Ian Ritchie: Ziua în care l-am refuzat pe Tim Berners-Lee

Ştim cu toţii că World Wide Web a transformat radical mass-media, comerţul şi relațiile sociale. Dar de unde a pornit? Voi menționa 3 personalități: Vannevar Bush, Doug Engelbart şi Tim Berners-Lee. Haideţi să-i vedem.

Acesta e Vannevar Bush. Vannevar era consilier științific în guvernul SUA în timpul războiului. Şi în 1945 a publicat un articol într-o revistă intitulată Atlantic Monthly. Articolul se numea "Cum gândim". Vannevar Bush susţinea că felul în care procesăm informaţiile este fragmentat. Noi nu funcţionăm ca bibliotecile, sau sistemele de catalogare, ş.a.m.d. Creierul nostru funcţionează prin asociere. Gândeşte la un lucru, sare imediat la altul. Iar modul în care e structurată informaţia îl face total incapabil să ţină pasul cu acest proces.

Astfel el a sugerat un dispozitiv pe care l-a numit memex. Iar memex conecta informaţiile, o informaţie de altă informaţie înrudită, ș.a.m.d. Bun, asta era în 1945. Un calculator pe vremea aceea era utilizat doar de serviciile secrete pentru a decodifica mesajele încriptate. Nimeni nu ştia de existenţa lui. Deci asta era înainte de-a se inventa computerul. A sugerat ca numele acestui dispozitiv sa fie memex. A creat o plataformă unde conecta o informaţie de alta și apoi o puteai accesa de câte ori doreai.

Dând timpul înainte, unul din cei care au citit articolul a fost un anume Doug Engelbart, ofiţer în Forţele Aeriene ale Statelor Unite. L-a citit în biblioteca bazei militare unde se afla, în Orientul Îndepărtat. A fost atât de inspirat de articol încât i-a direcționat tot restul vieţii. Prin anii '60 a reușit să pună conceptul în aplicare în laboratorul de cercetare de la Universitatea Stanford din California. A construit un sistem. Acest sistem era programat să augmenteze inteligenţa umană. Şi ca o profeţie a lumii din zilele noastre, tehnologiilor de cloud computing si serviciilor de software, sistemul său se numea NLS: oN-Line System.

Iar acesta e Doug Engelbart. Făcea o prezentare la Fall Joint Computer Conference în 1968. A prezentat -- pe o scenă ca asta a demonstrat sistemul. Avea o microfon ca al meu. Şi manipula acest sistem. După cum vedeţi, lucrează cu documente şi cu grafice, ș.a.m.d. Şi operează tot sistemul cu acestă plataformă, cu o tastatură pentru 5 degete şi cu primul mouse din lume pe care l-a proiectat special pentru acest sistem. Deci de aici provine şi mouse-ul.

Acesta e Doug Engelbart. Problema cu sistemul lui Doug Engelbart era că un calculator pe atunci costa câteva milioane de lire sterline. Deci, pentru un calculator personal, căteva milioane de lire costa cât un avion personal; nu era foarte practic.

Dar să trecem la anii '80 când calculatoarele personale într-adevăr apăruseră şi se putea implementa acest tip de sistem în calculator. Compania mea, OWL, a construit un sistem numit Guide pentru Apple Macintosh. Noi am distribuit primul sistem hypertext din lume. Şi începuse să atragă o groază de atenţie. Apple a introdus HyperCard-ul creând şi mai multă agitaţie cu asta. Au avut un supliment de 12 pagini în Wall Street Journal în ziua lansării. Ziarele au început să-i dedice editoriale. Revista Byte și Communications de la ACM au scos ediţii speciale despre hiper-text. Noi am proiectat o versiune PC a acestui produs și una pentru Mac. Iar versiunea PC era chiar avansată.

Câteva exemple ale acestui sistem în acţiune la sfârşitul anilor '80. Se puteau transfera documente, folosind reţeaua. Am conceput un sistem ce folosea un limbaj de marcare text bazat pe html. L-am numit HML: hypertext markup language. Sistemul era capabil sa creeze un ansamblu complex de documente folosind reţeaua de computere.

Am prezentat sistemul la un târg de comerţ la Versailles, lângă Paris la sfârşitul lui noiembrie 1990. Un tânar drăguț pe nume Tim Berners-Lee m-a abordat: "Tu eşti Ian Richie?", i-am răspuns: "Da." Și a zis: "Vreau sa vorbesc cu tine". Şi îmi propune un sistem pe care îl numea World Wide Web. Am gândit, are un nume cam pretenţios, mai ales ca tot sistemul funcţiona pe calculatorul său din birou. Dar el era absolut convins ca acest World Wide Web va cuceri lumea într-o bună zi. A încercat să mă convingă să-i programez un browser deoarece sistemul lui nu avea interfaţă, fonturi, configurație, etc; era doar simplu text. Am gândit, da, sună interesant, dar un tip de la CERN nu va fi capabil de asta. Aşa că n-am urmat idea.

În urmatorii doi ani, nici comunitatea hipertext nu i-a acordat atenţie. În 1992, i-a fost refuzat şi articolul de la conferinţa Hypertext. În 1993, la un stand la conferinţa din Seattle, un tip pe nume Marc Andreessen facea o demonstraţie a micului său browser pentru World Wide Web. Şi când l-am vazut, mi-am zis: "Asta da ." În anul imediat următor, 1994, am ținut conferinţa aici în Edinburgh, şi nu s-a opus nimeni să-l avem pe Tim Berners-Lee prezentator principal.

Deci asta mă poziţionează într-o companie ilustră. În rând cu un anume Dick Rowe de la Decca Records care i-a refuzat pe Beatles. Şi lângă alt tip, Garz Kildall care s-a dus să-și piloteze avionul când IBM căuta un sistem de operare pentru IBM PC, şi cum nu l-au găsit s-au adresat lui Bill Gates. Și mă aşează în rând cu cele 12 case editoriale care au refuzat-o pe J.K.Rowling cu Harry Potter.

Pe de altă parte, iată-l pe Marc Andreessen care a creat primul browser din lume pentru World Wide Web. Şi după cum declară revista Fortune tipul valorează 700 de milioane de dolari. Dar...este oare fericit?

(Râsete)

(Aplauze)