Eve Ensler despre siguranţă

Cred că va fi o uşurare pentru unii şi o dezamăgire pentru alţii că nu voi vorbi despre vagine astăzi. Am început Monologurile Vaginului deoarece eram îngrijorată de vagine. Sunt foarte îngrijorată astăzi despre această noţiune, această lume, acest fel predominant de forţă a securităţii, a siguranţei. Văd acest cuvânt, aud acest cuvânt, simt acest cuvânt pretutindeni. Adevărată securitate, verificări de securitate, supraveghere de securitate, autorizaţie (prin securitate). De ce toată această concentrare pe securitate m-a făcut să mă simt cu atât mai nesigură? Ce vrea cineva să spună când vorbeşte despre adevărată siguranţă ? Şi de ce noi, americanii în special, am devenit o naţiune care caută cu orice preţ siguranţa? De fapt, cred că siguranţa este vagă, este imposibilă. Toţi murim. Toţi îmbătrânim. Toţi ne îmbolnăvim. Oamenii ne părăsesc. Oamenii ne schimbă. Nimic nu este sigur. Şi asta este de fapt vestea cea bună.

Bineînţeles, o veste bună doar în cazul în care securitatea nu este un ţel al vieţii tale. Cred că atunci când siguranţa este centrul focal al vieţii tale, lucrurile acestea ţi se vor întâmpla. Nu poţi călători foarte departe sau să te aventurezi prea departe în afara unui cerc sigur. Nu poţi permite existenţa concomitentă a prea multor idei conflictuale în mintea ta căci ele te-ar putea dezorienta sau provoca. Nu-ţi poţi deschide mintea unor noi experienţe, noi oameni, noi moduri de a lucra. Te-ar putea scoate de pe făgaşul tău. Nu accepţi să nu ştii cine eşti, şi astfel ajungi să te agăţi de o identitate concretă. Devii un creştin, musulman, evreu. Eşti un indian, egiptean, italian, american. Eşti un heterosexual sau un homosexual , sau nu faci sex deloc. Sau cel puţin, asta spui când te identifici. Devii parte dintr-un "noi". Ca să te simţi în siguranţă, te aperi împotriva "lor". Te agăţi bine de pamântul tău deoarece acesta te face să te simţi in siguranţă. Si astfel trebuie să te lupţi cu oricine îi încalcă limitele. Devii naţiunea ta. Devii religia ta. Devii acel lucru care te îngheaţă, amorţeşte şi protejează de îndoială şi schimbare. Dar acest lucru nu face decît să îţi închidă mintea. În realitate, nu te face cu adevărat mai sigur.

Am fost în Sri Lanka, de exemplu, la trei zile după tsunami, şi stăteam pe plajă şi era absolut clar că în circa cinci minute , un val de zece metri s-ar putea înălţa şi pângări un popor, o populaţie şi vieţi. Toată această strădanie pentru securitate, de fapt, te face mult mai nesigur, pentru că acum, trebuie să te păzeşti tot timpul. Există oameni care nu-ţi seamănă. Oameni pe care acum îi numeşti inamici. Ai locuri unde nu poţi merge, gânduri pe care nu le poţi avea, lumi pe care nu le mai poţi popula. Şi astfel îţi petreci zilele luptând cu lucruri, apărându-ţi teritoriul, şi devenind mai înrădăcinat în gândirea ta fundamentală. Zilele tale devin dedicate protecţiei tale. Asta devine misiunea ta. Asta e tot ce faci. Ideile devin mai scurte. Ele devin bucăţi de sunete. Există răi şi sfinţi, criminali şi victime.

