeşte în mod normal ceea ce oamenii ar numi o concluzie logică la ceva. Şi se încheie în ceea ce vedeţi aici, un lucru despre care poate nu v-aţi aştepta să fie rezultatul raţiunii.

Al doilea - [neclar] al doilea lucru este că acest proces nu poartă o semnătură. Nu există nici un autor. Arhitecţii sunt obsedaţi de drepturile de autor. Acest lucru a fost editat şi aparţine unei echipe. De fapt, nu mai vedem, în cadrul acestui proces, creaţia tradiţională a maestrului arhitect o schiţă efectuată de slujitorii lui.

Iar al treilea este că el provoacă -- şi aceasta este, în lungimea acestuia, foarte greu să susţină de ce, conectează toate aceste lucruri dar provoacă cea mai modernă noţiune a flexibilităţii. Moderniştii au spus, vom crea un fel de, spaţii singulare care sunt generice. Se poate întâmpla aproape orice în cadrul acestora. Eu o numesc un fel de flexibilitate puşcă. Întorci capul în acest mod, tragi, si eşti obligat să omori ceva. Deci, aceasta este promisiunea celui mai înalt modernism: în cadrul unui singur spaţiu, de fapt, poate avea loc orice tip de activitate. Dar după cum vedem, costurile operaţionale au început să diminueze costurile de capital în ceea ce priveşte parametrii de proiectare. Şi astfel, cu acest tip de idee, ceea ce se întâmplă este, de fapt, tot ceea ce este în clădirea în ziua deschiderii, sau orice pare a fi cea mai urgentă nevoie, începe să scadă posibilitatea şi orice ar subsuma ea, a orice altceva s-ar putea întâmpla vreodată. Si astfel am propus un alt fel de flexibilitate ceva ce noi numim "flexibilitate compartimentată". Şi ideea este că tu, în cadrul acestui continuum, identifici o serie de puncte şi proiectezi specific pentru ele. Ele pot fi împinse un pic, în afara centrului dar în cele din urmă, de fapt, obţineţi mai mult din spectrul original faţă de ceea ce aţi sperat iniţial. Cu inalta flexibilitate modernistă, care nu funcţionează cu adevărat.

Acum voi vorbi despre - am să construiesc Biblioteca Centrală din Seattle în acest fel, în faţa ochilor dumneavoastră în cinci sau şase diagrame, şi vreau să spun că acesta este cu adevărat procesul de proiectare pe care îl veţi vedea. Împreună cu personalul şi consiliul bibliotecii, ne-am fixat pe două poziţii de bază. Acesta este prima, şi arată, în ultimii 900 de ani, evoluţia cărţii şi a altor tehnologii. Această diagramă a fost un fel de piesă a poziţiei noastre cu privire la carte, şi poziţia noastră a fost, cărţile şi tehnologia-- ceva ce oamenii uită-- dar este o formă a tehnologiei care îşi va impărtăşi dominanţa cu orice altă formă de tehnologie cu adevărat puternică sau mass-media.

Cea de a doua premisă -- şi aceasta a fost ceva foarte dificil pentru noi, să convingem bibliotecarii de la început -- este faptul că bibliotecile de la începutul tradiţional în America al Bibliotecii Carnegie a avut şi o responsabilitate secundară, şi aceasta a fost pentru rolurile sociale. OK, acum, voi reveni la acest aspect mai târziu, dar ceva, de fapt, la început bibliotecarii au spus, "Nu, acest lucru nu ţine de mandatul nostru. Mandatul nostru se referă la media, şi în special la carte. "

Deci, ceea ce vedeţi acum este de fapt proiectarea clădirii. Diagrama de sus este ceea ce am văzut într-o întreagă serie de biblioteci contemporane care folosesc flexibilitatea modernă înaltă. Un fel de, orice activitate poate avea loc oriunde. Nu ştim care este viitorul bibliotecii, nu stim care este viitorul cărţii, aşa că am folosit această abordare.

