James B. Glattfelder: Cine controlează lumea?

„Când a venit criza, limitările serioase ale modelelor economice și financiare existente au devenit imediat evidente.” „Există de asemenea, convingerea, pe care o împărtășesc, că o știință economică proastă sau simplistă și prea încrezătoare a ajutat la crearea crizei.”

Probabil cu toții ați auzit astfel de critici de la oameni care sunt sceptici în ceea ce privește capitalismul. Dar aici e altceva. Vine din inima finanțelor. Primul citat e de la Jean-Claude Trichet de pe vremea când era guvernator al Băncii Centrale Europene. Al doilea citat este de la capul Autorității de Servicii Financiare din Marea Britanie. Vor ei să zică faptul că nu înțelegem sistemele economice care guvernează societățile noastre moderne? Mai rău: „Cheltuim miliarde de dolari în încercarea de-a înțelege originea universului în timp ce încă nu înțelegem condițiile unei societăți stabile, unei economii funcționale sau ale păcii.”

Ce se întâmplă aici? Cum e posibil? Înțelegem oare într-adevăr mai mult despre structura realității decât despre împletitura interacțiunilor umane? Din păcate, răspunsul este da. Dar există o soluție intrigantă care vine din ceea ce-i cunoscut sub denumirea știința complexității.

Pentru a explica ce înseamnă asta, dați-mi voie să fac repede câțiva pași înapoi. Am ajuns la fizică accidental. A fost o întâlnire aleatorie, când eram tânăr și, de atunci, m-am întrebat adesea despre succesul uimitor al fizicii în a descrie realitatea în care ne trezim în fiecare zi. Pe scurt, vă puteți gândi la fizică după cum urmează. Luați o bucată de realitate pe care doriți s-o înțelegeți și o traduceți în matematică. O implementați în ecuații. Apoi se pot face și testa presupuneri. Avem mare noroc că funcționează, pentru că nimeni nu știe de ce ar trebui ca gândurile noastre să se coreleze cu mecanismele fundamentale ale universului. În ciuda succeselor, fizica are propriile limite. Cum a subliniat Dirk Helbing în ultimul citat, noi nu înțelegem cu-adevărat complexitatea care se referă la noi, care ne înconjoară. Acest paradox m-a făcut să fiu interesat de sistemele complexe. Sisteme alcătuite de multe părți interconectate care interacționează: stoluri de păsări, bancuri de pești, mușuroaie de furnici, ecosisteme, creier, piețe financiare. Sunt doar câteva exemple. Interesant, sistemele complexe se pot descrie foarte greu prin ecuații matematice, abordarea standard din fizică nu prea funcționează.

Deci, ce știm despre sistemele complexe? Ei bine, se pare că ceea ce din exterior pare a fi un comportament complex e de fapt rezultatul interacțiunii ce se realizează după câteva reguli simple. Înseamnă că puteți uita de ecuații, trebuie doar să înțelegeți sistemul studiind interacțiunile. Deci, uitați de ecuații și începeți să studiați interacțiunile. E și mai bine, căci majoritatea sistemelor complexe au o proprietate uimitoare numită manifestare. Asta înseamnă că sistemul ca întreg începe brusc să manifeste un comportament ce nu poate fi înțeles sau prezis studiind componentele sistemului. Deci întregul e literalmente mai mult decât suma părților componente. Asta mai înseamnă că poți să uiți de complexitatea pieselor sistemului. Deci, dacă-i vorba de o celulă, o termită sau o pasăre, ne concentrăm doar pe reguli de interacțiune.

Rezultă că rețelele sunt reprezentări ideale ale sistemelor complexe. Nodurile de rețea sunt componentele sistemului și legăturile dintre ele sunt date de interacțiuni. Ceea ce ecuațiile sunt pentru fizică sunt rețelele complexe pentru studiul sistemelor complexe.

Această abordare a fost aplicată cu succes pentru numeroase sisteme complexe din fizică, biologie, informatică, științe sociale. Dar care-i treaba cu economia? Unde sunt rețelele economice? E un mare și surprinzător gol în literatura de specialitate. Studiul pe care l-am publicat anul trecut, numit „Rețeaua de Control Corporaționist Global”, a fost prima analiză extensivă a rețelelor economice. Studiul a devenit popular pe Internet și a atras atenția mass-mediei internaţionale. Mai spun o dată, remarcabil, de ce nu a studiat nimeni asta până acum? Date similare a fost disponibile de ceva timp.

Am studiat în detaliu rețelele de proprietate. Deci, aici nodurile sunt companii, oamenii, guvernele, fundații etc. Iar legăturile sunt relațiile de acționariat, de genul acționarul A are x % din acțiunile companiei B. Atribuim, de asemenea, o valoare companiei dată de veniturile de exploatare. Deci, rețelele de proprietate dezvăluie tiparele relațiilor de acționariat. În acest mic exemplu, puteți vedea câteva instituții financiare cu unele dintre numeroasele legături evidențiate.

Ați putea crede că nimeni n-a studiat asta până acum deoarece rețelele de proprietate sunt într-adevăr, foarte plictisitoare. Ei bine, proprietatea fiind legată de control, după cum voi explica mai târziu, studiul rețelelor de proprietate de fapt poate da răspunsuri la întrebări de genul: Cine sunt jucătorii-cheie? Cum sunt organizați? Sunt izolați? Sunt interconectați? Și care-i distribuția pe ansamblu a controlului? Cu alte cuvinte, cine controlează lumea? Cred că-i o întrebare interesantă.

