Jonathan Haidt: Amenințările comune pot balansa politicienii.

Dacă ați urmări știrile, ați auzi că un grup de asteroizi gigantici s-ar îndrepta spre Statele Unite, presupuși să lovească in următorii 50 de ani. Nu mă refer la asteroizi reali alcătuiți din piatră și metal. Asta n-ar fi o problemă atât de gravă, fiindcă, dacă ar urma într-adevăr să murim, am lăsa la o parte diferențele dintre noi, am cheltui oricât e necesar și am găsi o cale să le deviem. Vorbesc în schimb despre amenințari care vin spre noi, dar sunt invăluite într-un câmp energetic special, care ne polarizează și astfel ne paralizează.

În martie anul trecut, am fost la conferința TED, și l-am văzut pe Jim Hansen vorbind, cercetătorul NASA care a ridicat prima dată problema încălzirii globale în anii '80, și se pare că prezicerile făcute de el atunci se adeveresc. Spre asta ne îndreptam în creșterea temperaturii globale. Dacă continuăm așa, vom temperatura va crește cu 4-5 Centigrade pâna la sfârșitul acestui secol. Hansen spune că ne putem aștepta la o creștere de 5 m a nivelului mărilor. Așa ar arăta o creștere a nivelului mării de 5 m. Orașele joase din toată lumea vor disparea în timpul vieții copiilor născuți astăzi. Hansen și-a încheiat discursul spunând: „Imaginați-vă un asteroid gigantic intrând în coliziune cu Pamântul. E echivalent cu ceea ce ne confruntăm noi acum. Și ezităm, nu luăm nicio măsură pentru a devia asteroidul deși cu cât așteptăm mai mult, cu atât mai dificil și mai scump devine. Bineînțeles, stânga vrea să facă ceva, dar dreapta neagă că ar exista vreo problemă.

În fine, m-am întors de la TED și apoi, în săptămâna următoare, am fost invitat la un dineu în Washington D.C., unde știu că mă voi întâlni cu numeroși intelectuali conservatori, printre care și Yuval Levin, și ca să mă pregătesc pentru întâlnire, am citit un articol scris de Levin în Afaceri Naționale numit „Dincolo de Bunastarea Țării.” Levin scrie că în toată lumea, popoarele au ajuns la un acord în ce privește bunăstarea social democratică a țării se dovedește a fi de neatins și inaccesibilă financiar, depinzând de economii dubioase și de modelul demografic al unei epoci apuse.

Poate nu sună atât de înfricoșător ca un asteroid, însă priviți graficele pe care le-a arătat Levin. Acest grafic indică datoria țării ca procentaj al GDP-ului Americii, și, după cum vedeți, dacă privim înapoi la fonduri, am împrumutat mulți bani ca să purtăm Revoluția. Războaiele sunt costisitoare. Dar apoi am plătit, am plătit, am plătit și apoi, oh, ce-i asta? Războiul Civil. Și mai scump. Împrumutăm mulți bani, îi returnăm, îi returnăm, îi returnăm, ajungem aproape la zero, și bang! - primul Război Mondial. Încă odată, procesul se repetă. Apoi Marea Depresie și al Doilea Război Mondial. Ajungem la un nivel astronomic, în jur de 118% din GDP, de nesusținut, foarte periculos. Dar returnăm banii, îi returnăm, îi returnăm, și apoi, ce avem? De ce a început să crească cin anii '70? Parțial din cauza reducerii nefondate a taxelor, dar în principal e cresterea dreptului de a cheltui, în special Medicare. Ne apropiem de nivelurile de datorii pe care le aveam în al Doilea Război Mondial, și baby-boomerii înca n-au ieșit la pensie. Când vor ieși, asta se va întâmpla. Datele sunt de la Biroul de Finanțe al Congresului, arătând cea mai realistă prognoză a ceea ce s-ar întâmpla dacă situațiile, așteptările și tendințele actuale continuă.

In ordine, observați că aceste două grafice sunt de fapt identice, nu în sensul axelor x și y, sau în datele pe care le prezintă, ci în sensul implicațiilor morale și politice, spun același lucru. Să vă explic.

„Suntem condamnați dacă nu acționăm acum. Ce se întâmplă cu voi, cei din partidul opoziției? Nu vedeți realitatea? Dacă nu ne ajutați, măcar dați-vă la o parte din drum.”

