Eva Zeisel despre căutarea ludică a frumuseții

Deci înțeleg că această întâlnire a fost planificată, și deviza era "De la Fusese la Continuă Să Fie" iar eu reprezint partea "Continuă Să Fie" parte cu care, evident, nu sunt de acord, deoarece deși am 94 de ani, nu mai continui să muncesc. Și tuturor ce mă întreabă "Faci în continuare asta sau ailaltă?" nu le răspund, deoarece nu fac nimic în continuare, ci la fel cum am făcut mereu. Continui să am... am folosit cuvântul "continuă"? Nu a fost cu intenție.

(Râsete)

Am un fișier care se numește "De făcut". Am planurile mele. Am clienții mei. Îmi fac treaba la fel cum am făcut-o mereu. Și asta mă ajută să mă descurc cu vârsta. Vreau să vă arăt în ce constă munca mea ca să știți cu ce mă ocup și de ce sunt aici. Era în jurul anului 1925. Toate aceste lucruri au fost create pe parcursul ultimilor 75 de ani.

(Râsete)

(Aplauze)

Evident muncesc de la 25 de ani, făcând mai mult sau mai puțin ceea ce puteți vedea aici. Aceasta este Castleton China. Acestea au făcut parte dintr-o expoziție a Muzeului de Artă Modernă. Acestea sunt acum de vânzare la Muzeul Metropolitan. Acestea sunt în continuare de vânzare la Muzeul Metropolitan. Acesta este portretul meu împreună cu fiica mea.

(Aplauze)

Acestea sunt câteva dintre lucrurile pe care le-am creat. Am creat sute de astfel de obiecte în ultimii 75 de ani. Mă consider un creator de obiecte. Nu mă consider un designer industrial, deoarece sunt altceva. Designerii industriali vor să creeze lucruri noi. Noutatea este un concept comercial, nu unul estetic. Revista dedicată designului industrial se numește, cred, "Inovația" Inovația nu face însă parte din scopul muncii mele. Ei bine, creatorii de lucruri: ei creează într-un fel mai frumos, mai elegant, mai comfortabil decât o fac meșteșugarii. Am atât de multe de spus. Trebuie să mă decid ce voi spune. Ei bine, ca să descriu meseria noastră într-un alt mod, suntem în realitate preocupați de căutarea ludică a frumuseții. Căutarea ludică a frumuseții era denumita prima activitate a omului. Sarah Smith, care era profesor de matematică la MIT, scria "Căutarea ludică a frumuseții a fost prima activitate a Omului" și toate calitățile folositoare și toate calitățile de substanță s-au dezvoltat pornind de la căutarea ludică a frumuseții." Acestea sunt dale. Cuvântul, "ludicul" este un aspect necesar al muncii noastre deoarece, de fapt, una dintre problemele cu care ne confruntăm este că trebuie să creem, să producem lucruri drăgălașe pe întreg parcursul vieții noastre, iar asta pentru mine înseamna acum 75 de ani.

Și atunci cum poți, fără să secătuiești. să creezi obiecte cu aceeași plăcere, ca un dar pentru ceilalți, pentru atât de mult timp? Ludicul este deci o parte importantă a condiției noastre de designer. Permiteți-mi să vă povestesc câte ceva despre viața mea. Așa cum spuneam, am început să fac aceste obiecte acum 75 de ani. Prima mea expoziție în Statele Unite a fost la Expoziția Sesquicentennial din 1926 guvernul Ungar trimisese una dintre piesele pictate de mine să participe la expoziție. Munca mea m-a purtat prin multe țări, și mi-a dezvăluit o mare parte a lumii. Nu e vorba că m-a dus, nu munca mea m-a dus, Am creat aceste lucruri special deoarece vroiam să mă folosesc de ele pentru a vedea lumea. Eram incredibil de curioasă să văd lumea și am făcut toate aceste obiecte care într-un final chiar m-au dus să văd multe țări și multe culturi. Am început ca și ucenic la un meșteșugar Ungar, și așa am învățat cum era format sistemul breslelor din Evul Mediu.

Sistemul breslelor: atunci când eram ucenic, am fost nevoită să devin și eu învățăcel pentru a deveni maestru olar. În atelierul în care am studiat, sau învățat, exista o ierarhie tradițională începând cu maestrul, breslasul și calfa și apoi ucenicul, iar eu munceam ca și ucenic. Munca de ucenic era foarte primitivă. Trebuia la propriu să învăț fiecare aspect al fabricării ceramicii de mână. Zdrobeam argila cu picioarele când era adusă de pe coama dealului. După aceea, trebuia să fie plămădită. Trebuia să intru în ea și într-un fel să o amestec. Și într-un final era pregătită să fie frământată. Acolo am lucrat cu adevărat ca ucenic. Maestrul meu m-a luat să pregătim cuptoare deoarece era partea procesului de facere și pregătire a cuptorului, la acel moment. În cele din urmă am primit un document cum că mi-am îndeplinit ucenicia cu succes, că am dovedit un comportament moral, iar acest document mi-a fost eliberat de către Breasla Țiglarilor, Săpătorilor, Sobarilor Coșarilor și Olarilor.

(Râsete)

Am primit de asemenea un caiet de lucru care îmi explica drepturile și condițiile de muncă, caiet pe care înca îl mai am. La început am înființat un atelier în grădina mea proprie, și am creat obiecte de ceramică pe care le vindeam la piață în Budapesta. Și iată-mă stând acolo, și iubitul meu de pe atunci -- iubit nu în sensul în care se folosește astăzi-- dar iubitul meu și cu mine stăteam la piață și vindeam ceramică. Mama mea credea că nu prea era cuviincios, așa că stătea și ea cu noi să dea decență acestei activități.

