Isabel Allende spune povești despre pasiune.

Mulțumesc mult. E chiar intimidant să fi aici printre cei mai deștepți dintre deștepți. Mă aflu aici să vă spun cateva povești despre pasiune. Este o zicală evreiască pe care o ador. Ce e mai adevărat decât adevărul? Răspuns: povestea. Eu sunt o povestitoare. Vreau să transmit ceva ce este mai adevărat decât adevărul despre umanitatea noastră comună. Toate poveștile mă interesează, iar unele mă bântuie până când ajung să le scriu. Anumite teme se repeta: dreptate, devotament, violență, moarte, probleme politice și sociale, libertate. Sunt constienta de misterul din jurul nostru asa ca scriu despre coincidente, premonitii, emotii, vise, puterea naturii, magie.

In ultimii 20 de ani am publicat cateva carti, dar am trait in anonimat pana in februarie 2006 cand am purtat steagul Olimpic la Olimpiada de Iarna din Italia. Asta m-a facut o celebritate. Acum oamenii ma recunosc in Macy's si nepotii mei cred ca sunt cool. (Rasete) Dati-mi voie sa va povestesc despre cele 4 minute de faima. Unul dintre organizatorii ceremoniei olimpice, ai ceremoniei de deschidere, m-a sunat sa ma anunte ca am fost aleasa sa fiu unul dintre purtatorii de steag. I-am raspuns ca sunt convinsa ca este un caz de incurcare a identitatii deoarece sunt cu totul opusul unui atlet. De fapt, nici macar nu eram sigura ca pot sa fac turul stadionului fara un baston. (Rasete) Mi s-a atras atentia ca nu era subiect de gluma. Era pentru prima oara cand steagul olimpic urma sa fie purtat doar de femei. Cinci femei, reprezentand cinci continente, si trei medaliate cu aurul olimpic. Evident, prima mea intrebare a fost: cu ce o sa ma imbrac? (Rasete) O uniforma, mi-a spus, si mi s-au cerut masurile. Masurile mele. Ma si vedeam intr-un hanorac pufos, aratand ca mascota Michelin. (Rasete)

Pe la jumatatea lui februarie eram in Torino, unde multimi entuziasmate ovationau atunci cand oricare dintre cele 80 de echipe olimpice era pe strada. Acei atleti au sacrificat totul pentru a concura la jocuri. Cu totii meritau sa castige, dar e intotdeauna si factorul noroc. O urma de zapada, un centimetru de gheata, forta vantului pot determina rezultatul unei intreceri sau al unui joc. Oricum, ce conteza cel mai mult - mai mult decat pregatirea sau norocul - e inima. Doar o inima hotarata si neinfricata va obtine medalia de aur. Totul se rezuma la pasiune. Strazile Torino-lui erau acoperite de postere rosii anuntand sloganul Olimpiadelor.

Pasiunea traieste aici. Nu este general valabil? Inima este cea care ne conduce si ne determina destinul. De asta am nevoie pentru personajele din carti: o inima pasionata. Am nevoie de nonconformisti, dizidenti, aventurieri, proscrisi si rebeli, care pun intrebari, incalca regulile si isi asuma riscuri. Oamenii la fel ca voi, cei de aici. Oamenii de treaba cu bun simt nu sunt personaje interesante. (Rasete) Sunt doar buni fosti soti. (Rasete) (Aplauze)

