John Maeda: Arta, tehnologia și design-ul inspiră liderii creativi

Trebuie să mărturisesc că sunt foarte încântat să mă aflu aici. Am auzit că avem public din peste 80 de ţări. E o situaţie complet nouă pentru mine, să mă adresez tuturor acestor ţări.

Sunt sigur că aveți în fiecare ţară așa-numita ședință profesor și părinți. Știți la ce mă refer? Nu la ședințele pentru copiii voștri, ci la cele de pe vremea când erați voi copii în care părinţii tăi vin la şcoală şi profesorul tău vorbește cu ei şi e un pic cam incomod. Îmi amintesc în clasa a treia, am trecut prin asta când tatăl meu, care niciodată nu lipsea de la serviciu, era un "guler-albastru" clasic, un imigrant din clasa muncitoare, care se duce la şcoală pentru a-și vedea cum merge fiul, iar profesorul i-a zis "ştiți, John e bun la matematică şi artă." Iar el dădea din cap. A doua zi l-am văzut vorbind cu un client în magazinul nostru de tofu. Îi spunea, "Ştii, John e bun la matematică." (Râsete)

M-a urmărit toată viaţa. De ce tati n-a zis artă? De ce nu era în regulă? De ce? M-am întrebat asta toată viața. Ideea că sunt bun la matematică l-a îndemnat să-mi cumpere un computer şi unii vă amintiți aceasta a fost primul meu calculator. Cine a avut un Apple II? Utilizatori Apple II -- tare! (Aplauze) Vă amintiţi, Apple II nu prea făcea nimic. (Râsete) Îl conectai, tastai ceva şi ieșea un text verde. Îți spunea că ai greșit aproape de fiecare dată. Ăsta era calculatorul pe care îl știam. Despre acel calculator am învăţat când am ajuns la MIT, visul tatălui meu. La MIT am învățat despre calculatoare la toate nivelurile, apoi m-am dus la școala de arte ca să stau departe de calculator şi am început să mă uit la el ca la un spaţiu spiritual de gândire. Eram influenţat de arta spectacolului -- asta era cu 20 de ani în urmă. Am făcut un computer din oameni. Se numea Experimentul Calculatorului Alimentat de Oameni. Aveam sistemul de alimentare, driver-ul pentru mouse, memoria şi l-am construit în Kyoto, vechea capitală a Japoniei. E o încăpere ruptă în două jumătăţi. Am pornit calculatorul, iar asistenţii mei introduc o dischetă gigantică construită din carton. Iar persoana care reprezintă unitatea de disc, îl poartă. (Râsete) Aceasta găseşte primul sector de pe disc, ia datele de pe disc şi le trimite către magistrală (bus). Care împarte sârguincios datele în calculator pentru memorie, CPU, VRAM etc. E un computer funcțional. Asta e o magistrală, într-adevăr. (Râsete) Pare destul de rapid. Acela e driver-ul mouse-ului unde apare XY. (Râsete) Pare că lucrurile se mișcă rapid, dar de fapt calculatorul e foarte lent, şi când mi-am dat seama cât de lent e în comparație cu un calculator, am început să-mi pun întrebări despre calculatoare şi tehnologie în general.

Voi vorbi azi despre patru aspecte. Primele trei sunt despre curiozitatea mea legată de tehnologie, design şi artă și cum se intersectează, cum se suprapun, iar al patrulea, un alt subiect pe care l-am aprofundat în ultimii patru ani de când am devenit preşedintele Școlii de Design din Rhode Island: leadership. Voi vorbi despre cum am încercat să combin aceste patru domenii într-un fel de sinteză, un fel de experiment.

Pornind de la tehnologie, tehnologia e minunată. Când a apărut acel Apple II, chiar nu era bun de nimic. Putea să arate text și după putțină așteptare, apărea ceva numit imagini. Vă mai amintiţi primele imagini care au fost posibile pe calculator acele imagini superbe, colorate? Apoi după câţiva ani, s-au adăugat sunete de calitate pe CD. Era incredibil. Puteai asculta sunete pe calculator. Şi apoi filmele, prin intermediul CD-ROM-ului. A fost uimitor. Vă amintiți acel entuziasm? Apoi a apărut browser-ul. Browser-ul a fost tare de tot, dar era primitiv, cu lăţime de bandă foarte îngustă. Textul la început, apoi imaginile, am aşteptat, sunetul de calitate prin internet, apoi filmele prin Internet. Incredibil, într-un fel. Şi apoi a apărut telefonul mobil, text, imagini, audio, video. Iar acum avem iPhone, iPad, Android, cu text, video, audio etc. Vedeți tiparul aici? Suntem prinși ca într-o buclă şi asupra acestei idei a posibilităților informaticii mi-am îndreptat atenția în ultimii 10 ani, şi am studiat design-ul, aşa cum înţelegem cele mai multe lucruri, şi asta e pasiunea mea: a înțelege design-ul cu tehnologia actuală. Am un mic experiment pentru a vă oferi o lecţie rapidă de design.

