Garth Lenz: Adevăratul preț al petrolului

Cel mai mare și devastator proiect industrial din lume se află în inima celei mai mari și intacte păduri din lume, pădurea boreală canadiană. Se întinde în nordul Canadei, în Labrador, găzduiește cea mari mare cireadă de reni caribu din toată lumea care mai trăiește în sălbăticie, cireada de caribu George River, totalizând aprox. 400.000 de animale. Din păcate, când am fost acolo nu am reușit să găsesc niciunul, însă coarnele sunt dovada.

De-a lungul pădurii boreale suntem binecuvântați cu o abundență de zone umede. Zonele umede sunt unul dintre cele mai amenințate ecosisteme din lume. Sunt ecosisteme critice, curăță aerul, curăță apa, izolează cantități mari de gaze cu efect de seră și găzduiesc o mare varietate de specii. Pădurea boreală este și locul în care aproape 50% din cele 800 de specii de păsări din America de Nord migrează pentru a se împerechea și a-și crește puii.

În Ontario, pădurea boreală se întinde spre sud, pe malul de nord a Lacului Superior. Aceste păduri boreale incredibil de frumoase au inspirat unele dintre cele mai cunoscute opere de artă din istoria Canadei. Grupul Celor Șapte a fost inspirat de acest peisaj. Așadar, pădurea boreală nu e doar o parte esențială a patrimoniului nostru natural, ci și o parte importantă a patrimoniului nostru cultural.

În Manitoba, asta e o imagine din estul Lacului Winnipeg, locația celui mai recent desemnat sit din Patrimoniul Cultural UNESCO. În Saskatchewan, de-a lungul întregii păduri boreale, se întind unele dintre cele mai cunoscute râuri, o rețea incredibilă de râuri și lacuri despre care fiecare copil învață la școală. Peace, Athabasca, Churchill, Mackenzie... Aceste rețele naturale au fost traseele istorice ale așa-numiților voiajori și coureur des bois, primii exploratori non-aborigeni din nordul Canadei care, urmând popoarele indigene First Nations, foloseau canoe și vâsleau în căutarea unei rute comerciale, un culoar spre nord-vest pentru comerțul cu blănuri.

În nord, pădurea boreală e mărginită de tundră, iar mai jos, în Yukon, avem această incredibilă vale, Valea Tombstone. În Valea Tombstone trăiește o cireadă de caribu Porcupine. Probabil ați auzit de cireada de caribu Porcupine în contextul teritoriului lor de împerechere din Refugiul Arctic pentru animale sălbatice. Și teritoriul lor de iernare este esențial și este neprotejat, existând potențialul de-a fi exploatat pentru petrol și minerale.

Hotarul de vest al pădurii boreale în British Columbia e marcat de Munții Coastei, iar în partea cealaltă a acestor munți se află cea mai mare pădure tropicală temperată care mai există în lume, Pădurea Tropicală Great Bear. În câteva clipe vom discuta mai în detaliu.

De-a lungul pădurii boreale trăiește o incredibilă varietate de popoare indigene, cu o cultură bogată și variată. Unul dintre motivele pentru care multe dintre aceste popoare au păstrat legătura cu trecutul, își cunosc limbile native, cântecele, dansurile, tradițiile, cred că parte din motiv este izolarea, întinderea și sălbăticia acestui ecosistem aproape 95% intact. Și cred că acum, cu atât mai mult, când ne găsim în această criză de mediu, avem multe de învățat de la aceste popoare care reușesc să trăiască sustenabil în acest ecosistem de peste 10 mii de ani.

În inima acestui ecosistem se află antiteza tuturor acestor valori despre care am vorbit. Cred că sunt unele dintre valorile de bază care ne fac să ne simțim mândri că suntem canadieni. Acestea sunt nisipurile bituminoase din Alberta, cele mai mari rezerve de petrol de pe planetă, din afara Arabiei Saudite. Prinse sub pădurea boreală și zonele umede din nordul provinciei Alberta se află rezerve uriașe de bitum lipicios, ca smoala. Iar extragerea și exploatarea acestor rezerve provoacă devastare la o scară nemaivăzută până acum pe planetă.