In incaperea verde a stadionului i-am intalnit pe ceilalti purtatori de steag: trei atleti si actritele Susan Sarandon si Sophia Loren. De asemenea si doua femei cu inimi pasionate. Wangari Maathai, castigatoarea keniana a premiului Nobel care a plantat 30 de milioane de copaci. Facand asta a transformat solul si vremea in cateva locuri din Africa si, evident, conditiile economice din multe sate. Si Somaly Mam, o activista cambodgiana care lupta cu pasiune impotriva prostitutiei de copii. Cand avea 14 ani bunicul ei a vandut-o unui bordel. Ne-a povestit de fetite violate de barbati care cred ca sexul cu o virgina foarte tanara ii va vindeca de SIDA. Si despre bordeluri unde copii sunt fortati sa primeasca cinci, 15 clienti pe zi, iar daca se revolta sunt torturati cu socuri electrice. In camera verde mi-am primit uniforma. Nu era deloc genul de tinuta pe care o port in mod normal, dar era departe de costumul mascotei Michelin pe care il prevazusem. Sincer, chiar nu era rau. Aratam ca un frigider. (Rasete) Dar asa aratau majoritatea purtatorilor de steag, cu exceptia Sophiei Loren simbolul universal al frumusetii si pasiunii. Sophia are peste 70 de ani si arata minunat. E sexi, subtire si inalta si bronzata puternic. Cum poti sa ai un bronz puternic si sa nu ai riduri? Nu inteleg. Intrebata intr-un interviu televizat "Cum poti sa arati atat de bine?" A raspuns "Postura. Spatelee meu e mereu drept, si nu scot sunete de om batran." (Rasete) Iata cateva sfaturi gratis de la una dintre cele mai frumoase femei de pe pamant. Fara grohaiala, fara tuse, fara gafait, fara sa vorbesti de unul singur si sa tragi vanturi. (Rasete) Ei, nu s-a exprimat chiar asa. (Rasete)

La un moment dat pe la miezul noptii am fost convocate pe lateralele stadionului si megafoanele au anuntat steagul Olimpic si a inceput muzica apropo, aceeasi muzica ce incepe aici, marsul Aida. Sophia Loren era fix in fata mea - e cu jumatate de metru mai inalta decat mine, fara sa tinem cont de parul infoiat. (Rasete) Mergea elegant, ca o girafa in savana africana, tinand stegul pe umar. Eu alergam in spate - (Rasete) in varful degetelor, tinand steagul cu mana intinsa, asa ca aveam capul de-a dreptul sub blestematul de steag. (Rasete) Evident toate camerele erau pe Sophia. Asta mi-a purtat noroc, deoarece in majoritatea pozelor apar si eu, chiar daca deseori intre picioarele Sophiei. (Rasete) Loc in care ar vrea sa fie majoritatea barbatilor. (Rasete) (Aplauze)

Cele mai bune patru minute din intreaga mea viata au fost cele de pe stadionul olimpic. Sotul meu se simte ofensat cand spun asta, desi i-am explicat ca ce facem noi in particular dureaza de obicei mai putin de patru minute -- (Rasete) deci nu ar trebui sa o ia personal. Am colectionat toate notele din presa despre acele patru minute magnifice pentru ca nu vreau sa le uit atunci cand batranetea o sa imi distruga celulele nervoase.

Vreau sa port totdeauna in inima cuvantul cheie ai Olimpiadelor - pasiunea. Iata o poveste despre pasiune. Anul e 1998, locul: un lagar pentru regugiati Tutsi din Congo. Apropo, 80 la suta dintre toti oamenii refugiati sau dezradacinati din lume sunt femei si fete. Putem sa numim acest loc din Congo un lagar al mortii, deoarece cei ce nu sunt ucisi mor de boli sau foamete. Protagonistii povestii sunt o femeie tanara, Rose Mapendo si copii ei. Este insarcinata si vaduva. Soldatii au obligat-o sa priveasca cum sotul ii era torturat si ucis. Cumva reuseste sa isi tina in viata cei sapte copii iar cateva luni mai tarziu naste prematur gemeni. Doi baieti micuti. Taie cordonul ombilical cu un bat si il leaga cu propriul par. Le pune numele gemenilor dupa cele ale comandantilor lagarului sa le intre in gratii si ii hraneste cu ceai negru deoarece laptele ei nu e suficient. Cand soldatii navalesc in celula ei sa ii violeze cea mai mare dintre fete, se prinde de ea si refuza sa ii dea drumul chiar si atunci cand ii pun arma la tampla. Cumva familia supravietuieste vreme de 16 luni si apoi, datorita unui noroc extraordinar si a inimii pline de pasiune a unui tanar american, Sasha Chanoff, care resuseste sa o imbarce intr-un avion de salvare american, Rose Mapendo si cei noua copii ai ei ajung in Phoenix, Arizona, unde traiesc in prezent si le merge bine.

