Jane Goodall ajută oamenii și animalele să conviețuiască

Bună ziua, bună seara, în fine... Putem continua cu jambo, guten abend, bonsoir, dar și cu "uu, uu, uu, uu, uu, uu, uu, uu, uu, uu!". Acesta este strigătul pe care îl fac chimpanzeii când se duc seara la culcare. Se aude dintr-o parte în cealaltă a văii, între un cuib de chimpanzei și altul.

Și vreau să-mi încep prezentarea din această seară reluând-o din punctul în care a lăsat-o ieri Zeray. El ne-a vorbit de acel extraordinar copil australopitec în vârstă de 3 ani, Salem. Și, de asemenea, despre istoria umanității și arborele nostru genealogic prin prisma profilului genetic. Și a fost tot un paleontolog, răposatul Louis Leakey, cel care m-a determinat să studiez chimpanzeii. Și asta era ceva extraordinar pe vremea aceea. Acum e destul de răspândit, dar argumentul lui era -- pentru că el a căutat toată viața lui rămășițe fosilizate ale primilor oameni care au trăit în Africa -- că putem să aflăm o groază de lucruri despre felul în care arătau aceste ființe doar analizând rămășițe, ori forma îmbinărilor musculaturii. Sau câte ceva despre felul în care trăiau după diversele artefacte găsite împreună cu aceste rămășițe. Dar, cum se comportau? Asta era ceea ce el vroia să afle. Pentru că, bineînțeles, comportamentul nu se fosilizează. El susținea că -- iar acum această teorie e destul de răspândită -- dacă am găsi modele comportamentale asemănătoare sau identice la rudele noastre cel mai apropiate, maimuțele hominide, și la oamenii din ziua de azi, atunci, probabil, acele indicii comportamente au existat și în strămoșul nostru, pe jumătate om, pe jumătate maimuță, de acum 7 milioane de ani. Și, ca urmare, am moștenit probabil toate acele caracteristici din acele timpuri străvechi.

Și dacă vă uitați în manualele din ziua de azi care tratează tema evoluției umane veți găsi foarte des teorii care speculează asupra modului în care oamenii primitivi s-au comportat, teorii bazate pe comportamentul cimpanzeilor. Dintre toate ființele vii, cimpanzeii se aseamănă cel mai mult cu noi și am ascultat opinii în legătură cu asta în timpul acestei conferințe TED. Așa că e rândul meu să vorbesc despre felul în care cimpanzeii ni se aseamănă în anumite aspecte comportamentale.

Fiecare cimpanzeu are personalitatea lui. Bineînțeles că eu le-am pus nume. Pot atinge vârsta de 60 de ani sau chiar mai mult, deși credem că majoritatea nu ajung la 60 de ani în sălbăticie. Mr. Wurzel. Femela cimpanzeu are primul ei copil pe la vârsta de 11 sau 12 ani, după care va naşte un pui la fiecare 5 sau 6 ani, ceea ce, în timpul copilăriei, înseamnă o perioadă lungă de dependență în care copilul este alăptat, doarme cu mama sa în timpul nopții și se deplasează cocoțat în spatele ei. Noi suntem de părere că această perioadă prelungită a copilăriei este importantă pentru cimpanzei, în aceeași măsură în care este și pentru noi, în ceea ce privește procesul de învățare. Pe măsură ce creierul diverselor tipuri de animale devine din ce în ce mai complex de-a lungul procesului evolutiv, descoperim că procesul de învățare joacă un rol chiar mai important în istoria vieții unui individ. Și cimpanzeii tineri își petrec o groază de timp observând ce fac cei în vârstă. Acum știm că sunt capabili să imite comportamentele pe care le văd. Și suntem convinși că forma prin care diversele comportamente de folosire a uneltelor -- comportamente care au fost observate în toate populațile diferite de cimpanzei studiați în Africa -- au fost moștenite de la o generație la alta e prin intermediul observării, imitării și practicii, astfel încât aceste comportamente de folosire a uneltelor pot fi numite cultură primitivă.

