Harsha Bhogle: Progresul cricket-ului, progresul Indiei

Eu am să vă povestesc doar ultimul episod din cea mai lungă telenovelă din India, și poate chiar din lume, și anume cricket-ul. Și fie ca el să dureze pentru totdeauna, pentru că le asigură traiul unor oameni ca mine. Are tot ceea ce ai vrea să găsești la o telenovelă: Are iubire, bucurie, fericire, tristețe, lacrimi, hohote de râs, multă înșelătorie, intrigi. Și ca toate telenovelele bune, sare 20 de ani când se schimbă interesul audienței. Și exact asta a făcut și cricket-ul. A sărit 20 de ani până la jocul de „20 de seturi”. Și despre asta voi vorbi, despre cum o mică schimbare conduce la o revoluție foarte mare.

Dar nu a fost așa dintotdeauna. Cricket-ul nu a fost mereu acest joc al vitezei și generațiilor. Era o vreme când te jucai cricket, când jucai meciuri-test nesfârșite, când jucai până când se termina jocul. Și a fost un meci în martie 1939 care a început pe 3 martie și s-a terminat pe 14 martie. Și s-a terminat numai pentru că jucătorii englezi de cricket trebuiau să ajungă din Durban în Cape Town, ceea ce presupune un drum de 2 ore, pentru a prinde vaporul care urma să plece pe 17, pentru că următorul vapor venea după multă vreme. Deci jocul s-a încheiat la jumătate. Și unul dintre jucătorii englezi de cricket a spus, "Știi ce?" "Încă o jumătate de oră și am fi câștigat!" (râsete) Încă o jumătate de oră după 12 zile. Între ele erau 2 zile de duminică. Desigur, duminica e zi de mers la biserică, deci nu joci duminca. Și într-o zi a plouat, așa că au stat acolo și s-au împrietenit.

Dar există un motiv pentru care India s-a îndrăgostit de cricket: pentru că aveam cam același ritm al vieții. (râsete) Și Mahābhārata (epopeea) a fost la fel, nu-i așa? Te luptai ziua, apoi venea apusul, așa că toată lumea se întorcea acasă. Și atunci lucrai la strategia ta, și veneai și te luptai iar a doua zi, apoi te întorceai acasă. Singura diferență dintre Mahābhārata și cricket era că în cazul cricket-ului, toată lumea era vie și putea să se întorcă să lupte a doua zi. Regii sprijineau jocul, nu pentru că le plăcea, ci pentru că era un mod de a intra în grațiile conducătorilor britanici.

Dar mai este un motiv pentru care India s-a îndrăgostit de cricket, și anume: aveai nevoie doar de o placă de lemn și de o minge de cauciuc, iar orice număr de oameni puteau juca oriunde. Priviți: te puteai juca la groapa de gunoi, cu niște pietre acolo, te puteai juca pe o alee micuță – nu puteai arunca mingea oriunde, pentru că bâta lovea peretele; nu uitați și de aerul condiționat și de cabluri. (râsete) Te puteai juca pe malurile Gangelui – cam atât de curat este Gangele de mult timp încoace. Sau puteai juca mai multe jocuri pe o bucățică de pământ, chiar dacă nu știi la care anume joc participi. (hohote de râs) După cum vedeți, vă puteți juca oriunde. Și, încet-încet, jocul a continuat, știți voi, în sfârșit.

Nu ai mereu 5 zile. Așa că am mers mai departe, și am început să jucăm cricket „50 seturi”. Și atunci a avut loc un accident enorm. În sportul indian, lucrurile nu se întâmplă datorită nouă, există doar accidente, iar noi suntem la locul și la timpul potrivit, câteodată. Și am câștigat Cupa asta Mondială din 1983. Și brusc ne-am îndrăgostit de jocul de 50 seturi și am început să-l jucăm zilnic. Aveam mai multe jocuri de cricket 50 seturi decât oriunde altundeva.

Dar a mai existat încă o dată importantă. În 1983 am câștigat Cupa Mondială. În 1991–'92, am găsit un ministru de finanțe și un prim ministru dispus să lase lumea să privească India, în loc să fie țara asta mare a intrigii și misterului, închisă celorlalți. Așa că am permis intrarea multinaționalelor în India. Am redus taxele vamale, am redus taxele de import, și toate multinaționalele au intrat, cu bugete de multinaționale, care s-au uitat la salariul pe cap de locuitor și s-au entuziasmat cu privire la posibilitățile din India, și au căutat un mod prin care să ajungă la fiecare indian.

