Jonathan Harris vorbește despre poveștile secrete ale Internetului.

Chiar mă consider un povestitor. Dar nu spun de fapt povești la modul clasic, adică, de obicei, nu spun poveștile mele. În schimb, sunt pasionat de scrierea de programe care permit unui număr mare de oameni, de peste tot din lume, să-și spună poveștile. Fac asta deoarece cred că oamenii au multe în comun. Cred că oamenii sunt foarte asemănători, dar mai cred că ne este greu să realizăm asta.

În timp ce studiez lumea observ o mulțime de diferențe și cred că toți vedem multe diferențe. Și ne defenim prin diferențele noastre. Știți, există diferențe de limbaj, diferențe etnice și rasiale, diferențe de vârstă, diferențe de gen, diferențe care țin de sexualitate, diferențe de venit și de bani, diferențe de educație, mai sunt și diferențe de religie. Avem toate aceste diferențe și cred că nouă ne plac, deoarece ne fac să ne simțim ca și cum ne-am identifica cu ceva, cu o comunitate mai mică. Dar cred că în ciuda diferențelor noastre noi, de fapt, avem multe în comun. Și unul dintre lucrurile pe care le avem în comun e dorința foarte puternică de a ne exprima. Cred că aceasta e o veche dorință umană. Nu e nimic nou.

Dar când e vorba de autoexprimare, în mod tradițional, mereu a fost acest dezechilibru între dorința de a ne exprima și numărul de prieteni înțelegători care sunt dispuși să piardă vremea și să ne asculte.

(Râsete)

Nici aceasta nu este ceva nou. Încă de la începuturile istoriei omenirii am încercat să îndreptăm acest dezechilibru creând artă, scriind poezii, compunând melodii, scriind articole și trimițându-le ziarelor, bârfind cu prietenii. Nu e nimic nou.

Ce e nou e faptul că în ultimii ani, multe dintre aceste activități foarte tradiționale, specifice omului, aceste acte de autoexprimare, s-au mutat pe Internet. Iar în timp ce se întâmpla asta, oamenii au început să lase amprente în urma lor, amprente care spun povești despre momentele lor de autoexprimare. Iar ce fac eu este să scriu programe, care studiază mulțimi întregi de astfel de amprente și apoi încearcă să tragă concluzii despre oamenii care le-au lăsat -- ce simt, ce gândesc, ce e diferit în lume azi decât de obicei. Genul acesta de întrebări.

Unul dintre proiectele care analizează aceste idei, și care a fost creat acum un an de zile, este un proiect numit We Feel Fine. Acesta este un program care la fiecare 2-3 minute scanează cele mai noi însemnări de pe bloguri din întreaga lume pentru a depista frazele care conțin ”(mă) simt” și ”acum (mă) simt”. Și când găsește o astfel de frază o copiază până la sfârșit, și apoi automat încearcă să deducă vârsta, sexul și localizarea geografică a persoanei care a scris acea propoziție. Apoi, știind locul și timpul, putem să aflăm cum era vremea când acea persoană a scris propoziția. Toate aceste informații sunt salvate într-o bază de date care adună în jur de 20.000 de sentimente pe zi. Funcționează cam de un an și jumătate. A ajuns pe la 7,5 milioane de sentimente până acum și o să vă arăt cum se văd aceste informații. Acesta este We Feel Fine.

Ceea ce vedeți aici este o învălmășală nebună de particule, fiecare reprezentând câte un sentiment care a fost scris în ultimele ore. Culoarea fiecărei particule corespunde cu tipul de sentiment -- așa că sentimentele vesele, pozitive sunt viu colorate. Iar sentimentele triste, negative sunt redate prin culori închise. Diametrul fiecărui punct reprezintă lungimea propoziției, așa că punctele mari conțin propoziții lungi, iar punctele mici conțin propoziții scurte. Orice punct poate fi accesat și mărit. Iar aici vedem: ”M-aș simți mult mai bine, dacă aș fi în brațele lui acum și aș simți dragostea lui pentru mine în îmbrățișarea lui și în tandrețea buzelor sale.” Uneori lucrurile devin destul de fierbinți și de erotice în lumea sentimentelor umane. Și toate acestea sunt scrise de oameni: ”Știu că în mod obectiv asta nu înseamnă mult, dar după ce am petrecut atâția ani simțindu-mă neînsemnat, e bine să mă simt din nou important.”

