John Hockenberry: Toţi suntem designeri

Nu sunt designer. Nu, sigur nu. Tata era, şi a fost e destul de interesant să cresc aşa. Încercam să-mi dau seama ce făcea tata şi de ce era important.

Tata vorbea mult despre design-ul prost făcut, când eram mici. "Design-ul prost reprezintă oameni care nu gândesc, John ", îmi spunea când câte-un copil era rănit de maşina de tuns iarbă sau când panglica maşinii de scris se încurca sau când un mixer se bloca la bucătărie.

"Design prost. Nu există scuză pentru design prost. Înseamnă să lași lucrurile la întâmplare fără să gândești. Fiecare obiect ar trebui să aibă un sens, John, să imagineze un utilizator. Ar trebui să-i dea un rol de star într-o poveste despre utilizator şi obiect.

Un design bun", spunea tata, "garantează intenţia". Asta îmi spunea.

A colaborat la designul panourilor de control pentru computerul IBM 360. Era mare lucru. A lucrat o vreme pentru Kodak; era important. A proiectat scaune, mese şi alte echipamente de birou pentru Steelcase; și asta era important. Știam că design-ul era important la noi pentru că punea mâncare pe masă.

Regăseam design-ul în tot ce făcea tata. Avea o formaţie de Dixieland jazz când eram copii, şi mereu cânta melodiile lui Louis Armstrong. Îl întrebam din când în când:

"Tati, tu vrei să sune ca pe disc?" Aveam o mulţime de discuri de jazz prin toată casa. Răspundea: "Nu, niciodată John, niciodată. Un cântec e doar un tipar, aşa trebuie să te gândeşti la el. Trebuie să sune ca tine. Trebuie să-i faci un design. Să arăți tuturor ce intenţionezi", mi-a spus. "Să acţionăm prin design, asta ar trebui toți să facem. Toţi avem asta în sânge."

Toţi? Designeri? Of, of, tată. Of, tată.

Un cântec e doar un tipar. Contează cum îl cânţi. Să ne oprim puţin la acest gând. E ca acest scaun cu rotile, nu? Cântecul original? E puţin înfricoșător.

"Ooo, ce s-a întâmplat cu tipul ăla? Nu poate să meargă. Ştie cineva povestea? Nimeni?"

Nu-mi prea place să vorbesc despre asta, dar am să vă spun povestea azi. În urmă cu 36 de ani, se împlinesc săptămâna asta, mă aflam într-un automobil proiectat prost care s-a ciocnit de un parapet proiectat prost pe o şosea proiectată prost din Pennsylvania, şi am căzut vreo 60 de metri peste rambleu şi am omorât doi oameni din maşină. Din acel moment, scaunul cu rotile a fost un dat în viaţa mea. Viaţa mea, în mâinile designului bine sau prost făcut.

Gândiţi-vă la asta. În termeni de design, un scaun cu rotile e un obiect foarte dificil. Sugerează tragedie, teamă şi ghinion, şi transmite acel mesaj, acea poveste, atât de puternic încât nu prea mai contează altceva.

Mă deplasez lin pe roți prin aeroport, iar mamele îşi trag copii din calea mea și le spun: "Nu te holba!" Săracul copil, are o privire speriată, cine ştie ce gândeşte. Iar eu de zeci de ani mă întreb de ce se întâmplă asta? Ce pot să fac să schimb asta? Trebuie să fie o soluție. Aşa că trec fără să mă uit la ei, puţin încruntat. Sau mă îmbrac foarte, foarte frumos. Sau le caut privirea tuturor - asta a fost sinistru; n-a mers deloc. (Râsete) Orice am încercat - să nu fac duş o săptămână - nimic n-a mers.

Nimic n-a funcţionat până acum câţiva ani, când fetele mele de 6 ani s-au uitat la un catalog de scaune pe rotile şi mi-au spus:

"O, tati! Tati! Uite, trebuie să-ţi iei roţile astea sclipitoare, neapărat!"

Iar eu le-am spus: "O, dragele mele, tati e un jurnalist important, şi asta nu s-ar cădea."

Bineînțels, ele au concluzionat imediat:

"Ce păcat tati! Jurnaliştii n-au voie să aibă roţi sclipitoare. Cât de important eşti tu de fapt?" m-au întrebat ele.

"Ia stați aşa - o să-mi iau roţile alea."

