Gordon Brown: Conectând o rețea pentru binele global

Pot să vă spun cât sunt de fericit să fiu departe de calmul de la Westminster și Whitehall?

Aceasta este Kim, o fetiță vietnameză de nouă ani, cu spatele distrus de napalm, și ea a trezit conștiința națiunii americane pentru a încheia războiul din Vietnam. Aceasta este Birhan, fata din Etiopia care a lansat Live Aid în anii 1980, când a fost salvată, la 15 minute de moarte și acea fotografie a salvării ei a făcut înconjurul lumii. Aceasta este piața Tiananmen. Un om în fața unui tanc a devenit o fotografie simbol, pentru întreaga lume, a rezistenței. Următoarea este o fată din Sudan, la câteva momente de moarte, un vultur plutind în fundal a fotografie care a făcut înconjurul lumii și a provocat oamenii să ia măsuri împotriva sărăciei. Aceasta este Neda, fata din Iran care a fost împușcată în timp ce participa la o demonstrație cu tatăl ei în Iran, acum doar câteva săptămâni și este în centrul atenției, în mod corect, a generației YouTube.

Ce au în comun aceste fotografii și evenimente? Ele au în comun faptul că ce vedem ne dezvăluie ce nu putem vedea. Ce vedem dezvăluie legăturile invizibile și solidaritatea care ne unesc pentru a deveni o comunitate umană. Aceste fotografii demonstrează că simțim suferința celorlalți, la orice distanță s-ar afla. Cred că aceste fotografii demonstrează că noi credem în ceva mai mare decât noi. Aceste fotografii demonstrează că există un simț moral în toate religiile, credințele, continentele, un simț moral care ne spune nu numai să împărtășim durerea celorlalți şi să credem în ceva mai mare decât noi, dar și că avem o datorie să acționăm atunci când vedem lucruri greșite care trebuie să fie îndreptate, când vedem răni care trebuie vindecate, probleme care trebuie rezolvate.

Există o poveste despre Olof Palme, primul-ministru suedez, care se ducea să îl întâlnească pe Ronald Reagan în America, în anii 1980. Înainte de sosirea acestuia, Ronald Reagan a întrebat, și el era primul-ministru social democrat suedez, ”Nu e acest om un comunist?” Răspunsul a fost: ”Nu, domnule președinte, este un anti-comunist.” Și Ronald Reagan a spus: ”Nu mă interesează ce fel de comunist este!” (Râsete) Ronald Reagan l-a întrebat pe Olof Palme, primul-ministru social democrat suedez: ”Ei bine, în ce crezi? Vrei să îi elimini pe cei bogați?” El a spus: ”Nu, vreau să îi elimin pe cei săraci.” Responsabilitatea noastră este să dăm tuturor șansa de a-și valorifica potențialul la maxim.

Cred că este un simț moral și o etică globală care cere atenția oamenilor din fiecare religie şi fiecare credință și a oamenilor fără nicio credință. Dar cred că ce este nou e că acum avem capacitatea de a comunica instantaneu dincolo de frontierele lumii. Acum avem capacitatea de a găsi puncte comune cu oameni pe care nu îi vom întâlni niciodată dar pe care îi vom întâlni prin intermediul internetului și al tuturor mijloacelor moderne de comunicare, că avem acum capacitatea de a organiza și de a acționa împreună în mod colectiv pentru a soluționa o problemă sau o nedreptate pe care vrem să o rezolvăm și cred că aceasta o face o eră unică în istoria umanității, și este începutul a ceea ce aș numi crearea unei adevărate societăți globale.

Să ne întoarcem acum 200 de ani când comerțul cu sclavi era sub presiunea lui William Wilberforce și al altor protestatari. Ei au protestat de-a lungul Marii Britanii. Au câștigat opinia publică pe o lungă perioadă de timp. Dar a fost nevoie de 24 de ani pentru ca această campanie să aibă succes. Ce ar fi putut face cu fotografiile pe care le-ar fi putut arăta dacă ar fi putut folosi mijloacele moderne de comunicare pentru a câștiga inimile şi mințile oamenilor?

