Hadyn Parry: Re-ingineria ţânţarilor pentru lupta împotriva bolii

Aş dori sa încep prin a mă concentra asupra celui mai periculos animal.

Când vorbim despre animale periculoase, mulţi oameni s-ar putea gândi la lei, tigri sau şerpi. Dar, desigur, cel mai periculos animal este ţânţarul. Ţânţarul a ucis mai mulţi oameni în istoria umanităţii decât orice altă creatură. De fapt, dacă le adunăm, ţânţarul a ucis cei mai mulţi oameni. A ucis mai mulţi oameni decât războaiele şi molimele.

Şi ați crede, cu toată ştiinţa, progresele societății, oraşe mai bune, grad înalt de civilizaţie, curăţenie mai bună, prosperitate, că am putea controla mai bine ţânţarii, reducând astfel această boală. Dar nu este aşa. Dacă ar fi aşa, nu am avea în fiecare an 200-300 de milioane de cazuri de malarie. Și nu am avea un milion şi jumătate de decese ca urmare a malariei. Și nu am avea o boală, necunoscută până acum 50 de ani, care acum s-a transformat brusc în cel mai ameninţător virus purtat de ţânţari, numit febra dengue.

Până acum 50 de ani, mai nimeni nu auzise de ea, cu siguranţă nu pe continentul european. Astăzi însă, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătaţii, febra dengue, contaminează în fiecare an 50-100 de milioane de oameni, adică, echivalentul întregii populaţii a Marii Britanii contaminate anual. Alte estimări vorbesc despre dublul acestui număr de contaminări. Febra dengue a crescut fenomenal de rapid. În ultimii 50 de ani, incidenţa febrei dengue a crescut de treizeci de ori.

Să vă spun câte ceva despre febra dengue pentru cei ce nu cunosc. Să presupunem că mergeţi în vacanţă. Să zicem, în Caraibe, sau poate în Mexic. Ori în America Latină, Asia, Africa, oriunde în Arabia Saudită. Poate mergeţi în India, în Estul îndepărtat. De fapt, nu contează. E acelaşi ţânţar şi aceeaşi afecţiune. Sunteţi în pericol. Şi să presupunem că sunteţi muşcat de un ţânţar care poartă acel virus. Ei bine, ați avea simptome asemănătoare gripei. Ar putea fi uşoare. Aţi putea avea greaţă, dureri de cap, aţi simţi că muşchii se contractă, și aţi avea senzația că vi se sparg oasele. Asta-i şi porecla dată acestei boli. E numită febra oaselor sparte, pentru că asta este ce simțiți.

Ciudat că, odată înţepat de ţânţar, fiind contaminat de boală, corpul dezvoltă anticorpi şi dacă sunteţi iaraşi înţepat cu același virus, nu sunteţi afectaţi. Dar nu există un singur virus, sunt patru, iar protecţia care generează anticorpii contra virusului contractat anterior vă face mult mai vulnerabil la ceilalţi trei. Deci, următoarea data când luaţi febra dengue, dacă e o altă tulpină, sunteți mai vulnerabil, manifestați simptome mai grave, şi sunteţi predispuşi la forme mai severe, febră hemoragică sau sindromul de şoc. Deci nu vreţi dengue o dată, şi cu siguranţă nu a doua oară.

De ce se răspândeşte atât de rapid? Iată răspunsul: Aedes aegypti. E un ţânţar care provine, cum sugerează şi numele, din Africa de Nord şi care se răspândeşte în lume. De fapt, un ţânţar străbate numai 200 m în toată existenţa sa. Nu ajunge prea departe; dar sunt buni oportuniști la transporturi de ocazie, cu precădere ouăle. Îşi depun ouăle în apă limpede, orice piscină, baltă, ghiveci ori vas cu apă. Oriunde găsesc apă limpede depun ouă, şi dacă apa e lângă un vas de marfă, un port, oriunde lângă un transport, acele ouă vor fi purtate în jurul lumii. Asta s-a întâmplat. Omenirea a transportat aceste ouă în lung şi-n lat, şi aceste insecte au infestat peste 100 de ţări. Există azi 2.5 miliarde de oameni care trăiesc în ţări în care există acest ţânţar.

