John Maeda despre calatoria lui in design

M-am cam plictisit să vorbesc despre simplitate, de fapt, așa că m-am gândit să-mi fac viața mai complexă, ca joc serios. Deci, o să trec prin niște slide-uri de cine știe când, si vă voi ghida prin ele ca să vă faceți o idee despre cum am ajuns aici

Deci, totul a început cu toată idea aceasta a computer-ului Cine are un computer ? Da. OK, deci toată lumea are un computer. Chiar și un telefon mobil, e un computer Și...mai ține minte cineva cartea aceasta de exerciții. "Instant Activities for Your Apple" / "Activități Instante pentru Computerul tău Apple" ... poster gratuit în fiecare carte ? Așa a început lumea computing-ului. Nu uitați: când a apărut computer-ul; nu avea soft Cumpărai chestia aia, o aduceai acasă, o băgai în priză, și nu facea absolut nimic. Așa că, trebuia să îl programezi, și erau tutoriale grozave, ca acestea Adică, era grozav. Era, știti voi, Herbie - computer-ul Apple II E o metodă atât de grozavă să... Adică, ar trebui să fie scrise manuale pt. limbajul Java în stilul acesta, și nu am mai avea nicio problemă să învățăm să programăm. Dar aceasta a fost o perioadă mare, mareață a computer-ului când era crud, crud, cum să-l descriu ? era genul acela de eră. Și, vedeți voi, perioada aceasta a coincis cu propria copilărie

Am crescut într-o fabrică de tofu în Seattle. Care dintre voi ați crescut într-o afacere de familie, și ați suferit tortura ? Da, da. Tortura era bună. Nu era tortura bună ? Iți schimbă viata, întelegeți ? Și așa, în viața mea, eram dedicata către tofu; era o afacere de familie. Și mama mea era un fel de designer, printre altele. Făcea un fel de, cum să vă spun, un zid de tofu gătit, și asta îi deruta pe toți clienții, fiindcă ei credeau că era un restaurant. Un soi de marcă nereușită, sau ce-o fi fost. Dar, oricum, acolo am crescut, în fabrica aceasta mică de tofu în Seattle,♪ și era cam așa: o cameră mică în care am cam crescut. Sunt mare acolo în poza aceea.

Acela e tata. Tata era un fel de MacGyver, pe bune: tot inventa, cum să vă spun, feluri să facă lucrurile grele. Ca acolo în spate, acolo e, tehnologie țeapănă din blocuri de beton, și avea nevoie de blocurile de beton să preseze tofu, fiindcă tofu de fapt e un soi de chestie lichidă, așa că ai nevoie de cheștii grele ca să presezi lichidul și să îl faci greu. Tofu iese în loturi din acestea mari, și taică-miu le cam tăia de mână. Nu pot să vă spun ... poveste de afacere de familie: ați întelege acest lucru ... tata era cel mai sincer om posibil. A intrat într-un magazin Safaway odată, într-o zi ploioasă, a alunecat, și-a rupt brațul, și s-a grabit afară: nu dorea să creeze probleme magazinului Safeway. Asa că, în locul, stiți voi, brațului rupt al tatălui meu, pentru două săptămâni la magazin, în acea săptămână... acele două săptămâni au fost săptămâni în care fratele meu mai mare și cu mine a trebuit să facem totul. Și aceea a fost tortură, tortură reală. Pentru că, vedeți voi, îl văzusem pe tata cum lua ditamai blocul de tofu și îl tăia, cum să vă zic, băga cuțitul, țac-pac, gata. Ne gândeam: wow! Așa că, prima dată când am făcut asta, am facut cam, hopaaaaa! Cam așa. Blocuri rele! Dar oricum, tofu pentru mine era ca un fel de origine, simplu pus. Și pentru că munca la magazin era atât de grea, îmi plăcea să mă duc la școală; era ca raiul. Și mă descurcam de minune la școală.