In swahili, Mapendo inseamna dragoste mare. Protagonistele cartilor mele sunt femei puternice si pasionale la fel ca Rose Mapendo. Nu le inventez. Nu e nevoie. Ma uit in jur si le vad peste tot. Am muncit cu si pentru femei toata viata. Le cunosc bine. Am fost nascuta in vremuri stravechi, la capatul lumii, intr-o familie catolica si conservatoare. Nu-i de mirare ca la varsta de cinci ani eram o feminista inraita - desi termenul inca nu ajunsese in Chile, asa ca nimeni nu stia ce naiba era in neregula cu mine. (Rasete) Aveam sa descopar curand ca exista un pret mare de platit pentru libertate si pentru contestarea patriarhatului. Dar l-am platit cu bucurie pentru ca, pentru fiecare lovitura primita, am putut sa dau doua in schimb. (Rasete) Odata, cand Paula, fiica mea, era pe la douazeci de ani, mi-a spus ca feminismul e demodat si ca ar trebui sa trec mai departe. Am avut o cearta memorabila. Feminismul demodat? Da, pentru femei privilegiate ca fiica mea si noi cei ce ne aflam azi aici, dar nu si pentru majoritatea surorilor noastre din restul lumii care sunt fortate in continuare la mariaje premature, prostitutie, munca fortata - Nasc copii pe care nu si-i doresc sau pe care nu ii pot hrani. Nu au control asupra vietilor sau corpurilor lor. Nu au educatie si nici libertate. Sunt violate, batute si uneori ucise cu cruzime. In prezent, pentru majoritatea tinerelor din occident sa fii numita feminista este o insulta. Feminismul nu a fost niciodata ceva sexi, dar dati-mi voie sa va asigur, nu m-a impiedicat niciodata sa flirtez si rareori am suferit de lipsa de barbati. (Rasete) Sub nicio forma feminismul nu este mort. A evoluat. Daca nu va place termenul, schimbati-l, pentru numele lui Dumnezeu. Spune-ti Afrodita sau Venus sau curvulita sau cum vreti voi, numele nu conteaza atata vreme cat stim la ce se refera si il sustinem.

Iata o alta poveste despre pasiune, dar aceasta este una trista. Locul: o clinica micuta pentru femei dintr-un sat din Bangladesh. Anul e 2005. Jenny este o dentista americana tanara care s-a dus ca voluntar la clinica in timpul vacantei de trei saptamani. Este pregatita sa curete dinti, dar cand ajunge acolo descopera ca nu exista doctori, nu exista stomatologi si clinica este o coliba plina de muste. Afara e o coada de femei care asteptau de cateva ore sa fie tratate. Prima pacienta are dureri ingrozitoarea din cauza a cativa molari stricati. Jenny isi da seama ca singura solutie este sa scoata dintii stricati. Nu are drept de practica pentru asa ceva, nu a mai facut-o niciodata. Risca enorm si e inspaimantata. Nu are nici macar instrumentele necesare, dar din fericire a adus cu ea niste Novocaina. Jenny are o inima neinfricata si plina de pasiune. Murmura o rugacine si purcede cu operatia. La sfarsit, pacienta eliberata de durere ii saruta mainile. In acea zi specialista in igiena a facut multe extractii. Dimineata urmatoare, cand se reintoarce la asa-zisa clinica, prima ei pacienta o asteapta impreuna cu sotul. Fata femeii arata ca un pepene. E atat de umflata ca nici macar nu i se vad ochii. Sotul, furios, ameninta sa o omoare pe americanca. Jenny este inspaimantata de ce a provocat, dar translatorul ii explica ca starea pacientei nu are nicio legatura cu operatia. In ziua dinainte, sotu a batut-o pentru ca nu a ajuns acasa la timp sa ii prepare cina.

Milioane de femei traiesc astfel in prezent. Sunt cele mai sarace dintre saraci. Desi femeile fac doua treimii din munca, detin sub un procent din bunuri la nivel global. Sunt platite mai prost decat barbatii pentru aceiasi munca, asta daca sunt macar platite, si raman vulnerabile datorita lipsei de independenta financiara si sunt in mod constant sub amenintarea exploatarii, violentei si abuzului. Este fapt demonstrat ca oferind femeilor educatie, un loc de munca, posibilitatea sa isi controleze venitul, sa mosteneasca si sa detina proprietati, este in beneficiul societatii. Daca unei femei i se dau resurse copii si familia ei o vor duce mai bine. Daca familia prospera si satul prospera si intr-un final la fel se intampla cu toata tara.