Și sunt doar două în India – unul real, unul mediatizat. Cel mediatizat e ceea ce vedeți în filme, cel real era cricket-ul. Așa că un prieten de-al meu care stă chiar aici lângă mine, Ravi Dhariwal de la Pepsi, a hotărât că o să-l răspândească peste tot în lume. Și Pepsi a însemnat o mare revoluție, pentru că a răspândit cricket-ul peste tot. Și așa cricket-ul a început să se dezvolte; cricket-ul a început să atragă bogăție. Televiziunea a început să vorbească despre cricket. Mult timp televiziunile au spus, "Nu vom vorbi despre cricket decât dacă ne plătiți să facem asta." Și apoi au spus, „OK, următoarele drepturi se vând cu 55 de milioane de dolari. Următoarele drepturi se vând pentru 612 milioane de dolari.” Deci asta e o curbă ușor ascendentă.

Și apoi alt accident s-a întâmplat în cricket-ul nostru. Anglia a inventat cricket-ul de 20 de seturi. și a spus, „Lumea trebuie să joace cricket 20 seturi.” Exact așa cum Anglia a inventat cricket-ul și a făcut restul lumii să joace. Slavă Domnului pentru ei. (râsete) Și astfel, vedeți voi, India a trebuit să joace în Cupa Mondială T20. India nu vroia să joace în Cupa Mondială T20. Dar am fost obligați să jucăm cu o cotă de 8 la 1. Și atunci s-a întâmplat ceva foarte dramatic. Am ajuns în finală, și apoi acest moment, care va rămâne memorabil pentru totdeauna, pentru toți, priviți.

(mulțime care aclamă)

Batsman-ul pakistanez încearcă să facă loc pentru fielder.

Anunț: Și Zishan o prinde! India câștigă! Ce meci pentru o finală de Twenty20! India, campioană mondială. (aplauze) India, campioană T20. Dar ce meci am avut, M.S. Dhoni a prins-o chiar în aer, dar Misbah-ul-Haq, ce jucător. Un succes enorm, enorm: India, campionii mondiali TT.

Harsha Bhogle: Deodată, India a descoperit această putere a cricket-ului de 20 de seturi. Acolo, desigur, accidentul a fost că batsman-ul a crezut că bowlerul lovea repede. (hohote de râs) Dacă ar fi lovit repede, mingea ar fi ajuns unde trebuia să ajungă, dar nu s-a dus acolo. Și am descoperit brusc că am putea fi buni la acest joc. Și s-a mai întâmplat ceva: a condus la o anumita mândrie pentru faptul că India putea fi cea mai bună din lume. Era o vreme când veneau investițiile, India se simțea mai încrezătoare față de sine. Și era un sentiment de mare mândrie pentru ce putem face. Și din fericire pentru noi toți, Englezii sunt foarte buni la inventatul lucrurilor și apoi, ca niște oameni generoși ce sunt, lasă lumea să fie foarte bună la ele (râsete) Și așa Anglia a inventat cricket-ul T20, și i-a permis Indiei să-l deturneze. Nu a fost ca reingineria din medicină, l-am luat pur și simplu așa cum era. (râsete)

Și așa ne-am lansat propria noastră ligă T20. Șase săptămâni, oraș versus oraș. Era un lucru nou pentru noi. Nu ne susținuserăm țara decât foarte rar: singurele două domenii cu care Indienii se mândreau cum era țara lor reprezentată. Unul era războiul, armata Indiană, ceea ce nu vrem să se întâmple foarte des. Celălalt era cricket-ul Indian. Acum, dintr-o dată, trebuia să susținem ligile orașelor. Dar oameniii care intrau în aceste ligi orășenești erau oameni care își luau indiciile din vest. America este patria ligilor. Și au spus, „Bine, o să facem niște ligi sofisticate aici în India.” Dar era India pregătită pentru asta? Deoarece cricket-ul a fost mult timp pur și simplu „organizat” in India. Nu era niciodată promovat, niciodată vândut – era organizat. Și priviți ce au făcut din al nostru frumos, drăguț, simplu joc de familie. Dintr-o dată, s-a întâmplat asta.

(muzică)

O ceremonie de deschidere pe măsura celorlalte. Aceasta era India care cumpăra mașini Corvette. Aceasta era India care cumpăra Jaguar. Aceasta era India care se îmbogățea cu mai multe telefoane mobile pe lună decât dublul populației Noii Zeelande. Așadar, era o nouă Indie. Dar era și o Indie puțin mai ortodoxă care era încântată de faptul că era modernă, dar nu voia să spună asta oamenilor. Și astfel, au fost îngroziți când au ajuns majoretele. Toți se uitau la ele în secret, dar toți se prefăceau că nu văd.

