Nu mancati "bombonelele", spune Joachim de Posada

Sunt aici pentru ca am un mesaj foarte important. Cred ca am descoperit cel mai important factor pentru succes. Si a fost descoperit aici aproape, la Stanford. Un profesor de psihologie a luat copii de patru ani si i-a pus intr-o camera lasandu-i singuri. Si le-ar fi spus copiilor, copiilor de patru ani, "Johnny, te voi lasa aici cu bomboana asta pentru 15 minute. Daca atunci cand ma intorc gasesc bomboana aici, vei mai primi una. Asa ca vei avea doua." Sa-i spui unui copil de patru ani sa astepte 15 minute pentru ceva ce ii place la nebunie, este echivalent cu a ne spune noua, "Va vom aduce cafeaua in doua ore." (Rasete) Exact echivalent.

Deci ce sa intamplat cand profesorul a parasit incaperea? Imediat ce s-a inchis usa... doi din trei copii au mancat bomboana. Cinci secunde, 10 secunde, 40 de secunde, 50 de secunde, doua minute, patru minute, opt minute. Cativa au rezistat 14 minute si jumatate. (Rasete) N-au reusit. N-au putut astepta. Ceea ce este interesant este ca unul din trei s-a uitat la bombonica si-a facut cam asa... S-a uitat la ea. A pus-o inapoi. S-au invartit in jurul ei. S-au jucat cu fustita si pantalonasii.

Acel copil a inteles deja, la patru ani cel mai important principiu pentru succes. Care este: abilitatea de a intarzia recompensa. Auto-disciplina, cel mai important factor pentru succes. 15 ani mai tarziu, 14 sau 15 ani mai tarziu, continuarea studiului. Ce au descoperit? S-au dus sa-i caute pe acesti copii care acum aveau 18 sau 19 ani. Si au descoperit ca un procent de 100 din copii care nu au mancat bomboana au avut succes. Au avut note bune. S-au descurcat minunat. Erau fericiti. Aveau planurile lor. Aveau relatii bune cu profesorii, studentii. O duceau bine.

Un mare procent din copii care au mancat bomboana, aveau probleme. Nu au reusit la universitate. Aveau note proaste. Unii au renuntat la scoala. Cativa erau inca la scoala dar aveau note proaste. Cativa aveau note bune.

Aveam o intrebare in mintea mea: Copii hispanici ar reactiona in acelasi mod precum copii americani? Asa ca am plecat in Columbia. Si am refacut experimentul. Si a fost foarte distractiv. Am folosit copii de patru, cinci si sase ani. Si dati-mi voie sa va arat ce s-a intamplat.

(Rasete)

Deci ce s-a intamplat in Columbia? Copii hispanici, doi din trei au mancat bomboana. Unul din trei nu a mancat-o. Aceasta fetita a fost interesanta. A mancat doar umplutura bomboanei. (Rasete) Cu alte cuvinte, ea vroia sa ne faca pe noi sa credem ca nu si-a mancat bomboana, pentru a primi doua. Dar a mancat-o. Deci noi stim ca ea va avea succes. Dar va trebui s-o supraveghem. (Rasete) Nu ar trebui sa se indrepte catre sectorul bancar, de exemplu, sau sa lucreze ca si casier. Dar va avea succes.

Si acest lucru se aplica peste tot. Chiar si in vanzari. Un agent de vanzare care -- Clientul spune, "Vreau aia." Si agentul spune " Desigur, poftiti." Acea persoana a mancat bomboana. Daca agentul de vanzari spune, " Un moment va rog. Dati-mi voie sa va pun cateva intrebari pentru a vedea daca aceasta alegere este buna" Atunci vei vinde mult mai mult. Deci asta are aplicatii in toate aspectele vietii.

Inchei cu -- coreeni au facut asta. Stiti ce? Aceasta este atat de buna incat am vrea o carte de bomboane pentru copii. Am facut una pentru copii. Si acum este peste tot in Coreea. Ii invata pe copii exact acest principiu. Si noi trebuie sa invatam acel principiu aici in State. Pentru ca avem o mare datorie. Noi mancam mai multe bomboane decat producem. Va multumesc foarte mult.