Putem devia ambii asteroizi. Aceste probleme sunt ambele rezolvabile, tehnic vorbind. Problema și tragedia noastră sunt că în aceste timpuri hiper-partizane, simplul fapt că una din părti spune: „Uite un asteroid,” înseamnă că cealaltă parte va spune, „Ah? Ce? Nu. Nici măcar nu vreau să văd. Nu.”

Pentru a înțelege de ce ni se întâmplă asta, și ce putem face, trebuie să aflăm mai multe despre psihologia moralei. Sunt psiholog social și studiez moralitatea. Unul din cele mai importante principii morale e ca moralitatea te leagă și te orbește. Ne adună în grupuri ce se învârt în jurul valorilor sacre prin urmare devenim orbi la realitatea obiectivă.

Gândiți-vă: Cooperarea la scară largă e extrem de rară pe planetă. Există doar câteva specii care pot face asta. Stupul de albine și muntele de termite, gigantul munte de termite. Când întâlnim asta la alte animale, e întotdeauna aceeasi poveste. Sunt totdeauna frați, toți copii ale aceleiași regine, sunt toți în aceeași barcă. Se ridică sau cad, trăiesc sau mor, ca unul singur. Există o singură specie pe planetă care poate face asta fără rudenie, și aceștia suntem, bineînțeles, noi. Iată o reconstrucție a vechiului Babylon, iar acesta e Tenochtitlanul.

Cum am făcut asta? Cum am reușit sa ajungem de la vânători acum 10.000 de ani la construirea acestor orașe gigant doar în câteva mii de ani? E miraculos, iar una din explicații e abilitatea de a ne învârti în jurul valorilor sacre. Vedeți, templele și zeii joacă un rol decisiv în toate civilizațiile străvechi. Asta-i imaginea muslimanilor încercuind Kaaba în Mecca. E o piatră sacră, și când oamenii incercuiesc ceva împreună, devin uniți, au încredere unul în celălalt, devin ca unul. E ca și cum ai mișca un cablu electric printr-un câmp magnetic care generează curent. Când oamenii se rotesc împreună, ei generează un curent. Ne place sa ne învârtim in jurul lucrurilor. Ne strângem în jurul steagurilor și asta ne face să avem încredere unul în celălalt. Putem lupta ca o echipă, ca o unitate. Deși moralitatea îi unește pe oameni într-un mănunchi, într-o echipă, rotirea în cerc îi orbește. Îi face sa vadă o realitate distorsionată. Începem să separăm totul în bune și rele. Acest lucru te face să te simți bine. Chiar e satisfăcător. Dar e o denaturare gravă a realitații.

Vedeți cum funcționează operarea electromagnetică din Congresul SUA. Acesta e un grafic indicând gradul la care votul în Congres scade de-a lungul axului stânga-dreapta, astfel incât dacă știi cât de liberal sau conservator e cineva, știi cum au votat în toate problemele majore. Și vedeți, în perioada de după Războiul Civil, Congresul era extraordinar de polarizat, așa cum v-ați aștepta. Dar apoi, după Primul Război Mondial, polarizarea scade, și înregistrăm acest nivel scăzut de polarizare. Asta a fost perioada de glorie a biparteneriatului, cel puțin din punctul de vedere al capacitații partidelor de a lucra împreună și de a rezolva probleme naționale majore. Însă în anii '80 si '90, electromagnetul se învârte iar. Crește polarizarea. Anterior, conservatorii, moderații și liberalii au putut lucra împeună in Congres. s-au putut reorganiza, formând comitete bipartizane, dar îndată ce electromagnetul etic s-a ridicat, câmpul de forță a crescut, Democtații și Republicanii s-au îndepărtat. A devenit mult mai greu să comunice, mult mai greu să coopereze. Membrii ieșiți la pensie spun acum că a devenit ca o luptă de gașcă. A observat cineva că în două din trei dezbateri, Obama purta o cravată albastră și Romney una roșie? Știți de ce? Pentru ca Bloods și Crips să știe cu ce partid să voteze. (Râsete)

