Frank Gehry in tineretea sa rebela

O sa incep direct cu imaginile. Si tot ce voi incerca sa va demonstrez cu ele este ca fac lucruri foarte precise. Iar ideile mele sunt -- cel putin in capul meu -- foarte logice si legate de ceea ce se intampla, incearca sa rezolve problemele clientilor. Fie la sfarsit conving clientii ca le voi rezolva problemele, fie chiar le rezolv problemele, pentru ca de obicei le place.

Si acum sa incep cu imaginile. Puteti sa inchideti lumina? Jos. Imi place sa stau in intuneric. Nu vreau sa vedeti ce fac aici.

(Rasete)

Asa deci. Am facut o casa in Santa Monica si a devenit foarte cunoscuta. De fapt, a aparut in reviste porno cu benzi desenate, vedeti in imaginea din dreapta.

(Rasete)

Asta e in Venetia. O arat doar pentru ca vreau sa stiti ca me preocupa contextul. In imaginea din stanga, aveam contextul casutelor acelea, si am incercat sa construiesc ceva care sa se potriveasca in context. Cand oamenii fotografiaza acele cladiri in afara contextului, arata foarte bizar, iar parerea mea este ca au mai mult sens cand sunt fotografiate in spatiul lor. Iar apoi, odata ce lucrez cu contextul, incerc sa creez un spatiu confortabil si intim si senin, si sper ca asa vi se va parea imaginea din dreapta.

Apoi am construit o scoala de drept pentru Loyola, in centrul Los Angeles-ului. Eram ingrijorat sa fac un loc unde sa se studieze dreptul. Si inca lucram cu acest client. Cladirea din dreapta sus este in constructie acum. Garajul din dreapta -- structura gri -- va fi daramat in final, si vom construi cateva mici sali de curs de-a lungul acestui bulevard pe care l-am creat, campusul acesta. Si totul s-a raportat la clientii si studentii care de la prima intalnire unde au spus ca simt lipsa unui spatiu. Voiau sa aiba un simt al spatiului. Asa ca ideea a fost sa cream acel tip de spatiu in centrul orasului, intr-un cartier unde era greu sa te acomodezi. Si teoria mea, sau punctul de vedere, era ca nu poti sa fii superior cartierului -- ci sa te acomodezi cu el. Am incercat sa fiu cuprinzator, sa includ cladirile in cartier, fie ca erau cladiri care imi placeau sau nu.

In anii 60 am inceput sa lucrez cu mobila din hartie si am facut multe lucruri ce au avut succes la Bloomingdale. Am facut chiar si podele, pereti si restul, din placaj. Si succesul pe care l-au avut m-a aruncat intr-o bucla. N-am putut face fata succesului pe care l-a avut mobila -- nu eram un arhitect suficient de sigur -- asa ca am inchis tot si am facut mobila care nu place nimanui.

(Rasete)

Asa ca nimanui nu i-a placut. Si abia atunci, inaintea acelor piese de mobilier, am inceput eu si Ricky sa lucram cu mobila. Si dupa ce am esuat, eu am continuat sa esuez.

(Rasete)

Piesa din stanga, care a dus in final la piesa din dreapta, s-a nascut cand pustiul care lucra la ea a luat una dintre fasiile acelea lungi din material si a indoit-o pentru a o pune in cos. Asa ca o leg cu o panglica, dupa cum puteti vedea, si imi dau seama ca poti sa stai pe ea, ca elastica si rezistenta si asa mai departe. Deci a fost o descoperire accidentala.

Au inceput sa ma intereseze pestii.

(Rasete)

Adica, povestea e ca m-am enervat pe postmodernism si mi-am zis ca pestii au venit cu 500 de milioane mai devreme decat noi si daca ne uitam in urma, putem sa ne intoarcem pana la inceputuri. Asa ca am inceput sa fac aceste lucruri amuzante. Si au inceput sa aiba o viata proprie si sa creasca -- precum in reclama de la Walker. Iar apoi am taiat capul si coada si tot asa, si am incercat sa traduc ce invatam despre forma pestelui si miscarea sa. Si multe dintre ideile legate de arhitectura care s-au nascut din asta -- din nou, accidental -- sunt legate de intuitie, si am mers mai departe cu ele, si am facut o propunere pentru o cladire, o propunere doar.