Există cei care, dacă nu sunt cu noi, sunt împotriva noastră. Devine mai uşor să răneşti oamenii cînd nu simţi ce este în interiorul lor. E mai uşor să-i închizi, să-i forţezi să se dezbrace, să-i umileşti , să-i ocupi, invadezi şi ucizi pentru că ei sunt doar obstacole pentru siguranţa ta. În şase ani, am avut extraordinarul privilegiu prin V-Day (ziua V), o mişcare globală împotriva [a violenţei impotriva] femeilor, să călătoresc probabil în 60 de ţări, şi să petrec o mare bucată de timp în diferite porţiuni. Am întâlnit femei şi bărbaţi peste tot pe această planetă, care prin diferite circumstanţe, război, sărăcie, rasism, multiple forme de violenţă, nu au cunoscut niciodată siguranţa, sau iluzia siguranţei le-a fost pentru totdeauna devastată. Am petrecut timp cu femei în Afganistan sub regimul taliban, care au pur şi simplu brutalizate şi cenzurate. Am fost în tabere de refugiaţi în Bosnia. Am fost cu femei în Pakistan cărora le-au fost topite feţele cu acid. Am fost cu fete de pe tot întinsul Americii care au fost violate la întâlnire sau drogate şi violate chiar de cei mai buni prieteni.

Unul din lucrurile uimitoare pe care le-am descoperit în călătoriile mele a fost că există această specie care răsare. Mi-a plăcut când el a vorbit despre această altă lume care e lângă lumea noastră. I-am descoperit pe aceşti oameni, pe care în lumea V-Day, îi numim Războinici ai Vaginului. Aceşti oameni deosebiţi, în loc să îşi ia armele AK-47 sau armele de distrugere în masă sau macetele, în spirit războinic, s-au dus în centru, în inima durerii, a pierderii. Au suferit şi plîns, aproape au murit de durere, dar au permis şi încurajat otrava să se transforme în medicament. Au folosit combustibilul durerii pentru redirecţionarea energiei către o altă misiune şi o altă traiectorie.

Aceşti războinici acum se dedică şi îşi dedică vieţile pentru a se asigura că ceea ce li s-a întâmplat lor nu se va mai întâmpla nimănui. Sunt mii, dacă nu milioane, ca ei pe planetă. Îndrăznesc să cred ca sunt mulţi în această încăpere. Ei au o neînfricare şi o libertate cred cred că formează baza unui nou model. Ei au reuşit să iasă din tipicul context de victimă şi agresor. Propria lor siguranţă nu este scopul lor final, şi din această cauză, decât să-şi facă griji pentru siguranţă, şi pentru că transformarea suferinţei este scopul lor final, eu cred ca ei de fapt creează siguranţă reală şi o cu totul nouă idee a siguranţei. Vreau să vorbesc despre câţiva din aceşti oameni pe care i-am întâlnit.

Mâine plec la Cairo, şi sunt atât de emoţionată că voi fi cu femei în Cairo care sunt femei V-day, care deschid primul adăpost pentru femei bătute din Orientul Mijlociu. Asta se va întâmpla pentru ca femeile din Cairo au luat o decizie să vorbească despre experienţele lor şi să vorbească despre gradele de violenţă care au loc în Egipt. Ele au fost dispuse să fie atacate şi criticate, şi prin munca lor din ultimii ani, nu numai că aceast adăpost se deschide, ci el este şi sprijinit de multe grupuri ale societăţii care niciodată nu l-ar fi sprijinit. Femei în Uganda anul acesta care au pus în scenă Monologurile Vaginului în timpul zilelor V-day, au stârnit chiar mânia guvernului.

Şi, iubesc povestea asta aşa mult. A avut loc o şedinţă de guvern şi o întâlnire a preşedinţilor ca să vorbească dacă să permită Vaginelor sa vină în Uganda. Şi în această întâlnire, care a fost discutată săptămâni în şir în presă, două săptămâni a fost această uriaşă discuţie. Guvernul a luat o decizie în final ca Monologurile Vaginei să nu poată fi ţinute în Uganda. Dar vestea uimitoare a fost aceea că, din cauză că aceste femei s-au decis să vorbească şi din cauză că ele au fost dispuse să-şi rişte siguranţa, a început o discuţie care a avut loc nu numai în Uganda, ci în toată Africa. Ca rezultat, această producţie care deja vânduse toate biletele, si toate persoanele din acea audienţă de 800 de persoane, mai putin zece, au luat o decizie să păstreze banii. Au strâns 10 000 de dolari pentru o producţie care nu a avut loc niciodată.