Cimpanzeii nu posedă o limbă vorbită. Am vorbit despre asta. Posedă în schimb un amplu repertoriu de posturi și gesturi, multe dintre ele fiind asemănătoare sau chiar identice cu ale omului și care se ivesc în aceleași contexte. Când se salută, cimpanzeii se îmbrățișează. De asemenea, se sărută, se țin de mână, se bat pe spate. Fac pe grozavii și azvârlă pietre. În societatea cimpanzeilor întâlnim multe, multe exemple de compasiune, precursoarea iubirii și altruismului adevărat. Însă, din nefericire, au și o latură ascunsă a naturii lor, ca și noi. Sunt capabili de o brutalitate extraordinară, chiar și de o formă de război primitivă. Iar aceste tipuri de comportamente agresive sunt, în cea mai mare parte, îndreptate împotriva indivizilor din grupuri sociale vecine. Sunt foarte agresivi din punct de vedere teritorial. Sunt convinsă că cimpanzeii, mai mult decât oricare altă ființă vie, ne-au ajutat să pricepem că, în fond și la urma urmei, nu există o linie clară de demarcație între oameni și restul regnului animal.

Această linie e foarte confuză, și devine din ce în ce mai confuză pe măsură ce facem mai multe cercetări. Studiul pe care l-am început în 1960 continuă și azi. Și cimpanzeii aceștia, care trăiesc o viață socială complexă în sălbăticie, ne-au ajutat -- mai mult decât orice altceva -- să ne dăm seama că noi, oamenii, suntem parte integrantă, nu deconectați de nemaipomenitele animale cu care împărțim planeta. Așa că e destul de trist să descoperi că cimpanzeii, ca și multe alte făpturi de pe cuprinsul pământului, își pierd habitatele naturale. Aceasta este doar o fotografie aeriană care prezintă colinele împădurite din parcul Gombe. Și, în momentul în care survolam această zonă acum 16 ani, și mi-am dat seama că această pădure, care în 1960 se întindea aproape intactă de-a lungul malului estic al lacului Tanganica, locul care găzduiește cei 77 km pătrați ai Parcului Național Gombe -- mi-am pus întrebarea: "Cum ne aventurăm să încercăm să salvăm acești faimoși cimpanzei în timp ce persoanele care trăiesc în apropierea Parcului Național se luptă să supraviețuiască?" Acolo trăiesc mai multe persoane decât poate pământul să ofere resurse. Numărul a crescut din cauza refugiaților care vin în valuri din Burundi sau trec lacul din Congo. Sunt oameni foarte săraci care nu-și pot permite să-și cumpere mâncarea din altă parte.

Acest lucru a dat naștere unui proiect pe care l-am numit "Take Care" ("Îngrijește"). E o formă foarte holistică de a îmbunătăți viețile oamenilor care locuiesc în satele din jurul parcului. La început s-a implementat într-un număr modest de sate, 12. Acum funcționează în 24. Nu am timp să intru în detalii, dar e vorba de lucruri ca, de exemplu, pepiniere de copaci, căutarea celor mai adecvate metode agricole pentru un solul care în momentul de față este foarte degradat, aproape deșertic, din acești munți. Metode de control și prevenire a eroziunii solului. Căi de recuperare a terenurilor agricole supraexploatate, astfel încât să fie iarăși productive în doi ani. Ne ocupăm să ajutăm sătenii să obțină apă curată din fântâni. Să construim poate niște săli de clasă. Și cel mai important, cred eu, e că lucrăm cu mici grupuri de femei cărora le oferim șansa de a obține împrumuturi cu dobândă mică. Ne-au fost rambursate -- și ăsta e cazul în toată lumea -- aproximativ 95 la sută din împrumuturi. Lăsăm femeile care lucrează în domeniul educației să ia decizii, oferim burse fetelor tinere ca să poată termina școala gimnazială, pentru că înțelegem foarte bine că, pe măsură ce în toată lumea educația femeilor se îmbunătățește, scade natalitatea. Oferim informații despre planificarea familială și despre SIDA.