Vă dau câteva exemple să ilustrez cât de repede s-a întâmplat. În anii '70 Brazilia declara: „Nu avem Aedes aegypti," iar în prezent cheltuie un miliard de dolari pe an încercând să scape de ei, să controleze doar o singură specie de ţânţari. Ieri sau alaltăieri, nu-mi amintesc exact, am văzut un raport Reuters spunând că în Madeira au avut primele cazuri de dengue, 52 cazuri certificate, 400 posibile. Asta acum două zile. Interesant, Madeira a înregistrat prima insectă în 2005, şi iată, câţiva ani mai târziu, primul caz de dengue. Veţi constata că acolo unde apare tânțarul, apare şi dengue. Odată ce ţânţarii apar la voi în zonă, dacă vine cineva contaminat cu dengue, va fi înţepat de ţânţari, care apoi vor înţepa pe altcineva, apoi pe altcineva, şi tot asa, până când apare o epidemie.

Deci, trebuie să scăpăm de ţânţari. Nu poate fi atât de dificil. Ei bine, în principiu există două modalităţi. Prima este să folosiţi larvicide. Folosiţi chimicale. Le puneţi în apa în care cresc. În mediul urban e dificil de realizat. Ar trebui puse chimicale în fiecare baltă, fiecare băltoacă, fiecare trunchi de copac. Pur şi simplu nu este practic. A doua modalitate e să încercaţi să omorâţi insectele când zboară. Iată o imagine a procesului cu ceață chimică. Aici, cineva amestecă chimicale într-un abur și practic îl pulverizează în aer. Puteţi face asta şi cu un spray de interior. E foarte neplăcut, şi dacă ar fi eficient, n-am înregistra această creştere masivă a numărului de ţânţari şi a febrei dengue. Nu e foarte eficient, însă probabil e tot ce avem mai bun pentru moment. Acestea fiind spuse, cea mai bună formă de protecţie, a voastră și a mea, e o cămaşă cu mânecă lungă și puțin insectifug DEET.

Să reluăm. Trebuie să concepem un produs, de la zero şi să decidem ce dorim de la acesta. Ei bine, avem nevoie ce ceva eficient în reducerea populaţiei ţânţarilor. Nu are rost să omorâm câte un ţânţar pe ici pe colo. Avem nevoie de ceva care reduce simţitor numărul populaţiei astfel încât boala să nu mai poată fi transmisă. Evident, produsul trebuie să fie inofensiv pentru oameni. Vrem să-l folosim în jurul oamenilor. Trebuie să fie sigur. Nu dorim un impact pe termen lung asupra mediului. Nu dorim să facem ceva ireparabil. Poate un produs mai bun va apărea în 20-30 de ani. Excelent. Nu dorim un impact de durată asupra mediului. Dorim ceva relativ ieftin, eficient ca preț, pentru că sunt implicate multe ţări, unele sunt pieţe emergente, ţări emergente cu venituri scăzute. Şi în final, dorim ceva specific speciei. Doriţi să scăpaţi de ţănţarii care răspândesc dengue, dar nu să eliminaţi celelalte insecte. Unele sunt chiar benefice. Altele sunt importante pentru ecosistemul nostru. Acesta nu este. Ne-a invadat. Nu vreţi să scăpaţi de toate insectele. Ci doar de aceasta. De multe ori veţi constata că această insectă trăieşte înăuntrul și în jurul casei, deci, orice facem trebuie să elimine această insectă. Trebuie să ajungă în casele oamenilor, în dormitoare, în bucătării.

Există două caracteristici ale biologiei țânțarilor care ne ajută în acest proiect. Prima este că masculul nu înţeapă. Doar femela ţânţar înţeapă. Masculul nu poate înțepa, nu va înţepa pentru ca nu are partea de gură necesară. Doar femela. A doua caracteristică este că masculii se pricep foarte bine să găsească femelele. Dacă daţi drumul unui mascul, şi dacă în apropiere există o femelă, masculul o va găsi.

Deci, practic, combinăm cei doi factori. Iată o situaţie tipică, masculul întâlneşte femela, apar o mulţime de larve. O singură femelă va depune aprox. 100 de ouă odată, până la 500 de ouă în viaţa ei. Dacă, masculul poartă o genă care produce moartea puilor, aceştia nu vor supravieţui, şi în loc să existe 500 de ţânţari, nu mai e niciunul. Şi dacă puneţi mai mulţi, îi voi numi sterili, larvele vor muri în diferite stadii, dar pentru moment îi voi numi sterili. Dacă puneţi mai mulţi masculi sterili în mediu, e mai probabil ca femelele să găsească un mascul steril decât unul fertil şi veţi scădea numărul populaţiei. Deci masculii vor ieşi, vor căuta femele, se vor împerechea. Dacă împerecherea reuşeşte, nu există larve. Dacă nu întâlnesc o femelă, oricum vor muri. Vor trăi doar cinci zile.