Designerii vorbesc despre relaţia dintre formă şi conţinut, conţinut şi formă. Ei bine, ce înseamnă asta? Conţinutul e cuvântul ce-l vedeți acolo sus: frica. E un cuvânt cu cinci litere care dă o senzaţie neplăcută, frica. Frica apare cu fontul Light Helvetica, nu e prea stresant, şi dacă-l scrieți cu Ultra Light Helvetica, ar fi un fel de "O, frica, cui îi pasă?" Nu-i așa? (Râsete) Folosiți acelaşi Helvetica Ultra Light şi măriți-l și iată, uau, asta doare. Frica. Așadar, puteți vedea cum se modifică scara și forma. Conţinutul e acelaşi, dar vă simțiți altfel. Schimbați fonturile cu acest tip de caractere, şi arată amuzant. E un fel de font pirat, fontul Căpitan Jack Sparrow. Arr! Frica! Nu e fioros. De fapt e amuzant. Sau scriem "frica" cu caractere de genul "club de noapte". (Râsete) Ar fi un fel de "trebuie să ieșim deseară în Frica". (Râsete) E uimitor, nu-i așa? (Râsete) (Aplauze) Se schimbă pur și simplu, chiar și cu același conţinut. Sau se mai poate -- literele sunt separate, sau înghesuite una în cealaltă ca pe puntea Titanicului, și ți se face milă de litere, un fel de: "eu le simt frica". Vă pare rău de ele. Sau modificaţi caracterele în ceva de genul ăsta. E foarte elegant. E genul de restaurant scump, Frica. Nici o șansă să ajung pe la ei. (Râsete) E uimitor, Frica. Dar asta-i forma, conținutul.

Dacă modificaţi o singură literă din acel conţinut, obțineți un cuvânt mult mai bun: "Liber". "Liber" este un cuvânt minunat. Se poate servi sub orice formă. "Liber" cu caractere îngroșate e un fel de liber - Mandela. E ca și cum, da, pot să fiu liber. "Liber" cu caractere light e un fel de: Ah, pot respira liber. Ce senzație plăcută. Sau chiar despărțind caracterele, e un fel de: Ah, pot respira liber, atât de uşor! Pot adăuga un gradient albastru şi un porumbel, şi obțin un Liber - Don Draper. (Râsete) Vedeți - forma, conținutul, design-ul, funcţionează în acest fel. E o chestie puternică, aproape o minune, ca magicienii văzuți la TED. E magic. Ăsta e efectul design-ului.

Eram curios despre cum se intersectează design-ul și tehnologia. Am să vă arăt unele lucrări mai vechi pe care nu le mai prea arăt, ca să vă faceți o imagine cu ce mă ocupam mai demult. Da. Am avut multe lucrări prin anii '90. Acesta era un pătrat care răspunde la sunet. Oamenii mă întreabă de ce am făcut asta. Nu mi-e clar. (Râsete) Doar că mi se părea drăguț ca pătratul să-mi răspundă. Copiii mei erau mici pe vremea aceea, şi ei se jucau cu astea - "Aaah" spunând "Tati, aaah, aaah." Stiți și voi cum e. Mergeam la un magazin de calculatoare şi făceau la fel. Întrebau, "Tati, de ce nu reacționează computerul la sunet?" Acela a fost într-adevăr momentul în care m-am întrebat de ce nu răspunde calculatorul la sunet. Așa că am făcut un fel de experiment la acea vreme.

Şi apoi mi-am petrecut o mulţime de timp cu tematica graficii interactive şi lucruri de genul ăsta, şi m-am oprit pentru că studenții mei la MIT o făceau cu mult mai bine decât mine, încât am fost nevoit să renunț la mouse. Dar, în '96, am făcut ultima mea lucrare. Era alb-negru, monocrom, complet monocrom, toate prin integrale. Se numeşte "Apasă, Dactilografiază, Scrie." E un fel de omagiu adus minunatei maşini de scris folosită mereu de mama mea care lucrase ca secretar juridic. Are 10 variante. (Zgomot de taste) (Zgomot de tastare) Apare o schimbare. Zece variante. Aici avem rotația literei. (Zgomot de tastare) Aici avem un inl format din litere. Are deja 20 de ani, deci e un fel de-- Ia să vedem — Ador filmul francez "Balonul roşu." Foarte tare, nu-i așa? Ador filmul ăla. E un fel de joc legat de film. (Zgomot tastare) (Clopoțel maşină de scris) E paşnic, relaxant, cam așa. (Râsete) Voi prezenta ultima. E vorba despre echilibru. Dactilograafia e într-un fel stresantă, aşa că dacă folosiți această tastatură, puteţi s-o echilibrați. (Râsete) Dacă aţi apăsat G, viaţa e ok, așa că o spun mereu, "Apasă G şi va fi bine. Vă mulţumesc. (Aplauze) Vă mulţumesc.