Punctele reprezintă calități umane. Într-un fel sunt guvernate de propria lor fizică și se mișcă nebunește, explorând cumva lumea sentimentelor. Apoi punctele mai exprimă curiozitate. Puteți vedea câteva dintre ele mișcându-se acum pe lângă cursor. Puteți vedea că altele se mișcă în dreptul colțului din stânga-jos al ecranului, în jurul a 6 cuvinte. Acele 6 cuvinte reprezintă 6 moduri ale proiectului We Feel Fine. Momentan vedem setarea Madness. Mai sunt Murmurs, Montage, Mobs, Metrics și Mounds. Acum o să vă explic cum funcționează câteva dintre acestea. Murmurs face ca toate sentimentele să zboare în sus. Apoi, unul câte unul, în ordine invers cronologică, intră în lista cu sentimente, care se tot extinde. "Mă simt puțin mai bine acum.”

(Râsete)

”Mă simt confuz și nesigur în legătură cu ce naiba vreau să fac.” ”Simt că sunt tras în piept în legătură cu ceva minunat.” ”Mă simt atât de liber; mă simt atât de bine.” ”Simt că sunt învăluit de o depresie de care nu pot scăpa.” Puteți să dați click pe oricare dintre acestea și să vizitați blogul de pe care a fost luat. Puteți astfel să luați legătura cu autorii acestor afirmații, dacă simțiți vreo urmă de empatie.

Următorul mod e numit Montage. Montage face ca toate sentimentele care conțin poze să devină vizibile și le așază într-un caroiaj. Dacă-mi permiteți, se crede că acest caroiaj reprezintă imaginea sentimentelor din lume din ultimele ore. Puteți să apăsați pe oricare poză ca să o măriți. Vedem aici ”simt că nu o să mă distrez dacă nu o să fim amândoi”. Asta e de la cineva din Michigan. Aici scrie ”simt de parcă am stat toată ziua la calculator”.

(Râsete)

Acestea sunt create automat folosind poze găsite pe Internet: ”Cred că am mâncat cam mult.”

Următorul mod se numește Mobs. Mobs oferă diferite clasificări statistice ale populației sentimentelor umane din ultimele ore. Vedem că ”mai bine” este cel mai des întâlnit sentiment acum, urmat de bine, rău, vinovat, drept, deprimat, bolnav etc. Avem și o clasificare pe sexe. Și observăm că în ultimele ore femeile au fost puțin mai prolifice vorbind despre sentimentele lor decât bărbații. Putem să vedem o clasificare pe vârstă, de unde rezultă o histogramă cu emoțiile din lume distribuite pe segmente de vârstă. Vedem că oamenii de douăzeci și ceva de ani sunt cei mai prolifici, urmați de adolescenți și de cei de treizeci și ceva de ani, iar de aici încolo se stinge foarte repede. În setarea Weather, sentimentele împrumută caracterul fizic al fenomenelor meteorologice pe care le reprezintă, deci cele scrise într-o zi însorită se învârt de parcă ar forma un soare. Cele înnorate plutesc parcă purtate de briză. Cele ploioase cad ca picăturile de ploaie, iar cele din zilele cu zăpadă fulguiesc spre pământ.

În sfârșit, Location face ca sentimentele să se grupeze pe o hartă, indicând distribuția lor geografică. Metrics pune la dispoziție mai multe statistici. Vedem că lumea se simte folosită de 3,3 ori mai mult decât în mod normal.