Am facut o cladire in Japonia. M-au scos la cina dupa ce am semnat contractul pentru acest mic restaurant. Si imi plac sake-ul si kobe si tot restul. Si dupa aceea -- eram foarte beat -- mi s-a cerut sa fac niste schite pe servetele.

(Rasete)

Si le-am facut -- cutiute si lucruri de genul Morandi, de care faceam eu. Si clientul spune "De ce nu pesti?" Asa ca am facut un desen cu un peste, si am plecat din Japonia. Trei saptamani mai tarziu primesc un set complet de desene care spunea ca am castigat concursul.

(Rasete)

Acum, e greu de pus in practica. E greu sa dai unei cladiri sau altui obiect, forma unui peste pentru ca sunt atat de frumosi, perfecti. Iar Oldenburg, cu care mai lucrez uneori, mi-a spus ca nu voi putea sa o fac, ceea ce m-a entuziasmat si mai mult. Dar avea dreptate, nu am putut face coada. Capul imi iesea bine, dar nu puteam face coada. Era destul de greu. Chestia din dreapta e o forma de sarpe, un zigurat. Si le pun cap la cap si mergi printre ele. A fost, din nou, un dialog cu contextul. Acum, daca vedeati imaginea cladirii publicata in Architectural Record, unde nu au aratat si contextul, ai crede "Doamne, ce tip exagerat". Dar un prieten al meu s-a plimbat patru ore pe acolo cautand restaurantul. Nu l-a putut gasi. Asa ca --

(Rasete)

in ceea ce priveste tehnica si tehnologia si tot restul despre care a vorbit toata lumea, am fost aruncat intr-un vartej. Aceasta a fost construita in sase luni. Pentru a trimite desenele clientului -- am folosit calculatorul magic din Michigan care face modele sculptate, si am facut modele din spuma pe care le scana apoi computerul ala. Am facut desenele cu pesti si solzi. Si cand am ajuns acolo, totul era perfect -- in afara de coada. Asa ca m-am hotarat sa tai capul si coada.

Si am facut obiectul din stanga pentru expozitia de la Walker. Si cred ca este una din cele mai frumoase creatii ale mele. Iar apoi Jay Chiat, un prieten si client, mi-a cerut sa-i construiesc sediul companiei din LA. Din motive despre care nu dorim sa vorbim, constructia a fost intarziata. Reziduuri toxice, cred, este indiciul cheie in cazul ala. Asa ca am construit o cladire temporara -- incep sa fiu bun la chestii temporare -- si am pus o camera de conferinte in acel peste.

Iar in final Jay m-a tarat in orasul meu natal, Toronto, in Canada. Si am o poveste -- una adevarata -- despre bunica mea care a cumparat un crap joia, l-a adus acasa, si l-a pus in casa, asta cand eram copil. M-am jucat cu el seara. Dupa ce m-am trezit, nu mai era acolo. A doua zi am mancat peste umplut.

(Rasete)

Asa ca am aranjat interiorul asta pentru birourile lui Jay si am facut un piedestal pentru o sculptura. Si el nu a cumparat nicio sculptura, asa ca am facut eu una. M-am dus pe langa Toronto si am gasit o cada ca a bunicii mele si am pus pestele in ea. Era o gluma.

(Rasete)

Ma joc cu oameni nostimi precum Oldenburg. Suntem prieteni de mult timp. Si am inceput sa lucram impreuna. Acum cativa ani am facut o piesa in Venetia, Italia, numita "Il Corso del Coltello" -- briceagul elvetian. Si cea mai mare parte din imagini sunt --

(Rasete)

ale lui Claes, dar cei doi baietei sunt copiii mei, si ei erau asistentii lui Claes in piesa. El era briceagul elvetian. Era un vanzator de suveniruri care voise mereu sa fie pictor iar eu eram Frankie P. Toronto. P de la Palladio. Gatit precum cladirea AT&T a lui Claes --

(Rasete)

cu o palarie-peste. Punctul forte al piesei a fost la sfarsit. Acest obiect minunat, briceagul elvetian, pentru care mi-a fost recunoscuta participarea. Si va asigur -- este total Oldeburg. Eu n-am avut nimic de-a face. Tot ce am facut a fost sa fac posibila rotirea acelor elice pentru a putea naviga cu chestia asta pe canal, pentru ca imi place sa navighez.