Și datorită acestui program au loc schimbări și în domeniul conservării. Ceea ce s-a schimbat e că fermierii care trăiesc în aceste 24 de sate, în loc să se uite la noi și să vadă o mână de oameni albi veniți să studieze un grup de maimuțe -- și apropo, marea parte a personalului vine acum din Tanzania -- de când am început programul "Take Care", am devenit o echipă tanzaniană care se duce prin sate, am devenit o echipă tanzaniană care vorbeşte cu sătenii, întrebându-i despre problemele care îi interesează. Îi interesează procesul de conservare? Absolut deloc. Îi interesa sănătatea, erau interesați de educație. Pe măsură ce trecea timpul și situația lor începea să se îmbunătățească, au început să înțeleagă din ce în ce mai mult și nevoia de conservare. Au început să înțeleagă că, pe măsură ce zonele superioare ale dealurilor erau dezgolite de copaci, avea loc această oribilă eroziune a solului, precum și desprinderi de teren.

În ziua de astăzi, construim ceea ce se numeşte Ecosistemul Marelui Gombe. Este o zonă care se întinde dincolo de Parcul Național și ajunge până la toate pământurile erodate. Și, pe măsură ce aceste sate ating un standard de viață mai bun, încep să fie de acord să pună de-o parte între 10 și 20 la sută din pământul pe care îl au la munte, astfel încât, în timp ce copacii cresc la loc, cimpanzeii să aibă din nou coridoare împădurite prin mijlocul cărora să se poată desplasa şi interacţiona -- ceea ce a obligatoriu pentru a-și menține viabilitatea genetică -- cu alte grupuri ce au rămas în afara Parcului Național. În concluzie, "Take Care" e un succes. Îl punem în aplicare și în alte părți ale Africii, în preajma altor teritorii aflate în sălbăticie care se înfruntă cu o creștere extraordinară a numărului populației.

Cu toate acestea, problemele din Africa, așa cum am discutat în timpul primelor două zile aici, la TED, rămân probleme grave. E vorba de sărăcie lucie. Și când ai un număr mare de locuitori într-o zonă care nu este fertilă, mai ales când tai copacii și lași solul să se erodeze din cauza vântului, când locuitori disperaţi taie din ce în ce mai mulți copaci ca să încerce să-și cultive ei înșiși mâncarea pentru ei și familiile lor, ce se întâmplă? Ceva o să cedeze. Și există alte probleme -- nu doar în Africa, ci și în restul țărilor dezvoltate și, de fapt, peste tot. Ce îi facem planetei? Știți, faimosul om de știință, E.O. Wilson, spunea că dacă fiecare individ de pe acestă planetă ar atinge nivelul mediu de viață european sau american, am avea nevoie de alte trei planete. Se zice că patru în ziua de azi. Dar nu le avem. Avem doar una.

Și ce s-a întâmplat? Vreau să zic, problema pe care trebui să ne-o punem, iată-ne, după cum se poate demonstra, ființele cele mai inteligente care au călcat vreodată pe Pământ, înzestrați cu această minte extraordinară, capabilă de genul de tehnologie atât de bine ilustradă în aceste conferințe TED. Și totuși ne distrugem singura casă pe care-o avem. Indigenii de pe tot cuprinsul pământului, înainte de a lua o decizie importantă, se reuneau și se întrebau: "Cum o să afecteze acestă decizie poporul nostru de acum peste șapte generații?" În ziua de azi, deciziile importante -- și nu mă refer nepărat la Africa, ci și la țările dezvoltate -- decizii importante, care implică milioane de dolari și milioane de persoane, sunt adesea bazate pe: "Cum o să afecteze această decizie viitoarea reuniune de acționari?" Și aceste decizii afectează Africa.

