Jennifer Granholm: O propunere pentru energia verde – cursă spre vârf!

Am fost prezentată ca fosta Guvernatoare de Michigan, dar de fapt sunt un om de știință. Bine, om de știință politic, nu contează, dar laboratorul meu a fost laboratorul democrației, care este statul Michigan și, ca orice om de știință bun, făceam experimente cu reglementări care să ducă la cea mai mare bunăstare pentru un număr cât mai mare de persoane. Dar erau trei probleme, trei enigme pe care nu le-am putut dezlega și aș dori să vi le împărtășesc, dar, cel mai important, cred că am deslușit o propunere de soluție.

Prima problemă, cu care se confruntă nu doar Michigan, ci toate statele, e cum să creăm locuri de muncă bune în America într-o economie globală.

Să vă prezint câteva date empirice din laboratorul meu. Am fost aleasă în 2002 și, la sfârșitul primului an de mandat, în 2003, am primit un telefon de la unul din membrii echipei care zicea: „D-na Guvernatoare, avem o mare problemă. O mică comunitate dintr-o așezare numită Greenville, Michigan, 8000 de locuitori, e pe cale să-și piardă principalul angajator, fabrica de frigidere Electrolux.”

Am întrebat: „Câți oameni lucează la Electrolux?”

Mi-a spus: „3000 din cei 8000 de oameni din Greenville.”

Deci e un orășel cu un singur angajator. Electrolux urma să se mute în Mexic.

Mi-am spus: „Nici vorbă! Sunt noua Guvernatoare. Putem rezolva. Plecăm la Greenville cu toată echipa și vom face o ofertă către Electrolux, pe care n-o vor putea refuza.”

Deci mi-am luat toată echipa și ne-am întâlnit cu toți boșii din micuțul Greenville – primarul, administratorul orașului, directorul colegiului comunitar – și efectiv ne-am golit buzunarele, punând pe tapet toate argumentele, facilități, spuneți voi ce, pentru a convinge pe cei de la Electrolux să rămână și am pus în fața celor de la Electrolux această stivă de propuneri. Printre oferte erau scutiri de impozite pe 20 de ani ajutoare să construiască o fabrică nouă, sponsorizarea lucrărilor. UAW, sindicatele au zis că sunt gata de concesii fără precedent, să facă sacrificii pentru a păstra locurile de muncă în Greenville.

Cei de la conducerea Electrolux au luat stiva noastră, lista facilităților oferite și au ieșit din sală pentru 17 minute. După care s-au întors au zis: „Uau, sunteți cei mai generoși dintre toate comunitățile ce au încercat vreodată să-și mențină locurile de muncă. Dar nu ne puteți oferi nimic pentru a compensa faptul că putem plăti 1,57 USD pe oră în Juarez, Mexic. Așa că plecăm.”

Și au făcut-o. Când au făcut-o, a fost ca și cum ar fi explodat o bombă nucleară în micuțul Greenville. De fapt, fabrica a implodat. Acesta e un tip care se plimbă în ultima sa zi de muncă. În luna în care a ieșit ultimul frigider de pe linia de asamblare, angajații de la Electrolux, Greenville, Michigan, au făcut o adunare pe care au numit-o „cina cea de taină”. S-a ținut într-o sală mare, am participat și eu, fiind foarte frustrată ca Guvernatoare de faptul că nu am putut opri desființarea acestor locuri de muncă. Vroiam să fiu alături de ei, în acea sală erau mii de persoane. Era o sală mare. Oamenii mâncau de la cutie pe mese rotunde și era o orchestră tristă ce cânta sau o orchestră ce cânta muzică tristă, probabil ambele. (Râsete)