Ca protest, mi-am luat roţile sclipitoare, le-am montat şi ce să vezi: Îmi micșorați, vă rog, luminile de scenă? (Râsete) Ia uite! Acum, priviţi! Priviți la asta!

Ceea ce vedeţi aici mi-a schimbat complet viaţa, vreau să spun, mi-a schimbat viaţa în totalitate! În locul privirilor în gol şi jenate, acum lumea arată spre spre mine şi zâmbește!

Oameni îmi spun: "Ai niște roţi super! Ce mișto sunt! Şi eu vreau niște roţi din astea!" Copiii spun: "Pot să fac o tură?" (Râsete)

Bineînţeles, apare uneori și câte unul - de obicei bărbat de vârstă mijlocie - care să spună, "Ah, aceste roţi sunt fantastice! Sunt pentru siguranţă, nu-i așa? " (Râsete) Nu! Nu sunt pentru siguranţă. Nu, nu, nu, nu, nu.

Care-i diferenţa aici, scaunul rulant fără luminițe şi scaunul cu luminițe? Diferenţa constă în intenţie. Chiar așa: eu nu mai sunt o victimă. Am schimbat situaţia - sunt Comandantul Navei Stelare Scaun-Rulant cu roți phaser în faţă! Intenţia schimbă complet situația. Aleg să îmbunătățesc experienţa de rostogolire cu un simplu element de design. Acțiune cu intenţie. Exprimă existența unui autor. Sugerează că cineva e în control. Îmi dă încredere; oamenii sunt atraşi. Cineva își asumă experiența respectivă, învăluind melodia tragică cu altceva, ceva radical diferit. Oamenii răspund la asta.

Acum pare simplu, dar cred că în societatea şi în cultura noastră avem o problemă uriaşă referitor la intenţie. Urmăriţi-mă. Priviţi acest tip. Ştiți cine e? Este Anders Breivik. Dacă intenția lui era să omoare în Oslo, Norvegia, anul trecut, zeci şi zeci de tineri - dacă el intenționa să facă asta, e un criminal pervers. Îl pedepsim. Închisoare pe viaţă. Pedeapsa cu moartea în SUA, nu și în Norvegia. Însă, dacă a acţionat datorită unei fantezii delirante, dacă a fost motivat de vreo boală mintală, e într-o categorie complet diferită. Îl putem închide pe viaţă, îl urmărim clinic. E un domeniu complet diferit. Dacă a acţionat intenţionat, Anders Breivik e malefic. Însă ca psihopat criminal disfuncțional, e ceva mult mai complicat. E suflarea unui fel de haos primitiv, străvechi. El e starea naturală aleatorie din care ne-am ridicat. E ceva foarte, foarte diferit.

E ca şi cum intenţia e o componentă esenţială a omenirii. E ceea ce trebuie să facem, într-un fel sau altul. Trebuie să acţionăm cu intenţie. Trebuie să acționăm prin design. Intenţia este un însemn al civilizaţiei.

Iată un exemplu puțin mai aproape de casă: Familia mea reprezintă intenţia. Vă daţi seama că sunt două seturi de gemeni, rezultat al tehnologiei fertilizării in vitro (FIV), din cauza unor limitări fizice pe care nu le voi detalia. Tehnologia in vitro, FIV, e la fel de intenţională ca agricultura. Să vă spun, unii poate ați și trecut prin asta. Întreaga tehnologie de extragere a spermei pentru bărbaţii cu șira spinării accidentată, a fost inventată de un veterinar. L-am întâlnit pe tip. E un o persoană minunată. Avea la el un sac mare din piele, plin cu sondele de spermă ale tuturor animalelor cu care lucrase, tot felul de animale. Sondele au fost proiectate de el şi era foarte mândru de ele.

Îmi spunea: "Eşti exact între cal şi veveriţă, John." (Râsete) Când am decis împreună cu soţia mea să ne îmbunătățim frageda vârstă mijlocie - aveam deja patru copii - cu ajutorul unei tehnologii mai deosebite pe care n-o voi detalia acum - urologul m-a asigurat că nu-i cazul să-mi fac griji.

"Nu-i nevoie de anticoncepționale, doctore, ești sigur?"

"John, John, m-am uitat la diagrama ta. Din testele tale de spermă putem afirma cu încredere că ești practic o formă de anticoncepționale."