(Râsete)

Se simt călduroși de 2,9 ori mai mult decât în mod normal și tot așa. Există și alt fel de grafice. Cum ar fi sex, vârstă, vreme, poziție geografică.

Ultimul mod se numește Mounds. E puțin diferit de celelalte. Mounds prezintă toate aceste seturi de date ca pe niște pete mari, gelatinoase, care se leagănă puțin. Și dacă mișc cursorul în jos le fac să danseze un pic. Vedem că ”mai bine” este cel mai des exprimat sentiment, urmat de ”rău”. Și dacă merg aici lista începe să se desfășoare și chiar conține mii de sentimente care au fost adunate. Puteți vedea cursorul mic, roz, care se mișcă și care reprezintă poziția noastră. Aici vedem oameni care (se) simt ”grețos”, ”responsabil”, ”că alunecă”.

Există și posibilitatea de căutare, dacă sunteți interesați să aflați mai multe despre un anumit segment. De exemplu, ați putea găsi femei de douăzeci și ceva de ani, care se simțeau ”dependente” când era noros în Bangladesh.

(Râsete)

Dar o să vă menajez. Aici sunt câteva dintre montajele mele preferate: ”Îl simt pe tata așa de mult în mine, încât nu mai e loc pentru mine.” ”Mă simt foarte singură.” ”Trebuie să fiu în ceva oraș înapoiat, cu țărănoi, ca să mă simt frumoasă.” ”Simt că sunt invizibilă pentru tine.” ”Nu aș ascunde-o dacă societatea nu m-ar face să simt că trebuie să o ascund.” ”M-am îndrăgostit de Carolyn.” ”Simt că sunt atât de obraznică.” ”Simt că ciudații ăștia oferă valoare vieții de student.”

(Râsete)

”Iubesc cum mă simt azi.”

După cum vedeți, We Feel Fine folosește o tehnică pe care eu o numesc ”observație pasivă”. Ce vreau să zic e că acesta observă într-un mod pasiv cum își trăiesc oamenii viața. Scanează blogurile existente și se uită la ce scrie lumea, iar acești oameni nu știu că sunt observați sau intervievați. Și datorită acestei tehnici primim răspunsuri foarte sincere, candide și, de multe ori, înduioșătoare. Iar aceasta e tehnica pe care, de obicei, o prefer atunci când lucrez, deoarece oamenii nu știu că sunt intervievați. Ei își trăiesc pur și simplu viața -- și se comportă ca atare.

O altă tehnică e să întrebi oamenii în față. Iar asta e tehnica pe care o folosesc într-un alt proiect, Yahoo! Time Capsule, care a fost creat să ia pulsul lumii din anul 2006. A fost împărțit în 10 teme foarte simple -- iubire, furie, tristețe și așa mai departe -- fiecare conținând o singură întrebare, foarte deschisă, care a fost pusă lumii: Ce iubești? Ce te face furios? Ce te întristează? În ce crezi? Și așa mai departe. Capsula timpului a putut fi accesată timp de o lună pe Internet, tradusă în 10 limbi și arăta așa. E un glob care se învârte și a cărui suprafață e în totalitate alcătuită din poze, cuvinte și desene pe care oamenii le-au trimis ca să facă parte din capsula timpului. Cele 10 teme sunt ca razele și orbitează în jurul capsulei timpului. Puteți să selectați datele și să vedeți ce au trimis oamenii. Acesta este un răspuns la ”Ce este frumos?” ”Miss World”.

Există două moduri ale capsulei timpului. Există One World în care aveți globul care se învârte și Many Voices, care împarte informațiile în benzi foto și vă lasă să le vedeți una cât una. Acest proiect a fost scos în evidență printr-un eveniment de-a dreptul minunat care a avut loc în deșertul de lângă Albuquerque, din New Mexico, în Jemez Pueblo, unde timp de trei nopți consecutive conținutul capsulei a fost proiectat pe pereții înalți de aproape 60 de metri ai canionului Red Rock. A fost incredibil. De asemenea, am proiectat în spațiu conținutul capsulei timpului, sub formă de cod binar, folosind un laser de 35 de wați. Puteți vedea linia portocalie ridicându-se de la sol la un unghi de 45 de grade. A fost extraordinar, deoarece în prima noapte în care m-am uitat la toate acele informații am început să văd cu adevărat diferențele de care am vorbit adineauri -- diferențe de vârstă, de sex, de venit etc.