(Rasete)

L-am transformat într-o ambarcaţiune.

Se ştie că m-am ocupat cu lucruri precum gardul de sârmă. O fac pentru că este un lucru curios în cultură, când lucrurile se fac în cantităţi atât de mari, sunt absorbite în cantităţi atât de mari, şi sunt atât de contestate. Oamenii le urăsc. Şi mă fascinează cu ceea ce, precum mobila din "hârtie" -- este unul din acele materiale. Şi mereu m-au atras. Şi aşa că am făcut o mulţime de lucruri murdare cu sârma împletită, pentru care n-o să mă ierte nimeni vreodată. Dar Claes a acceptat să o folosim la Şcoala de Drept Loyola. Şi sârma aceea împletită e foarte scumpă. E în perspectivă şi aşa mai departe.

Şi apoi am făcut împreună o tabără pentru copiii cu cancer. După cum puteţi vedea, am început să construim o clădire împreună. Bineînteles, cutia de lapte e a lui. Dar am încercat să ne confruntăm ideile, să punem obiectele unele lângă altele. Precum o pictură de Morandi, ca sticlele acelea mici pictate ca natură moartă. Şi părea că ne leagă pe amândoi.

Apoi Jay Chiat mi-a cerut să fac clădirea asta pe un domeniu nostim din Veneţia şi am început cu o clădire cu trei camere în care se intra prin mijloc. Şi Jay m-a întrebat ce aveam să fac cu camera din mijloc. Şi a insistat. Şi într-o zi am avut o -- mă rog, a fost invers. Mi-a dat Claes un binoclu, şi l-am pus acolo, şi de atunci nu am mai scăpat de el. Oldenburg a făcut un binoclu nemaipomenit, când mi-a trimis primul model al propunerii adevărate. Ce a facut ca clădirea mea sa arate bizar. Şi tocmai această interacţiune dintre chestia aia de sus, ce a devenit interesanta. A dus la cladirea din stanga. Inca cred ca fotografia din Time Magazine va fi cu binoclul, stiti, fara restul -- ce naiba.

Folosesc mult metal in munca mea si imi e greu sa stabilesc o legatura cu mestesugul. In ceea ce priveste casa mea, faptul ca folosesc lemnarie bruta si tot restul, e vorba despre frustrarea legata de materialele disponibile. Si am spus : "Daca nu pot sa gasesc materialul pe care il vreau, o sa folosesc ce gasesc". Si existau o multime de modele pentru asta in Rauschenberg si Jasper Johns sau multi alti artisti care faceau o arta si sculpturi impresionante din deseuri. Am ales metalul pentru ca era o metoda de a face o cladire care sa fie o sculptura. Si era toata dintr-un singur material, iar metalul putea fi folosit atat pentru acoperis cat si pentru pereti. Iar cea mai mare parte din muncitorii metalurgi pun conductele in spatele tavanului si tot asa. Am avut sansa de a monta o expozitie pentru sindicatele metalurgice din America si Canada, in Washington, si am facut-o cu conditia ca acestia sa imi devina parteneri in viitor si sa ma ajute cu toate cladirile viitoare din metal, etc etc Si este foarte bine ca toti acesti mestesugari sunt interesati. Eu doar spun povesti. E o un fel a interactiona, cel putin; cu unii dintre acesti oameni atat de importanti in realizarea arhitecturii.

Metalul a mai fost folosit intr-o cladire - Herman Miller, in Sacramento. Si este un complex de cladiri pentru o fabrica. Iar Herman Miller are filosofia asta de a avea un loc -- un loc pentru oameni. Adica, poate parea un lucru banal, dar este adevarat ca vor sa aiba un loc central unde sa fie cantina, unde sa vina oamenii si unde muncitorii sa interactioneze. Si e in mijlocul nimanui si te apropii. E din cupru si galvanizata. Am folosit cuprul si l-am galvanizat cu finete, ca sa se lege. Am petrecut mult timp incercand sa scap de estetica lui Richard Meier. Toata lumea incearca sa faca cadrele perfecte, si eu mereu incerc sa le fac dezordonate si neclare. Si la sfarsit, arata ca piatra. Asta este zona centrala. Acolo e o rampa.