Așa, atunci când m-am dus la MIT(Michigan Institute of Technology), știți, cum majoritatea sunteți creativi, părinți voștri vă spuneau să nu fiți creativi, nu ? Așa, în același, fel, vedeți voi Mă pricepeam la arte și eram bun la matematică, și tata zicea... John e bun la matematică M-am dus la MIT, mi-am învățat matematica, dar a fost o oportunitate imensa, pentru că tocmai apăruseră interfețele vizuale pentru computere. Macintosh...de la Apple tocmai ieșise pe piață; Am avut un Mac pe mână când am fost la MIT. Și erau vremuri când cineva, cât de cât, putea trece pe ambele tabere... erau vremuri bune.

Așa că, îmi aduc aminte de primul meu soft mai mare era pe o copie directa de PageMaker, atunci produs de Aldus. Am făcut un sistem de publicare, atunci, atât de devreme, și acest lucru a fost, cam, primul meu pas să pricep cum să... păi, taberele acestea două, e cam distractiv să le amesteci. Și problema când ești mai tânar... pentru toți studenții... esta, că acumulezi multe cunoștințe foarte lejer. Și când făceam icon-uri, eram, cum sâ vă spun, stăpânul icon-urilor, și eram , cam, da...stai că mă pricep la treaba aceasta, știți. Și apoi din fericire, știți, am avut norocul să mă duc la ceva numit bibliotecă, și în biblioteca, am dat de minunea aceasta de carte. Am dat de cartea aceasta. Era numită, "Toughts on Design"/"Gânduri legate de Design", scrisă de un om pe numele de Paul Rand. E un volum subțirel; Nu sunt sigur dacă l-ați vazut. E o carticică foarte draguță. Este despre tipul aceasta, Paul Rand, care a fost unul dintre cei mai mari designeri grafici, și era și un scriitor bun. Când am vazut lucrările acestui om, am realizat cât prost eram la design, sau cum îi spuneam atunci, și brusc am avut un soi de țel în carieră, un soi de goană.

Așa că m-am cam schimbat. Am fost la MIT, am terminat. Mi-am luat diploma de master, și apoi am plecat la Scoala de Arte. Și am inceput să creez lucruri, ca ambalaje pentru betișoare chinezești, șervetele, meniuri...tot ce-mi pica la mână: după cum se intorcea roata, avansam în lumea design-ului, oricum. Și nu e ciudat momentul acela când iți publici design-ul ? Rețineți acel moment...publicarea lucrărilor ? Rețineți momentul ? Era o senzație plăcută, nu-i așa? Deci, eram publicat, știți, deci, wow, lucrările mele într-o carte, știți ? După aceea, lucrurile au luat o întorsătură cam ciudată, și am început să mă gândesc la computer, pentru că totdeaduna, mă cam deranja. Nu pream am înțeles. Și Paul Rand era genul de designer tare, știți, un designer tare, ca o bucata bună...cam ca o paine bună franțuzească? Știți, a scris într-una din cărțile lui: "Un student la Yale a spus odată, 'Am venit aici să învăt design, nu să folosesc un computer.' Școli de design, luați aminte." Asta e în anii '80 în marea ciocnire dintre oamenii pro și contra computer. O vreme destul de dificilă, de fapt. Și pentru mine, acesta era un mesaj important de la Rand.

Și așa am început să-mi fac de cap în acea vreme cu computerele. Și aceasta era prima joacă de așa fel, prima mea mea joacă serioasă. Am construit o versiune funcțională a unui soi de Adobe Illustrator. Arăta cam ca Illustrator; poate, deci, desena. A fost foarte greu pentru mine să fac asta, de fapt. Îmi luase o lună să fac partea aceasta. Și pe urmă m-am gandit, dar dacă adaug funcția aceasta, unde pot spune, că acest punct, poate zbura ca o pasăre. Ești liber punctule, genul acesta de chestie. Și aș putea, cumva să schimb tipul de stabilitate cu un cadran pentru control, și pot vedea cumva desenul dându-se peste cap. Și asta era în 1993. Și când profesorii mei au vazut asta, erau foarte supărați pe mine. Îmi spuneau:"De ce se mișcă ?" Spuneau: "Fă să se oprească acum.!" Păi, le spueam eu, Cam ăsta e tot scopul: să se miște. Și-mi spune, Păi, când o să se oprească ? Și am spus, Niciodată. Și mi-a raspuns, Mai rău. Oprește acum. Am început să studiez toată idea, despre cum, ce este acest computer ? E un mediu ciudat. Nu este ca ceva imprimat. Nu este ca video. Durează pentru totdeauna. Este un mediu foarte ciudat. Așa că, am plecat cu gândul acesta, și am început să caut lucruri cu mai multă pasiune.