Şi ceea ce am văzut erau clădiri foarte generice. Şi, mai rău, nu am văzut numai clădiri care erau foarte generice -- astfel, nu numai că sala de lectură arăta ca o cameră de copiere arăta ca zona pentru reviste dar aceasta însemna că orice problemă era perturbatoare pentru bibliotecă din momentul în care aceasta a început să includă orice altă activitate. Şi în acest caz, ceea ce a fost înglobat erau aceste responsabilităţi sociale determinate de expanisunea cărţii. Şi aşa am propus ceea ce este în diagrama de mai jos. O abordare neinspirată: pur şi simplu împărţirea pe compartimente. Punem acele lucruri a căror evoluţie am putea să o prezicem - şi nu vreau să spun că am putea spune orice s-ar întâmpla de fapt, în viitor, dar avem o anumită certitudine a spectrumului a orice s-ar putea întâmpla în viitor -- punem acestea în cutii concepute special pentru ele, şi punem lucrurile pe care nu le-am putut prevedea pe acoperişuri. Deci, aceasta a fost ideea centrală.

Acum, a trebuit să convingem biblioteca de faptul că rolurile sociale sunt la fel de importante ca media pentru a-i face să accepte aceste lucruri. Ceea ce vedeţi aici este, de fapt, programul lor pe stânga. Este ceea ce ni s-a dat în toată splendoarea şi concizia. Prima operaţie a fost să redigerăm să revenim, să le arătam si să le spunem, "Ştiţi ce?" Nu ne-am atins de plan, dar numai o treime din programul vostru se referă la cărţi şi media. Două treimi din acesta este deja dedicat - asta e banda alba de mai jos - lucrului care aţi spus că nu este important: este dedicat deja funcţiilor sociale." Deci, odată ce le-am prezentat acest fapt, au fost de acord ca acest concept ar putea fi unul funcţional. Am obţinut dreptul de a ne întoarce la primele principii-- aceasta este cea de a treia diagramă. Am recombinat totul. Şi apoi am început să luăm noi decizii.

Ceea ce vedeţi în partea dreaptă este designul bibliotecii. în special în ceea ce priveşte suprafaţa. În partea stângă a diagramei, aici, veţi vedea o serie de cinci platforme -- un fel de faguri; programe colective. Şi în partea dreapta se găseşte şi mai mult spaţiu nedefinit, pentru lucruri ca sălile de lectură, a căror evoluţie in 20, 30, 49 de ani nu o putem prezice. În acest fel a fost proiectată clădirea literalmente. Au semnat şi la nefericirea lor, am revenit după o săptămână, şi le-am prezentat aceasta.

OK? Şi, aşa cum puteţi vedea, este literalmente diagrama din dreapta. OK? Doar am redimensionat -- nu, cu adevărat, vorbesc serios, efectiv. Lucruri pe - pe partea stângă a diagramei, acestea sunt cutiile. Le-am împărţit în cinci compartimente. Sunt foarte eficiente. Am lucrat cu un buget foarte mic. Le-am împins în jurul site-ului pentru a crea relaţii contextuale. Sala de lectură ar trebui să permită vederea spre apă- Intrarea principală ar trebui să aibă o piaţă publică în faţă sa să respecte codul de împărțire pe zone, şi aşa mai departe.

Deci, vedeţi cinci platforme -- acestea sunt cutiile -- în fiecare dintre ele un lucru foarte discret se întâmplă. Acest spaţiu dintre este un fel de continuum urban, aceste lucruri a căror evolutie nu o putem anticipa cu aceeaşi acurateţe. Pentru a vă putea face o idee despre puterea acestui concept, cel mai mare bloc este ceea ce noi numim spirala cărţii. Este efectiv construit într-un mod foarte ieftin -- este o parcare pentru cărţi. Pur şi simplu aşa se întâmplă să fie la cel de al şaselea nivel, dintre cele 10 ale clădirii, dar care nu este neapărat o abordare scumpă. Şi aceasta ne permite să organizăm întregul sistemul zecimal Dewey, într- o execuţie continuă: indiferent de modul în care colecţia creşte sau scade în cadrul clădirii, acesta va avea întotdeauna claritatea sa care va pune capăt traseului de lacrimi pe care cu toţi l-am experimentat în bibliotecile publice. (Râsete)

Şi astfel, aceasta a fost operaţiunea finală, care a constat în a lua aceste blocuri aşa cum erau toate împinse în afară în mod neregulat, şi să le reunim sub acelaşi înveliş. Acesta înveliş are o dublă funcţie, din nou din motive economice. Unul, este legat de stabilitatea laterală pentru întreaga clădire: este un element de structură. Dar dimensiunile sale au fost proiectate nu doar pentru rolul de element de structură ci şi pentru susţinerea fiecărei piese de sticlă. Sticlă a fost atunci - voi folosi doar cuvântul impregnată - dar a avut şi un strat de metal care a fost numit metal de subliniere. Acest metal acţionează ca o micro jaluzea astfel că din exteriorul clădirii nu se poate vedea în interior, însă din interior se poate vedea foarte bine afară, imaginea este transparentă.