Si micul dom de acolo este o cladire a lui Stanley Tigerman. Stanley a fost esential pentru mine ca sa gasesc proiectul asta. Si cand mi s-a acordat contractul, la inceput, l-am intrebat pe client daca il lasa pe Stanley sa faca o piesa cu mine. Pentru ca erau idei despre care discutasem, sa construim cladiri unele langa altele, sa facem -- un fel de metafora a unui oras, poate. Asa ca Stanley a facut micul dom. Si l-am facut la telefon si prin fax. Imi mai trimitea cate un fax si-mi arata ceva. Facuse o cladire cu o bolta si era si avea si un mic turn. I-am spus "Nu, nu, e prea mult. Nu vreau turnul". Asa ca a venit cu o cladire mai simpla, dar a adaugat cateva detalii amuzante si a apropiat-o de cladirea mea. Asa ca m-am hotarat sa-l pun intr-o vale. L-am pus intr-o gaura si am facut un fel de vale in care sta. Si apoi el a adaugat doua poduri -- toate astea prin fax, pe perioada a cateva saptamani. Si a pus acolo doua poduri delimitate de un gard de protectie roz. Si apoi am pus reclama asta mare in spate. Si am numit-o "David si Goliath". Si asta e cantina mea.

In Boston am avut cladirea aia veche din stanga. Era o cladire foarte impunatoare in afara autostrazii, si am adaugat o podea si am curatat-o si reparat-o si am folosit tipul ala de -- credeam eu -- limbaj al imprejurimilor, care continea cornise care ieseau. A mea a iesit mai extravaganta, dar am folosit aliaj de cupru, un material foarte frumos, care devine verde peste 100 de ani. In loc de cupru, in 10-15 ani. Am refacut partea laterala a cladirii si am reproportionat dimensiunile ferestrelor ca sa se potriveasca in spatiu. Si ne-a surprins si pe mine si pe Boston ca a fost acceptat, pentru ca au un model de design foarte strict, si in mod normal nu ar crede ca sunt bun pentru ei. Am fost foarte atenti cu detaliile din aliajul de cupru la fel si cu confectionarea cadrelor si cum sa le potrivim la fix in materialul cladirii existente.

In Barcelona, pe Las Ramblas pentru un festival de film. Am facut semnul Hollywood venind si plecand, am facut o cladire din el si ei au construit-o. Am luat avionul pana acolo intr-o seara si am facut o poza. Dar ei au facut-o de trei ori mai mica decat modelul meu, fara sa-mi spuna.

Iar apoi mai mult metal si niste lant impletit in Santa Monica -- un mic centru comercial.

Si aici este un laborator laser din Universitatea din Iowa, in care pestele se intoarce abstractizat, in spate. In laboratoarele care, printr-o coincidenta, nu au nevoie de ferestre. Si forma se potriveste perfect. Am legat doar punctele. In partea curbata se afla echipamentul mecanic. Si zidul acela solid din spate este un spatiu pentru tevi -- o vale pentru tevi -- asa ca a fost o sansa pe care am apucat-o, pentru ca nu aveam tevi care ieseau sau canale de aerisire au lucruri de genul asta. Mi-a permis sa fac o sculptura din cladire.

Asta e o casa micuta pe undeva. Au construit-o demult asa ca nu mai stiu unde e. E in West Valley. Am inceput cu cursul de apa si am construit casa de-a lungul acestuia -- l-am inchis pentru a face un lac. Acestea sunt modelele. Realitatea, cu lacul -- calitatea executiei este destul de slaba. Si mi-a amintit de ce am o atitudine defensiva, cum e cazul casei mele. Cand trebuie sa faci ceva cu bani putini, e greu sa obtii colturi perfecte si asa mai departe. Chestia mare de metal este un pasaj, si in el -- cobori pana in sufragerie si apoi in dormitor, care e la dreapta. E ca un fel de oras intreg.

Mi s-a cerut sa fac un spital pentru adolescentii schizofrenici la Yale. Si am crezut ca pot sa fac asta.