Și are implicații pentru riscul sistemelor. Aceasta este o măsură a vulnerabilității pe ansamblu a unui sistem. Un grad ridicat de interconectare poate afecta stabilitatea deoarece stresul se poate răspândi prin tot sistemul ca o epidemie.

Oamenii de știință critică uneori economiștii care susțin că ideile și conceptele sunt mai importante decât datele empirice deoarece exista în știință o directivă fundamentală ce spune: Să vorbească datele. OK. Să facem asta.

Am început cu o bază de date ce conținea 13 milioane de relații de proprietate din 2007. Foarte multe date și, pentru că am vrut să aflăm cine conduce lumea, ne-am decis să ne concentrăm pe corporațiile multinaționale, pe scurt, CMN-uri. Aceste companii operează în mai multe țări, și am găsit 43.000. Pasul următor a fost să construim rețeaua în jurul acestor companii, așa că am luat de la CMN-uri toți acționarii, acționarii acționarilor etc., în toate direcțiile, în sus și în jos, alegându-ne cu o rețea cu 600.000 noduri și un milion de legături. Iată rețeaua CMN pe care am analizat-o.

E structurată după cum urmează. Există o periferie și un centru care conține circa 75% din toți jucătorii, iar în centru există acest miez mic dar dominant format din companii foarte interconectate. Pentru a vă oferi o imagine mai bună, gândiți-vă la o zonă metropolitană. La periferie sunt suburbiile, există un centru, un district financiar, iar miezul e ceva de genul cea mai înaltă clădire din centru. Și vom vedea că ceva se organizează aici. 35% din CMN-uri sunt în acest miez, dar ele reprezintă 95% din totalul veniturilor CMN-urilor.

OK, am analizat structura, dar care e relația acesteia cu controlul? Ei bine, dreptul de proprietate dă acționarilor drept de vot. Acesta e tiparul normal de control. Există modele diferite de calcul a controlului dat de dreptul de proprietate. Cu peste 50% din acțiunile unei companii, există control, dar, de obicei, depinde de distribuția relativă a acțiunilor. Ceea ce contează de fapt e rețeaua. Cu 10 ani în urmă, domnul Tronchetti Provera deținea și controla o companie mică ce avea drepturi de proprietate și control într-o companie mai mare. V-ați prins. Asta a dus până la urmă să controleze Telecom Italia cu un coeficient de 26. Adică, cu fiecare euro investit, el putea să treacă 26 de euro din valoarea de piaţă prin intermediul lanțului de relații de proprietate.

Ce am calculat în studiul nostru a fost controlul asupra valorii CMN-urilor. Prin asta am putut asocia un anumit grad de influență fiecărui acționar. În special în sensul ideii de putere potențială a lui Max Weber, adică probabilitatea de impunerea voinței proprii în ciuda opoziției altora.

Dacă doriți să calculați fluxul într-o rețea de proprietate, trebuie să procedați astfel. De fapt nu-i greu de înțeles. Vă voi explica prin următoarea analogie. Gândiți-vă la apa ce curge prin conducte cu diametre diferite. La fel „curge” și controlul prin rețelele de proprietate, acumulându-se în noduri. Deci, ce am găsit după ce am calculat toate acest rețele de control? Ei bine, a reieșit că 737 de acționari de vârf au împreuna potențialul de a controla 80% din valoarea CMN-urilor. Vă amintesc, am început cu 600.000 de noduri, deci, acești 737 de jucători de vârf alcătuiesc un pic mai mult de 0,1%. Sunt cu precădere instituții financiare din SUA și Marea Britanie. Situația devine chiar mai extremă. Există 146 jucători de top în vârful piramidei și împreună pot controla 40% din valoarea CMN-urilor.

Cu ce ar trebui să rămâneți din toate acestea? Ei bine, după orice standard, gradul ridicat de control, ați văzut, este extrem. Gradul ridicat de interconectare a jucătorilor din vârf ar putea reprezenta un risc sistemic semnificativ pentru economia globală și am putut reproduce cu ușurință rețeaua de CMN-uri cu ajutorul câtorva reguli simple. Asta înseamnă că structura sa, probabil, este rezultatul unei auto-organizări. E o caracteristică ce depinde de regulile de interacțiune în sistem, deci, probabil, nu-i rezultatul unei abordări de sus în jos, de tipul unei conspirații globale.

Studiul nostru „e o impresie despre suprafața Lunii. Nu-i o hartă stradală.” Deci ar trebui ca cifrele din studiul nostru să fie un pic procesate, totuși, „oferă o vedere electrizantă a minunatei lumi noi a finanțelor.” Sperăm să fi deschis ușa pentru mai multe astfel de cercetări în domeniu, astfel încât restul de tărâm necunoscut să fie cartat în viitor. Acest lucru, încet, a și început. Se observă apariția unor programe bine fundamentate și pe termen lung ce vizează înțelegerea lumii noastre întrepătrunse, în mod complex. Dar e doar începutul acestei călătorii, așa că va trebui să așteptăm un timp înainte de a vedea primele rezultate.

Mai e o mare problemă, în opinia mea. Ideile despre finanțe, economie, politică, societate sunt foarte adesea pătrunse de ideologia personală a oamenilor. Eu chiar sper că din această perspectivă de complexitate se poate găsi un numitor comun. Ar fi grozav dacă ar avea forța să pună capăt blocajului creat de ideile contradictorii ce par să paralizeze această lume globalizată. Realitatea-i atât de complexă, încât trebuie să ne detașăm de dogmă. Dar asta-i doar ideologia mea, personală.

Vă mulțumesc.

(Aplauze)