Eythor Bender demonstrează exoscheletul uman

Vreau să vă imaginați un robot portabil care îți dă abilități supranaturale sau altul care ajută un paraplegic să se ridice și să meargă din nou. Noi la Berkeley Bionics numim acești roboți exoschelete. Ele nu sunt altceva decât ceva ce pui pe tine dimineața, care îți va da extra putere și îți va mări viteza și te va ajuta, de exemplu, să-ți îmbunătățești echilibrul. E de fapt o integrare adevărată între om și mașină. Și nu numai atât -- te va integra și te va relaționa cu universul și cu alte mecanisme.

Asta nu e doar o gândire optimistă. Vă voi arăta la ce lucrăm începând să vă vorbesc despre soldații americani, care, în medie, cară 45 kg în spate și li se cere să care tot mai mult echipament. Evident, asta va avea ca rezultat complicații majore -- probleme cu spatele, 30% din ei -- dureri cronice de spate. Așa că ne-am gândit să găsim o soluție și să creăm un exoschelet care să ajute în această problemă. Deci dați-mi voie să vă prezint HULC -- sau Purtătorul de Greutăți Umane Universale.

Soldatul: Cu exoscheletul HULC, pot căra 95 kg pe teren accidentat pentru multe ore. Designul său flexibil permite aplecări adânci, mers de-a bușilea și mișcări foarte agile. Simte ce vreau să fac, unde vreau să mă duc și apoi îmi amplifică puterea și rezistența.

Eythor Bender: Împreună cu partenerul nostru suntem gata să prezentăm acest mechanism, acest nou exoschelet anul acesta. Așa că e adevărat. Acum să ne îndreptăm atenția către cei din scaunele cu rotile, față de care am o afinitate deosebită. Se estimează că sunt 68 milioane de oameni în cărucioare cu rotile în lume, cam 1% din întreaga populație. Și asta e o estimare conservatoare. Vorbim aici adesea despre indivizi foarte tineri cu probleme la măduva spinării, care în floarea vieții -- 20, 30, 40 de ani -- dau de belea și scaunul cu rotile rămâne singura opțiune. Dar și de populația în vârstă e în creștere. Și singura opțiune, de fapt -- când apare un atac cerebral sau alte complicații -- e scaunul cu rotile. Și a rămas singura alternativă de 500 de ani de când a fost introdus cu succes pentru prima oară. Așa că ne-am gândit să începem să scriem un nou capitol al mobilității. Dați-mi voie să vă prezint eLEGS purtat de Amanda Boxtel care acum 19 ani a avut o leziune la coloană și ca rezultat n-a mai putut să meargă timp de 19 ani până în prezent.

(Aplauze)

Amanda Boxtel: Mulțumesc.

(Aplauze)

EB: Amanda poartă eLEGS Are senzori -- care nu deranjează deloc, senzori în cârje care transmit semnale la computerul central situat aici pe spate. Sunt și baterii aici pentru motoarele de la șolduri, ca și pentru cele de la genunchi, care o ajută să meargă înainte în acest mers egal și natural.

AB: Aveam 24 de ani și eram pe culmi când am fost paralizată de un nebun care a venit de-a dura în timp ce schiam la vale. Într-o fracțiune de secundă am pierdut orice senzație și capacitate de mișcare de la pelvis în jos. Nu mult după aceea un doctor a intrat în camera mea de spital și mi-a zis: ”Amanda, nu vei mai merge niciodată.” Și asta a fost acum 19 ani. Mi-a răpit orice urmă de speranță din întreaga ființă. Tehnologia adaptivă m-a ajutat de atunci să învăț să schiez din nou, să urc pe stânci și chiar să merg cu bicicleta. Dar nu s-a inventat nimic care să mă ajute să merg, până acum.

(Aplauze)

Mulțumesc.

(Aplauze)

EB: După cum vedeți avem tehnologia, avem platforma ca să stăm și să discutăm cu voi. E în mâinile noastre și avem tot potențialul să schimbăm viețile generațiilor viitoare -- nu numai pentru soldați sau pentru Amanda și toți cei din scaune cu rotile, ci pentru toată lumea.

AB: Mulțumesc.

(Aplauze)