Asta era în urmă cu 20 de ani și eram mereu la periferia artei. Fiind preşedintele RISD m-am adâncit în artă, şi arta este un lucru minunat, arta pură. Când lumea zice "Nu înțeleg arta. Nu înțeleg nimic." Asta înseamnă că arta fucționează. Într-un fel, arta ar trebui să fie enigmatică, când spui, „Eu nu mă prind," înseamă, „oh, asta e grozav.” (Râsete) Arta face asta, pentru că arta ridică întrebări, întrebări care s-ar putea să nu aibă răspuns.

La RISD, avem această dotare uimitoare numită Laboratorul Natural Edna Lawrence. Acolo se află peste 80.000 de mostre de animale, oase, minerale, plante. În Rhode Island, dacă un animal e lovit pe șosea, suntem sunați să-l luăm şi îl împăiem.

De ce avem acest laborator? Deoarece la RISD înveți să privești animalul în sine, obiectul, pentru a-i înțelege volumul, pentru a-l percepe. La RISD, e interzis să desenezi după imagini. Şi mulţi mă întreabă, John oare nu era mai simplu să digitalizați toate astea? N-ar fi mai bine? Iar eu le spun deseori că există ceva bun în vechile moduri de a face lucrurile. E ceva foarte diferit, și ar fi bine să ne prindem care era partea bună despre cum se făceau lucrurile mai demult chiar şi în această nouă eră. Am un prieten bun, un artist mass-media, pe nume Tota Hasegawa. Locuiește în Londra, nu, de fapt e la Tokyo, dar atunci când locuia în Londra, el avea un joc cu soţia lui. Mergea la magazinele de antichităţi, şi jocul era așa: Când găsim un obiect pe care ni-l dorim, vom cere proprietarului magazinului să ne spună povestea acestui obiect vechi, şi dacă povestea e bună, îl cumpărăm. S-au dus la un magazin de antichităţi, s-au uitat la o ceașcă, şi-au spus, "Povestiți-ne despre această ceașcă." Li s-a răspuns "E veche". (Râsete) "Spuneți-ne mai mult." "Oh, e foarte veche." (Râsete) Şi-a dat seama, din nou, că valoarea obiectelor din magazinele de antichități, se referea strict la vechime. Ca artist mass-media, a reflectat şi a spus, știi, mi-am petrecut toată cariera făcând artă media contemporană. Lumea întreabă "Wow, arta ta, ce este ?" Este noua artă-media. Şi-a dat seama că nu e important dacă e vechi sau nou. E ceva între. Nu e despre "vechi" și "nou" . E vorba despre ceea ce-i bun. Acțiunea are loc la intersecția dintre nor şi murdar. Se poate vedea în toate lucrările de artă interesante din ziua de azi, în toate afacerile interesante din ziua de azi. Cum le combinăm pe amândouă pentru a face bine e foarte interesant.

Așadar, arta ridică întrebări, şi calitatea de lider ridică o mulţime de întrebări. Nu mai funcţionăm atât de uşor. Nu mai suntem un simplu regim autoritar. Ca să dau un exemplu de autoritarism, am fost în Rusia la un moment dat în Sankt-Petersburg, la un monument naţional, și am văzut semnul acesta "Nu călcați pe iarbă," şi m-am gândit, aha, eu vorbesc limba engleză, iar voi încercați să mă izolați. Nu e corect. Dar am găsit și un semn pentru vorbitorii de limbă rusă, a fost cel mai tare semn "Nu..." pe care l-am întâlnit vreodată. Zicea "Nu înotați, nu drumeţiilor, nu nimic." Preferatul meu e "Nu plantelor." De ce ar aduce cineva plante unui monument naţional? Habar n-am. Şi, de asemenea, "Nu iubirii." (Râsete) Așadar acesta e autoritarismul. Ce este el de fapt, structural vorbind? Este o ierarhie. Ştim cu toţii că ierarhia e modul în care sunt conduse multe sisteme în ziua de azi, dar după cum ştim cu toții, sistemul a fost perturbat. S-a transformat într-o rețea în locul unui copac perfect. E o heterarhie în loc să fie o ierarhie. Şi asta e cam ciudat.