Sau dacă o luați pe Eglantyne Jebb, femeia care a creat ”Save the Children” acum 90 de ani. Ea era așa de îngrozită de ceea ce se întâmpla în Austria ca rezultat al Primul Război Mondial și de ce se întâmpla copiilor care făceau parte din familiile austriece înfrânte, că a dorit să acționeze în Marea Britanie dar a trebuit să meargă din casă în casă, manifest cu manifest, pentru a determina oamenii să participe la o întrunire la Royal Albert Hall care a dat naștere până la urmă la Save the Children, o organizație internațională care este acum recunoscută ca una dintre marile instituții din țara noastră și din lume. Dar cât de mult ar fi putut face ea dacă ar fi avut la dispoziție mijloace moderne de comunicare pentru a crea sentimentul că nedreptatea pe care oamenii au văzut-o trebuie reparată imediat?

Acum uitați-vă la ceea ce s-a întâmplat în ultimii 10 ani. În 2001, în Filipine, președintele Estrada, un milion de oameni și-au trimis mesaje despre corupția regimului, până la urmă l-au înlăturat de la putere și bineînțeles a fost numită ”lovitură de text.” Apoi aveți în Zimbabwe primele alegeri sub Robert Mugabe de acum un an. Fiindcă au putut fotografia cu telefonul mobil ceea ce se întâmpla la secțiile de votare, a fost imposibil pentru acel prim-ministru să aranjeze alegerile așa cum ar fi vrut. Sau luați Burma și călugării care scriau pe bloguri, o țară despre care nimeni nu știa nimic pănâ când acele bloguri au spus lumii că avea loc o represiune, adică vieți erau pierdute și oamenii erau persecutați și Aung San Suu Kyi, care este una din marii prizonieri ai conștiinței din lume, a trebuit să fie ascultată. Apoi luați Iranul însuși și ce fac oamenii astăzi, ca urmare a ce s-a întâmplat cu Neda, oameni care împiedică serviciile de securitate ale Iranului să-i găsească pe cei care scriu pe bloguri despre Iran, schimbându-le adresa în Teheran, Iran, și îngreunând astfel activitatea serviciilor de securitate.

Luați, aşadar, ce poate face tehnologia modernă: puterea simțului nostru moral aliat cu puterea comunicațiilor și abilitatea noastră de a ne organiza la nivel internațional.

Asta, în opinia mea, ne dă prima oportunitate ca o comunitate să schimbăm lumea în mod fundamental. Politica externă nu va mai fi niciodată la fel. Nu poate fi condusă de elite; trebuie să fie condusă ascultând opiniile publice ale oamenilor care scriu pe bloguri, care comunică unii cu alții în întreaga lume. Acum 200 de ani problema pe care trebuia să o rezolvăm era sclavia. Acum 150 de ani, presupun că principala problemă într-o țară ca a noastră era dreptul la educație al tinerilor, copiilor. Acum 100 de ani, în cele mai multe țări din Europa, se făcea presiune pentru dreptul la vot. Acum 50 de ani, presiunea era pentru dreptul la securitate socială și bunăstare. În ultimii 50-60 de ani, am văzut fascism, anti-semitism, rasism, apartheid, discriminare pe bază de sex şi sexualitate; toate acestea au făcut obiectul presiunii campaniilor pentru schimbarea lumii.