Există o tânără femeie numita Kerry Ruffleson în Minnesota. Ea este elevă la liceu. A vazut Monologurile Vaginului şi a fost foarte mişcată şi ca rezultat a purtat ecusonul cu "eu îmi iubesc vaginul" în liceul ei din Minnesota.

(Râsete)

Practic a fost ameninţată cu exmatricularea din şcoală. I-au spus că nu îşi poate iubi vaginul în liceu, că nu e ceva legal, că nu e ceva moral, că nu e ceva bun. Aşa că ea s-a gândit foarte mult ce să facă, pentru că era in ultimul an de liceu şi era o elevă bună şi a fost ameninţată cu exmatricularea, aşa că şi-a chemat toţi prietenii, cred că erau cam 100, 150 de elevi, şi toţi au purtat tricouri cu "Îmi iubesc vaginul", iar băieţii au purtat tricouri cu "Iubesc vaginul ei" la şcoală.

(Râsete)

Acum asta pare ceva destul de, ştiţi, prosteşte, dar ce s-a întâmplat ca rezultat este că acea şcoală acum au creat o clasă de educaţie sexuală, începe să vorbească despre sex, începe să cerceteze de ce ar fi greşit pentru ca o tânără din liceu să vorbească în public despre vaginul ei sau să spună că îşi iubeşte vaginul în public.

Ştiu că am mai vorbit aici despre Agnes, dar vreau să vă ofer o actualizare despre Agnes. Am întâlnit-o pe Agnes acum trei ani în Valea Rift-ului. Cănd era fetiţă, a fost mutilată împotriva voinţei ei. Mutilarea clitorisului ei i-a afectat de fapt în mod evident viaţa. şi i-a schimbat-o într-un mod care a fost devastator. Ea a hotărât nu să ia o lamă sau un ciob de sticlă, ci să îşi dedice viaţa pentru a opri acest lucru din a se întâmpla altor fete. Timp de opt ani, ea a mers pe jos prin Valea Rift-ului. Avea această uimitoare cutie pe care o căra la ea şi avea un trunchi de corp de femeie în ea, o jumătate de trunchi, şi îi învăţa pe oameni oriunde mergea, cum arată un vagin sănătos şi cum arată un vagin mutilat. În anii în care a cutreierat, ea a educat părinţi, mame, taţi, a salvat 1500 de fete de la a fi tăiate.

Când V-day a întâlnit-o, noi am întrebat-o cum am putea s-o ajutăm şi ea a spus, "Păi, dacă mi-aţi da un Jeep, m-aş putea mişca mai repede." Aşa că i-am cumpărat un jeep. În anul în care a avut Jeep-ul, a salvat 4500 de fete de la a fi tăiate. Aşa că am spus, ce altceva putem face? Ea a spus " Dacă mă ajutaţi să obţin bani, aş putea deschide o casă " Acum trei ani, Agnes a deschis un adăpost în Africa pentru a opri mutilarea. Când şi-a început misiunea acum opt ani, a fost înjurată, a fost urâtă, a fost complet calomniată în comunitatea ei. Sunt mândră să vă spun că acum şase luni, ea a fost aleasă viceprimar al localităţii Narok.

