JD Schramm: Rupeţi tăcerea pentru supravieţuitorii suicidurilor

Văzut din afară John avea totul. Doar ce semnase contractul pentru a-şi vinde apartamentul din New York cu un profit din 6 cifre şi îl deţinuse doar cinci ani. Şcoala pe care o absolvise ca masterand îi oferise o oportunitate de a preda ceea ce însemna nu doar un salariu dar şi beneficii, pentru prima oară de mulţi ani. Şi cu toate astea, în ciuda faptului că totul mergea bine pentru John, el se lupta, se lupta cu dependenţa şi depresia.

În seara zilei de 11 iunie 2003 s-a căţărat pe marginea gardului de pe podul Manhattan şi a sărit în apele învolburate de dedesubt În mod remarcabil -- nu, miraculos -- a supravieţuit. În cădere şi-a spulberat braţul drept şi-a rupt toate coastele, şi-a perforat plămânii şi era când conştient, când inconştient pe când plutea în derivă în josul râului East River pe sub podul Brooklyn şi în calea feribotului Staten Island, când pasagerii de pe feribot i-au auzit strigătele de durere, l-au contactat pe căpitanul vasului care a contactat Paza de Coastă care l-au pescuit din râul East River şi l-au dus la spitalul Bellevue.

Şi, de fapt, de aici începe povestea noastră. Fiindcă o dată ce John s-a angajat să-şi adune viaţa laolaltă -- mai întâi fizic, apoi emoţional şi apoi spiritual -- a descoperit că au existat foarte puţine resurse disponibile pentru cineva care a încercat să-şi pună capăt vieţii în modul în care a făcut-o el.

Cercetările arată că 19 din 20 de oameni care încearcă să se sinucidă vor eşua. Dar oamenii care eşuează au de 37 de ori mai multe şanse de reuşită a doua oară. Aceasta este cu adevărat o populaţie cu risc mare, cu foarte puţine resurse care să-i sprijine. Şi ceea ce se întâmplă atunci când oamenii încearcă să se adune din nou în viaţă, datorită tabuurilor noastre în privinţa suicidului nu suntem siguri ce să spunem, şi de cele mai multe ori nu spunem nimic. Iar asta promovează izolarea în care se găsesc oameni ca John.

Cunosc povestea lui John foarte bine pentru că eu sunt John. Şi aceasta este, astăzi, prima oară în orice fel de cadru public, când am recunoscut vreodată călătoria pe care am făcut-o. Dar după ce, în 2006, am pierdut un profesor mult iubit şi anul trecut un bun prieten, care s-au sinucis, şi stând la TEDActive anul trecut, am ştiu că trebuie să ies din tăcerea mea şi din tabuurile mele şi să vorbesc despre o idee ce merită să fie împărtăşită -- şi anume că oamenii care au făcut dificila alegere de a reveni la viaţă au nevoie de mai multe resurse şi au nevoie de ajutorul nostru.

Aşa cum spune proiectul Trevor, devine mai bine. Devine mult mai bine. Şi am ales să ies dintr-un dulap total diferit,astăzi pentru a vă încuraja, pentru a vă îndemna, că dacă sunteţi cineva care s-a gândit la sinucidere sau a încercat să se sinucidă sau ştiţi pe cineva care a încercat vorbiţi despre asta, cereţi ajutor. Este o discuţie care merită purtată şi o idee care merită împărtăşită.

Vă mulţumesc.

(Aplauze)