Gayle Tzemach Lemmon: Femeile antreprenor, exemple, nu excepţii

Nu investim în victime, investim în supravieţuitori. În moduri şi mari, şi mici povestea unei victime conturează felul cum vedem femeile. Nu poţi număra ceea ce nu vezi. Şi nu investim în ceea ce este invizibil. Dar aceasta este faţa rezistenţei.

Acum şase ani, am început să scriu despre femeile antreprenor în timpul şi după conflict. Am început să scriu o poveste economică convingătoare, una cu personaje minunate, pe care nu o mai spunea nimeni şi care eu credeam că este importantă. S-a dovedit a fi despre femei.

Am părăsit ştirile ABC şi o carieră care îmi plăcea, la 30 de ani pentru facultatea de afaceri, o cale despre care nu ştiam aproape nimic. Nicio femeie cu care crescusem în Maryland nu terminase colegiul, nici vorbă de facultate de afaceri. Ci se zbăteau să dea de mâncare copiilor şi să plătească chiria. Am observat de tânără că a avea o slujbă bună şi a-ţi câştiga traiul erau o mare diferenţă pentru familiile ce se chinuiau.

Aşadar, dacă vorbeşti despre slujbe, trebuie să vorbeşti despre antreprenori. ŞI dacă vorbeşti despre antreprenori în medii în conflict şi post-conflict, trebuie să vorbeşti despre femei, pentru că sunt populaţia care a mai rămas. Rwanda în perioada de imediat după genocid era formată din 77% femei. Vreau să vi le prezint pe câteva dintre antreprenoarele pe care le-am cunoscut şi că vă împărtăşesc o parte din ce m-au învăţat de-a lungul anilor.

Am fost în Afganistan în 2005 pentru un articol pentru Financial Times şi acolo am cunoscut-o pe Kamila, o tânără care mi-a spus că tocmai refuzase o slujbă la comunitatea internaţională cu un salariu de aproape 2.000 de dolari pe lună, o sumă astronomică în acel context. Şi a refuzat, a spus ea, deoarece urma să îşi înceapă propria afacere de consultanţă antreprenorială ce-i va învăţa abilităţi în afaceri pe bărbaţii şi femeile din întreg Afganistanul. Afacerile, spunea ea, sunt esenţiale pentru viitorul ţării ei. Căci, mult după ce va fi plecat acest rând de internaţionalişti, afacerile vor ajuta la menţinerea ţării în pace şi securitate. A spus că afacerile sunt şi mai importante pentru femei, deoarece câştigând un venit, câştigau respect şi banii reprezintă putere pentru femei.

Am fost uimită. Era o fată care nu trăise în perioade de pace care ajunsese să vorbească la fel ca un candidat la "Ucenicul". (Râsete) Am întrebat-o: "Cum de ştii atât de multe despre afaceri? De ce eşti atât de pasionată?" Mi-a spus: "Gayle, aceasta este a treia afacere a mea. Prima a fost o afacere de creat rochii începută sub talibani. A fost o afacere excelentă chiar, căci ofeream slujbe pentru femeile din tot cartierul. Aşa am devenit antreprenor."

Gândiţi-vă la asta: Aici fetele au înfruntat pericolul pentru a câştiga un ban în anii când nici nu puteau ieşi măcar pe străzi. Şi într-un moment de colaps economic, când oamenii vindeau păpuşi, şireturi, ferestre şi uşi doar pentru a supravieţui, aceste fete făceau diferenţa între supravieţuire şi înfometare pentru atât de mulţi. Nu am putut renunţa la poveste, nici la subiect, deoarece peste tot am întâlnit şi mai multe asemenea femei despre care se pare că nu ştie nimeni sau nu îşi doresc să ştie.

Am ajuns şi în Bosnia şi printre primele interviuri a fost cu un oficial FMI care a spus: "Ştii, Gayle, nu cred că sunt femei care au afaceri în Bosnia, dar este o doamnă care vinde brânză în apropiere, pe marginea drumului. Poate îi iei ei interviu." Am continuat să cercetez şi, într-o zi, am cunoscut-o pe Narcisa Kavazovic care, atunci, deschidea o fabrică nouă în fostele lini ale frontului de război din Sarajevo. Îşi începuse afacerile instalându-se ilegal într-un garaj părăsit, cosând cearceafuri şi feţe de pernă pe care le ducea prin pieţele din tot oraşul ca să îşi poată întreţine cei 12-13 membri ai familiei care se bazau pe ea ca să supravieţuiască. Când ne-am întâlnit, avea 20 de angajaţi, în mare parte femei, care îşi trimiteau băieţii şi fetele la şcoală. Ea era doar începutul. Am cunoscut femei ce conduceau afaceri cu uleiuri esenţiale, vinării şi chiar şi cea mai mare agenţie de publicitate din ţară.