(Aplauze)

Cred că ce vreau să spun aici, este că dacă scopul tău final este siguranţa, şi dacă doar la asta te gândeşti, ce se întâmplă până la urmă, este că tu creezi nu doar mai multă insecurtitate în alţii, ci te faci şi pe tine mai nesigur. Adevărata securitate este să priveşti moartea, nu să pretinzi că ea nu există. Nu să fugi de pierdere, ci să intri în doliu, să te predai durerii. Adevărata securitate nu este să ştii ceva ce nu ştii. Adevărata securitate este să doreşti mai mult legătura, decât puterea. Nu poate fi cumpărată sau aranjată sau făcută cu bombe. Este mai complicat, este un proces, este conştienţă ascuţită a faptului că suntem toţi total interconectaţi, şi o faptă a unei fiinţe într-un oraş minuscul are consecinţe în toată lumea. Adevărata securitate nu este doar să poţi tolera misterul, complexitatea, ambiguitatea şi să le doreşti, sau să te încrezi într-o situaţie când toate aceastea sunt prezente.

Ceva s-a întâmplat când am început călătoriile în V-day acum opt ani. M-am rătăcit. Mi-amintesc că eram într-un avion mergând din Kenya spre Africa de Sud, şi nu ştiam deloc unde eram. Nu ştiam unde mă duceam, de unde veneam, şi m-am panicat, am avut un atac total de panică. Şi apoi am înţeles că nu conta deloc unde mă duceam sau de unde venisem pentru că toţi suntem de fapt oameni mereu strămutaţi. Toţi suntem refugiaţi. Venim de undeva şi, sper, călătorim tot timpul, mişcându-ne spre un loc nou. Libertatea înseamnă că poate nu mă pot identifica cu un grup anume, ci că pot vizita şi mă pot regăsi în fiecare grup. Nu înseamnă că nu am valori sau credinţe, ci înseamnă că nu sunt întărită în jurul lor. Nu le folosesc ca arme. În viitorul împărtăşit, va fi doar atât, împărtăşit. Scopul final va deveni să fim vulnerabili, să înţelegem mai degrabă locul legăturilor noastre unii cu alţii, decât să devenim siguri, în control şi singuri . Mulţumesc foarte mult.

(Aplauze)

Şi ce mai faceţi ? Sunteţi epuizată? Într-o zi tipică, vă treziţi cu speranţă sau cu întuneric ? Ştii, cred că Carl Jung a spus cândva că pentru a supravieţui secolului 20 , trebuie să trăim cu două gânduri existente, opuse în acelaşi timp. Şi cred că parte din ce învăţ în acest proces, este că trebuie să-mi dau voie să simt supărare. Şi cred că atâta timp cât continui să sufăr şi să plâng, şi apoi să merg mai departe, sunt bine. Când încep să pretind că ce văd nu mă afectează, şi că nu-mi schimbă inima, atunci am probleme pentru că atunci când îţi petreci timpul mergând din loc în loc, din ţară în ţară şi din oraş în oraş, gradul în care femeile, de exemplu, sunt violate, şi răspândirea acestui lucru, şi obişnuinţa acestuia, este atât de devastator pentru sufletul nostru, încât trebuie să-ţi acorzi timp, sau trebuie să-mi acord timp acum ca să procesez acest fapt.

Sunt multe cauze în lume despre care s-a vorbit, ştii, sărăcia, boala şi aşa mai departe, tu petreci opt ani cu aceasta. De ce aceasta? Cred că, dacă te gândeşti la femei, femeile sunt resursa primară a planetei, ele dau naştere, noi venim din ele, ele sunt mame, ele sunt vizionarele, ele sunt viitorul. Dacă te gândeşti că UN acum spune că una din trei femei pe planetă vor fi violate sau bătute în decursul vieţii lor, vorbim despre pângărirea resursei primare a planetei, vorbim despre locul de unde venim, vorbim despre munca de părinte. Imaginează-ţi că ai fost violată şi aduci pe lume un băiat. Cum îţi afectează asta abilitatea de a munci, sau de a vedea viitorul, sau de a prospera, spre deosebire de a supravieţui doar? Ce cred eu este că dacă am putea descoperi cum să asigurăm siguranţă femeilor şi să cinstim femeile, asta ar fi paralel sau egal cu a cinsti viaţa însăşi.