Ei bine! (Râsete) Ce gând eliberator! Da! După câteva weekend-uri eliberatoare, împreună cu soţia mea, utilizând o tehnologie erectilă de vârf, demnă de un discurs TED într-o bună zi, dar nu acum, am observat niște simptome familiare, chiar dacă neaşteptate. Nu eram chiar o formă de anticoncepțional. Priviţi acele litere. Soţia mea a fost atât de supărată!

A fost ideea unui designer? Nu cred că un designer a avut ideea asta. Poate că exact asta e problema. Astfel s-a născut micul Ajax. E ca și ceilalți copii ai noştri, însă experienţa e complet diferită. Seamănă cu accidentul meu, nu-i aşa? A apărut din senin. Toți a trebuit să ne schimbăm, nu doar să reacționăm la acest dat, ci aplecându-ne cu intenție către noua experienţă. Am cinci acum. Cinci. Confruntăm datul cu intenţie şi acţionăm prin design îl numim Ajax - cum să fii mai intenţional de atât? Chiar sperăm că ne va mulțumi pentru asta mai târziu. (Râsete)

Dar n-am devenit designer. N-am încercat niciodată. Nici măcar pe-aproape. Am fost îndrăgostit de unele opere de design în copilărie. Calculatorul HP 35S - Vai, adoram chestia aia. Tare îmi doream unul. Adoram calculatorul ăla! Mi l-am putut permite. Alte modele nu mi le-am putut permite, ca Targa-1974 - 911. În şcoală, n-am studiat nimic legat de design sau inginerie. Am studiat lucruri inutile precum Clasicii, însă erau ceva lecții chiar și acolo - tipul ăsta, Platon, de fapt e un designer. El a proiectat un stat "Republica", un design care n-a fost niciodată implementat. Ascultați una dintre caracteristicile design-ului Guvernului 4.0 al lui Platon:

"Statul în care conducătorii sunt cei mai reticenți în a guverna este întotdeauna cel mai bine şi mai liniştit condus, iar Statul în care ei sunt foarte dornici, e cel mai rău condus"

Nu ne-am prins de asta, nu-i așa? Dar uitați-vă la această declaraţie: se referă la intenţie. Asta-i ceea ce-mi place la ea. Dar haideți să vedem ce face Platon de fapt aici? E o idee măreață de design - o idee genială de design, comună tuturor vocilor religioase și filosofice care au apărut în perioada clasică. Ce se întâmpla pe vremea aceea? Ei încercau să răspundă la întrebarea ce vor face ființele umane acum că nu mai încearcă doar să supravieţuiască? Rasa umană a apărut dintr-un haos preistoric, o confruntare cu natura aleatoare, brutală, și brusc au avut o clipă de răgaz să gândească şi au fost o mulţime de lucruri la care să cugete. Dintr-o dată, existența umană necesita o intenţie. Viaţa umană necesita o motivație. Realitatea în sine avea nevoie un designer. Datul a fost înlocuit cu diverse aspecte ale intenţiei, cu design-uri variate, cu zei diverşi pentru care încă ne mai certăm. O, da.

Azi nu ne confruntăm cu haosul din natură. Azi ne confruntăm cu impactul omenirii asupra Pământului în sine. Această tânără disciplină numită design, cred eu, este de fapt etosul emergent care formulează şi răspunde la o întrebare nouă: Ce ar trebui să facem acum în faţa haosului pe care l-am creat? Ce ar trebui să facem? Cum să imprimăm intenţia pe toate obiectele pe care le creăm, pe toate situaţiile pe care le creăm, pe toate locurile pe care le schimbăm - consecințele pentru o planetă cu 7 miliarde de oameni, în creștere. Asta e melodia pe care toți o fredonăm azi. Nu putem să imităm pur și simplu trecutul. Nu va merge. Nu-i deloc o rezolvare.