Așa că în Japonia, am inceput să experimentez cu oameni. Lucrul acesta e de fapt rău: experimente umane. Aveam lucrile acestea unde, studenții deveneau markere. uite un marker albastru, un marker roșu, un marker verde, un marker negru. și cineva stă jos și desenează o imagine. Ei rad fiindca a spus, desenează de la mijloc-dreapta spre mijloc, și el a cam greșit. Vedeți, oamenii nu știu să urmeze ordine; computerele sunt atât de bune pentru așa ceva. Tipul acesta s-a prins cum să facă un computer să deseneze cu două markere deodată. știți voi, tu, maker, fă asta; și tu , maker, fă asta. Și așa a început să aibă mai multe markere pe pagină... iar, greu de făcut cu propiile mâini. Și pe urmă cineva a descoperit acest moment "a-ha"(Evrika!) unde poți folosi sisteme de coordonate. Ne-am gândit, a, acum o să se întample ceva. Și în final, a desenat o casa. A fost cel mai plictisitor lucru. Arată cam făcut de computer; am început să gândim precum computer-ul... sistemul X, Y ...și așa acest lucru a fost ca un fel de revelație.

Și după aceasta am vrut să construiesc un computer din oameni, numit computer alimentat-de-oameni. Așa deci, lucrurile acestea se întâmplau în 1993. (Volumul mai jos, vă rog.) E un computer în care oamenii sunt piesele. Am, în spatele acestui zid, un disc pentru stocare, un procesor, o placă video, un sistem de memorie. Acum ridică o dischetă floppy gigant din carton. E introdusă în computer. Și acel program mic e pe acea dischetă de carton. Deci, ea era discheta, și citea date de pe secoarele dischetei, și computerul pornea; cam pornea sistemul sincer. Și e un fel de computer funcțional. Și când am construit acest computer, am avut un moment de...cum îi spune?... de epifanie în care am realizat cât de rapide sunt computerele. Acest computer pare să fie rapid - ea lucreaza din greu, și oamenii alearga în jur, și ne gândim, wow, toate se intamplă la viteza reală. Și acest computer e programat să facă un singur lucru, și anume, dacă miști mouse-ul, cursorul se modifica pe eran. Pe computer-ul obișnuit, când miști mouse-ul, săgeata se mișcă instant. Pe acest computer, dacă miști mouse-ul, durează jumătate de oră pentru cursor să se miște. Ca să vă dau o idee de viteza, de mărimea: acestui computer e atât de uimitor de rapid, OK?

Și așa, după acest expriment am început să fac experimente pentru diverse companii. Aici e ceva ce am făcut pentru Sony în 1996. Erau 3 aparate Sony "H" care răspundeau la sunet. Așa că, dacă vorbeai în microfon, auzeai muzica în căști; dacă vorbeai în telefon, vedeai video. Așa că am început să experimentez cu industria pe căi diferite cu tipul acesta de amestec de îndemânări Am făcut această reclamă. Nu cred în tipul acesta de alcool, dar beau uneori. Și Chanel. Deci, apucam să fac diferite proiecte.

Și, un lucru pe care l-am realizat este că îmi place să fac chestii. Ne place să facem lucruri. E distractiv să faci lucruri. Așa că niciodată nu mi-am dezvoltat abilitatea de a avea angajați. Nu aveam angajați; totul e cam făcut de mână... aceste mâini rupte. și aceste mâini au fost influențate de către acest om, Domnul Inami Neomi. Tipul ăsta era genul meu de mentor. Era primul producător de media digital în Tokyo. E tipul care m-a cam descoperit, și m-a pornit spre mediul digital. Era un tip care mă inspira atât de mult. Îmi aduc aminte, că, eram la el în studio, cam pe la 2 a.m. și pe urma era în stare să apară și la întâlnirea cu vreun client. Venea și spunea, știți, dacă sunt aici, totul e ok. Și te simțeai mult mai bine, știți. Și nu voi uita niciodata, cum...Niciodată nu voi uita cum, cum a avut o situație bruscă cu...avea un anevrism. A intrat în comă. Și, după vreo câtiva ani a ieșit din spital, și nu putea decât clipi, și în acest moment, am realizat, cum...wow... cât de fragil e lucrul ăsta pe care îl purtăm, acest trup și minte pe care le purtăm, și m-am gandit, Cum te duci după mai mult ? Cum iei timpul care ți-a ramas și îl recapeți ? Așa că Naomi a avut o poziție importantă în asta.