Dar cu cât mă gândeam la asta mai mult și priveam imaginile proiectate pe stânci, mi-am dat seama că vedeam aceleași evenimente arhetipale, descrise o dată, și încă o dată, și încă o dată. Știți: nunți, nașteri, înmormântări, prima mașină, primul sărut, prima cămilă sau primul cal -- în funcție de cultură. Și era foarte emoționant. Iar această poză a fost făcută în ultima noapte, de pe o stâncă aflată la vreo 3 km depărtare, de unde conținutul capsulei era proiectat în spațiu. Și era ceva foarte emoționant legat de aceste experiențe umane care erau lansate în cerul nocturn.

Și am început să mă gândesc mult la cerul nopții și la cum oamenii s-au folosit dintotdeauna de acesta ca să-și proiecteze marile lor povești. Crescând la o fermă din Vermont, de multe ori priveam cerul întunecat și vedeam cele trei stele ale lui Orion, Vânătorul. Iar ca adult am dat mai multă importanță marilor mituri grecești care se desfășoară pe cer, în fiecare noapte. Orion care înfruntă taurul înfuriat. Perseu care zboară să o salveze pe Andromeda. Zeus care se luptă cu Cronos pentru muntele Olimp. Adică acestea sunt marile povești ale grecilor.

Și m-au făcut să mă întreb de lumea noastră de azi. Și, mai ales, m-au făcut să mă întreb, dacă în ziua de azi am putea concepe noi constelații, cum ar arăta acestea? Care are fi ele? Dacă am putea desena noi imagini pe cer, care ar fi acestea? Care sunt marile povești din ziua de azi?

Iar acestea sunt întrebările care au dat naștere noului mei proiect, care se lansează azi, aici, la TED. Nimeni nu a văzut proiectul până acum. Se numește Universe și prezintă mitologia noastră modernă. Se folosește de această metaforă a unui cer interactiv de noapte. Așa că îmi face mare plăcere să vi-l arăt.

Universe se va deschide aici. Veți vedea că începe cu un câmp de stele în mișcare, iar pe fundal vedeți cum aurora boreală își schimbă culoarea. Culoarea acesteia poate fi controlată folosind bara cu culori de jos și acum o las pe roșu. Vedeți aceste stele care se mișcă.

Acum, acestea nu sunt simple luminițe, simpli pixeli. Fiecare dintre aceste stele reprezintă de fapt un eveniment specific din lumea reală -- un citat rostit de cineva, o imagine, o știre, o persoană, o companie. Un fel de personalitate eroică. Și puteți observa că atunci când cursorul atinge unele dintre stele, se formează niște contururi. Vedem un omuleț mergând, sau poate e o femeie. Iar aici vedem o poză cu un cap. Aici puteți vedea cum apar cuvinte. Iar acestea sunt constelațiile; constelațiile din zilele noastre. Pot să fac ca toate să fie vizibile și acum puteți să le vedeți mișcându-se pe cer.

Acesta este universul din 2007, din ultimele 2 luni. Informațiile de aici reprezintă știri mondiale preluate din mii de surse de peste tot din lume. Folosește API-ul unei companii minunate cu care lucrez, care, de fapt, se numește Daylife, din New York. Și oferă, într-un fel, o vedere de ansamblu asupra spiritului timpului al mitologiei curente a lumii, din ultimele luni.