(muzică)

(râsete)

Noii proprietari ai cricket-ului indian nu erau vechii regi. Nu erau birocrați obligați să intre în sport chiar dacă de fapt nu le plăcea; aceștia erau oameni care conduceau companii serioase. Și așa au început să promoveze cricket-ul din greu, au început să promoveze cluburile din greu. Și au început să le promoveze cu foarte mulți bani. IPL avea 2,3 miliarde de dolari înainte ca prima minge să fie lovită, 1,6 miliarde de dolari pentru veniturile din televiziune pentru 10 ani, și încă 70 de milioane de dolari în plus de la fiecare din aceste francize care aduceau bani. Și apoi trebuiau să facă apel la orașele lor, dar trebuiau să facă asta ca în Vest, nu? Pentru că înființăm ligi. Dar se pricepeau foarte bine la a face asta foarte localizat. Deci, ca să vă dau un exemplu de cum o făceau – nu promovare în stilul Manchester United, ci promovare în stilul foarte Mumbai. Priviți.

(muzică)

Desigur, mulți oameni au spus „Poate dansează mai bine decât joacă.” (hohote de râs) Dar e în regulă. A schimbat felul în care noi priveam cricket-ul. Până atunci, dacă vroiai un jucător tânăr de cricket, îl luai de pe străzile din localitatea ta micuță, din orașul tău, și erai foarte mândru de sistemul care producea acești jucători de cricket. Acum, dintr-o dată, dacă trebuia să dai lovitura – dacă Mumbai trebuia să dea o lovitură, de exemplu, nu mai trebuia să se duca la Kalbadevi sau Shivaji Park sau în alta parte pentru a găsi așa ceva, puteau să mearga în Trinidad. Acesta era noua Indie, nu-i așa? Era lumea nouă, unde poți obține jucători de oriunde atâta timp cât obții cel mai bun produs la cel mai bun preț. Și dintr-o dată, sportul indian și-a dat seama de faptul că poți obține cel mai bun produs la cel mai bun preț oriunde în lume.

Așa că indienii din Mumbai l-au achiziționat pe Dwayne Bravo din Trinidad-Tobago peste noapte. Și când a trebuit să se întoarcă să reprezinte Indiile de Vest, l-au întrebat, „Când trebuie să fii acolo?” A răspuns, „Trebuie să ajung la o anumită oră, așa că trebuie să plec astăzi.” Am spus, „Nu, nu, nu. Nu când trebuie să pleci; când trebuie să ajungi acolo?” Așa că a spus, „Trebuie să ajung la data de X.” Și ei au spus, „Bine, joci la noi pe data de X minus unu.” Așa că a jucat la Hyderabad, imediat după meci s-a dus de la stadion la aeroportul Hyderabad, s-a urcat într-o avion particular – a alimentat mai întâi în Portugalia, apoi în Brazilia; a ajuns la timp în Indiile de Vest. (râsete) India n-ar fi gândit niciodată la o asemenea scară înainte. India nu ar fi spus niciodată, „Vreau ca un jucător să joace într-un meci pentru mine, iar eu voi folosi un avion particular ca să-l trimit înapoi în Kingston, Jamaica pentru a juca într-un alt meci.” Și m-am gândit, „Uau, am ajuns undeva în lume, știți? Am ajuns undeva. Gândim la scară mare.”

Totodată a și început să împreuneze cele mai importante două lucruri din cricket-ul Indian, și anume cricket-ul și filmele din divertismentul indian. Există cricket și filme. Și s-au unit pentru că oamenii din filme au început să dețină cluburi. Și astfel, oamenii au început să meargă la meciurile de cricket ca s-o vadă pe Preity Zinta. Au început să meargă la jocurile de cricket ca să-l vadă pe Shrah Rukh Khan. Și s-a întâmplat ceva foarte interesant. Am început să adaugăm cântece și dans în cricket-ul indian. Și astfel a început să semene din ce în ce mai mult cu filmele indiene. Și desigur, dacă erai în echipa lui Preity Zinta – după cum veți vedea ăn filmuletul următor – dacă te descurcai bine, primeai o îmbrățișare de la Preity Zinta. Și acesta era motivul suprem pentru care vroiai să te descurci bine. Priviți – toată lumea se uită la Preity Zinta.

(muzică)

Și apoi mai era desigur și Shah Rukh care cântă pentru mulțimea din Kolkata. Văzusem cu toții meciuri în Kolkata, dar nu văzusem niciodată așa ceva: Shah Rukh, cu melodia bengaleză, încingea audiența pentru Kolkata – nu pentru India, ci pentru Kolkata. Dar uitați-vă la asta.

