Jacek Utko întreabă - Poate designul să salveze ziarele?

Ziarele mor din câteva motive. Cititorii nu vor să plăteasca pentru ştirile de ieri, şi agenţii de publicitate îi urmăresc. iPhoneul, laptopul, Sunt mult mai la îndemana decât New York Times-ul de duminica. Şi la urma urmei, trebuie să salvăm copacii. Astea sunt de ajuns pentru a îngropa o industrie. Aşa că mai degrabă am întreba -- "Există ceva care să salveze ziarele?"

Sunt câteva scenarii pentru ziarul viitorului. Unii oameni spun că ar trebui să fie gratuit; să fie format tabloid, sau chiar mai mic: A4; să fie local, condus de comunitaţi, sau pe anumite nişe, pentru grupuri mai mici de afaceri -- dar atunci nu mai e gratis; e scump. Ar trebui să fie definit de opinii; mai puţine ştiri, mai multe puncte de vedere. Şi am prefera să-l citim la micul dejun, pentru că mai tarziu, ascultăm radio în maşină, verificăm mailurile la birou şi seara ne uitam la TV. Sună bine, dar ipoteza asta poate cumpăra doar timp. Pentru că pe termen lung, Cred că nu există nici un motiv, nici un motiv practic pentru ca ziarele să supravieţuiască.

Deci ce putem face? (Râsete) Să vă spun povestea mea. Acum 20 de ani, Bonnier, un publicist suedez, a început să introducă ziare în fostul bloc sovietic. După câţiva ani aveau câteva ziare în centrul şi estul Europei. Publicaţiile erau conduse de oameni neexperimentaţi, fără nici o cultură vizuală, nici un buget pentru artele vizuale. În multe locuri nu exista nici măcar un art director. Am decis să fiu - să lucrez pentru ei ca şi art director. Înainte de asta, am fost arhitect, şi bunica m-a întrebat o dată, "Cum îţi câştigi existenţa?" Am spus -- "Fac design de ziare" "Ce? Nu e nici un design aici. Sunt doar litere plicticoase." (Râsete) Şi avea dreptate. Am fost extrem de frustrat până într-o zi.

Am venit la Londra şi am văzut spectacolul Cirque du Soleil. Şi am avut o revelaţie. M-am gandit -- "Tipii aştia au folosit o formă înfioratoare, şi trecută de entertainment, şi au dus-o la cel mai înalt nivel posibil de reprezentaţie artistică." M-am gândit " Dumnezeule, poate pot să fac şi eu acelaşi lucru cu ziarele plicticoase." Şi am făcut. Am început să le fac redesign, unul câte unul. Prima pagină a devenit semnătura noastră. Era canalul meu personal, intim, de comunicare cu cititorii.

N-o să vă spun poveşti despre munca în echipă sau cooperare. Abordarea mea a fost foarte egoistă. Voiam declaraţia mea artistică, interpretarea mea a realitaţii. Voiam să fac postere, nu ziare. Nici macar reviste -- postere. Am experimentat cu fontul, cu ilustraţia, cu fotografiile. Şi ne distram. Curând dupa aceasta au început să apară rezultate. În Polonia, paginile noastre au fost numite "Coperta Anului" de trei ori la rând. Alte exemple pe care le puteti vedea aici sunt din Letonia, Lituania, Estonia -- ţările Europei Centrale.

Dar nu e vorba doar de prima pagină. Secretul e că tratăm tot ziarul ca o singură piesă, o singura compoziţie -- ca în muzică. Şi muzica are ritm, urcuşuri si coborâşuri. Si designul e responsabil de această experienţă. Datul paginilor e experienţa cititorului, şi eu sunt responsabil de experienţa asta. Am considerat doua pagini, ambele desfăcute, ca una singură, pentru că aşa percep cititorii.

Puteţi vedea aici nişte pagini ruseşti care au primit multe premii la cea mai mare competiţie infografică în Spania. Dar premiul adevarăt a venit de la Societatea pentru Design de Ziare. La doar un an după ce am facut redesign la ziarul ăsta în Polonia, ei l-au numit "Ziarul cu cel mai bun design din lume". Şi doi ani mai tarziu, acelaşi premiu a venit în Estonia. Nu e uimitor?

Ce e cu adevărat uimitor e că tirajul acestor ziare a crescut de asemenea. Doar câteva exemple: în Rusia, plus 11% după un an, plus 29% după trei ani de la redesign. La fel si în Polonia, plus 13%, până la 35% creşterea tirajului după trei ani. Se poate vedea pe grafic, după ani de stagnare, publicaţiile au început să crească, doar dupa redesign. Dar cea mai mare realizare a fost în Bulgaria. Şi asta e cu adevarăt uimitor.

Să fi facut designul asta? Designul a fost doar o parte din proces. Şi procesul nu a ţinut doar de schimbarea imaginii, ci şi de îmbunătăţirea completă a produsului. Am luat o regulă arhitecturală referitoare la funcţie şi formă şi am translat-o pentru ziar în conţinut şi design. Şi am pus strategie la vârf. Mai întai se pune întrebarea: de ce facem asta? Care e scopul? Apoi ajustam conţinutul în funcţie de asta. Şi apoi, în general după doua luni, începe designul. La început, şefii mei au fost foarte surprinşi. De ce pun atâtea întrebari legate de afacere, în loc să le arăt pagini? Dar curând au realizat că ăsta e noul rol al designerului: să fie în proces de la început până la sfârşit.

Deci ce lecţie învaţăm de aici? Prima lecţie e ca designul poate schimba nu doar produsul. Poate schimba şi procesul muncii, defapt, poate schimba totul în companie; îţi poate întoarce compania pe dos. Te poate schimba chiar şi pe tine. Şi cine e responsabil? Designerii. Daţi-le putere designerilor. (Aplauze) Dar a doua lecţie e şi mai importantă. Poţi trăi într-o ţară mică şi săracă, aşa cum trăiesc eu. Poţi lucra pentru o companie mica, într-o filială plictisitoare. Poţi să nu ai buget, nici oameni -- dar tot îţi poţi îndeplini munca la cel mai înalt nivel. Şi oricine poate face asta. E nevoie doar de inspiraţie, viziune şi determinare. Şi trebuie să ţii minte că a fi bun nu e de ajuns.

Mulţumesc.