Ex-munista Diane Benscoter: Cum functionează cultele

Motivul venirii mele aici este o călătorie, ce a început în 1974 Eu sunt cea cu mănusile haioase. Aveam 17 ani si participam la un mars pacifist. Ceea ce nu stiam eu însă, era că majoritatea celor care stăteau acolo alături de mine, erau munisti. (Râsete) Iar în decurs de o săptămână ajunsesem să cred că a avut loc a doua venire a lui Cristos, că Sun Myung Moon era acela si că fusesem aleasă special si pregătită de Dumnezeu să îi fiu discipol.

Oricât de bine sună asta acum, familia mea nu era foarte încântată. (Râsete) Si au făcut tot posibilul ca să mă scape de acolo. În acea perioadă a avut loc o miscare underground. Poate unii dintre voi si-o aduc aminte. Erau numiti deprogramatori. Si după aproape cinci lungi ani, familia mea m-a deprogramat. Apoi am devenit eu însămi deprogramator. Am început să lucrez la cazuri. Si după aproape cinci ani în care am făcut asta [deprogramare] am fost arestată pentru răpire. Majoritatea cazurilor la care am lucrat erau numite involuntare. Ceea ce se întâmpla, era că familiile trebuiau să îi ducă pe cei iubiti în locuri sigure. Asa că îi duceau în locuri sigure. Noi mergeam la ei si discutam, de obicei timp de o săptămână. Astfel că după arestare am hotărât că era vremea să încetez cu această muncă.

Au trecut aproape 20 de ani. Si totusi o problemă arzătoare nu-mi dădea pace. Si anume, „Cum mi s-a putut întâmpla asa ceva?” De fapt, ce s-a întâmplat cu creierul meu? Pentru că ceva s-a întâmplat. Asa că m-am decis să scriu o carte, să-mi scriu memoriile despre această decadă a vietii mele.

Si aproape la finalul scrierii acelei cărti a apărut un documentar. Era despre Jonestown. Si a avut un efect puternic asupra mea. Acestia sunt mortii din Jonestown. Aproape 900 de oameni au murit în acea zi. Cei mai multi s-au sinucis. Femeile si-au otrăvit bebelusii si au urmărit cum făceau spume la gură în timp ce mureau.

În poza de sus este un grup de muniști care a fost binecuvântat de către mesia lor. Le-au fost alese perechile. În poza de jos este tineretul hitlerist. Acesta este piciorul unui sinucigas cu bombă. Ceea ce a trebuit să îmi recunosc cu multă repulsie, a fost că am înteles. Am înteles cum a fost posibil asa ceva. Am înteles cum creierul cuiva, cum mintea cuiva poate ajunge în punctul în care are logică, de fapt ar fi chiar gresit, în momentul în care creierul îți functionează astfel, să nu încerci să salvezi lumea prin genocid.

Deci ce este asta? Cum functionează? Si cum am ajuns la concluzia că ceea ce mi s-a întâmplat este o infectie memetică virală. Pentru cei care nu sunt familiarizati cu termenul de memetică, memele este definit ca fiind o idee ce se impregnează în creierul uman si se mută de la un creier la altul ca un virus, foarte asemănător cu un virus. Virusul functionează astfel - poate infecta si dăuna cel mai mult unei persoane care are sistemul imunitar slăbit.

În 1974, eram tânără, eram naivă, si eram destul de pierdută în lumea mea. Eram foarte idealistă. Aceste idei simple despre întrebări complexe sunt foarte atractive când esti vulnerabil din punct de vedere emotional. Ceea ce se întâmplă este că intervine o logică circulară. „Moon este Dumnezeu. Dumnezeu va rezolva toate problemele lumii. Tot ce trebuie să fac este să îl urmez umilă. Pentru că Dumnezeu va opri războaiele si foametea - toate aceste lucruri pe care eu vroiam să le fac. Tot ce trebuie să fac este să îl urmez umilă. Pentru că până la urmă, Dumnezeu este (lucrează cu ajutorul lui) Mesia. El va rezolva totul.” Devine impenetrabil. Iar cea mai periculoasă parte din asta, este că ea crează „noi” si „ei”, „corect” si „gresit” „bun” si „rău”. Si face totul posibil. Face totul rational.

Si dacă, te-ai fi uitat la creierul meu în acei ani ca munistă -- Neurostiinta se dezvoltă foarte mult, asa cum Ray Kurzweil a spus ieri. Stiinta se dezvoltă. Începem să privim în interiorul creierului. Asa că dacă te-ai fi uitat la creierul meu, sau la orice creier infectat cu o memetică virală ca aceasta, si l-ar compara cu oricare altul din această încăpere, sau al oricui altcuiva ce utilizează mereu o gândire critică, sunt convinsă că ar fi foarte, foarte diferiti.

Iar asta, oricât de ciudat sună, îmi dă sperantă. Iar ceea ce îmi dă sperantă este că prima oară trebuie să recunoastem că avem o problemă. Dar este o problemă umană. Este una stiintifică dacă doriti. Se întâmplă în creierul uman. Nu ne urmăreste nici o fortă malefică. Asa că asta este ceva care, prin cercetare si educatie, cred eu că poate fi rezolvat. Primul pas este să intelegem că putem face asta împreună, si că nu există „noi” si „ei”. Vă multumesc foarte mult. (Aplauze)