Pe măsură ce am început să călătoresc prin Africa ca să vorbesc de problemele cu care se înfruntă cimpanzeii și pădurile lor pe cale de dispariție, mi-am dat seama din ce în ce mai bine că multe dintre problemele Africii pot fi relaționate cu anterioara exploatare colonială. Așa că am început să călătoresc și în afara Africii, să vorbesc prin Europa, prin Statele Unite, să merg prin Asia. Și mă loveam de aceste probleme groaznice peste tot. Și dumneavoastră înțelegeți la ce mă refer. Mă refer la poluare. Aerul pe care îl respirăm și care adesea ne otrăveşte. La pământul care ne otrăvește alimentele. Apa -- apa este probabil una dintre problemele cruciale cu care vom avea de-a face în acest secol. Și peste tot apa este contaminată de chimicalele agricole, industriale, domestice care încă sunt împrăştiate în lume, în aparență, la unison cu incapacitatea noastră de a învăța din experiența trecutului. Când tufișurile de manglieri sunt tăiate, anumite lucruri, ca de exemplu efectele produse de tsunami, se agravează. Am vorbit de eroziunea solului. Avem chestiunea arderii iresponsabile a combustibililor fosili, împreună cu așa numitele emisii de gaze cu efect de seră, care conduc la modificarea climei. În sfârșit, oamenii din toată lumea au început să se convingă că ceva foarte serios, foarte grav, se întâmplă cu clima.

Clima este dată peste cap în toată lumea. Și cei mai mult afectați sunt oamenii nevoiași. Africa e deja afectată. În multe părți din Africa subsahariană secetele sunt mult mai devastatoare. Și când în sfârșit plouă, adeseori asta duce la inundații și agravează primejdia, precum și cercul vicios al sărăciei, foametei și bolilor. Și afectează nenumăraţii oameni care locuiesc într-o zonă în care pământul nu are resurse, care sunt prea săraci ca să-și cumpere mâncare și care nu-și permit să se mute, pentru că toată zona este degradată. Și așa ia naștere deşertificarea -- ce se întinde și se întinde și se întinde -- pe măsură ce ultimii copaci sunt tăiați. Iar acest fel de lucruri nu se întâmplă doar în Africa. Ci peste tot în lume.

Așa că nu a fost o surpriză pentru mine ca, în timp ce călătoream prin lume, să mă întâlnesc cu atâția tineri care păreau că și-au pierdut speranța. Se pare că ne-am pierdut înțelepciunea, înțelepciunea oamenilor indigeni. Am pus întrebarea: "De ce?" Credeți că ar putea să existe un fel de decuplare între această minte extraordinar de inteligentă, acel tip de minte care este exemplificat de tehnologiile TED, și sufletul omului? Tratăm problema într-o manieră ne-științifică, ci din punctul de vedere al iubirii și al compasiunii. Există vreo decuplare? Cât despre acești tineri, când vorbesc cu ei, sunt ori deprimați și apatici, ori înverşunaţi și supărați. Și toți spun, în mare, același lucru: " Ne simțim așa pentru că avem impresia că ne-ați compromis viitorul și nu putem face nimic cu privire la asta."

Noi le-am compromis viitorul. Am trei nepoței, și de fiecare dată când mă uit la ei și mă gândesc cât rău i-am făcut acestei frumoase planete de când eu eram de vârsta lor, simt aceeași disperare. Asta a fost baza proiectului pe care l-am numit "Roots and Shoots" (Rădăcini și Vlăstare), care a început chiar aici în Tanzania și care acum s-a extins în 97 de țări din toată lumea. E un nume simbolic. Rădăcinile formează o bază solidă. Vlăstarele par firave, dar pentru a ajunge la lumină, sunt capabile să treacă printr-un zid de cărămidă -- gândiţi-vă la acest zid ca la un cumul al tuturor problemelor pe care le-am pricinuit planetei, atât din punctul de vedere social cât și al mediului înconjurător. Este un mesaj de speranță. Sute și mii de tineri din toată lumea pot ieși la lumină și pot face din această lume una mai bună pentru toate ființele vii. Mesajul cel mai important al proiectului "Roots and Shoots" este: fiecare dintre noi poate să schimbe ceva, în fiecare zi. Putem să alegem. Fiecare dintre cei prezenți în această sală, noi toți, putem să alegem ce fel de schimbare dorim să facem. Cei foarte săraci nu pot alege. Depinde de noi să schimbăm lucrurile în așa fel încât să poată alege și cei săraci.