Eram cu Nelson Mandela acum un an când era la Londra. Eram la un concert la care lua parte pentru celebrarea zilei sale de naștere și pentru obținerea de noi resurse pentru fundația sa. Stăteam lângă Nelson Mandela, am avut acest privilegiu, când Amy Winehouse a apărut pe scenă și Nelson Mandela a fost destul de surprins la vederea cântăreței și i-am explicat în acel moment cine era. Amy Winehouse a spus: ”Eu și Nelson Mandela avem multe în comun. Și soțul meu a petrecut mult timp în închisoare.” (Râsete) Nelson Mandela a urcat pe scenă și a rezumat care este provocarea pentru noi toți. El a spus că în timpul vieții sale a urcat un munte înalt, muntele sfidării și învingerii oprimării rasiale și a apartheid-ului. El a spus că în fața noastră se află o provocare mai mare, provocarea sărăciei, a schimbărilor climatice, provocări globale care au nevoie de soluții globale și de crearea unei adevărate societăți globale.

Suntem prima generație care poate face acest lucru. Combinați puterea eticii globale cu puterea noastră de a comunica și organizați-le în mod global pentru a înfrunta provocările actuale, majoritatea fiind de natură globală. Schimbarea climatică nu poate fi rezolvată în fiecare țară dar trebuie să fie rezolvată de către întreaga umanitate lucrând împreună. O criză financiară, așa cum am văzut, nu a putut fi rezolvată numai de către America sau de către Europa; a trebuit ca lumea să lucreze împreună. Luați problema securității și a terorismului și, în mod egal, problema drepturilor omului și a dezvoltării: ele nu pot fi rezolvate doar de Africa; ele nu pot fi rezolvate doar de America sau Europa. Nu putem rezolva aceste probleme decât dacă lucrăm împreună.

Deci, mi se pare că marele proiect al generației noastre este să construim pentru prima dată din etica globală și abilitatea noastră globală de a comunica și de a organiza împreună o adevărată societate globală, construită pe acea etică dar cu instituții care să poată servi acea societate globală și să construiască un alt viitor. Suntem prima generație care are puterea de a face acest lucru. Să luam schimbările climatice. Nu este scandalos că ne confruntăm cu o situație în care știm că există o problemă cu schimbările climatice, în care știm şi că asta înseamnă că va trebui să acordăm mai multe resurse celor mai sărace țări pentru a rezolva această problemă, când vrem să creăm o piață globală, dar nu este nicio instituție globală agreată de toți pentru a rezolva această problemă? Unul din rezultatele summit-ului de la Copenhaga în lunile următoare este un acord că va fi o instituție globală de mediu capabilă să se ocupe cu problema convingerii restului lumii de a promova agenda schimbărilor climatice.

(Aplauze)

Unul dintre motivele pentru care o instituție nu este suficientă este acela că trebuie să convingem oamenii din întreaga lume să își schimbe şi comportamentul, deci avem nevoie de o etică globală a justiției și a responsabilității pentru toate generațiile. Luați criza financiară. Dacă oamenii din țările sărace pot fi loviți de o criză care a început la New York sau începe în piața sub-prime a SUA. Dacă oamenii află că acel produs sub-prime a fost transferat diverselor națiuni de multe ori până când a ajuns în băncile din Islanda sau restul în Marea Britanie, și economiile oamenilor obișnuiți sunt afectate de el, atunci nu ne putem baza pe un sistem național de supraveghere. Avem nevoie pe termen lung, în cursa pentru stabilitate, pentru creștere economică, pentru slujbe, dar și pentru stabilitate financiară, de instituții economice globale care să asigure că creșterea pentru a fi susţinută trebuie să fie împărtășită, și să fie construite pe principiul că prosperitatea acestei lumi este indivizibilă.

Deci o altă provocare a generației noastre este crearea instituțiilor globale care să reflecte ideile de justiție și responsabilitate, nu ideile care au stat la baza ultimului stadiu al dezvoltării financiare din ultimii ani. Apoi luați dezvoltarea și luați parteneriatul de care avem nevoie între țările noastre și restul lumii, cea mai săracă parte a lumii. Nu avem baza unui parteneriat adecvat pentru viitor, și totuși, datorită dorinței oamenilor pentru o etică globală și o societate globală, aceasta poate fi realizată.

