John Kasaona: Din braconieri în îngrijitori

În Africa, zicem că "Dumnezeu i-a dat omului alb un ceas și timp omului de culoare." (Râsete) Mă gândesc cum e posibil ca un om cu atâta timp liber să își spună povestea în doar 18 minute. Cred că va fi o adevărată provocare pentru mine.

Majoritatea poveștilor africane actuale vorbesc despre foamete, HIV și SIDA, sărăcie sau război. Dar povestea pe care o voi împărtăși cu voi astăzi este o poveste despre succes. Este vorba de o țară în sud-vestul Africii, numită Namibia. Nambia are 2,1 milioane de locuitori, deși e doar de două ori mai mare decât California.

Eu provin dintr-o regiune îndepărtată din nord-vestul țării. Regiunea se numește Kunene. Iar în centrul regiunii Kunene se găsește satul Sesfontain, unde m-am născut. De aici provin eu. Majoritatea persoanelor care urmăresc povestea Angelinei Jolie și a lui Brad Pitt vor ști unde este Namibia. Aceștia iubesc Namibia datorită dunelor ei frumoase, care sunt mai înalte decât Empire State Building. Vântul și timpul au transformat peisajul nostru în forme foarte ciudate. Iar aceste forme sunt presărate cu viață sălbatică ce s-a adaptat la acest teren aspru si străin.

Eu sunt din tribul Himba. Vă întrebați atunci de ce port aceste haine occidentale. Sunt Himba si Namibian. Tribul Himba este unul dintre cele 29 de grupuri etnice din Namibia. Modul nostru de viață este foarte tradițional. Eu am crescut păstorind, îngrijind șeptelul familiei: capre, oi și vite. Într-o bună zi, tatăl meu m-a dus în desiș. Mi-a zis, "John, vreau să devii un bun păstor. Băiete, dacă ai grijă de șeptelul nostru și între timp întâlnești un ghepard mâncându-ne capra, amintește-ți că ghepardul este foarte sperios. Mergi spre el. Mergi direct la el și îi tragi o palmă la șezut." (Râsete) "Atunci îi va da drumul caprei și va fugi." Apoi mi-a zis, "Băiete, dacă întâlnești un leu, nu te mișca. Nu te mișca. Menține-ți poziția. Umflă-te și doar privește-l în ochi şi s-ar putea să nu vrea să te atace." (Râsete) Dar apoi, a spus: "Dacă vezi un leopard, băiete, ai face bine să fugi mâncând pământul." (Râsete) "Imaginează-ţi că alergi mai repede decât caprele acelea de care ai grijă." În acest mod -- (Râsete) În acest mod am început, de fapt, să învăţ despre natură.

Ştiţi, pe lângă faptul că sunt un namibian de rând şi pe lângă faptul că aparţin tribului Himba, sunt pregătit în domeniul conservării naturii. Şi este foarte important dacă te afli în câmp deschis să ştii cu ce animale te confrunţi şi de care să fugi. Sunt născut în 1971. Am trăit sub regimul apartheid. Cei albi puteau cultiva plante, paşte animalele şi vâna după bunul plac, dar noi cei de culoare, nu eram priviţi ca fiind responsabili pentru a ne folosi de animale. Oricând încercam să vânăm, eram numiţi braconieri. Şi ca urmare, eram amendaţi si închişi.

Între 1966 şi 1990, Statele Unite ale Americii şi Uniunea Sovietică s-au luptat pentru controlul asupra ţării mele. Şi ştiţi, în timpul războiului, sunt militari, armate, care patrulează şi armata vâna valoroasele coarne de rinoceri şi colţii de mistreţi. Şi puteau vinde aceste lucruri pentru aproximativ 5000 dolari/kg. În acelaşi an, aproape fiecare Himba avea o armă de foc. Pentru că era război, pușca britanică de calibru 0.303 era aproape în toată ţara.

Apoi cam în aceeaşi perioadă, în jurul anului 1980, am avut o secetă foarte puternică. A omorât aproape tot ce mai rămăsese. Vitele noastre erau aproape în pragul extincţiei, dar totuși protejate. Eram înfometaţi. Îmi amintesc o seară când un leopard înfometat a intrat în casa unuia dintre vecinii noştri şi l-a luat pe copilul care dormea, direct din pat. Este o poveste foarte tristă. Dar chiar şi astăzi, această întâmplare dăinuieşte încă în memoria oamenilor. Pot indica cu exactitate locul în care s-a petrecut întâmplarea. Iar apoi, în acelaşi an, am pierdut aproape totul. Şi tata mi-a spus, "De ce nu te duci la şcoală?" Şi m-au trimis la şcoală, numai pentru a avea o ocupaţie undeva.