Toate grupurile "Roots and Shoots" se implică în trei feluri de proiecte. Asta depinde de ce vârstă au, din ce țară sunt, dacă trăiesc în mediu urban sau rural. Dar, pe scurt, acum avem programe cu participanţi de la grădiniţă până la universitate, din ce în ce mai multe persoane adulte punând bazele propriilor lor grupuri "Roots and Shoots". Şi fiecare grup îşi alege între trei feluri diferite de proiecte ca să facă din această lume una mai bună, recunoscând în acest mod că toate acele probleme diferite sunt interconectate şi se influenţează reciproc. Unul dintre proiectele lor va fi să-şi ajute propria comunitate. Iar după aceea, dacă sunt în stare, vor putea să strângă bani ca să ajute comunităţile din alte părţi ale lumii. Alt proiect va fi să ajute animalele -- nu doar pe cele sălbatice, ci şi animalele domestice. Iar alt proiect va fi să ajute mediul înconjurător în care trăim cu toţii. Şi mesajul care există la baza tuturor acestora este să învăţăm să trăim în pace şi armonie în forul nostru interior, cu familiile noastre, în comunităţile noastre, între naţiuni, între culturi, între religii şi cu universul care ne înconjoară. Avem nevoie de natură. Nu putem să continuăm distrugând lumea în ritmul în care o facem. Nu dispunem decât de această planetă.

Şi ca să menţionez doar două dintre proiectele cu care grupurile "Roots and Shoots" se ocupă aici în Africa, doar unul sau două -- în Tanzania, în Uganda, Kenya, Africa de Sud, Congo, Brazavil, Sierra Leone, Camerun şi alte grupuri. Cum spuneam, aceste grupuri există în 97 de ţări din lume. Sigur, ei plantează copaci, cultivă legume organice. Lucrează în taberele de refugiaţi, ocupându-se cu găini ale căror ouă le vând contra unei mici sume de bani, sau pur şi simplu le folosesc pentru a-şi hrăni propriile familii, simţindu-se astfel mândri şi cu putere de decizie, pentru că nu mai sunt neajutoraţi şi nu mai depind de alţii cu legumele şi cu puii lor. Proiectele sunt aplicate în momentul de faţă în Uganda pentru a oferi ajutor psihologic foştilor copii-soldaţi, iar realizarea de proiecte ca şi acestea îi face mai extrovertiţi. Deci, încă o dată, ei sunt membrii folositori societăţii. Acest program este prezent şi în închisori. Dar momentan, nu avem timp pentru mai multe despre grupurile "Roots and Shoots". A, ele se mai ocupă cu probleme legate de HIV/SIDA. Asta e o componentă foarte importantă în " Roots and Shoots", iar copiii mai mari au conversaţii cu cei mai mici. Despre sarcini nedorite şi lucruri de genul acesta, probleme pe care tinerii le discută cu mai multă uşurinţă cu alţi tineri, şi nu cu adulţi.

Speranţa. Aceasta este întrebarea care mi se pune în timp ce călătoresc prin lume: "Jane, tu ai văzut multe lucruri groaznice, ai fost martora scăderii numărului cimpanzeilor de la aproximativ un milion la sfârşitul secolului la nu mai mult de 150 000 acum. Şi la fel cu multe alte animale. Păduri care dispar, deşerturi care apar acolo unde înainte erau păduri. Chiar ai speranţă?" Păi... da! Nu poţi veni la o conferinţă ca TED şi să nu ai speranţă, nu? Bineînţeles că există speranţă. Una este acest creier uman incredibil.