Asta e o casa langa o casa a lui Philip Johnson din Minnesota. Proprietarii aveau o dilema -- l-au rugat pe Philip sa o faca. El era prea ocupat. Nu m-a recomandat pe mine, apropo.

(Rasete)

In final, am facut-o ca o sculptura pentru ca dilema era urmatoarea: cum construiesti o cladire care nu se aseamana limbajului? O sa arate cum e divizata acea proprietate impresionanta? etc, etc. Ati prins ideea. Asa ca in final, am facut-o. Oamenii acestia sunt colectionari de arta. Si am facut-o foarte sculpturala pornind de la casa principala, si toate ferestrele sunt pe cealalta parte. Si casa este foarte sculpturala, pe masura ce te plimbi in jurul ei. E facuta din metal si chestia aia maro este Fin-Ply -- e cherestea formata din Finlanda. Am folosit-o la Loyola, pe capela, si nu a mers. Tot incerc sa o fac sa mearga. In cazul asta am invatat cum sa o folosim.

In stanga e Bumham Mall, in Cleveland. Nu a fost niciodata terminat. Se pot vedea pe langa lac toate cladirile noi pe care le-am construit. Si am avut sansa de a construi o cladire in locul acesta. Aceea este o cale ferata. Pe aici pe undeva este primaria, aici judecatoria. Iar linia de mijloc a centrului comercial iese in afara. Bumham a facut modelul unei gari care nu a fost niciodata construita, asa ca am urmat noi. Sohio e pe aceasta axa, si noi am urmat axa, si sunt ca doua porti de fotbal. Si aceasta este cladirea noastra, sediul unei companiii de asigurari. Am colaborat cu Oldenburg si am pus ziarul in varf, l-am pliat. Clubul de ingrijire a sanatatii este lipit de garaj cu un sistem de prindere in forma de C, de la Cleveland.

(Rasete)

Mergi in jos. E o clema in forma de C de 10 etaje. Si chestia de dedesubt este un muzeu, si o idee pentru o intrare pentru masini, fantezista. Pe proprietar il enervau intrarile proaste pentru masini. Si asta urma sa fie un hotel. Deci, am pastrat linia de mijloc pentru aceasta cladire, si de aici a pornit modelul cladirilor noi facute de Pelli si Kohn Pederson Fox etc, care sunt in constructie. E greu sa faci cladiri inalte. Ma simt mult mai confortabil aici jos.

Aceasta este o proprietate din Brentwood. Si acum mult timp, prin '82, dupa casa mea -- am proiectat o casa pentru mine, ce avea sa fie un sat de cateva pavilioane in jurul unei curti -- iar proprietarul acestui lot a lucrat pentru mine si a construit modelul din stanga. Iar ea s-a intors, mai instarita sau ceva de genul asta -- ceva se intamplase -- si m-a rugat sa-i proiectez o casa in locul acesta. Si avand in minte ideea aceea de baza de sat, am schimbat-o cand am patruns in el. Am blocat casa in acel loc taindu-i partea de la capat -- puteti vedea aici fotografii de pe santier -- am taiat din ea si am pus toate baile si garderobele ca un zid de sprijin, creand astfel o zona mai joasa pentru dormitorul principal, pe care l-am proiectat ca pe un fel de salupa, aratand ca o barca. Si asta e tot, gata construit. Cupola a fost o cerere din partea clientului. Si-a dorit o cupola undeva in casa. Nu i-a pasat unde. Cand dormi in dormitorul asta, sper -- adica, n-am dormit in el inca. M-am oferit sa ma casatoresc cu ea, ca sa pot astfel dormi acolo, dar mi-a spus ca nu trebuie sa o fac. Cand esti, insa, in camera aceea, simti ca esti pe un fel de salupa pe un lac. Si e foarte intim. Peisajul din jur e construit pentru a crea o gradina privata. Si deasupra e o gradina pe partea aceasta a camerei de zi, si una pe cealalta parte.

Acestea nu sunt foarte clare. Nu stiu cum sa fac de aici. Apropie pe cea din dreapta. Acolo sus. Stanga -- e dreapta mea.