Și a venit acest om la mine, avea tatuaje, coadă-de-cal și o cipilică de baseball. Erau cu el și cele două fiice și mi-a spus: „D-na Guvernatoare, sunt cele două fiice ale mele.” A mai spus: „Am 48 de ani și am lucrat în această fabrică 30 de ani. După terminarea liceului, m-am angajat direct la această fabrică. Tatăl meu a lucrat în această fabrică” - zise. „Bunicul meu a lucrat în această fabrică. Tot ce știu e să fac frigidere.” Își privi fiicele și-și puse mâinile pe piept zicându-mi: „Spuneți-mi, D-na Guvernatoare, cine mă va angaja vreodată? Cine mă va angaja vreodată?” Și nu numai el a pus această întrebare, ci toți cei din sală și, ca să fiu sinceră, toți muncitorii din cele 50.000 de fabrici care au fost închise în primul deceniu al acestui secol. Prima enigmă: cum să creăm locuri de muncă în America într-o economie globală?

Numărul doi, foarte repede: Cum să rezolvăm problema schimbării globale a climei când nu avem nici măcar o politică energetică națională și când, în Congres, blocarea propunerilor legislative pare să fie norma. De fapt, recent s-a făcut un sondaj de opinie în care s-a comparat rata de aprobare a legilor în Congres cu mai multe lucruri neplăcute și a reieșit că, de fapt, rata de aprobare a Congresului e mai rea decât gândacii de bucătărie, păduchii, formația Nickelback, canalele rădăcinilor dentare și Donald Trump. (Râsete) Dar stați așa, vestea bună e că cel puțin e mai bună decât laboratoarele de metodică sau gonoreea. (Râsete) Avem o problemă, prieteni.

M-a pus pe gânduri, care-o fi aia? Ce anume din laborator, din laboratorul democrației, ce s-a întâmplat? Ce fel de măsuri politice s-au luat, ce au dus la schimbări și care au fost acceptate de ambele părți? Astfel, dacă v-aș întreba, de exemplu care a fost măsura politică a Administrației Obama care a dus la schimbări importante în toată țara, ce mi-ați răspunde? Ați spune probabil Obamacare, doar că acelea nu au fost schimbări voluntare. După cum știm, doar jumătate dintre state au adoptat-o. Am putea aminti Recovery Act, dar acelea nu necesitau schimbări de politici. Schimbările de politici importante s-au datorat programului Race to the Top pentru educație. De ce? Guvernul a desemnat o sumă de 4,5 miliarde USD și i-au invitat pe guvernatorii din întreaga țară să intre în competiție pentru aceasta. Au intrat în competiție 48 de Guvernatori, convingând legislativul a 48 de state, în esență să facă niște standarde pentru liceeni astfel ca ei să-și însușească o programă de pregătire pentru facultate. 48 de state au optat pentru asta, creând o politică educațională națională de jos în sus.

M-am gândit, de ce n-am putea face ceva asemănător și să creăm o cursă a locurilor de muncă în sectorul energiei verzi? Deoarece, înainte de toate, dacă studiem contextul, în ultimii opt ani s-au investit în total 1,6 mii de miliarde de dolari din sectorul privat, fiecare dolar reprezentând un loc de muncă, și unde sunt acele locuri de muncă? Păi în zone unde există o asemenea politică, de pildă în China. Am fost în China ca să văd cum o mai duc. Au montat acolo un spectacol regizat pentru grupul în care eram și stăteam în spatele încăperii în timpul demonstrațiilor, lângă unul dintre oficialii chinezi, ne uitam și el mi-a zis: „Deci, d-na Guvernatoare, când credeți că va avea și SUA o politică energetică națională?” Iar eu am spus; „Dumnezeule – Congres, blocare, cine știe?”

Iar el a plecat zicând: „Nu vă grăbiți.” Căci ei văd pasivitatea noastră ca pe o oportunitate.