Deci, acum am de gând să vă invit într-un tur al clădirii. Să vedem dacă pot găsi. Pentru oricine care este -- are rău de mişcare, îmi cer scuze. Deci, aceasta este clădirea. Şi cred că ceea ce este important, atunci când am dezvelit clădirea, publicul a crezut - a văzut-o ca fiind în totalitate rezultatul capriciului şi ego-ului nostru. Şi a fost apărată, vă vine să credeţi sau nu, de către bibliotecari. Ei au spus, "Uite, noi nu ştim ce este, dar ştim că este tot ceea ce avem nevoie să fie pe baza observaţiilor pe care le-am făcut legate de program." Aceasta se întâmplă în cadrul uneia dintre intrări. Deci, este o clădire neobişnuită pentru o bibliotecă publică. evident.

Deci acum intrăm în ceea ce se numeşte sala de lectură -- scuze, sufrageria. Acesta este de fapt un program pe care l-am creat împreună cu biblioteca. Era recunoscut că bibliotecile publice sunt ultimul vestigiu al spaţiului public gratuit. Există o mulţime de mall-uri care vă permit să intraţi pentru a vă adăposti de ploaie în centrul oraşului Seattle, dar nu sunt atât de multe spaţii gratuite care să ve permită să vă adăpostiţi de ploaie. Deci, aceasta era o zonă neprogramată în care oamenii ar putea, să facă aproape orice, inclusiv să mănânce, să ţipe, să joace şah şi aşa mai departe.

Acum ne mutăm în interiorul a ceea ce numim camera mixtă. Asta a fost un fel de zonă principală destinată tehnologiei în clădire. Vă rog să-mi spuneţi dacă nu mă puteţi urmări. Acum, sus. Aceasta este de fapt locul pe care l-am pus în clădire aşa că am putut să o cer în căsătorie pe soţia mea. Chiar acolo. (Râsete) Ea a acceptat.

Sunt în criză de timp, aşa că am de gând să mă opresc. Vă pot arăta asta mai târziu. Dar să vedem dacă pot ajunge foarte repede în spirala cărţii, deoarece cred că este, cum am spus, cea mai -- aceasta este sala de lectură -- cea mai originală parte a clădirii. Aţi ameţit deja? OK, deci aici, aceasta este spirala cărţii. Deci, este extrem de discretă, dar este de fapt o scară continuă. Acesta vă permite să, pe un bloc de oraş, urcaţi un etaj complet, deci aceasta este pe un spaţiu continuu.

OK, acum trebuie să reiau, pentru a dezbate al doilea proiect. O să încerc să trec foarte repede peste asta Așadar, aceasta este clădirea teatrului Dallas. A fost un client mai puţin obișnuit pentru noi, datorită faptului că au venit la noi și au zis: ”Avem nevoie să construim un nou sediu. Activitatea noastră s-a desfășurat într-un sediu temporar vreme de 30 de ani, și astfel, datorită acestui sediu temporar, compania noastră de teatru a căpătat o reputaţie proastă Teatrul este într-adevăr axat în New York, Chicago şi Seattle, cu excepţia companiei de teatru din Dallas." Şi însuşi faptul că au lucrat pe un spaţiu provizoriu însemna că pentru Beckett ar fi putut înlătura un perete; ar fi putut face "Cherry Orchard" ("Livada cu vişini") şi să facă o gaură în podea, şi aşa mai departe.

Deci a fost o sarcina foarte dificilă pentru noi să facem o clădire nou-nouţă care ar putea păstra - să fie o clădire curată, dar care să păstreze acest tip de natură experimentală. Iar a doua este, ei au fost ceea ce noi numim un teatru multi-forum: au inclus diferite tipuri de spectacole în repertoriu. Astfel, în cursul dimineţii vor face ceva în arenă, apoi vor face altceva în avanscenă şi aşa mai departe. Şi aşa, aveau nevoie să fie capabili să transforme rapid între diferite organizaţii de teatru, şi din motive bugetare operaţionale acest fapt nu se mai întâmplă în destul de multe teatre de acest gen din Statele Unite, aşa că a fost nevoie să găsim o modalitate de a depăşi acest lucru.