Vreau să vă faceți o idee a dimensiunii problemei. Dacă priviți acel camion, cel mai mare camion de acest fel din lume, un camion de deversare cu capacitatea de 400 tone. Are 14 metri lungime, 11 metri lățime și 8 metri înălțime. Dac-aș sta lângă acel camion, capul mi-ar ajunge până dedesubtul părții galbene a capacului roții. Cu aceleași dimensiuni ale acestui camion s-ar putea construi o casă de 300 metri pătrați, cu două etaje, fără nicio problemă. Am făcut calculele. În loc să-l priviți ca pe un camion, imaginați-vă c-ar fi o casă de 300 metri pătrați. Nu e o casă tocmai mică. Aliniați toate aceste camioane/case pe toată lungimea asta, până sus de tot. Apoi gândiți-vă cât de mare e o mică secțiune a unei mine.

Puteți aplica același raționament și aici. Aici, vedeți - sigur, pe măsură ce ne îndepărtăm, aceste camioane devin ca un pixel. Imaginați-vi-le întinse pe toată suprafața asta. Cât de mare e această porțiune a unei mine ? Ar fi o zonă metropolitană uriașă, întinsă, probabil mult mai mare decât orașul Victoria. Și asta e doar una dintre mine, 10 în total, până acum. Este doar o secțiune dintr-un complex minier, iar alte 40 sau 50 sunt în proces de aprobare. Niciunei mine de nisipuri bituminoase nu i s-a refuzat vreodată aprobarea, așa că practic e o simplă formalitate.

Cealaltă metodă de extracție se numește in-situ. Cantități masive de apă sunt super-încălzite și pompate prin pământ, prin aceste rețele extinse de țevi, linii seismice, rute de forare, stații de compresoare. Chiar dacă poate nu arată așa respingător precum minele, din multe aspecte e și mai dăunător. Afectează și fragmentează o parte mai mare a sălbăticiei, printr-o reducere cu 90% a speciilor cheie precum renii caribu și urșii grizzly, consumă și mai multă energie, mai multă apă și produce cel puțin la fel de multe gaze cu efect de seră. Așadar, aceste exploatări in-situ sunt cel puțin la fel de dăunătoare pentru mediu ca minele.

Petrolul obținut prin oricare metodă produce mai multe emisii cu efect de seră decât orice alt petrol. E unul dintre motivele pentru care e supranumit cel mai murdar petrol al lumii. De asemenea, e unul din motivele pentru care e cea mai mare sursă de carbon și cu extinderea cea mai rapidă din Canada. Este și motivul pentru care Canada e acum pe locul al treilea la producția de carbon pe persoană. Lacurile de steril sunt cele mai toxice locuri de pe planetă. Nisipurile petroliere - sau mai degrabă nisipurile bituminoase, „nisipuri petroliere” e un termen creat de P.R., astfel încât companiile petroliere să nu încerce să promoveze ceva care sună a substanță lipiciosă, ca smoala, reprezintă cel mai murdar petrol din lume. Așa c-au hotărât să le spună nisipuri petroliere. Nisipurile bituminoase consumă mai multă apă decât orice alt proces petrolier, între 350 și 600 litri de apă sunt folosiți, poluați și apoi trimiși înapoi în lacurile de steril, cele mai mari gropi toxice de pe planetă.

SemCrude, una dintre companiile autorizate, într-una din haldele sale de steril, deversează 250.000 tone de reziduuri toxice pe zi. Așa se creează cele mai mari halde toxice din istoria planetei. Până acum s-au adunat destule toxine pentru a acoperi suprafața Lacului Eerie, adânc de 3 metri. Dimensiunea lacurilor de steril variază, ajungând până la 9 mii de acri. Cât două treimi din toată insula Manhattan. Cam cât e de pe Wall Street până la marginea de est a Manhattan-ului, cam până pe strada 120. Este ceva absolut... Acesta e unul dintre cele mai mari lacuri de steril. Cam cât să fie de mare ? Știu eu... Cam cât jumătate din Manhattan. În acest context, vă dați seama că e doar o parte relativ mică a unuia din 10 complexe miniere și alte 40, 50 care vor fi curând aprobate.