Polarizarea e cel mai puternic manifestată în elitele politice. Nimeni nu să îndoiește că asta se întâmplă în Washington. Dar o vreme, n-a fost clar dacă se întâmpla printre oameni. Ei bine, în ultimii 12 ani a devenit din ce în ce mai vizibil. Priviți aceste date de la Ancheta Electorală Americană. În această anchetă sunt puse întrebări referitoare la temperatura sentimentelor. Anume cât de cald sau rece simți referitor la Americanii nativi, sau armată, Partidul Republican, Partidul Democrat, tot felul de grupuri din viața americanilor. Linia albastra arată cât de calzi se simt Democrații față de Democrați, și evident îi simpatizează. Vedeți o evaluare de 70 pe o scară de 100. Republicanii îi simpatizează pe Republicani. Nu e o surpiză. Dar dacă ne uităm la o evaluare pe diagonală, descoperim că e mai scăzută. Când am văzut prima dată aceste date, am fost surprins. De fapt nu arată atât de rău. Dacă ne uităm înapoi la guvernele Carter sau Reagan, evaluau celelalte partide cu 43,45 . Nu este atât de rău. Alunecă în jos ușor, dar acum priviți ce se întâmplă în timpul lui George W. Bush și al lui Obama. Scade. Se întâmplă ceva aici. Electromagnetul moral se întoarce, și în prezent, Democrații nu-i plac deloc pe Republicani. Republicanii nu îi plac pe Democtați. Se schimbă lucrurile. E ca și cum electromagnetul moral ne afectează și pe noi. E ca și cum cele două oceane s-ar separa și ar diviza întreaga țară trăgând în stânga și în dreapta în propriile teritorii ca pe Bloods și Crisps.

Ni se întâmplă lucrul ăsta din mai multe motive, și multe nu le putem schimba. Nu vom mai avea niciodată o clasă politică antrenată în experiența de a lupta împreună în al doilea Război Mondial împotriva unui dușman comun. Nu vom mai avea niciodată doar trei canale TV, din care toate să fie relativ centriste. Și nu vom mai avea niciodată un grup mare de conservatori democrați din sud și liberali republicani din nord facându-și viața mai ușoară, prin numeroase suprapuneri în cooperarea bipartizană. Din mai multe motive, acele decade după al Doilea Război Mondial au fost timpuri atipice din punct de vedere istoric. Nu ne vom mai întoarce la acele niveluri scăzute de polarizare, cred.

Dar sunt o groază de lucruri pe care le putem face. Zeci de reforme pe care le putem face pentru a îmbunătăți lucrurile, deoarece mare parte dusfuncție poate fi atribuită direct lucrurilor pe care Congresul le-a făcut în anii '90, care au creat o instituție mult mai polarizată și mai disfuncțională. Aceste lucruri sunt descrise în detaliu în multe cărți. Pe acestea două le recomand cu căldură, ele enumeră o serie întreagă de reforme. Le voi grupa în trei clase mari.

Dacă o imaginați ca pe problema unei instituții disfuncționale, hiperpolarizată, ei bine, primul pas este să facem tot ce putem ca un număr mai mic de partizani să fie aleși, și când se închid primarele partidelor, și doar cei mai fideli Republicani și Democrați votează, atunci am nominalizat și am ales cei mai extremi hiper-partizani. Așa că alegerile primare deschise ar face această problemă mai puțin gravă.

Dar problema cea mare n-ar fi că alegem oameni nepotriviți în Congres. Din experiența mea, și din ce am auzit din surse din interiorul Congresului, cei mai mulți din Congres sunt oameni buni, motivați, inteligenți care vor cu adevărat să rezolve probleme, dar odată ajunși acolo, se văd forțați să joace un joc care răsplătește hiper-partizanatul și pedepsește gândirea independentă. Încalci regula, ești pedepsit. Sunt multe reforme pe care le-am putea face pentru a contracara.

De exemplu, decizia „Cetațeni Uniți” e un dezastru, pentru că e ca o armă a banilor îndreptată spre capul tău, și dacă depășești linia, dacă încerci să treci podul, o tonă de bani așteaptă să fie dați contra-candidatului tău pentru a-i face pe toți să creadă că ești o persoană oribilă, prin publicitate negativă.