Ma rog, intrii intr-o gradina cu o dumbrava frumoasa. Acolo e camera de zi. Camerele servitorilor. Un dormitor pentru oaspeti, care are cupola cu marmura pe ea. Si apoi intrii in camera de zi si asa mai departe. Acesta e dormitorul. Coborati de la nivelul asta pe scari si intrati in dormitor, aici, in lac. Iar patul este in spate in acest spatiu, cu ferestre ce dau spre lac. Obiectele acestea de tip Stonehenge au fost proiectate pentru a sta in prim plan si a crea o adancime in aceasta portiune fara adancime. Materialul este aliaj de cupru, precum in cladirea din Boston. Si asa a fost intentia de a transforma aceasta mica bucata de pamant -- 100 pe 250 -- intr-un fel de domeniu, separand aceste zone si punand camera de zi si sufrageria in acest pavilion cu mult spatiu in el. Si a fost din intamplare ca am nimerit-o pe aceeasi axa cu masa din sufragerie. Pare ca am primit o pictura de Baldessari pe gratis. Dar ideea e ca toate ferestrele sunt puse astfel incat sa se vada parti din casa in afara. Intr-un final, acestea vor fi ascunse -- vor creste copacii -- si totul va fi foarte intim. Si simti ca esti in propriul tau sat.

Asta e pentru Michael Eisner -- Disney. Lucram si pentru el.

Iar asta e in Anaheim, California, si este o cladire pe langa autostrada. Treci pe sub podul asta cu vreo suta km la ora si aici e alt pod. Si ai trecut prin camera intr-o milisecunda, iar cladirea va reflecta acest lucru. In partea din spate, e mult mai uman -- intrarea, sala de mese, etc. Si apoi ce-i aici -- sper ca pe masura ce veti conduce veti auzi efectul "gard de tarusi" produs de sunet cand il loveste. Destul de amuzant.

Construiesc o cladire in Basel, Elvetia, o cladire de birouri pentru o companie de mobila. Si ne-am luptat cu imaginea. Acestea sunt studiile initiale, insa ei trebuie sa vanda mobila oamenilor obisnuiti, deci daca cladirea imi iesea prea extravaganta, atunci oamenii ar fi spus "Ei bine, mobila arata bine aici, dar nu o sa arate la fel in cladirea mea normala". Asa ca am facut o parte pragmatica in a doua faza aici, si am luat echipamentul din sala de conferinte si am facut o vila din el astfel incat spatiul comun sa fie sculptural si separat. Si te uiti la el din birouri si se creeaza un fel de interactiune intre aceste camere.

Asta e in Paris, de-a lungul Senei. Palais des Sports, Gara Lyon aici. Ministerul de Finante -- tipul care s-a mutat de la Luvru -- vine aici. De cealalta parte a raului este o noua biblioteca. Si aici, in parcul acesta plini de copaci deja, facem o cladire foarte densa numita Centrul American, care are un teatru, apartamente, o scoala de dans, un muzeu de arta, restaurante si tot felul de -- este un proiect foarte compact -- librarii, etc. Intr-un foarte mic, stramt -- aici e nivelul de la sol. Si francezii au stilul asta nemaipomenit de a incurca lucrurile luind un loc frumos si ii taie coltul. O numesc plan coupe - planul taiat. Si m-am luptat cu asta -- cum sa treci dincolo de colt.

Acestea sunt modelele. V-am aratat si celalalt model, cel -- asa m-am organizat pentru a putea face desenul -- asa ca am inteles problema. Incercam sa trec peste acest plan coupe -- cum o faci? Apartamente, etc. Si acestea sunt tipurile de modele de studiu pe care le-am facut. Si cel din stanga e destul de prost. Va puteti da seama de ce am fost gata sa ma sinucid cand a fost construit. Dar din el am obtinut acest rezultat, unde liftul functiona in paralel cu asta, paralel cu strada asta, si paralel cu ce-i aici. Si apoi tipul acesta de rasucire, cu balconul si fusta, cam ca o balerina care isi ridica fusta sa imi permita sa intru in hol. Restaurantele aici -- apartamentele si teatrul, etc. Totul urma sa fie construit din piatra, calcar din Franta, in afara de aceasta incapere din metal. Si da spre un parc. Si ideea de baza era sa o facem sa exprime energia prezenta aici. Pe partea care da spre strada e mai normal, exceptand faptul ca am mai scapat eu niste mansarde, ca sa fiu sincer, casele acestea s-au strambat la colt. Iar asta va fi un fel de panou de afise de inalta tehnologie. Daca are cineva dintre voi vreo idee, va rog contactati-ma. Nu stiu ce sa fac.