Și asa, am început să mă gândesc mai cu grijă la computer. Acesta era momentul în care mă gândeam, deci, ai un program pe computer, răspunde la mișcare...pe X și Y... și am realizat că fiecare program pe computer are toate imaginile acestea în program. Așa, dacă vedeti aici, programul care este vizibil in colț, dacă îl răsfirați, este făcut din toate lucrurile acestea la un loc. E simultaneitate cu adevărat. Nu e nimic din cu ceea ce suntem obișnuiți. Suntem atât de obișnuiți să lucrăm într-un singur vector. Toate acestea se întâmplă simultan. Computer-ul trăiește în atâtea dimensiuni diferite. Și de asemeni, în același moment eram atât de frustrat, pentru că mă duceam la toate școlile acestea de arta și design de pretutindeni, și erau aceste "laboratoare de informatică", știți, și asta, cam în târziu în anii '90. și aici e în Basel, o scoală grozavă de design grafic. Și aici e, cam murdară, modestă, aceasta cameră întunecată. Și am început să mă întreb, ăsta e scopul ? Asta vrem ?

Și am început să fiu fascinat se aparatură... știți, ca foto copiatoare...și aici e de fapt în Basel. și am observat cum petrecem atât de mult timp să facem lucrurile interactive... acesta este un touch-screen... și am observat cum poti atinge numai 5 locuri, așadar, "de ce irosim atât de multă interactivitate pretutindeni?" a devenit întrebarea. Și, sunetul: Am descoperit că pot face laptop-ul meu să se prefacă că e telefon. V-ați prins? Nu? OK. Și, am descoperit în aeroportul Logan chestia aceasta, mă cam striga. Ați auzit asta? Sună a vite. Și asta e la ora 4.am. la Logan.

Așa, că ma întrebam, deci, ce este chestia din fața mea, chestia aceasta ca un computer ? Nu avea pic de noimă. Așa că am început să creez lucruri iar. Aceasta este altă serie de obiecte făcute din computere vechi din beciul meu. Am facut...Am luat Macintosh-urile mele vechi și am făcut diferite obiecte din ele, din Tokyo. Am început să fiu foarte dezinteresat de computere în sine, așa că am început să fac picturi cu PalmPilot. Am făcut o serie de lucrări. Sunt picturi pe care le-am luat și am pus un PalmPilot în mijloc. ca un soi de afișaj, genul acela de gândire, Sunt artă abstractă. Ce sunt ? Sunt abstract. Și așa continua să gandească cu voce tare în propria-i abstracție.

Am început să fiu fascinat de plastic, așa că am petrecut patru luni confecționând opt blocuri de plastic perfect transparente optic, ca un soi de eliberare de stress. Din cauza asta, am devenit interesat de banda adezivă albastră, așa că în San Francisco, la CC, am avut o expoziție întreagă pe tema bandă adezivă albastră, Am facut o întreagă instalație din banda adezivă albastră...banda albastră a pictorilor În momentul acesta, nevasta mea a început să iși facă griji În privința mea, așa că am început să mă opresc cu banda albastră și am început să mă gândesc, Păi, ce altceva mai e in viață ? Și așa computerele, vedeți voi, aceste computere mari, acum sunt computere mici. Sunt computere și mai mici, așadar computerele cu un singur chip, am început să programez computer cu un singur chip și să fac obiecte din plăci cu circuite printate, LED-uri. am început să fac sculpturi din LED-uri care erau așezate în cutii din fibra(de densitate medie). Aceasta este o serie de cutii făcute pentru o expoziție în Italia. Cutii foarte simple: doar apeși un buton și se-ntamplă un soi de interactiune a LED-urilor. Aceasta este o serie de lămpi create de mine. Aceasta este o lampa din cutie Bento. e un soi de lampă de orez de plastic. e foarte prietenoasă. am avut o expoziție în Londra anul trecut făcută din iPod-uri... am folosit iPod-uri ca material. Așa că am luat 16 iPod-uri Nano și am făcut un soi de Nano-pește, simplu spus. De curând, acest proiect este pentru Reebok. Am făcut și încălțăminte pentru Reebok, ca un soi de hobby pentru toale