A treia clasă de reforme este cea prin care să schimbăm natura relațiilor din Congres. Politicienii pe care i-am întâlnit sunt în general foarte extrovertiți, prietenoși, oameni foarte competenți din punct de vedere social, și asta este natura politicii. Trebuie să-ți faci relații, să faci înțelegeri, trebuie să lingușești, să rogi, să flatezi, trebuie să-ti folosești aptitudinile personale. Așa a funcționat politica dintotdeauna. Dar începând cu anii '90, Casa Reprezentanților și-a schimbat calendarul legislativ astfel încât toate afacerile se fac în mijlocul săptămânii. În prezent, Congresmenii zboară la ședințe joi dimineața, dezbat timp de două zile, apoi zboară înapoi acasă joi după-amiază. Nu-și mută familiile în District. Nu le cunosc pe soțiile sau pe copiii celorlalți. Nu mai există relații. Și incercând să conduci Congresul fără relații inter-umane e ca și cum ai conduce mașina fără ulei de motor. N-ar trebui să fim surprinși când îngheață totul și coboară, spre paralizie și polarizare? O simplă schimbare a calendarului legislativ, cum ar fi să-și extindă afacerile timp de 3 săptămâni și apoi să-și ia o săptămână liberă pentru a merge acasă. Asta ar schimba relațiile fundamentale în Congres.

Așadar sunt multe lucruri ce se pot face, dar cine să-i împingă să le schimbe? Sunt mai multe grupări care lucrează la asta. Fără etichete și Cauză Comună, au idei foarte bune pentru schimbările de care avem nevoie pentru a ne face democrația mai receptivă și Congresul mai eficient.

Dar aș vrea să le suplimentez munca cu un mic truc psihologic, iată-l: Nimic nu adună oamenii împreună ca o amenințare comună sau un atac comun, mai ales un atac al unui dușman străin, doar dacă desigur acea amenințare lovește în psihologia polarizată, ceea ce, așa cum am spus mai devreme, ne poate despărți. Uneori o singură amenințare ne poate polariza, așa cum am văzut. Dar dacă situația cu care ne confruntăm nu e o simplă amenințare ci e mai mult în sensul că, sunt mult mai multe lucruri implicate, e ceva de genul „trageți, haideti, toți, trebuie doar sa lucrăm împreună, trageți.” Pentru că noi chiar ne confruntăm cu această situație. Cam așa suntem noi ca popor.

Iată un alt asteroid. Am văzut variante ale acestui grafic, e adevărat, care arată schimbările de averi din 1979 încoace, și vedeți, aproape toate câștigurile de avere s-au ridicat la cei din top 20%, și în special la cei din 1%. Creșterea inegalității se asociază cu multe probleme ce țin de democrație. Ne distruge capacitatea de a avea încredere unul în celălalt de a simți că suntem toți în aceeași oală, pentru că e clar că nu suntem. Unii dintre noi stau în siguranță în imense iahturi private, Alții se agață de un lemn plutitor. Nu suntem toți în aceeași barcă, și asta înseamnă că nimeni nu e dispus să se sacrifice pentru binele comun. Cei din stânga au strigat despre existența acestui asteroid de 30 de ani, și cei de dreapta spun „Ah, ce? Mmm? Nicio problemă. Nicio problemă.”

Așa că, de ce ni se întâmplă asta? De ce se ridică inegalitatea? Una din cauzele principale, după globalizare, e acest al 4-lea asteroid, nașteri non-maritale în creștere. Acest grafic arată creșterea constantă a nașterilor în afara căsătoriei din anii '60 încoace. Cei mai mulți copii hispanici și negrii sunt nascuți acum de mame necăsătorite. Și populația albă se îndreaptă în aceeași direcție. Într-un deceniu sau două, majoritatea copiilor din America se vor naște în case fără tată. Asta înseamnă ca vor fi mult mai puțini bani în casă. Dar nu numai de bani. E vorba și de stabilitate versus haos. Din câte știu eu lucrând cu copii ai străzii în Brazilia, Iubitul mamei e adesea o persoană realmente periculoasă pentru copii.

Cei de dreapta țipă în legătură cu acest asteroid din anii '60, iar cei de stânga spun mereu „Nicio problemă. Nu e nicio problemă.” Cei de stânga au fost foarte reținuți în a admite: căsătoria e de fapt bună pentru femei și pentru copii. Să ne înțelegem. Nu dau vina pe femei acum. Sunt mai critic la adresa bărbaților care nu-și asumă responsabilitatea pentru proprii lor copii și la adresa unui sistem economic care îngreunează câștigul multor bărbați pentru a-i susține pe acești copii. Chiar dacă nu dăm vina pe nimeni, tot e o problemă națională, și una din părti a fost mai preocupată decât cealaltă. New York Times a observat într-un final acest asteroid cu un articol pe prima pagină anul trecut în iulie arătând că declinul căsătoriei contribuie la inegalitate.

