Jonathan Drori: Frumoasele trucuri ale florilor

Ştiţi câte specii de plante cu flori există? Există un sfert de milion - cel puţin despre acestea ştim - un sfert de milion de specii de plante cu flori. Şi florile sunt o adevărată complicaţie. Le e foarte dificil plantelor să le producă. Consumă cantităţi uriaşe de energie şi o mulţime de resurse. De ce credeţi că fac un aşa efort? Iar răspunsul, bineînţeles, ca atât de multe lucruri din univers, este sexul. Ştiu la ce vă gândiţi atunci când vă uitaţi la aceste fotografii. Iar motivul pentru care reproducerea sexuată este aşa de importantă - sunt o mulţime de alte lucruri pe care plantele le pot face pentru a se reproduce. Prin butăşire; pot face sex cu ele însele; se pot poleniza singure. Dar au nevoie să-şi împrăştie genele pentru a se amesteca cu alte gene, astfel încât să se poată adapta la nişele de mediu. Evoluţia funcţionează în acest fel.

Modul în care plantele transmit această informaţie este prin polen. Poate că unii dintre voi au mai văzut aceste fotografii. Eu spun că fiecare casă ar trebui să aibă un microscop electronic cu scanare pentru a putea vedea asta. Şi sunt tot atâtea feluri diferite de polen câte plante cu flori există. Şi asta e de fapt foarte folositor pentru criminalişti şi aşa mai departe. Majoritatea polenului care ne cauzează febra fânului provine de la plante care folosesc vântul pentru a disemina polenul. Şi acesta e un proces foarte ineficient, de aceea ajunge aşa mult în nasurile noastre. Pentru că trebuie să azvârli cantităţi enorme de polen, sperând ca celulele tale sexuate, celule sexuate mascule, care sunt cuprinse în polen, vor ajunge din întâmplare la altă floare. Toate ierburile, care înseamnă toate cerealele cultivate, şi majoritatea copacilor au polen transportat de vânt. Dar majoritatea speciilor utilizează de fapt insectele pentru a le face pariurile. Şi asta e mai inteligent într-un fel, pentru că nu au nevoie de aşa mult polen. Insectele şi alte specii pot lua polenul, să-l transfere direct unde e necesar.

Suntem conştienţi, evident, de relaţia dintre insecte şi plante. E o relaţie simbiotică aici, fie că e vorba despre muşte sau păsări sau albine, ele primesc ceva în schimb, iar acel lucru în schimb e de obicei nectar. Câteodată această simbioză a dus la adaptări minunate - molia colibri e minunată în adaptarea sa. Planta primeşte ceva, iar molia împrăştie polenul în altă parte. Plantele au evoluat pentru a crea mici piste de aterizare ici şi colo pentru albinele care poate s-au rătăcit. Sunt semne pe multe plante care arată ca alte insecte. Acestea sunt anterele unui crin, isteţ făcute astfel încât insecta naivă aterizează pe ele, antera basculează şi o plesneşte pe spinare cu o încărcătură mare de polen cu care apoi merge la altă plantă. Şi aici e o orhidee care poate vă pare că are fălci. Şi într-un fel are; forţează insectele să se târască afară, acoperindu-se cu polenul pe care îl duce în altă parte.

Orhideele: există 20.000 cel puţin, specii de orhidee - uimitor, uimitor de diverse. Şi ele fac tot felul de trucuri. Ele trebuie să atragă polenizatorii care să le ofere şanse. Această orhidee, cunoscută ca orhideea lui Darwin, pentru că el a studiat-o şi a făcut o predicţie minunată atunci când a văzut-o. Vedeţi că e un foarte lung tub de nectar care coboară de la orhidee. Şi ceea ce de fapt trebuie să facă insecta - suntem în mijlocul florii - trebuie să-şi lipească mica trompă chiar în mijlocul acesteia şi până jos pe acel tub de nectar pentru a ajunge la nectar. Şi Darwin a spus, uitându-se la această floare, "Cred că există ceva ce a evoluat împreună". Şi bineînţeles, există această insectă. Vreau să spun, în mod normal se rulează, dar în forma erectă, aşa arată.

