James Geary, vorbirea metaforică

Metafora duce o viață secretă în jurul nostru. Rostim aproximativ șase metafore pe minut. Gândirea metaforică este esențială modului în care ne înțelegem pe noi și pe alții, pentru cum comunicăm, învățăm, descoperim și inventăm. Dar metafora este mai întâi un mod de gândire, apoi un mod de exprimare a cuvintelor.

Acum, pentru a putea explica asta, Am primit o mână de ajutor din partea unuia dintre cei mari filosofi ai noștri, rege absolut al metaforelor, un om ale cărui contribuții în acest domeniu sunt atât de mărețe încât chiar el însuși a devenit o metaforă. Vorbesc, desigur, despre nimeni altul decât Elvis Presley. (Râsete)

„All shook Up” (n.t.-Totu-i zdruncinat) este un minunat cântec de dragoste. Este de asemenea și un bun exemplu a cum atunci când avem de-a face cu ceva abstract idei, emoții, sentimente, concepte, gânduri, recurgem în mod inevitabil la metaforă. În acest cântec, o atingere nu este o atingere, ci un fior rece. Buzele nu sunt buze, ci vulcani. Ea nu este ea, ci este o floare. Iar dragostea nu este dragoste, ci faptul de a fi zdruncinat.

Aici, Elvis urmează definiția clasică a metaforei, aparținând lui Aristotel ca proces al oferirii unui obiect un nume care aparține altui obiect. Aceasta este matematica metaforei. Și din fericire este foarte simplă. X este egal cu Y. (Râsete) Această formulă funcționează oriunde este prezentă o metaforă.

Elvis o folosește, dar la fel și Shakespeare în acest vers faimos din „Romeo și Julieta”, Julieta este soarele. Aici Shakespeare oferă unui lucru, Julieta, un nume care aparține altui lucru, Soarele. Dar de fiecare dată când dăm unui lucru un nume care aparține altui lucru, îi oferim de asemenea și o rețea întreagă de analogii. Amestecăm și potrivim ce știm despre sursa metaforei, în acest caz soarele, cu ceea ce cunoaștem despre ținta sa, Julieta. Iar metafora ne oferă o mult mai conturată înțelegere a Julietei decât dacă Shakespeare ar fi descris literal modul în care ea arată.

Așadar, cum realizăm și cum înțelegem metaforele? Poate părea familiar. Primul pas este recunoașterea de tipare. Priviți această imagine? Ce observați? Trei Pac Man impetuoși, și trei paranteze ascuțite sunt prezente de fapt. Însă ceea ce vedem, sunt două triunghiuri suprapuse. Metafora nu este doar detectarea tiparelor; este crearea de tipare. Al doilea pas, sinestezia conceptuală.

Sinestezia înseamnă a experimenta un stimul într-un organ de simț și la fel și într-un altul, cum ar fi „auzul colorat”. Oamenii cu „auz colorat” reușesc chiar să vadă culori atunci când aud sunetele unor cuvinte sau ale unor litere. Cu toții avem abilități sinestezice. Acesta este testul Bouba/Kiki. Ceea ce trebuie să faceți este să identificați care dintre aceste forme este numită Bouba, și care este numită Kiki. (Râsete)

Dacă sunteți la fel ca 98% dintre oameni, veți găsi forma rotundă, amoebică, ca fiind Bouba, iar forma ascuțită, spinoasă, ca fiind Kiki. Puteți ridica puțin mâinile, cei ce văd așa? Deci corespunde, nu? Ok, cred că 99.9% ar fi de ajuns. De ce facem acest lucru? Pentru că găsim în mod instinctiv, sau creăm, o legătură între forma rotundă, și sunetul rotund al cuvântului Bouba, iar forma ascuțită, cu sunetul ascuțit al cuvântului Kiki.

Și multe dintre metaforele pe care le folosim zilnic sunt sinestezice. Liniștea este dulce. Cravatele sunt țipătoare. Persoane atractive sexual ne înfierbântă. Persoanele neatractive sexual ne lasă reci. Metafora crează un fel de sinestezie conceptuală, prin care înțelegem un concept prin prisma unui alt concept.

Al treilea pas este disonanța cognitivă. Acesta este testul Stroop. Ceea ce trebuie să faceți este să identificați pe cât de repede posibil culoarea acestor cuvinte tipărite. Puteți face acest test chiar acum. Dacă sunteți ca majoritatea oamenilor, veți experimenta un moment de disonanță cognitivă când numele culorii este scris cu o culoare diferită. Acest test ne arată că nu putem ignora sensul literal al cuvintelor chiar dacă sensul literal ne oferă răspunsuri greșite.

Teste Stroop au fost realizate de asemenea și cu metafore. Participanții au trebuit să identifice, cât de rapid posibil, propozițiile false literal. Le-a luat mai mult timp pentru a observa metaforele ca fiind false, decât le-a luat pentru a observa propozițiile false în mod literal. De ce? Pentru că nu putem ignora nici sensul metaforic al cuvintelor.