Şi exact aici ne aflăm. Asta e tehnologia care a fost dezvoltată la Universitatea Oxford acum câţiva ani. La compania Oxitec am lucrat mult în ultimii 10 ani, să dezvoltăm o cale similară cu cea a unei companii farmaceutice. Aproape 10 ani de evaluări interne, testări, pentru a ajunge la o situaţie, în care credem că suntem pregătiţi. Şi apoi am ieşit pe teren, întotdeauna cu consimţământul comunităţii, întotdeauna cu aprobările necesare. Am făcut studii pe teren în Insulele Cayman, un studiu mai mic în Malaezia, şi acum încă două în Brazilia.

Care e rezultatul? Ei bine, rezultatul e foarte bun. În patru luni de la lansare, am adus populaţia de ţânţari -- în majoritatea cazurilor am avut sate de 2.000 -3.000 de oameni, mic pentru început -- am redus populaţia de ţânţari în patru luni cu aproximativ 85%. De fapt, numărul final a fost greu de evaluat, pentru că n-au rămas mai deloc. Asta am văzut în Cayman, la fel în Brazilia, în acele studii.

Iar acum trecem printr-un proces de-a mări scara la un oraş de 50.000 de oameni, să vedem cum funcţionează la scară mare. Avem o unitate de producţie în Oxford, mai degrabă în sudul Oxfordului, unde producem aceşti ţânţari. Îi putem produce, într-un spaţiu puţin mai mare decăt acest covor roşu, putem produce 20 de milioane pe săptămână. Îi putem transporta oriunde în lume. Nu e foarte scump, e cât o cană de cafea -- ceva de dimensiunile unei ceşti care conţine trei milioane de ouă. Deci costurile navlu nu sunt o problemă. (Râsete) Deci asta avem. O putem numi fabrică de ţânţari. Iar în Brazilia, unde am făcut unele probe, guvernul Braziliel a construit acum propria fabrică de ţânţari, mult mai mare decât a noastră, de care ne vom folosi pentru a ne extinde în Brazilia,

Iată. Am trimis ouăle de ţânţari. Am separat masculii de femele. Masculii au fost puşi în recipiente mici şi camionul merge pe şosea şi eliberează masculii pe traseu. De fapt, e mult mai precis decat atât. Ideal e să fie răspândiți astfel încât zona voastră să fie acoperită complet. Luaţi Google Map, o împărţiţi, vedeţi cât de departe pot zbura, şi vă asiguraţi că eliberaţi suficienţi cât să acopere zona, şi apoi vă întoarceţi, şi în timp scurt, populaţia de ţânţari va scădea foarte mult.

Am făcut asta şi în agricultură. Există diverse genuri de agricultură care apar, şi sper că în curând vom putea găsi împreună fonduri pentru a ne întoarce să începem să căutăm malaria.

Aici ne aflăm în acest moment, şi am câteva lucruri de spus în final, anume că asta e o altă cale prin care biologia vine acum în completarea chimiei în unele dintre domeniile avansate din această arie, şi aceste abordări biologice vin în forme foarte diferite, şi când vă gândiţi la ingineria genetică, avem acum enzime pentru procesarea industrială, enzime modificate genetic în produsele alimentare. Avem culturi G.M, avem produse farmaceutice, avem vaccinuri noi, toate folosind aceeaşi tehnologie, însă cu rezultate foarte diferite. Şi eu sunt de acord, de fapt. Sigur că sunt. Sunt de acord, în special acolo unde vechile tehnologii nu funcţionează corespunzător sau au devenit de neacceptat. Şi, deşi tehnicile sunt similare, rezultatele sunt foarte, foarte diferite. Dacă luaţi de exemplu abordarea noastră, şi o comparaţi cu, să zicem culturile G.M, ambele tehnici încearcă să producă un beneficiu major. Ambele, au un beneficiu secundar, reducând enorm utilizarea pesticidelor. Însă, în timp ce cultura G.M. încearcă să protejeze planta, şi să îi confere acesteia un avantaj, dar noi luăm ţânţarul şi îi conferim cel mai mare dezavantaj posibil, făcându-l astfel incapabil să se reproducă. Deci pentru ţânţar a început sfârșitul.

Multumesc foarte mult. (Aplauze)