Acum vă puteţi imagina că dacă nectarul e un lucru aşa de valoros şi scump pentru plantă sa-l producă şi atrage o mulţime de polenizatori, atunci, ca şi în sexul uman, indivizii încep să înşele. Ar putea spune "Am niţel nectar. Vrei să vii să-l iei?" Aceasta este o plantă. E o plantă pe care insectele din Africa de Sud o iubesc. Şi ele au evoluat cu o trompă lungă pentru a lua nectarul de la fund. Iar aceasta e copia. Aceasta e o plantă care imită prima plantă. Şi aici e musca cu trompă lungă care nu a primit deloc nectar de la copie. Pentru că copia nu oferă deloc nectar. A crezut că va primi ceva. Aşa că nu numai că musca nu a primit nectar de la planta copie, dar - dacă te uiţi cu mare atenţie într-o parte a capului, puteţi vedea că are puţin polen care s-ar fi transmis la altă plantă, dacă nu intervenea vreun botanist care să o lipească pe un carton albastru.

(Râsete)

Acum înşelăciunea se întâlneşte peste tot în regatul plantelor. Floarea aceasta cu puncte negre: poate nouă ne par a fi puncte negre, dar dacă vă spun, unei insecte mascul din specia potrivită, îi par a fi două femele care sunt foarte, foarte dornice de plimbare. (Râsete) Şi când insecta ajunge acolo şi aterizează acoperindu-se de polen, bineînţeles, pe care îl va duce la altă plantă, dacă te uiţi la imaginea scanată de microscopul electronic pe care ar trebui să-l aibă fiecare în casă, poţi vedea că e de fapt un tipar aici, care e tri-dimensional. Aşa că probabil insecta se simte bine, şi arată şi frumos.

Şi aceste imagini văzute cu microscopul electronic - aici e una cu o orhidee ce copiază o insectă - puteţi vedea că diferite părţi ale structurii au culori diferite şi texturi diferite pentru ochii noştri, dar au texturi foarte, foarte diferite pentru ceea ce poate percepe o insectă. Şi aceasta a evoluat pentru a mima o suprafaţă lucioasă metalică pe care o vezi la unii cărăbuşi. Şi la microscopul electronic, poţi vedea suprafaţa aici - chiar foarte diferită de celelalte suprafeţe la care ne-am uitat. Câteodată întreaga plantă imită o insectă, chiar şi în ochii noştri. Vreau să spun, cred că asta arată ca un fel de vietate zburătoare. E un lucru minunat şi uimitor.

Asta e deşteaptă. Se numeşte obsidian. O consider insidioasă câteodată. Pentru specia potrivită de albine, arată ca o altă albină foarte agresivă, şi ea merge şi o pocneşte în cap de multe ori încercând să o îndepărteze, şi, bineînţeles, se acoperă de polen. Celălalt lucru pe care îl face este că această plantă imită o altă orhidee care are un depozit minunat de mâncare pentru insecte. Iar asta nu are nimic pentru ele. Aşa că e înşelătoare pe nouă niveluri - incredibil.

(Râsete)

Aici vedem ylang ylang, componentă a atâtor parfumuri. Am mirosit parfumul la cineva mai devreme. Iar florile nu trebuie să fie atât de bătătoare la ochi. Ele emit o gamă fantastică de miros către orice insectă care îl vrea. Aceasta nu miroase aşa de bine. Aceasta este o floare care miroase foarte, foarte urât şi e proiectată, din nou, a evoluat, pentru a arăta ca un hoit. Aşa că muştele o iubesc. Ele zboară pe ea şi polenizează. Aceasta, care este helicodicerus, e cunoscută şi drept crinul cal mort. Nu ştiu de fapt cum miroase un cal mort, dar aceasta miroase probabil foarte asemănător. E cu adevărat oribil. Iar muştele de carne nu se pot abţine. Ele zboară în chestia asta, şi zboară până jos. Ele îşi depun ouăle în ea, crezând că e o bucată bună de hoit, fără să realizeze că nu există hrană pentru ouă, că ouăle vor muri, dar planta, între timp, a câştigat, pentru că cilii eliberează iar muştele dispar pentru a poleniza următoarea floare - fantastic.

Aici e arum, arum maculatum, ceapa zânelor sau rodul pământului după denumirea populară. Am fotografiat-o săptămâna trecută în Dorset. Planta aceasta se încălzeşte cu aproape 15 grade peste temperatura ambientală - uimitor. Şi dacă te uiţi în ea, există un fel de stăvilar dincolo de spadice, muştele sunt atrase de căldură - care rezultă din fierberea unor chimicale volatile, mici musculiţe - şi sunt prinse dedesubt în acest container. Ele beau minunatul nectar şi apoi devin puţin lipicioase. Noaptea sunt acoperite de polen, care e presărat pe ele, şi apoi cilii pe care i-am văzut mai sus, ei parcă se ofilesc şi permit acestor musculiţe să iasă, acoperite de polen - minunat lucru.