Jay Chiat este lacom de pedepse si m-a angajat sa ii fac o casa in Hamptons. Si are un peste. Si ma tot gandesc: "Asta va fi ultimul peste". E ca si cum ai fi dependent de droguri. Imi spun ca n-o s-o mai fac -- nu mai vreau sa o fac -- nu o sa o mai fac. Si apoi o fac.

(Rasete)

Asta e. Dar este camera de zi. Si camera de aici -- nu stiu ce e. Am adaugat-o ca sa avem destui bani in buget pentru a putea scoate ceva.

(Aplauze)

Aici e EuroDisney, si am lucrat cu toate persoanele pe care le-am prezentat mai devreme. Ne-am distrat lucrand impreuna. Cred ca pentru ei sunt de pe Marte, si ei pentru mine, dar cumva am reusit sa lucram impreuna, si productiv, cred eu. Pana acum. Aici e un centru comercial. Intrii in Regatul Magic si hotelul pe care grupul lui Tony Bater il face aici -- Apoi, asta e un fel de mall, cu un rodeo si restaurante. Inca un restaurant. Ce am facut -- pentru ca cerul Parisului este destul de anost, este o retea de iluminat perpendiculara pe gara, pe mersul trenului. Arata de parca e de acolo, si apoi am incorporat toate formele astea simple in ea. Reteaua va avea lumina, va fi luminata noaptea si va da un fel de tavan luminos. In Elvetia -- de fapt Germania -- pe Rin linga Basel, am facut o fabrica de mobila si un muzeu de mobila.

Si am incercat -- aici e o cladire a lui Nick Grimshaw, acolo o sculptura a lui Oldenburg -- am incercat sa construiesc o relatie din punct de vedere urban. Si nu am poze bune care sa arate -- abia a fost terminata -- dar aici este cladirea, si ce-i aici si aici. Si cand treci pe acolo e mereu -- o vezi ca si cum toate obiectele se maresc si devin parte dintr-un cartier. E ipsos si zinc. Si te intrebi, daca asta e un muzeu, cum o sa fie inauntru? Daca o sa fie atat de aglomerat si nebunesc incat n-o sa expui nimic, ci doar sa astepti. Sunt atat de destept si viclean -- l-am facut linistit si nemaipomenit. Dar pe exterior, e putin tipator. Practic, are trei camere patrate cu cateva lucarne. Si din cladirea din spate, o vezi ca si cum ar fi un inceberg care pluteste pe dealuri. Stiu ca am depasit timpul. Vedeti, fereastra aceea coboara si devine cealalta. E destul de calm inauntru.

Aici e Disney Hall -- sala de concerte. E un proiect complicat. Are un amfiteatru. Are legatura cu un pavilion Chandler construit deja, cu multa dragoste si lacrimi si atentie. Nu e o cladire mareata, dar am fost optimist in ceea ce o priveste, anume ca o sa avem o relatie de integrare care ne-ar fi intarit pe amandoi. Si planul acesteia -- e o sala de concerte. Aici e foaierul, un fel de structura gradina. La parter e spatiu comercial. Aici sunt birouri, pe care, in cadrul competitiei, nu a trebuit sa le proiectam. Si in final, aici e hotelul. Asta e tipul de relatii stabilite cu Chandler, compunerea acestor inaltimi si faptul ca le-am legat de cladirile care existau -- de MOCA de exemplu, etc.