Deci, gândul nostru a fost să punem efectiv teatrul deasupra: pentru a lua acele lucruri care anterior au fost definite ca spaţiul din faţa casei şi spaţiul din spatele casei şi să le aşezăm -- deasupra şi sub casă -- şi să creăm un fel de "maşină de teatru", aşa cum am numit-o noi. Am investit banii în funcţionarea clădirii. Este aproape ca şi cum clădirea ar putea fi plasată oriunde: oriunde ai aşeza-o, zona de sub ea este destinată spectacolelor de teatru. Şi ne-a permis să ne întoarcem la primele principii, şi la redefinirea turnului, a incintei acustice, încorporarea luminilor şi aşa mai departe. Şi la o apăsare de buton, îi permite directorului artistic deplasarea dintre avanscenă prin împingere şi, în fapt, arena şi traversa şi podeaua plată într-o reconfigurare foarte rapidă.

Deci, în fapt, putem să mergem, utilizând bugetul operaţional putem - scuze, costurile de capital -- putem să realizăm ceea ce nu mai era realizabil în costuri operaţionale. Şi asta înseamnă că directorul artistic are acum o paletă din care el sau ea poate alege dintr-o serie de forme şi o serie de procesiuni, pentru că incinta din jurul teatrului care este în mod normal, prinsă cu faţa şi spatele casei aceste spaţii au fost eliberate. Deci un director artistic are abilitatea să arate -- să aibă un spectacol care intră într-o procesiune wagneriană, să prezinte primul act pauză într-o procesiune greacă, al doilea act în arenă, şi aşa mai departe.

Aşa, că am să vă arăt ceea ce -- ce înseamnă aceasta de fapt. Aceasta este imaginea teatrului văzut de aproape. Orice porţiune din jurul teatrului, de fapt, poate fi deschis discret. Sistemul de lumini poate fi ridicat separat ca şi cel acustic, aşa că poţi pune Beckett în scenă cu Dallas-ul ca fundal. Părţile pot fi deschise, astfel încât să puteţi avea acum de fapt, motociclete conduse direct în spectacol, sau poti avea doar o performanţă în aer liber, sau pentru pauze. Balcoane pot fi toate deplasate pentru a intra în aceste formaţiuni, dar pot să şi dispară. Linia avanscenei poate, de asemenea, să dispară. Poţi aduce obiecte uriaşe în interior, deci în fapt ei -- Compania de Teatru din Dallas -- primul lor spectacol o să fie o piesă despre Charles Lindbergh, şi doresc să aducă un aeroplan adevărat. Şi apoi, de asemenea, le oferă, în afara sezonului, capacitatea efectivă de a închiria spaţiul pentru cu totul alt gen de lucruri. Aceasta este noaptea - scuze, de la distanţă. Cu toate porţile deschise pentru diferite tipuri de evenimente. Si noaptea. Din nou, cu sistemul de lumini eliminat; şi sistemul acustic prezent Acesta este un spectacol cu camioane monstru.

Am să vă prezint acum şi ultimul proiect. Acesta este de asemenea un client mai puţin obişnuit. Au inventat întreaga idee de dezvoltare. Au venit la noi şi ne-au spus -- spre deosebire de dezvoltatorii obişnuiţi -- ne-au spus, "Dorim să începem prin furnizarea unui muzeu de artă contemporană în Louisville. Acesta este scopul nostru." Şi astfel, în loc să fie un dezvoltator care vede o oportunitate de a face bani, au văzut o abilitate de a fi un catalizator în oraşul lor. Iar faptul că au vrut să sprijine muzeul de artă contemporană a construit de fapt, pro forma lor , deci au lucrat în sens invers. Şi această pro forma ne-a condus la o clădire cu utilizare mixtă, care a fost foarte mare pentru a sprijini aspiraţiile lor de artă, dar, de asemenea, a deschis noi oportunităţi pentru artă în sine de a colabora, a interacţiona cu spaţiile comerciale cu care, de fapt, tot mai mulţi artişti doresc să lucreze. Şi de asemenea, ne-a trasat sarcina să găsim modalitatea prin care să avem ceva care era atât o clădire unică cât şi un fel de sub-clădire credibilă.