Acum, dacă credeţi că asta e minunat, iată unul dintre marile mele favorite. Acesta este philodendron selloum. Dacă e cineva din Brazilia va şti despre planta asta. E cel mai uimitor lucru. Acea parte cam falică de aici are cam 30 cm. Şi face ceva ce nici o plantă pe care o cunosc nu face, şi anume atunci când înfloreşte - acesta e spadicele în mijloc acolo - pentru o perioadă de circa 2 zile, ea metabolizează într-un fel care e destul de similar mamiferelor. În loc să aibă amidon, care e mâncarea plantelor, ea ia ceva similar cu ţesutul adipos brun şi o arde cu un asemenea randament e vorba de a arde grăsime, a metaboliza, la nivelul unei pisici mici. Şi înseamnă dublul emisiei de energie, raportat la greutate, faţă de un colibri - absolut uimitor. Aceasta face alt lucru neobişnuit. Nu numai că îşi ridică temperatura la 115 grade Fahrenheit, 43 sau 44 Celsius, pentru două zile, dar îşi menţine temperatura constantă. Există un mecanism de termoreglare care păstrează temperatura constantă. De ce face asta? Vă aud întrebând. Nu aţi putea şti, există unii cărăbuşi care adoră să facă dragoste la temperatura respectivă. Şi ei intră şi se pun pe treabă. (Râsete) Iar planta îi scaldă în polen, şi ei pleacă şi polenizează. Şi ce lucru minunat este acesta.

Majoritatea polenizatorilor la care ne gândim sunt insecte, dar de fapt la tropice, multe păsări şi fluturi polenizează. Şi multe dintre florile tropicale sunt roşii, şi asta deoarece fluturii şi păsările văd similar cu noi, credem, şi pot vedea culoarea roşie foarte bine. Dar dacă vă uitaţi la spectru, păsările şi noi, vedem roşu, verde şi albastru şi vedem acel spectru. Insectele văd verde, albastru şi ultraviolet, şi văd nuanţe variate de ultraviolet. Aşa că e ceva ce are loc în acest capăt. "Şi ar fi excelent dacă am putea vedea în vreun fel ce e de fapt" vă aud zicând. Ei bine, putem. Deci ce vede o insectă? Săptămâna trecută am fotografiat trandafiri de stâncă, heilanthemum, în Dorset. Acestea sunt flori mici galbene pe care le vedem toţi, mici flori galbene peste tot. Şi aşa arată în spectrul vizibil al luminii. Aşa arată dacă scoţi roşul. majoritatea albinelor nu percep roşul. Şi apoi am pus filtre de ultraviolete aparatului de fotografiat şi am lăsat o expunere foarte, foarte lungă cu acele frecvenţe ale luminii ultraviolete şi asta e ce am obţinut. Şi asta e o ţintă fantastică.

Noi nu ştim exact ce vede o albină, mai mult decât ştiţi ce văd eu când spun că e roşu. Nu putem şti ce se întâmplă, nu cu o insectă, ci în mintea unei alte fiinţe umane. Dar contrastul va arăta cam aşa. Ieşind mult în evidenţă faţă de fundal. Aici e o altă floare micuţă - o altă gamă de frecvenţe de ultraviolet, filtre diferite pentru a se potrivi cu polenizatorii. Şi ăsta e genul de lucruri pe care l-ar vedea. Doar în cazul în care credeţi că toate florile galbene au această proprietate - nicio floare nu a fost afectată în procesul fotografierii; a fost ataşată pur şi simplu trepiedului, nu ucisă - apoi în lumină ultravioletă, uitaţi-vă la asta. Şi asta ar putea fi baza pentru o cremă pentru protecţie solară, pentru că cremele de protecţie soalră absorb lumina ultravioletă. Poate substanţa chimică din asta ar fi utilă.

În final, e o imagine cu o primulă de seară pe care mi-a trimis-o Bjorn Rorslett din Norvegia - un tipar ascuns fantastic. Şi iubesc ideea a ceva ascuns. Cred că e ceva poetic aici. Că aceste fotografii făcute cu filtru pentru ultraviolete, principalii utilizatori ai acestui filtru sunt astronomii care fotografiază Venus - de fapt norii lui Venus. Aceasta e principala utilizare a filtrului. Venus, bineînţeles, e zeiţa iubirii şi a fertilităţii, care e povestea florii. Şi aşa cum florile depun mult efort încercând să-i atragă pe polenizatori, au reuşit să ne convingă şi pe noi să plantăm câmpuri întregi cu ele şi să ni le oferim unii altora în momente legate de naştere şi moarte, şi mai ales la căsătorie, care, dacă stai să te gândeşti, e momentul care conţine transferul de material genetic de la un organism la altul.

Vă mulţumesc foarte mult.

(Aplauze)