Vedem care sunt cuvintele care ies în evidență, cum ar fi președintele Ford, Iraq, Bush. Și putem să izolăm cuvintele -- eu le numesc „secrete” -- iar acum le putem aranja într-o listă alfabetică. Și vedem că Anna Nicole Smith a jucat recent un rol important. Președintele Ford -- aceasta este înmormântarea lui Gerald Ford. Cu un click putem să facem orice din Universe să devină centrul universului și toate celelalte vor orbita în jurul său. Alegem Ford și acesta devine centrul. Iar lucrurile legate de Ford intră în orbita lui și se învârt în jurul lui.

Putem să izolăm doar fotografiile, iar acum le vedem doar pe ele. Putem să alegem una dintre acestea și ea devine centrul universului. Iar acum, lucrurile legate de ea orbitează în jurul ei. Putem să dăm click pe aceasta și vedem imaginea iconică a lui Betty Ford sărutând sicriul soțului ei.

Universe nu are limite. Se desfășoară la infinit și puteți să dați click pe ce vedeți acolo. Aceasta este o reprezentare fotografică numită Snapshots. Putem fi și mai specifici atunci când ne definim universul. Dacă vrem putem să vedem cum arată universul lui Bill Clinton. Și putem să vedem ce a făcut săptămâna trecută. Acum avem un nou univers care este format doar din lucruri legate de Bill Clinton. Putem să-i vedem constelațiile. Putem să-i extragem secretele și vedem că are multe de-a face cu candidați, Hillary, prezidențial, Barack Obama. Putem să vedem care sunt știrile în care apare acum Bill Clinton. Oricare dintre acestea poate fi accesată. Vedem că Obama și familia Clinton se întâlnesc în Alabama. Vedeți că aceasta este o știre importantă; multe lucruri orbitează în jurul ei. Dacă o deschidem avem perspective diferite ale știrii. Puteți să dați click pe oricare dintre ele și să citiți articolul direct la sursă. Aceasta este din Al Jazeera.

Vedem de asemenea superstarurile. Aceștia sunt oamenii care se conturează ca un fel de eroi și eroine în universul lui Bill Clinton. Îi avem pe Bill Clinton, Hillary, Iraq, George Bush, Barack Obama, Scooter Libby -- aceștia sunt, într-un fel, oamenii lui Bill Clinton. Putem să vedem o hartă a lumii care ne arată unde s-a scris despre Bill Clinton în ultima săptămână. Vedem că s-a concentrat pe America, deoarece a fost în campanie electorală, probabil, dar s-a scris puțin despre el și în Orientul Mijlociu. Apoi avem o axă a timpului. Vedem că a fost cam tăcut sâmbătă, dar s-a întors la muncă duminică dimineață și a lăsat-o mai moale săptămâna aceasta.

Și nu se limitează la oameni sau date, ci putem să căutăm și concepte. Așa că dacă scriu schimbarea de climă din 2006, vom vedea cum arată universul acela. Aici avem câmpul de stele, aici avem formele, iar aici avem secretele. Observăm, din nou, că schimbarea de climă e un subiect important. Nairobi, conferință mondială, mediul înconjurător. Și există și citate pe care le puteți vedea, dacă sunteți interesați de citate despre schimbarea de climă. Știți, e un lucru infinit.

Superstarurile schimbării de climă din 2006: Statele Unite, Marea Britanie, China. Acestea sunt țările dominante care definesc acest concept. Este un proiect care cere să fie explorat.

O să fie online peste câteva zile, probabil marțea viitoare. Și veți putea să-l folosiți și să explorați mitologia voastră personală. Veți observa că Daylife -- mai degrabă Universe, permite atât noțiunea de mitologie mondială, care este reprezentată de ceva atât de cuprinzător precum ”2007”, cât și cea de mitologie personală. Căutați lucrurile care sunt importante pentru voi, în lumea voastră, apoi puteți vedea cum arată constelațiile acelor lucruri.

Mi-a făcut mare plăcere. Vă mulțumesc mult. Mulțumesc.

(Aplauze)