Din cauza asta, astăzi liderii se confruntă cu găsirea unor moduri diferite de a conduce, cred. La asta am lucrat împreună cu colega meu, Becky Bermont pe tema Conducerea Creativă. Ce putem învăţa de la artişti şi designeri despre cum să conducem? Deoarece, în multe feluri, unui conducător îi place să evite greşelile. Iar unei persoane creative îi place să înveţe din greşeli. Un conducător tradiţional vrea întotdeauna să aibă dreptate pe caând un lider creativ speră să aibă dreptate. Şi acest cadru e important astăzi, în acest spațiu complex, și ambiguu, iar artiştii şi designerii au o multe să ne înveţe.

Şi am avut recent un vernisaj, m-au invitat prietenii să vin la Londra pentru patru zile pentru a sta într-o ladă de nisip, şi am spus super! Şi așa am stat într-o ladă de nisip timp de patru zile, şase ore pe zi, cu întâlniri de câte şase minute cu oricine din Londra, şi a fost îngrozitor. Dar am ascultat oamenii, problemele lor, am desenat în nisip, pentru a încerca să deslușesc şi a fost tare greu să îmi dau seama ce făceam. Toate aceste întâlniri unu-la-unu timp de patru zile. Şi m-am simțit ca și cum aș fi fost președinte, de fapt. ceva de genul "Oh, asta e meseria mea. Preşedinte. Am o mulţime de întâlniri, știi?" Şi până la sfârşitul experimentului mi-am și dat seama de ce fac asta. Deoarece liderii, noi de fapt conectăm conexiuni improbabile şi sperăm că ceva se va întâmpla, şi în acea cameră eu am găsit atât de multe conexiuni între oameni din întreaga Londra. Astfel conducerea, conectarea oamenilor, e marea întrebare în ziua de azi. Fie că sunteţi într-o ierarhie sau într-o heterarhie, asta reprezită o adevărată provocare de design.

Am mai făcut câteva cercetări pe sisteme care pot combina tehnologia şi conducerea cu o perspectivă spre artă şi design. Să vă arăt ceva nu am mai arătat niciodată. Asta e un fel de schiță pentru o aplicație am scris-o în Python. Știți despre Photoshop? Ăsta se numeşte Powershop şi funcţionează astfel: imaginaţi-vă o organizaţie. Directorul nu e niciodată sus Directorul se află în centrul organizaţiei. Pot exista diferite subdiviziuni în organizaţie, şi poate doriți să vedeți alte domenii. De exemplu, cu verde sunt zonele unde merge bine treaba, cu roșu sunt zonele în care nu merge bine. Cum poți face tu, ca lider, scanarea, conectarea, cum poți face ca lucrurile să se întâmple? Ai putea deschide o distribuţie aici și poți găsi diferite subdiviziuni acolo, şi dacă ştiţi pe cineva în Eco, aici, şi aceşti oameni sunt în Eco, ar fi oamenii cu care ai avea de-a face ca director, oamenii trecând prin întreaga ierarhie. Şi o parte a provocării unui director este de a găsi conexiuni între diferite domenii, astfel încât te-ai putea uita în R&D, şi aici vei găsi o persoană care traversează două domenii de interes şi e important să implicăm acea persoană. Deci, ai putea dori să ai un ecran care să arate cum funcționează conexiunea cu ei. Cât de multe cafele ați băut? Cât de des îi suni și le scrii e-mail-uri? Care e tonul e-mail-urilor scrise de ei? Cum funcționează? Liderii ar putea utiliza aceste sisteme pentru a reglementa mai bine funcţionarea din interiorul heterarhiei. Vă puteţi imagina, de asemenea, folosind tehnologia Luminoso, baieții de la Cambridge, care au făcut o cercetare serioasă a textelor. analiza de text. Care e tonul comunicării voastre?

Acest tip de sisteme, cred eu, sunt importante. Astea sunt sisteme social media orientate în jurul liderilor. Cred că acest tip de perspectivă va începe să se dezvolte cu cât mai mulți lideri pășesc în sfera artei și design-ului deoarece arta și design-ul îți permit să gândești astfel, să găsești diferite sisteme de acest tip, şi eu abia am început să gândesc în acest fel, și sunt bucuros să vă împărtășesc asta. În încheiere, vreau să vă mulţumesc tuturor pentru atenţie. Multumesc foarte mult. (Aplauze) (Aplauze)