(muzică)

O vedetă de film indian îmbrățișează un jucător de cricket pakistanez pentru că aceștia câștigaseră în Kolkata. Vă vine să credeți? Și știți ce a zis jucătorul pakistanez? (aplauze) „Aș fi vrut să joc pentru echipa lui Preity Zinta acum.”

(râsete)

Dar m-am gândit, cu ocazia asta – sunt câțiva oameni din Pakistan aici. Mă bucur că sunteți aici pentru că eu cred că putem arăta că putem fi împreună și putem fi prieteni, nu-i așa? Putem juca cricket împreună, putem fi prieteni. Așa că vă mulțumesc mult pentru prezență, vouă din Pakistan.

(aplauze)

Au fost și multe critici pentru că s-a spus „Jucatorii sunt cumpărați și vânduți? Sunt cumva cereale? Sunt vite?” Pentru că, vedeți voi, avem licitații, Cum stabilești un preț pentru un jucător? Iar licitația care a urmat i-a făcut pe oameni să spună, „Bang! Atâtea milioane de dolari pentru acel jucător!” Priviți-o.

(muzică)

Licitator: 1.500.000 $. Chennai. Shane Warne vândut pentru 450.000 $.

HB: Brusc, un joc în care se câștigau 50 de rupii pe zi – deci 250 de rupii pentru un joc de test, dar dacă terminai în patru zile primeai doar 200. Cei mai buni jucători indieni care jucau fiecare meci – toate meciurile internaționale, cei mai buni jucători – contractele standard sunt de 220.000 de dolari pe an. Acum primesc 500.000 pentru o muncă de șase zile. Apoi Andrew Flintoff a venit din Anglia, și a primit 1.5 milioane de dolari, s-a întors și a spus „În patru săptămâni câștig mai mult decât Frank Lampard și Steven Gerrard, și câștig mai mult decât fotbaliștii, uau.” Și de unde îi câștiga? De la un club micuț din India. Vă imaginați că va veni ziua aceasta? 1.5 milioane de dolari pentru șase zile de muncă. Nu e rău, nu?

Deci, 2.3 miliarde de dolari înainte să înceapă primul meci. Însă ceea ce făcea India era să se compare cu cei mai buni din lume și a devenit o marcă uriașă. Lalit Modi a fost pe coperta revistei Business Today. IPL a devenit cel mai mare brand din India și, din cauza alegerilor, a trebuit să se mute în Africa de Sud, și a trebuit să începem turneul în trei săptămâni. Să mutăm un turneu în Africa de Sud în trei săptămâni. Dar am reușit. Știți de ce? Pentru că nicio altă țară nu lucrează mai încet decât noi până în ultimele trei săptămâni, și nimeni nu lucrează mai repede decât noi în ultimele trei săptămâni.

(aplauze)

Populația noastră, pe care am considerat-o mult timp o problemă, a devenit brusc cel mai mare avantaj al nostru pentru că însemna că se uită mulți oameni – numeroasa clasă consumatoare – toată lumea a venit să se uite la cricket. De asemenea, am făcut cricket-ul singurul sport din India, ceea ce e păcat, dar în India toate sporturile fac cricket-ul să fie mai mare, ceea ce e o mică tragedie a vremurilor noastre.

Dar acum, în ultimul minut – sunt câteva efecte secundare. Mult timp, India a fost o țară a sărăciei, prafului, cerșetorilor, îmblânzitorilor de șerpi, a mizeriei, diaree de la mâncare – oamenii auzeau povești despre diaree dinainte să vină. Și, brusc, India este acest tărâm al oportunităților. Jucătorii de cricket din toată lumea au spus, „Știți, ne place India. Ne place să jucăm în India.” Și ne simțeam bine, știți? Am zis, „Dolarul e de fapt destul de puternic.” Vă puteți imagina, luasem dolarul în vedere și acum străinii nu mai fac diaree de la mâncarea noastră. Nu mai e gunoi, nu mai sunt cerșetori, au dispprut toși îmblânzitorii de șerpi, toși au dispărut. Asta vă spune că lumea capitalistă conduce.

OK, în încheiere: un joc englezesc pe care India l-a uzurpat puțin, dar T20 îl va face următorul misionar al lumii. Dacă vrei să duci jocul în jurul lumii, trebuie să fie cea mai scurtă formă a jocului. Nu poți să joci un test nesfârșit în China și să aștepți 14 zile fără niciun rezultat, așa ceva nu poți duce în jurul lumii. Așadar asta face T20. Să sperăm că va face pe toată lumea mai bogată, să sperăm că jocul va deveni mai mare și să sperăm că le va oferi comentatorilor de cricket mai mult timp în această industrie.

Mulțumesc foarte mult. Vă mulțumesc.

(aplauze)