Iar în anul în care am mers la şcoală, tatăl meu şi-a luat o slujbă într-o organizaţie non-guvernamentală, numită DRICN -- Dezvoltare Rurală Integrată şi Conservarea Naturii Ei petrec de fapt o mare parte a timpului în comunităţile locale. Prezentau încredere pentru comunităţile locale, precum liderul nostru, Joshua Kangombe. Joshua Kangombe a văzut ce se întâmpla: fauna sălbatică dispărea, braconajul creştea exponenţial, iar situaţia părea fără ieşire. Moartea şi disperarea l-au invadat pe Joshua şi pe comunităţile noastre.

Dar atunci, oamenii din DRICN i-au propus lui Joshua: Ce-ar fi dacă am plăti oameni în care tu ai încredere să supravegheze fauna sălbatică? Aveţi pe cineva în comunităţile voastre, oameni care să cunoască terenul foarte bine şi să cunoască fauna sălbatică foarte bine? Căpetenia a spus "Da. Braconierii noştri." "Ah? Braconierii?" "Da. Braconierii noştri." Acesta era tatăl meu. Tatăl meu a fost braconier pentru o perioadă destul de mare de timp. În loc să-i împuște mortal pe braconieri, aşa cum se proceda în alte părţi ale Africii, DRICN a ajutat oamenii să-şi recâştige abilităţile, să-și controleze popoarele și propriile drepturi, să aibă și să controleze fauna. Iar astfel, pe măsură ce oamenii au început să se simtă stăpâni asupra vieţii sălbatice, numărul specimenelor a început să revină la valorile anterioare iar aceasta devine o fundaţie pentru conservare în Namibia. La obţinerea independenţei, abordarea ce presupune implicarea întregii comunităţi a fost îmbrăţişată de guvernul nostru.

Trei lucruri au ajutat cu adevărat la constituirea acestei fundaţii. Cel dintâi este celebrarea tradiţiilor şi deschiderea către idei noi. Iată tradiţia noastră. În fiecare sat Himba, există un foc sacru. Iar lângă acest foc, spiritele strămoşilor noştri vorbesc prin intermediul căpeteniei noastre şi ne sfătuiesc unde să găsim apă, și unde să găsim locuri de păscut, şi unde să mergem să vânăm. Și cred că este cel mai bun mod de a ne adapta la mediul înconjurător. Şi iată care sunt ideile noi. Transportarea rinocerilor folosind elicoptere este în opinia mea mult mai facilă decât să vorbeşti prin intermediul unui spirit pe care nu îl poţi vedea, nu-i aşa? Şi am fost învăţaţi aceste lucruri de nişte străini. Am învăţat aceste lucruri de la străini. Avem nevoie de noi granițe pentru a ne descrie pământul tradițional; trebuie să învățăm mai multe lucruri cum e GPS-ul, pentru a vedea numai dacă GPS-ul poate reprezenta o reflecţie veridică a pământurilor noastre sau este doar un alt lucru inventat în Vest? Şi am vrut apoi să vedem dacă putem suprapune hărţile noastre ancestrale cu hărţile digitale create undeva în lume. Şi astfel, am început efectiv să ne împlinim visul şi am continuat să ne onorăm tradiţiile, dar eram în continuare deschişi către idei noi.

Al doilea element este că am vrut să avem o viață, o viață mai bună de care putem beneficia prin multe lucruri. Majoritatea braconierilor, ca şi tatăl meu, erau oameni din comunitatea noastră. Nu erau oameni din exterior. Erau oamenii noştri. Şi câteodată, odată ce erau prinşi, erau trataţi cu respect, erau readuşi în comunităţi şi erau implicaţi în proiecte mai mari. Cei mai buni, precum tatăl meu -- nu îi fac campanie tatălui meu -- (Râsete) erau însărcinaţi să-i împiedice pe alţii să facă braconaj. Şi când a început să se întâmple acest lucru, am început să devenim o singură comunitate; ne cunoşteam legătura cu natura. Iar aceasta era foarte, foarte puternică în Namibia.