Iată momentul meu de design preferat: În oraşul Kinshasa în Zair, în anii '90, lucram pentru ABC News şi scriam despre căderea lui Mobutu Sese Seko, dictatorul, brutalul dictator din Zair, care a violat şi a jefuit acea ţară. Erau revolte în centrul Kinshasei. Locul se prăbușea; era un loc oribil, oribil, iar eu trebuia să merg să explorez centrul orașului pentru a raporta despre revolte şi jafuri. Oamenii furau vehicule, luau bucăţi de clădiri. Pe străzi soldaţii trăgeau în jefuitori şi îi mânau pe cei arestaţi în masă. În mijlocul haosului eu rulam în scaunul cu rotile şi eram complet invizibil. Complet. Eram într-un scaun cu rotile: nu arătam ca un jefuitor. Eram într-un scaun cu rotile: nu arătam ca un jurnalist, cel puţin nu din perspectiva lor. Şi sigur nu arătam ca un soldat. Eram parte din fundalul zgomotos al mizeriei din Zair, complet invizibil. Dintr-o dată, de după colţ, apare un tânăr, paralizat ca și mine, într-un fel de tricicletă-scaun cu rotile cu pedale din metal, lemn şi piele, care pedalează până la mine cât poate de repede.

Strigă: "Hei, domnule! Domnule!"

M-am uitat la el - nu știa mai multă engleză de-atât, dar nu aveam nevoie de engleză, o nu! Am comparat roţi şi anvelope şi spiţe şi tuburi. M-am uitat la mecanismul lui șubred cu pedale; era extrem de mândru de proiectul lui. Aş fi vrut să vă pot arăta acea drăcie. Zâmbetul lui, ardoarea noastră în timp ce vorbeam un limbaj universal al design-ului, invizibil haosului din jurul nostru. Maşinăria lui: produsă în casă, cu bolţuri, ruginită, comică. Maşinăria mea: produsă în America, încrezătoare, elegantă. Era deosebit de mândru de scaunul într-adevăr confortabil, pe care şi-l făcuse în şaretă şi de țesătura frumoasă, franjurată din jurul marginii. Ce mi-aș dori să fi avut atunci roțile sclipitoare! I-ar fi plăcut la nebunie! O, da. El le-ar fi înţeles; o şaretă a intenţiei pure - gândiți-vă - într-un oraş scăpat de sub control design-ul a înlăturat dezastrul pentru câteva clipe. Am vorbit câteva minute şi am dispărut fiecare înapoi în haos. S-a întors pe străzile din Kinshasa, eu m-am dus la hotel. Mă gândesc la el acum, acum...

Şi vă prezint această întrebare. Un obiect impregnat cu intenţie: are putere, e o comoară, suntem atraşi de el. Un obiect lipsit de intenţie - e aleatoriu, imitativ, respingător. E ca ceva bun de aruncat. Asta trebuie să cerem de la viață, de la obiectele, lucrurile și situaţiile noastre: traiul cu intenţie. Din acest punct de vedere am pe nedrept un serios avantaj față de voi toți.

Vreau să vă explic asta, pentru că azi e o zi specială. Acum 36 de ani, cam în acest moment, un băiat de 19 ani s-a trezit din comă ca să pună o întrebare asistentei medicale, însă asistenta era deja pregătită cu un răspuns.

"Ai avut un accident teribil, tinere. Ţi-ai rupt coloana. Niciodată nu vei mai merge."

"Ştiu asta, i-am spus. Ce zi e azi?" Ştiam că maşina căzuse peste parapet pe 28 februarie şi mai știam că 1976 era un an bisect.

"Doamna asistentă! Azi e 28 sau 29?"

S-a uitat la mine şi a zis: "E 1 Martie."

"O Doamne, mi-am zis, am multe de recuperat!" Din acel moment, am ştiut că acel accident era un tiparul; Nu aveam altă opţiune, decât să reinventez această nouă viaţă lipsită de mersul pe jos. Intenţie - o viață cu intenție - în care designul să acopere originalul cu ceva mai bun. E ceva ce fiecare ar trebui să facem în aceste vremuri.

Pentru a reveni, pentru a mă întoarce la proiectare, așa cum tata sugera cu mult timp în urmă,

"Cântă-ţi cântecul, John. Arată tuturor ce intenție ai."

Tati, asta e pentru tine. (Muzică)

♫ Jo Jo credea că e un singuratic ♫ ♫, dar era altfel. ♫ ♫ Jo Jo a plecat din Tucson, Arizona la un protest în California. ♫ ♫ Întoarce-te, întoarce-te, ♫ ♫ Întoarce-te unde-ţi era locul. ♫ ♫ Întoarce-te, întoarce-te, ♫ ♫ Întoarce-te unde-ţi era locul. ♫ (Aplauze)