Devenim o națiune cu doar două clase. Când americanii merg la facultate și se căsătoresc, foarte rar divorțează. Câștigă mulți bani, investesc acei bani în copii, unii dintre ei devin mame-tigru, copiii ating potențialul maxim și continuă spre a deveni liniile din vârful acestui grafic. Și apoi restul: copiii care nu beneficiază de o căsnicie stabilă, în care nu s-a investit foarte mult, care nu cresc într-un mediu stabil, și care ajung în cele trei linii de la baza graficului.

Observăm că aceste două grafice spun același lucru. Avem o problemă, trebuie să începem s-o rezolvăm, trebuie să facem ceva, ce-i cu voi, oameni buni, nu vedeți amenințarea mea?

Dacă ați putea să vă scoateți ochelarii de partizani, veți vedea că aceste două probleme se abordează cel mai bine împreună. Fiindcă dacă iți pasă într-adevăr de inegalitatea câștigului, va trebui să vorbești cu vreun grup creștin-evanghelic care se ocupă să promoveze căsătoria. Dar apoi trebuie să sărim iar în problema cu femeile care nu vor in general să se căsătorească cu cineva care nu are o slujbă. Dacă vă pasă cu adevărat de întărirea ideii de familie, va trebui să vorbiți cu anumite grupuri liberale care urmaresc să promoveze egalitatea educațională, care urmăresc sa crească salariul minim, care urmăresc să găsească o cale de a opri atât de mulți bărbați să fie prinși de sistemul juridic criminalist și să fie scoși din viața familială pentru toată viața.

În concluzie, sunt cel puțin patru asteroizi îndreptați spre noi. Câți dintre voi îi puteți vedea pe toți patru? Ridicați vă rog mâna chiar acum dacă admiteți că fiecare din acestea patru sunt probleme naționale. Ridicați mâna vă rog. Da, aproape toți.

Felicitări, voi sunteți membrii care ianugurează Clubul Asteroizilor, un club pentru toți americanii care vor să recunoască că cealaltă parte chiar are dreptate. În Clubul Asteroizilor nu incepem prin a căuta un teren comun. Terenul comun este adesea foarte greu de găsit. Din contră, ne orientăm spre amenințările comune pentru că amenințările comune crează teren comun.

Oare sunt naiv? Este naiv să te gândești că oamenii ar putea să-și pună jos săbiile, iar stânga și dreapta să lucreze cu adevărat împreună? Nu cred, pentru că se intâmplă, nu atât de des, dar sunt o groază de exemple care arată asta. Există ceva ce putem face. Pentru că americanilor de ambele părți le pasă de declinul civilizației, și au alcătuit zeci de organizații, la nivel național, ca aceasta, până la organizații locale, cum ar fi „Către scuarul din sat in Tallahasse, Florida”, care încearcă să aducă liderii de stat împreună pentru a facilita acel mod de a forma relații interumane atât de necesare pentru a rezolva problemele Floridei. Americanii de ambele părți sunt preocupați de sărăcia globală și HIV, și pentru atât de multe probleme umanitare, liberalii și evanghelicii sunt de fapt aliați naturali, și uneori chiar au lucrat împreună pentru a rezolva aceste probleme. Ce mă surprinde cel mai tare, ei chiar se pot vedea uneori față în față în justiția criminală. De exemplu, rata arestărilor, populația din închisori a devenit cvadruplă în această țară din 1980. Acesta e un dezastru social, iar liberalii sunt foarte preocupați de asta. Centrul Sudic al Sărăciei se luptă uneori cu complexul industrial din închisori, chinuindu-se să prevină un sistem care absoarbe din ce în ce mai mulți oameni tineri săraci. Ce parere au conservatorii despre asta? Grover Norquist nu e fericit, pentru că acest sistem costă o suma inimaginabilă de bani. Acest complex de închisori industriale ne falimentează statele și ne roade sufletele, grupuri de conservatori fiscali și conservatori creștini s-au unit pentru a forma o grupare numită Dreptul la Crimă. Și din când în când au colaborat cu Centrul Sudic al Sărăciei în lupta pentru construirea de noi închisori și pentru reforme care ar face sistemul de justiție mai eficient și mai uman.

Așa că este posibil. Putem s-o facem. Să mergem așadar să luptăm împreună, nu să ne luptăm unii cu alții, ci să începem să deviem aceși asteroizi. Prima noastră misiune să fie de a insista asupra Congresului să se reformeze el insuși, înainte să fie prea târziu pentru natiunea noastră.

Vă mulțumesc. (Aplauze)