Împreună, aceste poveşti au ajuns pe coperta revistei Herald Tribune. Când a fost publicat articolul, am alergat la calculator, să i-l trimit oficialului FMI. I-am spus: "În caz că sunteţi în căutare de antreprenori pentru a fi prezentaţi la următoarea conferinţă despre investiţii, iată aici câteva femei."

(Aplauze)

Dar gândiţi-vă la asta. Oficialul FMI nu este singura persoană care consideră femeile drept micro. Prejudecăţile, fie ele intenţionate sau nu, sunt convingătoare, la fel şi imaginile mintale greşite. Dacă vedeţi cuvântul "microfinanţare", ce vă vine în minte? Majoritatea spun "femei". Şi dacă vedeţi cuvântul "antreprenor" majoritatea se gândesc la bărbaţi. De ce? Pentru că ţintim jos şi avem planuri mici când vine vorba de femei.

Microfinanţarea este un instrument foarte puternic ce duce la autosuficienţă şi respect de sine, dar trebuie să trecem dincolo de micro-speranţe şi micro-ambiţii pentru femei, deoarece ele au speranţe mult mai măreţe pentru ele. Vor să treacă de la micro, la mediu şi mai departe. Şi, în multe locuri, au ajuns. În SUA, afacerile deţinute de femei vor crea 5,5 milioane de noi slujbe până în 2018. În Coreea de Sud şi Indonezia, femeile deţin aproape jumătate de milion de firme. În China, femeile conduc 20% din afacerile mici. În ţările în curs de dezvoltare, în total, acest număr a ajuns la 40%-50%.

Aproape oriunde merg, întâlnesc antreprenoare foarte interesante care caută acces la finanţare, acces pe pieţe şi la reţelele stabile de afaceri. Sunt adesea ignorate deoarece sunt mai greu de ajutat. Este mult mai riscant să acorzi un împrumut de 50.000$ decât să acorzi un împrumut de 500$. Banca Mondială a observat recent că femeile sunt blocate în capcana productivităţii. Cele care au afaceri mici nu găsesc capitalul necesar să se extindă şi cele în micro-întreprinderi nu se pot extinde mai mult.

Am fost recent la Departamentul de Stat în Washington şi am cunoscut o antreprenoare pasionată din Ghana. Vinde ciocolată. Venise la Washington nu ca să caute ajutor sau un microîmprumut. Venise să caute investiţii serioase, ca să îşi poată construi fabrica şi să achiziţioneze echipamentul necesar pentru a-şi exporta ciocolata în Africa, Europa, Orientul Mijlociu şi mai departe... capital ce ar ajuta-o să angajeze mai mult decât cele 20 de persoane care lucrau deja pentru ea şi capital care ar alimenta ascensiunea economică a ţării ei.

Vestea cea bună este că ştim deja ce funcţionează. Dovezi teoretice şi empirice ne-au învăţat deja. Nu este nevoie să inventăm soluţii, pentru că deja le avem - împrumuturi pentru fluxul de numerar bazat mai mult pe venit decât pe bunuri, împrumuturi care folosesc contracte sigure, nu colaterale, deoarece femeile de obicei nu deţin terenuri. Kiva.org, micro-creditorul, face experimente cu externalizarea spre public a împrumuturilor mici şi medii. Şi acesta e abia începutul.

Recent, a devenit o modă să numeşti femeile "pieţele emergente ale pieţelor emergente". Cred că este minunat. Ştiţi de ce? Spun acest lucru ca o persoană care a lucrat în finanţe... Cel puţin 500 de miliarde de dolari au intrat în ultimul deceniu pe pieţele emergente. Deoarece investitorii au văzut potenţial de returnare într-un moment de încetinire a creşterii economice, aşa că au creat produse financiare şi investiţii financiare concepute pentru pieţele emergente.