Desigur, aceste lacuri de steril... Nu multe lacuri se văd din spațiu. Însă astea se văd, așa că poate n-ar mai trebui să le spunem lacuri... Aceste terenuri aride toxice masive sunt construite fără limite, pe malurile râului Athsbasca. Râul Athabasca scaldă, în aval, o serie de comunități de aborigeni. În Fort Chippewa, cei 800 de oameni de acolo găsesc toxine în lanțul trofic, fapt dovedit științific. Toxinele din nisipurile bituminoase au ajuns în lanțul trofic, ceea ce provoacă rate de cancer de până la 10 ori mai mari decât în restul Canadei.

În ciuda acestui lucru, oamenii trebuie să trăiască și să mănânce această hrană pentru a supraviețui. Prețul incredibil de mare de a aduce cu avionul hrană în aceste comunități aborigene nordice izolate și rata șomajului ridicată fac asta o necesitate pentru supraviețuire. Nu cu mulți ani în urmă, un bărbat indigen din First Nations mi-a împrumutat o barcă. Și mi-a spus „când ieși pe râu, în niciun caz să nu mănânci pește. E cancerigen.” Totuși, pe veranda casei omului am văzut patru pești. Trebuia să-și hrănească familia, să supraviețuiască. Ca părinte, nu-mi imaginez cum îți afectează asta sufletul. Asta facem noi.

Pădurea boreală este probabil apărarea noastră cea mai bună împotriva încălzirii globale și a schimbărilor climatice. Pădurea boreală izolează mai mult carbon decât orice alt ecosistem terestru. Asta este absolut esențial. Ceea ce facem noi este să luăm gaura cu cea mai mare concentrare de gaze cu efect de seră, de două ori mai multe gaze cu efect de seră sunt izolate pe acru în pădurea boreală decât în pădurile tropicale. Noi distrugem această gaură de absorbție a carbonului și o transformăm într-o bombă de carbon. O înlocuim cu cel mai mare proiect industrial din istoria mondială, care produce petrolul cu cele mai mari emisii de gaze de seră bogate în carbon din lume. Și facem asta cu al doilea zăcământ de petrol, ca dimensiune, din lume.

E unul din motivele pentru care Canada, inițial fruntașă în domeniul schimbărilor climatice, am fost printre primii semnatari ai Protocolului Kyoto, iar acum suntem țara cu oameni care fac permanent lobby în Uniunea Europeană și la Washington și amenință cu războaie comerciale când aceste țări vorbesc despre adoptarea unei legislații pozitive care să limiteze importurile de combustibili bogați în carbon, despre emisiile de gaze cu efect de seră și alte astfel de chestiuni în cadrul conferințelor internaționale, fie la Copenhaga sau Cancun, conferințe internaționale pe tema schimbărilor climatice. Suntem țara considerată un dinozaur, cel mai mare obstacol în calea progresului în acest domeniu.

La doar 113 km în aval se află cea mai mare deltă de apă dulce din lume, Delta Peace-Athabasca, singura situată la intersecția tuturor celor patru rute migratoare. Este o zonă umedă de importanță globală, poate cea mai mare de pe planetă. Un habitat incredibil pentru jumătate din speciile de păsări ce trăiesc în America de Nord și migrează aici. Și ultimul refugiu al celei mai mari cirezi de bizoni sălbatici. Și, desigur, un habitat critic pentru multe alte specii. Însă și această zonă e amenințată de cantitatea masivă de apă captată din Athabasca, apă care alimentează aceste zone umede și de uriașa povară toxică a celor mai mari lacuri toxice nedelimitate din lume care se scurg în lanțul trofic și afectează toate speciile din aval.

Oricât de grave ar părea toate, situația va continua să se agraveze tot mai tare. Așa arată acum infrastructura. Ăsta este planul pentru 2015. Vedeți aici conducta Keystone, care ar transporta nisipuri bituminoase neprocesate în Golful Coastei, străpungând țeava prin inima, inima agricolă a Americii de Nord, a Statelor Unite, și garantând contractul cu cel mai murdar petrol din lume prin consumul din Statele Unite și descurajând tot mai mult orice șanse pentru un viitor energetic curat și sustenabil în America.

Vedeți aici ruta de-a lungul Văii Mackenzie. O conductă pentru transportul gazelor naturale din Marea Beaufort ar trece prin inima celui de-al treilea bazin de scurgere, ca dimensiuni, din lume, singurul rămas intact în proporție de 95%. Construirea unei conducte cu autostradă industrială ar schimba pentru totdeauna această sălbăticie incredibilă, o raritate în lumea de azi.