Ce-ar fi dacă ne-am hotărî să creăm o competiție pentru Guvernatorii țării, miza intrării în această competiție fiind aceeași sumă pe care grupul bipartit a aprobat-o in Congres pentru Race to the Top pentru educație, 4,5 miliarde, care pare să fie mare, dar de fapt reprezintă mai puțin decât o zecime de procent din bugetul federal. E o eroare de rotunjire din partea guvernului federală. Dar miza intrării în competiție ar putea fi, ați putea la fel de bine spune, să zicem, țelul Președintelui. El vrea ca să fie adoptat de Congres un standard de energie verde, de 80% până în 2030, cu alte cuvinte, până în 2030, 80% din energie trebuie să provină din surse nepoluante. De ce să nu se ceară ca toate statele să adopte această variantă? Imaginați-vă ce s-ar putea întâmpla, căci fiecare zonă are ceva de oferit. De pildă în două state ca Iowa și Ohio – în treacăt fie spus, două state politic foarte importante – acei doi Guvernatori ar zice: „Noi vom fi în fruntea țării în producția de turbine eoliene și energie eoliană.” Statele cu soare, centura solară ar putea zice: „Noi vom fi statele ce produc energia solară pentru țară”, și poate Jerry Brown ar zice: „Iar eu voi crea un parc industrial în California care va produce panourile solare ca să nu le mai cumpărăm din China, ci să le cumpărăm din SUA.” De fapt, fiecare regiune a țării poate face asta. Există condiții de soare sau vânt în întreaga țară. De fapt, dacă priviți statele de sus și de la nord în partea de vest, ele pot folosi energia geotermală, sau în Texas s-ar putea spune: „Putem fi în fruntea țării în soluții de rețele electrice inteligente.” În statele central-estice cu păduri și deșeuri agricole, s-ar putea spune: „Vom fi în fruntea țării la capitolul biocombustibili.” În nord-estul superior, vom fi frunte cu soluții de eficiență energetică. De-a lungul coastei estice, vom fi în frunte cu energie eoliană marină. În cazul lui Michigan, vom fi fruntea în producția de piese pentru vehiculele electrice, de pildă acumulatoare Li-Ion. Fiecare regiune are ceva de oferit și dacă se creează competiție, ea respectă atât federalismul, cât și fiecare stat în parte. E ceva atrăgător. Poate chiar și Texas și Carolina de Sud, care nu au aderat la Race to Top pentru educație, ar opta pentru a participa. De ce? Pentru că Guvernatorilor, atât Republicani, cât și Democrați, le place să taie panglici. Vrem să creăm locuri de muncă. Doar atâta spun. Și asta promovează inovația la nivel de stat în aceste laboratoare ale democrației.

Toți cei care aveți ceva habar de politică ați putea întreba: „OK, minunată idee, dar chiar așa să fie? Congresul să pună pe tapet 4,5 miliarde de dolari? Nu se înțeleg nicicum.” Deci, ați putea aștepta să treacă asta prin Congres, deși ați putea fi foarte nerăbdători. Sau, renegaților, am putea ocoli Congresul. Să ocolim Congresul. Ce-ar fi dacă am crea o competiție de sector privat pentru Guvernatori. Ce-ar fi dacă vreo câteva dintre companiile și persoanele de bază prezente aici, la TED, ar decide să o creeze, să se alăture, doar câteva, și să declare o competiție națională pentru Guvernatori pentru a face o cursă spre vârf și să vadă răspunsul Guvernatorilor? Ce-ar fi dacă totul ar începe aici, la TED? Ce-ar fi dacă ați fi fost aici când am găsit modalitatea de a sparge codul pentru a crea locuri de muncă bănoase în America – (Aplauze) – și a avea o politică energetică națională, creând o strategie energetică națională de jos în sus?

Pentru că, dragi TED-iști, fiind la fel de nerăbdători ca și mine, știți și voi că cei care ne concurează economic sau alte nații sunt de-asemenea în joc și ne mănâncă pe pâine. Putem fi în joc sau nu. Putem fi la masă sau putem fi în farfurie. Și nu știu cum sunteți voi, dar eu prefer să fiu la masă.

Mulțumesc tuturor. (Aplauze)