Așa că oricum,sunt toate aceste lucruri pe care le poți face, dar lucrul care îmi place cel mai mult să-l fac e să simt, să gust lumea. Lumea aceasta este atât de gustoasă. Ne gândim să mergem la un muzeu; acolo sunt toate gusturile. Nu, sunt toate acolo afară. Așa, deci, chesti aceasta e in fața Turnului Effel, sincer, de fapt, în jurul Louvre-ului. Aici am gasit, un loc unde natura a facut un desen pentru mine. E un unghi perfect de 90 de grade de către natură. În acest moment, în care, aceste lucruri au cam apărut. Suntem cu toți oameni creativi. Avem cu toți acest defect genetic în minte. Nu ne putem abține, nu? Sentimentul acesta este un lucru minunat. Este un muzeu-a-pururea. Acesta este din Cape anul trecut. Am descoperit că trebuie să găsesc ecuația artei și design-ului, care o știm ca cerc-triunghi-pătrat. este peste tot pe plaja, am descoperit. am început să colecționez fiecare instanță de cerc-triunghi-pătrat. Am pus toate lucrurile la loc, apropo. Și am descoperit cum niște pietre sunt gemeni despărțiți la naștere Toate acestea sunt afară acolo, știți. Mă gandesc, cum s-au întâmplat lucrurile acestea ? V-am adus înapoi la un loc băieți.

Așa că, acum 3 ani am descoperit că literele M-I-T fac parte din 'simplitate' și 'complexitate'. Școala la care am absolvit(Alma mater), MIT, și am avut acest moment... un soi de moment de al 6 șaselea simț (M. Night Shyamalan)... unde m-am gândit, hopa! Trebuie să fac asta. Și m-am dus după acest moment cu pasiune. Totuși, de curând, apăruse această oportunitate la RISD... fiindca fusesem student RISD...și nu puream reconcilia lucrul acesta ușor, pentru că literele îmi spuneau, MIT într-una. Dar am descoperit în franțuzescul raison d'être. Eram, cam, aha, stai o secundă. Și acolo RISD a apărut. Și așa mi-am dat seama că a fost OK să merg acolo.

Așa, că am pornit spre RISD, de fapt. Cine e absolvent RISD p-aici ? Absolvenți RISD ? Da, RISD! Așa, hai RISD. Hai, RISD. Scuze, Scuze...și Art Center e bun deasemeni. RISD e ca un fel de nouă pasiune a mea, și o să vă spun câte puțin despre asta. Deci, RISD e... eu eram în afara RISD, și un student a scris asta pe un zid, și m-am gândit, Wow, RISD vrea să știe ce e însăși. Și nu aveam idee ce ar fi trebuit să fie RISD, de fapt, sau ce vreau să fie, dar un lucru care trebuie să vi-l spun e că deși lucrez cu tehnologia, nu-mi place tehnologia atât de mult. e un soi de chestie legată de chi, sau oricum. Oamenii spun, Vei aduce RISD în viitor ? Și eu spun, păi, o să aduc viitorul înapoi la RISD.

Aceea e perspectiva mea. Pentru că în realitate, problema nu este cum să facem lumea mai tehnologică. Este despre cum să o facem mai umana iar. Și, mă gândesc, RISD, are un ADN ciudat. E o exuberanță stranie legată de materiale, de lume: o fascinație de care cred că lumea are nevoie chiar foarte mult în momentul acesta Așa că, vă mulțumesc tuturor.