Tocmai am vorbit cu președintele din Sierra Leone. Este o țară cu 6,5 milioane de oameni, dar nu are decât 80 de doctori, 200 de asistente 120 de moașe. Nu poți începe să construiești un sistem de sănătate pentru șase milioane de oameni cu asemenea resurse limitate.

Sau luați fata pe care am întâlnit-o în Tanzania, care se numea Miriam. Avea 11 ani, părinții ei au murit de SIDA, mama și apoi tatăl ei. Era un orfan bolnav de SIDA încredințată unor familii extinse pentru a avea grijă de ea. Ea însăși suferea de SIDA, suferea de tuberculoză. Am întâlnit-o pe o câmpie, era în zdrențe și nu avea pantofi. Când te uitai în ochii ei, orice fată la vârsta de 11 ani privește către viitor, dar era o tristețe de neatins în ochii acestei fete și dacă aș fi putut să o transmit restului lumii în acel moment, cred că toată munca făcută pentru fondul global HIV/SIDA ar fi răsplătită de cei gata să facă donații.

Apoi trebuie să construim o relație adecvată între țările bogate și cele sărace bazată pe dorința noastră ca ele să se descurce singure cu investițiile necesare în agricultura lor, astfel încât Africa să nu fie un importator net de alimente, ci un exportator.

Luați problemele drepturilor omului și problemele de securitate în multe țări din jurul lumii. Burma este în lanțuri, Zimbabwe este o tragedie umană, în Sudan mii de oameni au murit inutil în războaie pe care am fi putut să le împiedicăm. În Muzeul Copiilor din Rwanda, se află fotografia unui băiat de 10 ani și Muzeul Copiilor comemorează viețile pierdute în genocidul din Rwanda în care au murit 1 milion de oameni.

Este o fotografie a unui băiat care se numea David. Lângă fotografie se găsesc informații despre viața sa. Scrie: ”David, 10 ani.” David: ambiția lui era să fie doctor. Sport favorit: fotbal. Ce îi plăcea cel mai mult? Să facă oamenii să râdă. Cum a murit? Torturat până a murit. Ultimele sale cuvinte către mama sa care a fost și ea torturată până a murit: ”Nu îți face griji. Vin Națiunile Unite." Nu am sosit niciodată.

Și acel tânăr a crezut promisiunile noastre că vom ajuta oamenii aflați în dificultate din Rwanda, dar nu am făcut-o niciodată.

Deci trebuie să creăm în această lume și instituții pentru menținerea păcii și pentru ajutor umanitar, dar și pentru reconstrucția și securitatea unora dintre statele lumii frământate de conflicte. Deci, în esență, argumentul meu e următoarul. Avem mijloacele prin care am putea crea o adevărată societate globală. Instituțiile acestei societăți globale pot fi create prin eforturile noastre. Această etică globală poate insufla corectitudinea şi responsabilitatea necesare pentru ca aceste instituții să lucreze, dar nu trebuie să pierdem șansa acestei generații, în special în această decadă, cu președintele Obama în America, cu alți oameni din întreaga lume care lucrează cu noi, de a crea instituții globale pentru mediu, pentru finanțe, pentru securitate și dezvoltare, care să exprime responsabilitatea noastră față de alți oameni, dorința noastră de a uni lumea și nevoia noastră de a aborda probleme pe care toți le cunoaștem.

Se spune că, în Roma antică, atunci când Cicero se adresa publicului său oamenii se uitau unul la celălalt și spuneau despre Cicero: ”Excepțional discurs.” Dar, se spune că, în Grecia antică, atunci când Demostene se adresa publicului său oamenii se uitau unii la alții dar nu spuneau: ”Excepțional discurs.” Spuneau: ”Să mergem.” Ar trebui să mărșăluim spre o societate globală. Mulțumesc.

(Aplauze)