Vreau să spun, gândiţi-vă la tehnologiile noi. Şi am fost atât de entuziasmată că am putut vorbi oamenilor despre WC-urile folosite pentru îngrăşarea terenului. E unul dintre hobby-urile mele favorite. Pierdem atâta apă când tragem apa, e ceva de groază. Şi să vorbim de energia regenerabilă, e extrem de important. Ne interesează situaţia planetei copiilor noştri? Câţi dintre noi au copii, nepoţi, sunt mătuşi sau unchi? Ne interesează viitorul lor? Şi, dacă ne interesează, noi, elita întregii societăţi, putem face ceva în legătură cu asta. Putem alege cum să trăim zi de zi. Ce să cumpărăm. Cu ce să ne îmbrăcăm. Şi să alegem să luăm aceste decizii în funcţie de întrebarea: Cum o să afecteze asta mediul înconjurător? Cum va afecta asta viaţa copilului meu când acesta va creşte? Ori a nepotului meu, sau ce-o fi. Aşadar, unindu-ne mintea cu inima, ne putem ajuta între noi. Şi cu asta ajută TED extrem de mult, la fel ca şi Google, şi ESRI, care ne ajută să facem harta Parcului Naţional din Gombe. Putem folosi toate aceste tehnologii.

Acum e timpul să le interconectăm, şi asta începe să se pună în practică, nu? Aţi auzit de asta în această după-amiază. Începe să se întâmple. O schimbare pe ici, o schimbare pe colo; ca să se vadă schimbările pe care trebuie să le facem dacă ne pasă de viitor. Următorul motiv ca să avem speranţă: natura, care este nemaipomenit de rezistentă. Dacă ne gândim la o zonă care este absolut distrusă -- cu timpul şi, probabil, cu puţin ajutor, ea se poate regenera. Iar un exemplu este programul "Take Care". V-am spus că un trunchi de copac în aparenţă uscat -- dacă renunţi să îl mai tai pentru a obţine lemn de foc, lucru care nici nu e necesar, pentru că există depozite de lemne -- poate să se transforme într-un copac de 9 metri în 5 ani. Iar animale care se află aproape pe cale de dispariţie pot să aibă încă o şansă. Asta e tema viitoarei mele cărţi. E copleşitor. Ceea ce mă conduce la ultima categorie de speranţă -- şi am auzit multe despre asta în ultimile două zile: îndărătnicul spirit uman. Această hotărâre a omului, rezistenţa spiritului uman. Asfel încât, oamenii pe care i-ai fi crezut loviţi de sărăcie, de boli sau de orice altceva, pot să iasă din această situaţie, câteodată cu o mână de ajutor, şi să joace un rol în societate, să ia parte la schimbarea lumii.

Şi să ne gândim doar la una sau două persoane din Africa care insuflă cu adevărat inspiraţie. Am putea alcătui o listă foarte lungă, dar evident una este Nelson Mandela, care, după 17 ani de muncă silnică, 23 de ani de închisoare, şi-a păstrat acestă capacitate extraordinară de a ierta astfel încât a putut să-şi scoată ţara de sub jugul crunt al apartheid-ului fără o baie de sânge. Ken Saro-Wiwa, din Nigeria, care s-a înfruntat cu uriaşele companii petroliere. Şi care, cu toate că oameni din toată lumea au făcut tot ce le-au stat în putinţă pentru a-l salva, a fost executat. Oameni ca şi ei insuflă atâta inspiraţie. Oameni ca şi aceştia sunt modele demne de urmat de care tinerii africani au nevoie. Şi avem nevoie de modele demne de urmat şi în domeniul mediului înconjurător, iar câţiva dintre ei i-am auzit vorbind astăzi aici. Aşa că sunt într-adevăr recunoscătoare pentru oportunitatea de a transmite acest mesaj încă o dată tuturor celor prezenţi aici la TED. Şi sper să mă pot reîntâlni cu câţiva dintre dumneavoastră pentru a vorbi despre câteva dintre aceste lucruri, în special despre programul "Roots and Shoots".

Şi un ultim cuvânt despre asta-- despre doamna care dirijează tot acest centru de conferinţe; am cunoscut-o astăzi. A venit la mine atât de emoţionată, cu certificatul ei. A participat în "Roots and Shoots". Făcuse parte din grupul de conducere în Dar Es Salaam. Mi-a spus că a ajutat-o să facă ceea ce face acum. Şi a fost foarte, foarte încurajator pentru mine să o cunosc şi să văd încă un exemplu de cum oamenii tineri, cărora li se dă putere de decizie, şansa de a acţiona, de a face din această lume una mai bună, sunt într-adevăr speranţa noastră de mâine. Vă mulțumesc.

(Aplauze)