Wangari Maathai merge intr-un sat din Kenya. Vorbeste cu femeile si le explica ca pamantul este sterp pentru ca au taiat si vandut copacii. Convinge femeile sa planteze si sa ude noi copaci, strop dupa strop. Intr-un interval de cinci sau sase ani, au o padure, solul este roditor si satul este salvat. Cele mai sarace si marginalizate societati sunt intotdeauna cele ce desconsidera femeile. Cu toate aceastea adevarul evident este ignorat de catre guvernanti si de catre filantropi. Pentru fiecare dolar donat pentru un program dedicat femeilor, se doneaza 20 de dolari pentru unul dedicat barbatilor. Femeile reprezinta 51% din populatie. Imputernicirea lor va schimba totul - mai mult decat tehnologia, designul sau divertismentul. Pot sa va promit ca femeile, lucrand impreuna -- in legatura unele cu altele, informate si educate, pot aduce pace si prosperitate pe planeta asta amarata. In orice razboi din ziua de azi, majoritatea victimelor sunt civili, in principal femei si copii. Ei sunt pagube colaterale. Barbatii conduc lumea si priviti cu ce haos ne confruntam.

Ce fel de lume ne dorim? Aceasta e intrebarea fundamentala pe care majoritatea ne-o punem. Are vreun rost sa ne implicam in ordinea mondiala curenta? Vrem o lume in care viata este ocrotita, iar calitatea vietii imbunatatita pentru toti, nu doar pentru cei privilegiati. In Ianuarie am fost la o expozitie a tablourilor lui Fernando Botero in cadrul bibliotecii Universitatii din California - Berkeley. Niciun muzeu sau galerie din Statele Unite, cu exceptia galeriei din New York care gazduieste lucrarile lui Bostero, nu a indraznit sa expuna tablourile deoarece tema este inchisoarea Abu Ghraib. Sunt tablouri imense despre tortura si abuz de putere, in stilul voluminos al lui Botero. Nu am putut sa imi sterg imaginile din minte sau din inima. Ma tem cel mai mult de puterea in conditii de impunitate. Ma tem de abuzul de putere si de puterea de a abuza. In specia noastra, masculii alfa definesc realitatea si ii obliga pe restul sa accepte acea realitate si sa respecte regulile. Regulile se schimba mereu, dar mereu in avantajul lor, iar in cazul acesta, efectul de cascada, ce nu functioneaza in economie, functioneaza perfect. Abuzurile se preling din capul scarii pana la coada. Femeile si copii, in special cei saraci, sunt la coada. Chiar si cei mai nevoiasi barbati au pe cineva pe care il pot abuza - o femeie sau un copil. Sunt satula de puterea pe care o minoritate o exercita asupra celor multi datorita sexului, venitului, rasei sau clasei sociale.

Cred ca a venit momentul potrivit sa facem schimbari fundamentale in civilizatia noastra. Dar pentru schimbari adevarate e nevoie de energie feminina in gestionarea lumii. Avem nevoie de un numar critic de femei in pozitii de putere, si avem nevoie sa hranim energia feminina din interiorul barbatilor. Vorbesc evident despre barbati tineri, evident. Batranii sunt pierduti, trebuie sa asteptam sa dispara. (Rasete) Da, mi-ar placea sa am picioarele lungi ai Sophiei Loren si sanii ei legendari. Dar daca pot sa aleg, as vrea mai degraba inima de razboinic a lui Wangari Maathai, Somaly Mam, Jenny sau Rose Mapendo. Vreau sa fac lumea asta buna. Nu mai buna, ci sa o fac buna. De ce nu? Este posibil. Uitati-va in jur in aceasta incapere - atata stiinta, energie, talent si tehnologie. Sa lasam fasoanele la o parte, sa ne sa suflecam manecile si sa trecem la treaba, cu pasiune, ca sa cream o lume aproape perfecta. Multumesc.