Acusticianul ne-a oferit criteriile care au condus la aceasta schema compartimentata, care, dupa competitie, am aflat ca nu ar fi mers deloc. Dar tuturor le-au placut aceste forme si spatiul, asa ca asta e una din problemele unei competitii. Trebuie apoi sa incerci sa recuperezi cumva acel lucru. Si am studiat multe modele. Acesta a fost modelul nostru original. Acestea au fost cele trei cladiri care erau ideale -- Concertgebouw, Boston si Berlin. Tuturor le-a placut ambianta. De fapt, aceasta e cea mai mica sala, si are mai multe locuri decat oricare alta, pentru ca are balcoane duble. Clientul nostru nu vrea balcoane, asa ca -- si cand l-am intalnit pe noul acustician, ne-a spus ca aceea era forma potrivita, or aceea era forma potrivita. Si am incercat multe forme, incercand sa obtinem energia modelului original intr-un format acustic si acceptabil. Ne-am hotarat in final pentru o forma cam de marimea salii Concertgebouw, cu peretii exteriori in panta, despre care acusticianul a spus ca erau cruciali si apoi a decis ca nu erau, dar acum ii avem.

(Rasete)

Si ideea noastra este sa facem tot cadrul scaunelor foarte sculptural, din lemn si asemeni unei barci in mjlocul acestei camere de ipsos. Asta e ideea. Iar colturile ar avea lucarne iar aceste coloane ar fi structurale. Si lucrul interesant despre introducerea coloanelor e ca iti dau un fel de impresie de avanscena de oriunde ai sta, si creeaza intimitate. Acum, asta nu e desenul final -- acestea sunt pe cale sa fie -- asa ca nu as lua-o de buna, in afara de sentimentul de spatiu. Am studiat acustica cu chestii laser, si le resping pe toate si vedem unde merge. Dar intelegi amfiteatrul abia in sectiune. Cele mai multe dintre acestea o iau in jos spre o avanscena. In cazul acesta, il deschidem in spate si punem lucarne in cele patru colturi. Asa ca o sa aiba o forma diferita.

(Rasete)

Cladirea originala, pentru ca semana cu o broasca, s-a potrivit perfect si s-a strecurat la fix. Cand esti intr-o cutie, e mai greu sa o faci -- si iata-ne, gandindu-ne cum sa integram hotelul. Iar acesta e un ceainic pe care l-am desenat pentru Alessi. L-am infipt acolo, pur si simplu. Dar asa lucrez eu. Iau bucati si bucatele si ma uit la ele si ma lupt cu ele si le resping. Si bineinteles ca nu o sa arate asa, dar e felul nebunesc in care tind sa lucrez.

Si apoi, in final, in L.A., mi s-a cerut sa fac o sculptura la baza Interstate BAnk Tower, cea mai inalta cladire din L.A.. Larry Halprin face scarile. Si mi s-a cerut sa fac un peste, asa ca am facut un sarpe.

(Rasete)

E un spatiu public, si i-am facut o structura tip gradina, si poti sa intrii. E un loc de rugaciune si Larry pune putina apa acolo si merge mai bine decat un peste.

In Barcelona mi s-a cerut sa fac un peste, si am lucrat la proiect la baza turnului Ritz-Carlton, facut de Skidmore, Owings si Merrill. Iar turnul Ritz-Carlton e proiectat cu otel neacoperit, care nu e impotriva incendiilor, ca si rezervoarele alea vechi de combustibil. Asa ca am luat limbajul otelului expus si l-am folosit, l-am schimbat, in forma unui peste si am creat un fel de dracie de secolul XIX care arata ca, care o sa se aseze, asta e plaja si portul din fata, si asta chiar e un centru comercial cu magazine. Si am impartit podurile. Initial, asta era solid si avea o deschizatura. Le desfacem si facem cateva poduri si cream un fel de prim plan pentru hotel. Le-am aratat asta oamenilor de la hotel zilele trecute si au fost oripilati, au spus ca nu va mai veni nimeni la Ritz-Carlton din cauza pestelui.

(Rasete)

Si in final, am aruncat astea inauntru -- Lou Danziger. Nu ma asteptam ca Lou Daniger sa fie aici, dar asta e o cladire pe care am facut-o pentru el in 1964, cred. Un mic studio -- din pacate e scos la vanzare. Timpul trece.

Si aici e fiul meu care lucreaza cu mine pentru o chestie mica fast-food. El a proiectat robotul-casier, si capul i se misca, iar eu am facut restul. Iar mancarea nu a fost la fel de buna ca restul, asa ca a esuat. Ar fi trebuit sa fie invers -- mancarea sa fie prima buna. N-a mers.

Va multumesc foarte mult.