Una dintre propoziții era: „Unele slujbe sunt ca niște pușcării.” Dar, decât dacă nu cumva ești paznic la închisoare, Propoziția „Unele slujbe sunt ca niște pușcării” este literal falsă. Dar din păcate, este adevărată metaforic. Iar adevărul metaforic intervine în abilitatea noastră de a îl identifica drept fals din punct de vedere literal. Metafora contează pentru că ea este în preajma noastră, tot timpul. Metafora contează pentru că ea crează așteptări.

Fiți atenți data viitoare când veți citi știrile financiare. Metaforele-agent descriu fluctuațiile prețurilor ca drept acțiuni deliberate ale unui lucru însuflețit, ca de exemplu în: „NASDAQ a escaladat mai mult”. Metaforele-obiect descriu fluctuațiile de preț ca fiind lucruri neînsuflețite, ca de exemplu în: „Dow a căzut ca o cărămidă.”

Cercetătorii au cerut unui grup de indivizi să citească mai multe comentarii despre bursă, și să prezică tendințele prețurilor de a doua zi. Cei expuși la metafore-agent au avut așteptări mai mari ca tendințele actuale ale prețurilor să continue. Și au avut aceste așteptări pentru că metaforele-agent implică acțiunea deliberată a unui lucru însuflețit ce urmărește un scop. Dacă de exemplu, prețurile caselor sunt descrise în mod curent ca urcând și iar urcând, din ce în ce mai mult, atunci oamenii vor presupune în mod natural că această creștere este de neoprit. Pot fi mai încrezători, de exemplu, în a lua credite ipotecare pe care ei de fapt nu și le permit. Acesta este un exemplu ipotetic, bineînțeles. Dar acesta este modul în care metafora induce în eroare.

Metafora contează de asemenea pentru că poate influența decizii prin activarea unor analogii. Unui grup de studenți le-a fost spus că o țară democratică mică a fost invadată și aceasta cere ajutorul S.U.A. în această privință. Și au fost nevoiți să ia o decizie. Ce ar trebui să facă? Să intervină, să facă apel la Națiunile Unite, sau să nu facă nimic? Li s-a dat atunci una din trei descrieri ale crizei ipotetice. Fiecare dintre aceste descrieri era menită să declanșeze o analogie istorică diferită; Al Doilea Război Mondial, Vietnam, iar a treia a fost neutră din punct de vedere istoric.

Cei expuși la scenariul cu Al Doilea Război Mondial au făcut recomandări înclinate mai mult spre intervenție decât ceilalți. Așa cum nu putem ignora sensul literal al cuvintelor, așa nu putem ignora nici analogiile care sunt declanșate de către metaforă. Metafora contează pentru că ea deschide poarta către descoperire. De căte ori rezolvăm o problemă, sau facem o descoperire, comparăm ceea ce știm cu ceea ce nu știm. Și singura cale de a afla lucruri despre ce nu știm este de a investiga modurile în care ar putea fi asemănător cu ceea ce știm.

Einstein a descris metoda sa științifică ca fiind joacă combinatorie. El a folosit experimente mentale faimoase, care sunt de fapt analogii elaborate, care i-au permis să vină cu unele dintre cele mai mari descoperiri ale sale. Prin a aduce împreună ceea ce știm cu ceea ce nu știm, prin analogie, gândirea metaforică aduce scânteia care aprinde descoperirea.

Chiar dacă metafora este omniprezentă, ea este ascunsă. Dar trebuie doar să ne uităm la cuvintele din jurul nostru și o vom găsi. Ralph Waldo Emerson descria limbajul ca „o fosilă a poeziei”. Dar înainte de a fi „o fosilă a poeziei” limbajul este o fosilă a metaforei. Și aceste fosile încă respiră.

De exemplu, cele mai faimoase trei cuvinte din filosofia occidentală: „Cogito ergo sum.” Tradus în mod curent ca „Gândesc, deci exist.” Dar există o traducere mai bună. Cuvântul latin „cogito” este derivat din prefixul „co”, care înseamnă „împreună”, și din verbul „agitare”, care înseamnă „a scutura”, „a agita”. Așadar, sensul original al lui „cogito” este „a agita împreună”. Iar traducerea adecvată a lui „cogito ergo sum” este „Agit lucrurile, deci exist”. (Râsete)

Metafora reușește să agite lucrurile, oferindu-ne tot de la Shakespeare până la descoperirile științifice actuale. Mintea este un dom de zăpadă din plastic, cea mai frumoasă, cea mai interesantă și cea mai ea însăși, când, așa cum Elvis a spus, „It`s all shook up”. Și metafora face ca mintea să fie zdruncinată, cu surle și trâmbițe, mult timp după ce Elvis părăsește clădirea. Vă mulțumesc foarte mult. (Aplauze)