Ultimul element ajutător în dezvoltarea acestora a fost parteneriatul. Guvernul nostru a dat statut juridic pământurilor noastre. Printre ceilalţi parteneri pe care îi avem sunt şi comunităţile de afaceri. Comunităţile de afaceri au ajutat la aducerea Namibiei pe harta mondială și au mai ajutat la a face fauna o metodă foarte valoroasă de a folosi pământul ca alte metode cum ar fi agricultura. Și majoritatea colegilor mei conservaționiști pe care îi găsim în Namibia au fost pregătiți prin intermediul inițiativei, prin implicarea WWF în cele mai noi practici de conservare. Ei au asigurat totdată şi finanţarea în ultimele două decenii pentru întreg programul. Iar până în acest moment, cu ajutorul WWF, am reuşit să trecem de la nişte programe foarte mici la iniţiative naţionale astăzi. Namibia... Sau, Sesfontein nu era altceva decât un mic sat izolat, ascuns în Namibia. Cu aceste resurse facem parte din satul global.

Au trecut treizeci de ani de la prima slujbă a tatălui meu ca paznic de vânătoare al comunității. Este păcat că a decedat şi nu poate vedea succesul iniţiativei aşa cum îl pot vedea eu şi copiii mei. Când am terminat şcoala în 1995, nu mai existau decât 20 de lei în toată regiunea de nord-vest -- regiunea noastră. Dar astăzi, există mai mult de 130 de lei. (Aplauze) Aşa că vă rog, dacă mergeţi în Namibia, aveţi grijă să staţi în corturi. Nu ieşiţi la plimbare noaptea!

(Râsete)

Rinocerul negru era în pragul extincţiei în 1982. Dar astăzi, Kunene are cea mai mare concentraţie de rinoceri negri -- rinoceri negri în libertate -- din lume. Acest lucru este în afara zonei protejate.

(Apauze)

Leoparzii sunt acum în număr mare, dar se găsesc acum la mare depărtare de satul nostru, deoarece câmpiile naturale s-au extins, precum zebre, antilope springbok și de toate. Stau la mare depărtare, pentru că acest alt lucru s-a multiplicat de la mai puțin de o mie la zeci de mii de animale.

Iar ceea ce a început ca ceva foarte mic, paznici comunitari implicând comunitățile, a crescut în ceva ce noi numim autorități de conservare a resurselor naturale. Aceste autorități sunt instituții înființate legal de guvern și sunt conduse de comunități, pentru beneficiul lor. Astăzi avem 60 de instituții care controlează și protejează peste 13 milioane de hectare de pământ în Namibia. Deja am reformat conservarea în toată țara. Nicăieri în lume nu există conservare adoptată de comunități pe așa o scară.

(Aplauze)

În 2008, conservarea a generat 5,7 milioane de dolari. Aceasta este noua noastră economie-- o economie bazată pe respectul față de resursele noastre naturale. Și putem folosi acești bani pentru multe lucruri. Foarte important, îi băgăm în educație. În al doilea rând îi băgăm în infrastructură. Hrană. Și de-asemenea foarte important-- investim acești bani în educație pentru SIDA și HIV. Stiți că Africa este afectată de aceste virusuri. Și acestea sunt veștile bune din Africa cu care trebuie să ne mândrim.

(Aplauze)

Și acum, de ce are nevoie lumea cu adevărat e ca voi să mă ajutați pe mine și pe partenerii noștrii să luăm ceea ce am învățat în Namibia şi să aplicăm în alte locuri cu probleme similare: locuri ca Mongolia sau chiar în curtea voastră, Mariile Prerii Nordice, unde bizonul și alte animale au suferit și multe comunități sunt în declin Îmi place asta. Namibia drept model pentru Africa, și Africa drept model pentru Statele Unite. (Aplauze) Am avut parte de succes în Namibia pentru că am visat la un viitor care reprezenta mai mult decât o faună sănătoasă. Știam că conservarea va fi un eșec, dacă nu funcțioază pentru a îmbunătăți comunitățiile locale. Așa că, veniți să vorbim despre Namibia, sau și mai bine, veniți în Namibia și vedeți cu ochii voștri cum am făcut-o. Și vă rog să vizitați site-ul nostru, să învățați cum puteți ajuta CBNRM în Africa și peste tot în lume. Vă mulțumesc foarte mult.

(Aplauze)