Cât de minunat ar fi dacă a fi gata să înlocuim toate cuvintele mari cu portofelele noastre şi să investim 500 de milioane de dolari pentru a dezlănţui potenţialul economic al femeilor? Gândiţi-vă la avantajele în ceea ce priveşte slujbele, productivitatea, rata de angajare, hrana copiilor, mortalitatea maternă, alfabetizarea şi multe, multe altele. Deoarece, aşa cum s-a observat la Forumul Economic Internaţional, diferenţele mai mici de gen sunt legate direct de creşterea competitivităţii economice. Nicio ţară din lume nu a eliminat diferenţa de participare economică... niciuna.

Vestea cea bună este că aceasta e o oportunitate incredibilă. Avem foarte mult potenţial de creştere. Aşadar, vedeţi, nu este vorba despre a face o faptă bună, ci despre creşterea internaţională şi gradul de angajare la nivel global. Este vorba despre cum investim şi despre cum vedem femeile. Femeile nu mai pot să fie în acelaşi timp jumătate din populaţie şi un grup special de interese.

(Aplauze)

Port adesea discuţii interesante cu reporteri care îmi spun: "Gayle, acestea sunt poveşti minunate, dar tu scrii de fapt despre excepţii." Asta mă face să mă opresc din câteva motive. În primul rând, pentru nişte excepţii, sunt foarte multe şi sunt importante. În al doilea rând, când vorbim despre bărbaţii care reuşesc, îi considerăm de drept simboluri, pionieri sau inovatori a căror exemplu trebuie urmat. Şi când vorbim despre femei, sau sunt excepţii ce trebuie respinse sau aberaţii ce trebuie ignorate. Şi, în ultimul rând, nicio societate din întreaga lume nu este schimbată decât de ceea ce este excepţional. De ce nu am lăuda şi promova persoanele care realizează schimbări şi locuri de muncă în loc să le trecem cu vederea?

Acest subiect al rezistenţei este unul personal pentru mine şi mi-a conturat viaţa în multe moduri. Mama mea m-a crescut singură şi lucra la o companie telefonică ziua şi noaptea vindea vase Tupperware, pentru ca eu să am parte de toate oportunităţile. Cumpăram cu cupoane duble, în rate sau din regim de consignaţie şi când s-a îmbolnăvit de cancer la sân în stadiul 4 şi nu a mai putut să muncească, am aplicat şi pentru bonuri gratuite de alimente. Şi când îmi plângeam de milă, aşa cum fac fetele de 9-10 ani, îmi spunea: "Draga mea, la scara marilor tragedii ale omenirii, a ta nu e nici de trei."

(Râsete)

Când am dat la şcoala de afaceri şi simţeam sigur că nu voi reuşi şi nimeni din cei cunoscuţi nu reuşiseră am fost la mătuşa mea, care fusese bătută ani întregi de soţul ei, şi scăpase dintr-o căsnicie de abuzuri doar cu demnitatea intactă. Şi mi-a spus: "Să nu adopţi niciodată limitele altor persoane."

Când m-am plâns la bunica mea, veteran din al Doilea Război Mondial, care a lucrat 50 de ani în industria filmului şi care m-a întreţinut de la 13 ani, că sunt îngrozită că dacă refuzam o slujbă la ABC pentru o bursă în străinătate nu voi mai găsi în viaţa mea o slujbă, mi-a spus: "Puştoaico, îţi spun două lucruri. În primul rând, nimeni nu refuză o bursă Fulbright, doi, McDonald's va face mereu angajări." (Râsete) "Vei găsi o slujbă. Asumă-ţi riscul."

Femeile din familia mea nu sunt excepţii. Femeile din această încăpere şi care privesc în Los Angeles şi din întreaga lume nu sunt excepţii. Nu suntem un grup special de interese. Noi suntem majoritatea. Şi de prea mult timp ne-am subestimat şi am fost subevaluate de ceilalţi. Este vremea să ţintim mai sus când vine vorba de femei, să investim mai mult şi să orientăm banii în beneficiul femeilor din întreaga lume.

Putem face diferenţa nu doar pentru femei, ci pentru economia globală care are nevoie disperată de contribuţia lor. Împreună, ne putem asigura că aşa-zisele excepţii încep să conducă. Când schimbăm felul cum ne percepem, şi alţii ne vor urma. Este timpul ca noi toate să avem planuri mai măreţe.

Mulţumesc mult!

(Aplauze)