(Râsete)

Totuși, după un timp s-a construit o nouă fabrică în Budapesta. o fabrică de ceramică, una mare. M-am dus în vizită împreună cu câteva doamne și i-am pus tot felul de întrebări directorului. Atunci directorul m-a întrebat: "de ce îmi pui toate întrebările astea?" și i-am răspuns că și eu am un atelier de olărit. M-a întrebat dacă poate să mă viziteze și într-un final a venit, și mi-a explicat că felul în care munceam în atelierul meu era anacronic, că revoluția industrială a explodat. și că ar trebui să mă angajez la fabrică. A creat un departament de creație pentru mine în care am muncit câteva luni. Însă, toată lumea din fabrică își petrecea timpul la departamentul de creație. Directorul mi-a spus că erau câteva femei la turnătorie și care produceau modelele acum în forme ce erau vândute în America.

Îmi amintesc că a fost chiar de succes. Cu toate acestea directorul, chimistul, turnătorul, toată lumea, se preocupau mult mai mult de departamentul de creație deci cu munca mea, decât cu înființarea de toalete, așa că la un moment dat am primit o scrisoare de la centru, de la banca ce deținea fabrica, spunând să punem scaunele de toaletă înaintea departamentului de creație și acesta a fost sfârșitul muncii mele acolo. Asta mi-a oferit posibilitatea, acum fiind breslaș, și chiar și breslașii își iau tălpășița și merg să vadă lumea. Breslaș fiind, am dat anunț la ziar că aveam studii, că eram un breslaș olar cu picioarele pe pământ în căutarea unui loc de muncă. Am primit câteva răspunsuri și am acceptat oferta care era cel mai departe de casă și practic, m-am gandit, la jumatatea drumului spre America.

Era în Hamburg. Apoi am primit primul loc de muncă în Hamburg, la un atelier de ceramică unde totul se făcea folosind roata, și am muncit împreună cu alți câțiva olari. În prima zi, venind să îmi ocup locul la placa turnantă, erau 3 sau 4 plăci turnante - și lângă una dintre ele, în spatele căreia stăteam eu, era un cocoșat, un cocoșat surdo-mut, care mirosea foarte urât. Așa că îl acopeream cu apă de colonie în fiecare zi, iar lui i se părea un gest frumos, așa că aducea pâine și unt zilnic, pe care trebuia să le mănânc din curtoazie. În prima zi în care m-am dus la muncă în acel atelier mă aștepta o surpriză pe roata mea. Colegii mei grijulii puseseră pe roata la care se presupunea că voi munci un organ masculin foarte frumos modelat. (Râsete) După ce i-am alungat cu o mișcare a mâinii, au fost foarte surprinși am fost în sfârșit acceptată și am muncit acolo aproximativ 6 luni. Acela a fost primul meu loc de muncă. Continuând în stilul acesta, veți sta aici până la miezul nopții.

(Râsete)

(Aplauze)

Așa că o să încerc să accelerez un pic

(Râsete)

Moderatorul: Eva, mai avem aproximativ 5 minute.

(Râsete)

Eva Zeisel: Ești sigur?

Moderatorul: Da, sunt sigur.

EZ: Atunci, dacă ești sigur, Trebuie să vă anunț că pe parcursul celor 5 minute voi vorbi foarte repede. De fapt, munca m-a dus prin multe țări deoarece m-am folosit de ea ca să îmi satisfac curiozitatea Și printre alte lucruri și alte țări în care am muncit, s-a numărat și Uniunea Sovietică, unde am muncit între '32 si '37, de fapt '36. Am ajuns într-un final, deși nu aveam nimic de făcut - am ajuns să fiu expert extern. Am devenit directorul de creație al industriei de porțelan și sticlă și într-un final și sub epurarea stalinista, la începutul epurărilor staliniste, nu știam că sute de mii de oameni inocenți erau arestați Așa că am fost arestată chiar la începutul epurărilor, și am petrecut 16 luni într-o închisoare rusească. Acuzația era că am pregătit cu succes un atentat la viața lui Stalin. Era o acuzație foarte periculoasă. Și dacă acesta este finalul celor 5 minute, vreau să vă spun că de fapt am supraviețuit, ceea ce a fost o surpriză. Dar dacă tot am supraviețuit și mă aflu aici, și de vreme ce acesta este finalul celor 5 minute, voi

Moderatorul: Spune-mi când ai fost în ultima excursie în Rusia Nu ai fost acolo de curând?

EZ: O, de fapt chiar vara aceasta, fabrica (neinteligibil) ce a fost cumpărată de către o companie americană, mi-a facut o invitație Au aflat că am lucrat în această fabrică în '33 așa că au venit la studioul meu din ținutul Rockland, și au adus 15 dintre artiștii cu care lucrează să mă viziteze. M-au invitat să fac o vizită fabricii rusești vara trecută. în iulie, să fac niște farfurii, să le creez. Și cum nu îmi place să călătoresc singură, i-au invitat de asemenea pe fiica mea, pe ginerele și nepoata mea, așa că am avut împreună o excursie minunată în Rusia de astăzi. ceea ce nu este o imagine prea plăcută și fericită. Și iată-mă acum, este acesta sfârșitul? Mulțumesc.

(Aplauze)