Aşa că acum am de gând să - acesta este cerul din Louisville -- vă voi prezenta numeroasele constrângeri care au condus la acest proiect. În primul rând, constrângerile de ordin fizic. A trebuit să operăm efectiv pe trei locaţii distincte, toate dintre ele, ei bine, mai mici decât dimensiunea construcţiei. A trebuit să operăm în apropierea noului centru Muhammad Ali, şi să respectăm acest lucru. A trebuit să operăm pe o luncă cu vechime de 100 de ani Acum, această suprafaţă este inundată de trei, patru ori pe an, şi există un dig în spatele site-ului nostru similar cu cel care a cedat în New Orleans. A trebuit să operăm în spatele coridorului I-64, o stradă care întretaie centrul acestor locaţii separate. Deci, acestea - am început să construim un fel de coşmar de constrângeri într-o cadă de baie. Sub cadă de baie sunt principalele linii de alimentare ale oraşului. Şi există un coridor pietonal pe care doreau să-l adăugăm care să lege o serie de clădiri culturale, şi un coridor panoramic - pentru că aceasta este zona istorică - pe care ei nu au dorit să o obstrucţioneze cu noua construcţie. (Râsete)

Şi acum vom adauga 1.1 milioane de metri pătraţi. Şi dacă am făcut ceva tradiţional, aceşti 1,1 milioane de metri patrati - acestea sunt programe diferite -- lucrul tradiţional ar fi să identificăm elementele publice, să le plasăm pe locaţii, şi acum am fi avut o situaţie cu adevărat îngrozitoare: o chestie publică în mijlocul unei căzi de baie care se inundă. Şi atunci am fi dimensionat toate celelalte elemente -- diferitele elemente comerciale: hotel, locuinţe luxoase, birouri, şi aşa mai departe -- şi basculate în partea de sus. Şi am fi creat ceva neviabil. În fapt - şi ştiţi acest lucru, aceasta este numită clădirea Time Warner. (Râsete)

Aşa că strategia noastră a fost foarte simplă. doar să ridicăm întregul bloc, să mişcăm câteva elemente, să le repoziţionăm, astfel încât să aibă un aspect care să se integreze centrului oraşului, şi să facă conexiunile de circulaţie şi redirecţionare rutieră. Deci, acesta este conceptul de bază, şi acum vă voi arăta la ce a condus acesta.

OK, pare foarte formală, un gest premeditat dar este ceva ce a rezultat în întregime din aceste constrângeri. Şi din nou, atunci când l-am prezentat, a fost un fel de nervozitate că aceasta este un fel de declaraţie a arhitectului, şi nu un arhitect care încercase să rezolve o serie de probleme. Acum, în această zonă centru, aşa cum am spus, avem capacitatea de a amesteca o serie de lucruri. Deci, aici puteţi vedea că aceste - acest - fel de raze x - turnuri sunt complet determinate de dezvoltator. Ei ne-a spus dimensiunile, mărimea, şi aşa mai departe şi noi ne-am concentrat pe a lua toate elementele publice -- holurile, barurile, tot ceea ce diferitele elemente comerciale ar include - şi combinate în centru, sub forma unei hărţi de metrou, în zona de transfer care ar include, de asemenea, Muzeul de Arta Contemporană.

Deci, creează o situaţie ca aceasta, în care aveţi artişti care pot lucra în cadrul unui spatiu de artă care are, de asemenea, o uimitoare vedere de la etajul 22, dar, de asemenea, are proximitatea prin care curatorul poate fie să deschidă, fie să închidă. Permite oamenilor să meargă pe bicicletă să fie văzuţi sau să vadă arta, şi aşa mai departe. De asemenea, înseamnă că, dacă un artist vrea să invadeze ceva de genul unui bazin de înot, ei pot începe să facă expoziţia într-un bazin de înot, astfel încât aceştia nu sunt obligaţi să lucreze întotdeauna în limitele spaţiului galerie de artă contemporană.

Deci, cum să construim acest lucru. Este foarte simplu: este un scaun. Deci, începem prin construirea miezurilor. Aşa cum construim miezurile, am construit muzeul de artă contemporană la scară. Acest lucru ne-a permis să avem o eficienţă incredibilă şi o eficienţă a costurilor. Aceasta nu este o construcţie cu buget mare. În momentul în care miezurile ajung la nivelul mediu, terminăm Muzeul de Artă, punem tot echipamentul mecanic în clădire şi apoi suspendăm totul în aer. Acesta este modul în care se construiesc hangarele de aeronave foarte mari, de exemplu, cel pe care l-au făcut pentru A380. Terminate miezurile şi corpul şi obţii ceva care arată ca acesta.

Acum, mai am doar 30 de secunde, aşa că doresc să pornesc o animaţie, şi vom trage concluziile cu vizionarea acesteia. (Aplauze)

Chris mi-a cerut să adaug -- teatrul este în construcţie, şi construcţia acestui proiect va începe într-un an, şi va fi terminat în 2010.