Pădurea tropicală Great Bear e aici, peste colină. Mai mergem câțiva kilometri și din pădurea boreală uscată, cu copaci vechi de 100 de ani, cu diametru de 25 centimetri, ajungem în pădurea tropicală temperată de coastă, scăldată de ploaie, cu copacii vechi de o mie de ani, cu diametrul de 6 metri, un ecosistem total diferit. Pădurea tropicală Great Bear e considerată, în general, cel mai mare ecosistem de pădure tropicală temperată de coastă din lume. Unele dintre cele mai mari densități, unele dintre cele mai deosebite și amenințate specii de pe planetă. Și cu toate astea există propunerea de-a construi o conductă și a transporta petroliere uriașe, de 10 ori cât Exxon Valdez, prin unele dintre cele mai dificil de navigat ape din lume, unde cu doar câțiva ani în urmă un feribot din British Columbia a eșuat. Când unul dintre aceste petroliere cu nisipuri bituminoase, care transportă cel mai murdar petrol, de 10 ori mai mari decât Exxon Valdez, se va lovi de o stâncă și se va scufunda, ne vom confrunta cu unul dintre cele mai grave dezastre ecologice produse vreodată pe această planetă.

Iată planul până în 2030. Propunerea lor e o creștere de aproape 4 ori a producției, ceea ce va industrializa o zonă cât toată Florida. Astfel vom elimina o mare parte a celei mai mari găuri de absorbție a carbonului și o vom înlocui cu petrolul cu emisiile cu cel mai mare conținut de gaze cu efect de seră. Lumea nu are nevoie de și mai multe mine de bitum. Lumea nu are nevoie de și mai multe conducte să ne satisfacă dependența de combustibili fosili. Și cu siguranță lumea nu are nevoie ca lacurile toxice cele mai mari să crească și să se înmulțească și să continue să amenințe comunitățile din aval. Să recunoaștem, cu toții locuim în aval, în epoca încălzirii globale și a schimbărilor climatice.

Cu toții trebuie să acționăm astfel încât să ne asigurăm că și Canada respectă cantitățile masive de apă dulce pe care le deținem în această țară. Trebuie să ne asigurăm că aceste zone umede și păduri, cea mai bună, mai puternică și critică apărare împotriva încălzirii globale sunt apărate și că nu eliberăm în atmosferă acea bombă de carbon. Trebuie să ne reunim cu toții și să spunem nu nisipurilor bituminoase. O putem face. Există o rețea extinsă în toată lumea care luptă împotriva acestui proiect.

Cred că nu este, pur și simplu, ceva ce ar trebui hotărât doar în Canada. Toți cei prezenți aici, toată lumea din Canada, toți cei care ascultă această prezentare joacă un rol și fiecare cred că are o responsabilitate. Ceea ce facem noi aici ne va schimba istoria, ne va contura șansele de supraviețuire și șansele de supraviețuire ale copiilor noștri, șansele lor la un viitor prosper.

Pădurea boreală ne oferă un dar incredibil, șansa incredibilă de a conserva cea mai bună apărare pe care o avem împotriva încălzirii globale. Însă toate ne pot scăpa printre degete. Nisipurile bituminoase ar putea amenința nu doar o mare parte a pădurii boreale. Compromit viața și sănătatea unora dintre cei mai dezavantajați și vulnerabili oameni, comunitățile indigene care au atât de multe să ne învețe. Ar putea distruge Delta Athabasca, cea mai mare și extraordinară deltă de apă dulce de pe planetă. Ar putea distruge pădurea tropicală Great Bear, cea mai mare pădure tropicală temperată din lume. Și ar putea avea un impact uriaș asupra viitorului inimii agricole a Americii de Nord.

Sper ca voi toți, dacă v-a impresionat această prezentare, să vă alăturați comunității internaționale tot mai mari care luptă pentru a mobiliza Canada să-și respecte responsabilitățile, pentru a convinge Canada să redevină campionul schimbărilor climatice și nu personajul negativ al schimbărilor climatice. Să spunem nu nisipurilor bituminoase și da unui viitor energetic curat pentru noi toți. Vă mulțumesc mult.

(Aplauze)